joi, 24 septembrie 2009

Brittani Louise Taylor - Everything's goona be ok

Nu sunt un admirator al lui Miley Cyrus. Pentru mine este foarte greu de suportat orice iese din ograda Disney (nici Jonas Brothers nu ma impresioneaza, ca sa nu mai zic de desenele infioratoare de pe Disney Channel; trebuie sa fie, intr-adevar, desene pentru copii (< 10 ani), insa e aproape indecent si nedrept sa ii tratezi cu caricaturi). Bun... am ajuns sa vorbesc despre Miley? Doamne Sfinte... In fine, folosind negativul de pe "Party in the USA" al marelui talent muzical Miley Cyrus, Brittani Louise Taylor (prietena cu Shane Dawson, aflat in top 5 Most Subscribed pe YouTube) a reusit sa salveze piesa.
Da, totul va fi bine, conform spuselor lui Brittani. Va invit sa ascultati melodia "Everything's gonna be ok" si sa urmariti acest clip.



Bucurati-va de muzica,
Pace, Iubire si Lumina,
MariusZ

luni, 21 septembrie 2009

Rabdare

Doamne, cat urasc sa postez asa ceva... Sunt un om calm in situatii in care multi ar izbucni. Sunt pasnic, indemn la pace, iubesc, indemn la iubire. Unul din principalele defecte ale mele este, de departe, lipsa rabdarii. Nu am rabdare, nu am calmul unui sahist si nu sunt tocmai omul care sa suporte ceva la infinit.
La ce ma refer acum... Pai, m-am abtinut de atatea si de atatea ori sa nu postez asa ceva, insa m-am saturat. Efectiv m-am saturat. Dupa cum stiti, eu sunt buzoian, locuiesc in judetul Buzau. O data la cateva sfarsituri de saptamana merg la tara cu parintii mei (da, merg la tara), intr-o localitate din afara judetului. Cand ne intorceam si intram in municipiul Buzau, eram intampinati de un extraordinar, fenomental, mirobolant miros de RAHAT! Nu este vorba de Turkish delight, desi mancarea turceasca e la moda in oras, ci de RAHAT. Orasul miroase a RAHAT (nu stau sa enumar sortimentele, deoarece imi este mila de cititorii mei, putini, dar sunt). Vara ai de ales intre doua morti groaznice: de cald, in casa, cu geamul inchis, sau intoxicat cu mirosul de RAHAT, care intra in casa daca deschizi geamul.
Ok, acum sa gasim vinovatii. Sunt 100 % sigur ca nu se va face nimic, dar eu zic ca merita nominalizati:
1.Autoritatile locale, care ori directioneaza fondurile in alte directii, ori nu sunt in stare sa aduca o firma care sa se ocupe de canalizari, ori amandoua.
2.Muncitorii cretini, platiti, desigur, cu salariul minim pe economie, care sparg soselele, dorm pe conducte (sau oriunde, ca de-asta-i viata frumoasa). Desigur, dupa ce astupa, la o saptamana trebuie sa sparga din nou (treaba facut prost).
Probabil e si vina mea, ca om, ca am nevoi fiziologice. Uneori ma intreb, care e diferenta dintre un WC din fundul curtii si orasul Buzau. Ambele put, ambele sunt pline de RAHAT si in ambele ti-e sila sa intri... Asta e Buzaul.

duminică, 13 septembrie 2009

Veritasaga - Cer senin ||||| Good things might come to those who wait

Multi cred ca hip hop inseamna doar BUG Mafia, La Familia si Parazitii. In timp ce unii dintre acestia au inceput sa nu mai insemne atat de mult hip hop, o trupa ca Veritasaga ramane undeva in umbra, in underground. Fanii acestei trupe sunt putini, insa sunt exact aceia care au rezonat la mesajul lor. Eu sunt unul din oamenii care ii apreciaza.

"Good things might come to those who wait" - Lucruri bune li se pot intampla celor care au rabdare. Am rabdare? Ai rabdare? Cei care urasc miscarea hip hop vor lua aceasta melodie ca pe o instigare la baut:

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste

Atunci cand faci muzica doar pentru bani, devii Rihanna (7 clipuri pe an, niciun mesaj, efecte pe voce, versuri cretine). Atunci cand prin muzica vrei sa si transmiti ceva, devii Michael Jackson sau Veritasaga.

(Good things might come to those who wait)

Un cer senin i-asteapta pe toti cei care merg pe calea dreapta
Oricare ar fi ea caci viata nu-ti ofera garantia unor vremuri mai bune
Ati tremurat destul, ati indurat destule
Probabil unii au scapat pentru ca voi ati dat de prea multe ori testul
Fericirea e o bancnota mare unii o primesc si uita sa mai dea restul
Dar e destul pentru toti e mai mult decat poti sa-ti imaginezi
Si stiu ca vezi lumini lucind in ape verzi care te cheama
Nu vor decat sa te spele de teama
Muzica mea te-ndeamna cu fiecare unda sa nu renunti
Caci fericirea a obosit sa ti se tot ascunda
Uita de cei ce care nu stiu ce inseamna sa urci munti
Uita de ura uita de cei ce n-au fost nevoiti sa-nvete cum se-ndura
Ai castigat tocmai s-a terminat ultima tura asa ceva de cand astepti sa ti se spuna
Si in sfarsit e vremea noastra acum o vreme buna



Refren

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste. (bis)



Bine ai venit ! ia un pahar de vin
Nu poti decat sa te simti decat odihnit
Chiar daca drumul a fost lung
Si au fost prea multe rele
Prea multe stele care ti-au scris in horoscop belele
Arunca-ti hainele, dezbraca-te
Lasa nisipul sa te mangaie
Descarca-te...las-o sa te priveasca in ochi
Arata-i unde ti-ai ingropat trecutul, unde te doare
Ea o sa creasca in acel pamant o floare
Sub un cer senin,buzele ei nu vor fi pline de venin
Cum au fost altele,iti va sopti iubire
Cu toate faptele
Ea va fi cea care n-o sa-ti intoarca spatele
Ia-o in brate si priviti cerul senin si o sa simti
Ca ai primit tot ce-ti doreai
Pentru c-ai tras din greu ca sa le ai


Refren

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste. (bis)

Ca sa ajungi aici ai strans multe semne pe corpul tau mic
Impins de-o minte maturizata prea devreme
Chinuita, de cate ori s-a intrebat ce vreo sa-nsemne
Cand destinul a mai tras o carte si-a asezat-o cu fata-n jos pe masa
Spunand ca tre` s-ajungi departe.Ai radacini adanci, ai fost crescut sa stii
Ca-i datoria ta sa cresti chiar si pe stanci.
Si n-ai strambat din nas cand a fost cazul sa muncesti pe branci.
Ti-a fost teama de inaltimi,dar oricat de jos ai fost,nu te-ai gandit vreodata sa te-arunci
Cu piesa asta nu-ncerc sa te mint
Nu sunt convins ca totul va fi bine,dar imi permit sa-ti cer sa intelegi
Ca-i loc de toate sub cer.Rasplata te asteapta, chiar daca-acum inaintezi cu greu prin ger
Eu asta cred cu toate ca sunt constient ca e posibil sa pierd.
Pace celor care trag ca sa-si faca o viata.S-aveti un cer senin in fata.

Refren

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste. (bis)



Bucurati-va de muzica ;)

Pace si iubire,
MariusZ

P.S. Stiu ca am spus ca nu voi mai accepta alta limba decat romana in titlurile posturilor de pe blogul meu, insa acel citat si-ar pierde mult din esenta, odata tradus. Pace.

vineri, 11 septembrie 2009

Tara lu' cine o vrea

A trecut si joi... si azi e vineri. Ce descoperire magnifica am facut, mai importanta decat focul, roata si apa platonica. Dar ce mai conteaza o zi trecuta, in conditiile in care au trecut aproape o infinitate (spatiul este infinit, timpul este infinit, universul e infinit, insa multi considera Big Bang-ul punctul de pornire... ce contradictiune). Desigur, e toamna si toamna se numara bobocii. Pacat ca incubatorul s-a stricat si closca s-a sinucis din cauza crizei. Avea crize de personalitate. E, desigur, perioada din an in care gastele se cred rate, iar porcii se transforma in papagali colorati mai bogat decat Carnavalul de la Rio. Pacat ca vorbesc cu o limba de lemn...plin de noduri. Uneori imi pare rau ca nu am si eu un fierastrau bun sau o drujba (ca acum asa e frumos, tot ce paraie, piuie, bormasineaza este la moda) sa le tai limba. Din pacate, fierastraul a ajuns un instrument de facut trucuri cu carti de joc, iar drujba nu mai are combustibil (scump, doamna, scump, peste doi ani era mai ieftin).
A trecut o vara calduroasa, in care nu am deschis geamul prea mult din cauza unui miros insuportabil de canal (ca sa nu zic RAHAT). A trebuit sa aleg intre doua chinuri: ori muream de cald, ori muream intoxicat. A trecut o vara in care cluburile au fost la moda (ca intotdeauna...), smecherasii au agatat printese (au urmat, desigur, relatii in care fiecare credea ca il fraiereste pe celalalt, insa pana la urma se fraiereau singuri). A trecut o vara in care PRINTESELE AU PURTAT CIZME, SI-AU VOPSIT PARUL ROZ (sau in alte culori care sa te faca sa te crucesti, indiferent daca esti crestin, musulman, buddhist sau ateu) si in care au tot aparut la televizor spoturi ce prevesteau concertul Madonnei, tot felul de chestii care sa o promoveze pe Madonna, tara s-a oprit in loc pentru a o admira pe marea diva, Madonna. Ce a urmat? Concertul a fost considerat o dezamagire de o parte dintre spectatori, sonorizarea a fost proasta (s-a dat vina pe organizatori, insa daca esti cantaret si te respecti, vii cu sculele TALE si cu sunetistii TAI). Cele mai folosite argumente aduse in apararea Madonnei:
1."Suntem o tara din lumea a treia si nu stim sa apreciem valorile adevarate".
1.Suntem o tara din lumea a treia si nu stim sa apreciem valorile adevarate. De-asta e Madonna mai apreciata decat Alexandru Averescu.
2."Ce daca n-are voce? Daca vrei voce, du-te la Celine Dion, daca vrei show, vii la Madonna".
2.Ok, poate sunt eu prost, insa mi se pare ca s-a pierdut notiunea de "concert". Pai acum 200-300 de ani, cand tineau orchestrele concerte pe Bach, Mozart, Beethoven, Handel, Haydn, era show? Nu, era doar muzica. In anii 50-60, chiar 70, era necesar show-ul de prost gust pentru atmosfera? Ma indoiesc. Ne modernizam, deci involuam.
3."Se misca foarte bine, sare coarda aproape la fel de bine ca Floyd Mayweather".
3.Pai inseamna ca si-a gresit meseria, nu?
A fost o vara plina, urmeaza o toamna si mai plina si speram ca la anul noi vom fi la nivelul "Polonia" si nu vom cadea si mai mult, spre nivelul "Congo". Oricum, ce mai conteaza acum nivelul la care vom ajunge? Tot clubul ramane punctul de plecare al idilelor, tot clubul ramane distractia principale. Am criticat si nu imi pare rau. Ceva trebuie sa se schimbe in tara asta, dar probabil ca unii sunt foarte multumiti cu situatia din acest moment. Oricum, noi sa fim sanatosi.

P.S. Probabil ca unii moralisti vor crede ca nu stiu gramatica limbii romane in momentul in care vor citi titlul acestei postari.

Pace si iubire,
MariusZ

joi, 10 septembrie 2009

Zvonimir III -> Mirazhi

Zvonimir ramase inmarmurit. Sa mai fi fost el in acel loc si inainte? Nu ii venea sa creada asa ceva, nu voia sa creada asa ceva, insa ce motiv ar fi avut Marija sa minta? Si... nu scria nimic pe pietrele funerare, asa ca in ce fel ar fi aflat Marija numele raposatilor? Incepuse sa ii fie din ce in ce mai teama de acel loc in care se afla, de acea localitate cu doar trei localnici, toti trei stransi pe o banca. El se gandea ca daca ar fi scapat vreodata din acel loc si i-ar fi povestit vreunuia dintre prietenii sai ceea ce a trait, i s-ar fi spus ca s-a uitat la prea multe desene animate japoneze si ca imaginatia lui a luat-o razna. Nu voia sa ramana blocat in acel loc, ii era dor de familie, de oras, de cartierul sau in care se intamplau atatea accidente, de Kazuki. Nu putea sa lase in urma toate acestea... Ii placea, intr-un fel, si locul in care se afla. Nu mai intalnise niciodata o fata pe care sa o placa de prima data de cand a vazut-o. Voia sa o cunoasca mai bine, voia sa o ia cu el in micul sau oras, Djakovo, sa fie impreuna, dar in lumea lui. Cum putea el, insa, sa se intoarca, daca nici macar nu stia unde era? Trebuia sa afle mai multe despre locul unde era. Dupa cateva minute de tacere, o intreba pe Marija:
-Si cum e viata pe aici? Cum supravietuiti?
-La inceput ne-am speriat cand am vazut ca nu e nimeni pe aici. Ne-am gandit ca nu avem mancare, apa, adapost, insa am descoperit ca avem tot ce ne trebui nu numai pentru a supravietui, ci chiar pentru a duce un trai mai mult decat decent. Am hotarat sa locuim aici. Prima data cand am ajuns in gospodaria asta, era totul pregatit, parca ne astepta cineva. Nu erau gradinitele acestea cu flori, insa aveam de jur imprejur plantate fel de fel de legume: ardei, rosii, castraveti, ceapa, varza, conopida, cartofi. Ceva mai in colo (face semn undeva departe, in spatele casei) erau lanuri de grau, de porumb, de floarea soarelui. Avem si gaze, avem si apa, chiar si electricitate (Zvonimir nu vazuse niciun stalp, niciun fir electric, casa nu era legata la nicio sursa). Toate legumele si recoltele cresc din loc de parca ar fi o sursa infinita de hrana pentru noi. Principala problema e ca nu exista nici internet, nici semnal la telefon sau la televizor. Trebuie sa ne multumim doar cu niste carti scrise de niste autori de care nu am mai auzit pana acum. Nu au nume de familie, sunt doar niste prenume, ca...Donis, Mihail, Mazhi, Saphir, Ari. Sunt carti de toate genurile...de dragoste, aventuri, stiintifico-fantastice, politiste, chiar si filozofice. Nu stiu cine sunt acesti autori, insa sunt foarte talentati. Probabil ca au scris sub pseudonim. Nu par sa fi trecut cinci ani de cand suntem aici. E drept, viata aici poate deveni anosta. Nu ai prea multe lucruri de facut, insa noi ne-am obisnuit. Uneori mai mergem pe la pod. E la cativa kilometri de aici. Dincolo de pod este un camp care duce tot aici, in sat. Deci... ne invartim in cerc. Cam asta este viata pe care o ducem noi aici. Am asteptat multa vreme sa ma intalnim pe cineva si, iata ca dorinta ni s-a indeplinit. (cauta ceva prin buzunarele interioare ale vestei pe care o purta si scoate o carte destul de groasa, care parea greu de crezut ca ar fi putut sa incapa acolo) Uite, ia asta, citeste-o si o sa afli tot ce trebuie sa stii despre sat, despre imprejurimi. Cartea e scrisa de Mirazhi. Odinioara a fost, probabil, vreun invatat al locurilor. Ma gandesc si eu... poate chiar el a creat locul asta, la cat de multe stie despre el. Si sunt sigura ca stie mult mai multe decat a ales sa imparta cu noi.
Zvonimir a luat cartea si a inceput sa ii inspecteze coperta. Carton albastru pe care scria cu litere aurii „Anterra”, iar deasupra era trecut ca autor acel Mirazhi. Cel mai probabil, locul in care se aflau se numea Anterra, dar cine era Mirazhi? In viata lui nu auzise un astfel de nume. Nici macar a pseudonim nu suna. Totul era invaluit intr-un mister incredibil. Deschise cartea si incerca sa citeasca, insa nu putu. Nu intelegea limba, iar literele... nici macar nu erau litere. Nu erau decat niste linii curbe si frante cu spatii intre ele. Dar daca aceasta era scrierea, atunci cum de au reusit Marija si Janko sa citeasca? Zvonimir incepu sa ii priveasca speriat. Sa fi fost cei doi atat de oameni precum sustineau? Dintr-o data, incepu sa ii fie foarte frig. Nu batea vantul, soarele de pe cer stralucea la fel ca intotdeauna, insa lui ii era frig. Respira din ce in ce mai greu, simtea ca se sufoca. Tusea din ce in ce mai tare, insa Marija si Janko nu schitau niciun gest, ca si cum totul ar fi fost normal. Fata isi privea palmele si incepu o numaratoare inversa. In momentul in care a ajuns la zero, Zvonimir se opri din tusit, nu mai simti niciun fior, nu ii mai era frig. Marija ii zambea dulce, iar acest lucru nu numai ca il speria, ci il si revolta. El era aproape de moarte, iar ea nu a facut nimic pentru a-l ajuta.
-Bun venit in Anterra, zise Marija. Acesta este singurul loc din Univers unde nu exista timp. Din pacate, nici spatiul nu este vast, insa noi il putem face vast. Acum iti amintesti, Zvonimir? Noi trei am creat locul acesta, acum trei sute de ani, in timpul pamantesc. Noi trei am fost capabili sa creem acest loc, insa nu am fost capabili sa supravietuim drumului pana aici. Am incercat toti trei, insa separat. Tu ai incercat primul, insa nu ai supravietuit drumului. Apoi am incercat si noi, insa nu am reusit. Spune, iti amintesti?
-Nu imi aduc aminte nimic, Marija, zise Zvonimir speriat de-a dreptul. Probabil ca ma confunzi sau...
Marija se arata complet descurajata, desi nimic din ceea ce spunea ea nu avea nicio logica, in opinia lui Zvonimir. Janko nu era nici pe departe atat de descurajat de amnezia tanarului care doar ce ajunsese in Anterra si lua, pentru prima data, cuvantul:
-Mirazhi, chiar nu iti amintesti? (catre Zvonimir)
-Poftim? zise Zvonimir si mai uimit.
-Mirazhi, asta era numele tau acum trei sute de ani pamantesti. Al meu era Mihail, iar al Marijei era Donis. Noi trei eram prieteni cu Ari si Zhiko. Eram cinci delfini din Marea Neagra. Nu eram stapanii apelor, pentru noi nu conta sa fim stapani peste ceva, pentru ca puritatea rasei noastre nu ne permite sa avem astfel de scopuri. Tot ce conta pentru noi era sa ajutam toate fiintele vii de pe Pamant. Intr-o zi, insa, s-a intamplat ceva neobisnuit. Donis a avut o viziune din viitor, in care rasa noastra era aproape extincta, undeva in jurul anului 2100. Mirazhi, in primul rand, trebuie sa intelegi ca fara rasa noastra s-ar alege praful de lumea pamanteasca. Astfel ca, noi cinci (nu trei, asa cum zisese Donis prima data) am decis sa creem un loc in care oamenii (si nu numai... oricine ne putea face rau) sa nu poata ajunge decat cu ajutorul nostru, pentru ca noi sa ne putem proteja, putand oricand sa revenim in lumea pamanteasca si sa ii ajutam pe cei care au nevoie de noi. Ceva nu a mers bine, insa. Noi am creat acest loc, insa nu am putut trece granita. Organismele noastre nu puteau suporta trecerea, intrucat timpul nu exista. Astfel, noi trei ne-am pierdut vietile. In 1712, Ari a reusit sa creeze pentru prima data acel cerc albastru, care se numeste Anterran, folosindu-se de toate elementele pamantului, puse intr-o armonie extraordinara. Ari si Zhiko au reusit sa faca trecerea pentru prima data, au construit podul, au construit cateva casute pe aici (pentru noi; ei stiau ca vom reveni sub forma umana), au creat acel cimitir in care sunt ingropati semenii nostri esuati sau ucisi (este o traditie nu numai a oamenilor), insa nu au putut sa extinda teritoriul. Momentan, Anterra nu poate sa aiba decat cinci locuitori si Ari si Zhiko stiau ca fara noi nu se poate extinde teritoriul. Nu-ti face griji, ti-am zis: se poate face trecerea in lumea pamanteasca. Cum? Pe calea apei. Daca iti doresti, te poate duce Ari in lumea pamanteasca si sa uiti complet de noi. Noi nu obligam pe nimeni sa faca nimic, insa avem nevoie de tine. Pentru a putea mari teritoriul, noi cinci trebuie sa ne unim fortele, noi, cei cinci fondatori. Noi ne-am dori sa nu ne parasesti, pentru ca rasa noastra si chiar lumea pamanteasca depinde de asta. Trebuie sa iti amintesti, Mirazhi. Tu erai cel mai mare vindecator dintre noi toti.
-Dar ce rost mai are, daca nu mai suntem delfini?
-Este un detaliu minor, cel mai important este sa iti revii din aceasta amnezie. Daca iti revii, tu ne poti ajuta sa redevenim ceea ce am fost odinioara. Te rog, spune-mi ca iti amintesti.
-Nu stiu...
-Mirazhi, zise Donis, nu iti mai aduci aminte de iubirea noastra?
-Iubirea? o ingana Zvonimir.
-Ce ai simtit prima data cand m-ai vazut? (zise cu lacrimi in ochi)
-Sincer (statu sa se gandeasca, se ridica de pe banca si inspira adanc)... sincer sa fiu, te-am placut de prima data. Am simtit ca intre noi e o legatura si am simtit ca si tu simti la fel.
-Da...
Prima lacrima a lui Donis a curs pe pamant. Din locul in care a curs lacrima au rasarit cele mai colorate si mai parfumate flori. Din acea multitudine de flori, Donis o rupse pe cea albastra si i-o inmana lui Zvonimir. In acel moment, el avu o revelatie: isi aminti totul. Donis fusese iubita lui in anii in care Croatia era parte componenta a Imperiului Habsburgic, iar ei isi faceau veacul in apele Valahiei si Imperiului Otoman. In acel moment stia de ce nu se simtise niciodata implinit in plan sentimental atata timp cat a trait viata unui tanar dintr-un oras mic din Croatia: nu a avut-o pe cea pe care aiubit-o atat de mult. Fiind om, parea ca isi pierduse din puritate, insa exista tot timpul posibilitatea salvarii. Mirazhi isi imbratisa si saruta iubita pentru prima data in intreaga lor existenta.
-Te iubesc, Donis, nu ti-am mai zis-o demult, zise Mirazhi. Si mi-a fost atat de dor sa ti-o spun. Intr-adevar, este nevoie de noi si vom fi din nou acele entitati care sar in ajutorul celor care sunt in pericol, fie in apa, fie in uscat.

Telejurnal HRT1, 20 august 2009: „Coincidenta, ghinion sau forta malefica? Locuitorii cartierului X din orasul Djakovo sustin ca zona este blestemata, dupa ce, in decurs de doar un an, au murit nu mai putin de zece vecini de-ai lor in conditii stranii, accidentale. Ultima victima este un tanar de 20 de ani, Zvonimir Juric, care a murit dupa ce a fost electrocutat. Anchetatorii sustin ca tanarul a murit din cauza unui scurtcircuit produs de frigiderul sau. <> a declarat Ognjen Vukovic, anchetator. Ceea ce uimeste este ca trupul tanarului a disparut sub ochii anchetatorilor, fara nicio urma. Cativa dintre locuitori au decis sa se mute definitiv la auzul acestora (...)”
„Caz incredibil intr-o statiune de pe litoralul romanesc. Doi adolescenti, in varsta de 15, respectiv 17 ani, au fost adusi la mal dupa ce se pierdusera in larg, de trei delfini. Desi ani intregi au fost victimile braconierilor, delfinii ne dovedesc ca sunt mult mai oameni decat noi.”

marți, 8 septembrie 2009

Zvonimir II

A ajuns intr-un loc care i se parea foarte cunoscut. Simtea ca mai fusese acolo si in trecut. „Da, cred ca...cred ca sunt la tara. De cand nu am mai fost aici,” isi zise el. Se uita in jurul sau si vazu o multitudine de cruci si de pietre funerare. „Dar nu imi doream sa ajung aici...,” isi continua el oful. Daduse din lac in put, din pustiul alb cu cer cenusiu in cimitirul sub cerul albastru. Incepu sa se plimbe printre pietrele funerare, toate aflate intr-o stare excelenta. Pe toate pietrele funerare erau niste desene in piatra, foarte ciudate, insa nu era niciun nume. Era clar ca acelea erau morminte, insa numele raposatilor lipsea cu desavarsire. Nu existau decat niste linii scrijelite. Lui Zvonimir ii placea sa citeasca pe cruci si pietre funerare. Simtea ca putea afla ce fel de persoana era raposatul si chiar ca putea intra in contact cu el. Desigur, totul era doar in imaginatia sa mult prea bogata (acele desene japoneze pe care el le adora aveau o influenta extrem de mare asupra lui, chiar si asupra aspectului sau fizic, preferand de multe ori tunsori foarte ciudate si haine negre). In acest cimitir, insa, nu avea ce sa citeasca. Totul i se parea foarte ciudat. Pasind atent, sa nu cumva sa deranjeze pe vreunul dintre raposati, auzi o voce de fata strigandu-l:
-Hey!
Dupa ce puse pasul, Zvonimir se intoarse inspre locul de unde venise acel strigat. Era o fata inalta, bruneta, imbracata in negru, insotita de un baiat mai scund decat ea, deasemenea brunet si imbracat in negru. Semanau foarte bine. Se vedea ca erau frati. Privirea lui, insa, era atrasa de fata, care se apropia tot mai mult de el. In cateva secunde ajunsesera fata in fata si ea ii zise:
-Buna. Nu ma asteptam sa mai gasim pe cineva pe aici.
-Buna... adica... da... aaa... nu stiu, nici macar nu stiu unde sunt, ca sa iti zic sincer.
-Nu ne-am dat nici noi seama in cele cateva zile de cand suntem aici. Tu pari nou pe aici si...nedumerit. Te inteleg. Numele meu este Marija Mihailovic, iar el este fratele meu mai mic, Janko.
-Eu sunt Zvonimir Juric, incantat de cunostinta.
Marija il privi putin speriata. Probabil ca il cunostea sau...poate ca nu.
-Hai sa plecam de aici, chiar nu-mi place locul asta, zise ea.
Parea ca un vis. I-a placut fata inca din prima clipa in care a vazut-o. Nu stia ce sa spuna, ca sa nu isi faca o impresie gresita despre el. Se balbaia intr-una, insa ei nu parea sa ii pese. Asculta cu placere tot ceea ce ii zicea Zvonimir. Acest lucru se intampla, cel mai probabil, pentru ca singurul ei partener de discutii era cel mai tacut om din lume, fratele ei, Janko. In afara de ei nu mai exista nimeni in acel loc care semana foarte bine cu satul in care au locuit bunicii lui Zvonimir. Exact in momentul in care el isi termina de povestit aventura sa in pustiul care semana cu un decor de film mut, ajunsera intr-o gospodarie uriasa, cu o alee care avea de o parte si de cealalta gradinite cu flori multicolore. Mireasma il imbata pe Zvonimir, lasandu-l fara cuvinte. Aleea ducea catre o casa mica, dar cocheta. Parea o casa destul de veche, insa bine intretinuta. Ferestrele erau numeroase, iar in spatele lor se ascundeau jaluzele si niste perdele albe. Albi erau si peretii la exterior, in timp ce acoperisul, tocurile de la usa si ramele de la geamuri erau de culoare albastra. In fata casei erau doi copaci, stand ca niste strajeri, dar si o banca.
-Ce pot sa spun... bun venit la noi acasa, zise Marija.
-Acasa? Unde sunt parintii vostri? Unde e toata lumea?
-Noi suntem toata lumea. (cei trei pornesc catre banca) Nu mai este nimeni aici in afara de noi... din pacate.
-Si voi ati facut toate astea?
-Noi am facut totul...in afara de casa. Casa era complet mobilata, parca ne astepta sa venim in ea.
-Dar cum ati avut timp sa faceti asta? (cei trei ajung pe banca si se aseaza) Parca ziceati ca sunteti de cateva zile aici.
-Of Doamne, Zvonimir, acest „cateva” este atat de relativ in toata aceasta ecuatie. Noi suntem, de fel, din Sibenik...stii tu, aproape de Mediterana. Cand locuiam in Sibenik, Janko era un copil foarte jucaus, simpatic, plin de energie, in timp ce erau eram inchisa, eram o fire retrasa. Asta pentru ca...aveam un handicap, un foarte mare handicap: nu puteam vorbi. Regretam atat de mult ca nu puteam sa fiu in rand cu celelalte fete, cu ceilalti copii, ca nu puteam sa vorbesc, sa rad zgomotos, sa cant. Eram doar o biata muta, inchisa in ea pentru totdeauna. In 2004 (nu stiu exact cat timp a trecut de atunci, aici timpul este cu totul neregulat), pe cand eu aveam 17 ani, iar fratele meu 14, eu si familia mea eram in statiune, insa pe plaja eram doar eu si Janko. Amandoi stiam sa inotam foarte bine. El mi-a spus ca se duce sa inoate si m-a intrebat daca merg si eu. Eu i-am facut semn ca nu, privind pierduta prin el, parca. Ceea ce s-a intamplat, insa, m-a speriat groaznic. Janko a iesit prea in larg, iar un val urias l-a luat cu totul. Nimeni nu l-a observat, in afara de mine si, vazand ca nimeni nu intervine, am alergat pana in mare si am inceput sa inot, pana cand...valul m-a luat si pe mine. Ne-am trezit pe o plaja, intinsi, iar din mare ieseau la suprafata doi delfini mari si frumosi, care ne priveau cu mare atentie si grija. Unul dintre ei parca m-a strigat pe nume, jur ca m-a strigat pe nume, si m-am dus la el. L-am mangaiat pe cap, l-am luat in brate, iar el parca mi-a spus: „Vorbeste”. Si i-am raspuns: „Ce?”. In acel moment mi-am pus mainile la gura si am inceput sa plang. Nu stiu cum a facut, insa acel delfin m-a... m-a vindecat. El a creat atunci un cerc mare, albastru, luminos, ca si cel pe care ni l-ai descris tu, si ne-a spus sa pasim in el. Am pasit si am ajuns aici. Aici, insa, nu pare sa locuiasca nimeni in afara de noi. Mai mult, Janko a intrat intr-un fel de depresie, ii e foarte dor de viata de dinainte, s-a inchis foarte mult in el. Eu sper sa isi revina.
-Probabil ca e socat dupa ce s-a intamplat... Dar ce e acest loc, totusi? Chiar nu ai nicio idee?
-In ce an erai cand ai intrat in contact ultima data cu lumea?
-2009, cred...
-Inseamna ca noi, in cinci ani de zile, nu am putut sa ne dam seama exact ce reprezinta locul asta. Oameni au mai trait aici, cimitirul este plin. Ce e mai ciudat, insa, e ca pietrele de mormant ale celor ingropati acum 300 de ani, de exemplu, sunt in stare la fel de buna precum cele din zilele noastre.
-Exista oameni ingropati acum 300 de ani?
-Da si... si e destul de ciudat. Nu ma intelege gresit, nu vreau sa crezi ca am o imaginatie mult prea bogata, insa... sunt trei morminte care dateaza din 1703, 1707 si 1710, in ordine: Zvonimir Juric, Marija Mihailovic si Janko Mihailovic.

luni, 7 septembrie 2009

Zvonimir

Se trezea in fiecare dimineata undeva in jurul orei 9. Oricat de obosit era, oricat de mult incerca sa mai traga de timp, sa inchida ochii si sa adoarma din nou, nu mai putea. Organismul sau se obisnuise deja cu aceasta rutina. Camera sa era tocmai in dreapta soselei. Auzea destul de des, chiar si prin somn, cum treceau tirurile, masinile de politie, ambulantele, pompierii. De-a lungul vremii (locuia in aceeasi casa de cand se stia), multe incidente avusesera loc in zona in care locuia, in orasul Djakovo, Croatia. Fiecarui vecin de-al sau i se intamplase cate ceva, in fiecare casa murise cineva, iar motto-ul cartierului devenise "nicio masa fara coliva". Dar asta nu-l speria pe tanarul Zvonimir, in varsta de 20 de ani. Nu era superstitios si vedea cele intamplate ca pe simple coincidente. Toate mortile fusesera niste accidente stupide: un batran tinea un cutit in mana si s-a impiedicat (a murit dupa ce si l-a infipt in gat in urma acestui accident), un incendiu a izbucnit dupa ce o candela aprinsa a cazut din cui pe o canapea (nu dormea nimeni pe canapea, insa fumul a asfixiat-o pe femeia care dormea in camera alaturata), etc. Cativa dintre vecinii lui chiar s-au mutat, de frica sa nu li se intample si lor ceva. Era singur. Parintii sai, Luka si Nadia, se mutasera intr-un alt cartier (in casa uneia dintre bunicile lui, care murise cu un an inainte). Casa parintilor a ramas a lui. Ziceau ca trebuie sa invete sa se descurce singur, pentru ca nu putea sa astepte totul de-a gata. Statea doar de 3 luni singur, insa se obisnuise. Singurul ajutor pe care il primea de la parintii sai era unul financiar, destul de mic. Ii placea, insa, noua sa viata. Era, in sfarsit, stapanul casei, ceea ce isi dorea de pe vremea cand avea 16 ani.Se ridica din pat, se uita la ceas. Era 9 si un sfert. Se simtea odihnit. "De mult timp n-am mai dormit atat de bine," isi spuse el. Facu patul numaidecat, deschise larg fereastra, scoase capul pe fereastra si inspira. Aerul era imbacsit cu gaze de esapament, insa nu atat de mult cum era in alte zile. In aer era, insa, altceva... ceva care il deranja. "Probabil e doar miros de canal," isi zise el, "S-o fi spart vreo conducta." Inchide geamul, insa in casa deja intrase duhoarea. Scoase dintr-un sertar un tub de spray si incepu sa dea cu el, pana cand duhoarea de afara fu inlocuita de parfumul sintetic de flori. Foarte mandru de solutia aleasa, Zvonimir iesi din camera sa si imediat fu intampinat de cainele sau, Kazuki (se inspirase dintr-un desen animat japonez atunci cand isi botezase cainele). Labradorul negru de numai un an se invartea in jurul lui, sarea de mama focului si, din cand in cand, latra.
-Ti-e foame, Kazu? zise Zvonimir. Sa vedem daca mai am vreun os. Hai, Kazu, sezi. (cainele sezu, iar Zvonimir se duse la frigider; frigiderul nu mergea). Asta e ciudat, credeam ca e bagat in priza (se uita la priza...totul era in regula). Inseamna ca nu e curent... (se duse la intrerupator si aprinse lumina; mergea). Hai, ca doar nu s-a stricat frigiderul...” Zvonimir se duse din nou la frigider, deschise usa, il inspecta atent. Totul era in regula, nu mirosea a ars, insa nu mergea. Deschise si usa congelatorului si o duhoare de nedescris iesi. Incepu sa tremure. Temperatura scazu brusc. In congelator nu era nimic, decat o punga cu oase. Dupa ce isi reveni, lua punga cu oase, insa fu electrocutat. In fata ochilor vazu, dintr-o data, negru si simti o durere mare in ceafa.
Se trezi...undeva. In jurul sau erau dune de nisip...albe. Inghiti in sec. Se simtea ca intr-un desert in filmele anilor '20-'30. Nimic nu avea culoare. Nici macar cerul nu era albastru, ci de un gri inchis. Nu stia cum ajunsese acolo, nu stia cum sa scape de acolo. Ultimul lucru pe care si-l amintea era ca ii spusese cainelui sau ca ii va da de mancare... de atunci, totul s-a pierdut, s-a sters. Oricat incerca sa isi aminteasca, nu putea. Simtea o durere de cap foarte puternica. Aceasta durere, cumulata cu teama inevitabila care intervine intr-o astfel de situatie, ii faceau inima sa bata mult mai repede decat de obicei. Nu ii placea sa stea pe loc, i se parea nesigur. Prefera sa mearga... incotro, nu stia. Toate dunele semanau intre ele si nu se vedea nicio urma de civilizatie. Dupa cateva secunde se opri si se uita din nou in jurul sau. Nu vedea nimic care sa ii inspire siguranta...doar o pata de culoare albastra, undeva in departare, care sclipea in spatele unei dune. "Acolo trebuie sa ajung," isi zise el, "asta e singura mea scapare...cred...sper". Incepu sa coboare de pe duna pe care se afla, insa se impiedica si se rostogoli pana la poalele ei. Se ridica imediat si isi continua alergarea catre pata de culoare care il putea salva. Peisajul il posomora, dar vazuse luminita de la capatul tunelului. Speranta il ajuta sa mentina ritmul. Trecu repede de duna alba, iar pata de culoare se apropia, se facea tot mai mare, si mai mare, si mai mare, pana cand ajunsese in fata ei. Nu putu sa inspecteze ceea ce avea in fata, inainte de a-si trage sufletul. Dupa cateva secunde, isi ridica privirea din pamant si vazu ce era, de fapt, acea lumina albastra. Era un cerc albastru foarte mare si foarte stralucitor. "Gaura neagra...albastra...," isi zise el, "daca stau aici, mor incet, fara mancare, apa... daca intru in gaura albastra, macar mor repede... asta daca mor, desigur". Inspira adanc si incepu sa faca pasi destul de mici pana la marele cerc albastru. Simtea cum toata viata sa scurta ii trecea prin fata ochilor. Nu realizase nici macar jumatate din cat isi dorise, insa se afla, iata, in acest moment foarte greu. Intr-un final, intra cu totul in acel cerc luminos.

duminică, 6 septembrie 2009

Hiturile verii

Vara a trecut atat de repede si deja mi-e dor de ea. Trebuie sa recunosc, nu imi place ce se difuzeaza la radio, nu imi place muzica asta dance-club-house in engleza si cu zdringhi-zdringhi pe negativ, cu atat mai putin hip hop-ul cu influente de manele, insa daca asta se asculta, astea sunt hiturile. S-o luam in ordine.

10.Velvet - Chemistry

Incep acest top 10 in forta, cu melodia cantaretei suedeze, Velvet (Jenny Marielle Petersson), "Chemistry". "Chemistry a fost una dintre cele mai difuzate piese ale verii, cu toate ca a fost lansata cu doi ani in urma (a fost pentru noi ce a fost "Dragostea din tei" pentru ei). Cea mai buna pozitie ocupata in Airplay-ul romanesc de aceasta piesa a fost a treia.



9.David Deejay & Ela Rose - I can feel

Sincer, este una din melodiile mele preferate. "I can feel" este o melodie care nu are acel zdringhi-zdringhi (prin urmare, suna mult mai normal decat melodiile care vor urma). A fost o perioada pe primul loc in Top 20 Vibe FM.



8.Pussycat Dolls feat. A.R.Rahman - Jai Ho!

Cred ca a fost cea mai difuzata melodie pe posturile de muzica. Dadeai pe MTV, "Jai", dadeai pe U TV, "Ho", dadeai pe Kiss TV, "Jai Ho!". M-a uimit faptul ca nu a fost number one, stand multa vreme in umbra altor hituri, precum "Cry Cry", "So Bizarre" sau "Undeva-n Balkani". Cu toate acestea, ramane unul din hiturile verii.



7.David Guetta & Kelly Rowland - When love takes over

Kelly a fost si in Romania, perfect moment: exact cand era in voga aceasta melodie. David Guetta este un DJ francez, care poate fi considerat o fabrica de hituri. Au fost "The world is mine", "Love don't let me go", "Love is gone", "Baby when the light", "Everytime we touch", "When love takes over"...urmeaza "Sexy bitch"? Vom vedea. Oricum, "When love takes over" ramane una din cele mai bune melodii ale verii 2009.



6.Enrique Iglesias & Ciara - Takin' back my love

Prima piesa din acest top 10 care a fost number one in Airplay-ul romanesc. A fost, deasemenea, o melodie care a stat in umbra altora, insa, spre deosebire de "Jai Ho!", a reusit sa ajunga pe primul loc in top.



5.Edward Maya & Vika Jigulina - Stereo love

Unii zic ca suna a "That's my name", altii s-au plictisit de ea (eu unul stiu melodia asta de la inceputul anului), ce-i drept, a devenit un hit mai mare decat "That's my name". Difuzata intens atat la TV, cat si la radio, nu a ajuns number one, insa nu e timpul pierdut, mentinandu-se in Top 10 o buna perioada de timp. Acest lucru face aceasta melodie demna de locul 5 in topul meu.



4.Puya feat. George Hora - Undeva-n Balkani

Hip hop cu sample de manea si efecte pe voce, rezulta hit. In urma cu cativa ani, Puya zicea pe o melodie: "Producatorul sugereaza o schimbare / Sisu si Puya nu sunt de vanzare". S-au schimbat multe de atunci, iar Puya si-a gasit inspiratia undeva departe, peste ocean, in S.U.A., unde un anume Kanye West a facut un compromis: hip hop cu efecte pe voce. Rezultatul este unul din marile hituri ale verii, "Undeva-n Balkani".



3.Oceana - Cry Cry

Tanguirea nemtoaicei cu origini martiniqueze a fost pe primul locul in Airplay-ul romanesc timp de 10 saptamani (foarte aproape de recordul de 12 saptamani al melodiei "Say it right" a lui Nelly Furtado). Jumatate de primavara si aproape jumatate de vara a fost pe primul loc in Airplay, insa in topul meu ocupa doar locul 3.



2.Neylini - Muleina

O melodie facuta anul trecut a devenit una din surprizele placute ale verii 2009, atat in Romania, cat si in Grecia si in..."Balkani". Doua saptamani a fost number one, insa a fost una dintre cele mai difuzate piese si a ajuns aproape de titlul de "Hitul Verii"



1.David Deejay & Dony - So Bizarre

Cu trei saptamani de number one in Airplay cu mii de difuzari la radio si la TV, cu atatea mixuri, remixuri, "So Bizarre" castiga meritat titlul de Hitul Verii 2009. Inseamna ca, pentru al doilea an consecutiv, acest titlu merge la David Deejay (un om pe care l-am contestat indelung, insa ale carui melodii au inceput sa imi placa) si Dony. Tot asa, baieti, felicitari.



Ok, acum voi lamuri cateva lucruri:

1."Nenorocitule, cum ai putut sa nu o bagi pe Inna in top?"
1.Daca ar fi sa fac un Top 11, cu siguranta "Deja vu" ar fi pe locul 11. Acesta este, insa, doar un Top 10, iar Inna nu a intrat in el. Pacat, nu?
2."Dar cu Sahara ce ai avut?"
2.Nimic. "Tyalee" a fost o melodie difuzata, insa nu indeajuns de mult.
3."Mi-ai frant inima, nu i-ai bagat pe Fly Project in top. Sa mor io daca iti mai citesc blogu'"
3.Viata nu e frumoasa daca nu ai inima franta macar o data.
4."Connect R unde e?"
4.Pe locul 12...cred.
5."Nu te pricepi la muzica deloc...nici Fly Project, nici Connect R si nici macar Morandi?"
5.Wolfgang Amadeus Moga trebuie sa se straduiasca mai mult.

Bucurati-va de muzica ;)

Pace si iubire,
MariusZ