sâmbătă, 19 martie 2016

Culori

Culorile fac parte din viața noastră, oricât de neagră ar părea. Ele sunt peste tot. La unele dintre ele rezonăm pozitiv, altele ne transmit niște sentimente foarte urâte sau, eu știu, e pur și simplu o incompatibilitate între firea noastră și culoarea respectivă. Am auzit unele teorii conform cărora culorile ar fi doar niște iluzii sau că ar fi rezultatul felului cum atinge lumina un anumit obiect - explicația științifică este plauzibilă, oricât de înclinat spre magie aș fi. Dar (și) acum vreau să mă refer la muzică, deci magia există.

Și prima culoare la care mă refer este, suprinzător sau nu... albastru. OK; albastru în muzică. O să încep exact cu melodia care mi-a dat ideea să scriu postarea asta.

1.Inga & Anush - Jan Jan

Interesant este că ele nu cântă despre culoarea albastră. E vorba despre un dans, „Nor Par”, cică. Pe strofa a doua cântă în limba armenească, deci normal că nu înțeleg nimic. Dar ele sunt îmbrăcate în albastru, și dansatoarele sunt îmbrăcate în albastru; e foarte mult albastru de jur împrejur. Decor frumos, imagine faină, femei frumoase, albastru. :))



2.Eiffel 65 - Blue

De aici rezultă:
a.Efectele speciale din anii '90 par caraghioase acum, la 20 de ani distanță.
b.Mulți nu știu că Eiffel 65 sunt italieni.
c.În accepțiunea lor, omuleții verzi (extratereștrii) sunt albaștri
d.ALBASTRU!



3.Chris Isaak - Blue Hotel

Chris Isaak este cunoscut a fi interpretul imnului celor băgați în friendzone, „Wicked game”, dar are și melodii mai bune, mai mișto. Iar „Blue Hotel” este una dintre ele. Bine, nu are niște versuri tocmai amuzante, pozitive; omul încă este singur, cel mai probabil nefiind scos din friendzone. Pe melodia asta mi se pare că e unul dintre cele mai faine solo-uri de chitară din muzica mainstream, aproape la fel de memorabil precum cel din „Money for nothing” (Dire Straits). Aici, albastrul are conotații triste, cum va mai avea și în alte piese din această scurtă compilație.



4.Explicit - Albastru de metil

Dragi copii, dacă ați răcit și vă doare în gât, luați albastru de metil. Este foarte bun; știu, sunteți sceptici, așa cum am fost și eu, dar la mine a mers. Melodia asta n-are nimic în comun cu albastrul, în afară de titlu. Și de uniformele celor de care se face mișto. Ca fapt divers, ce vremuri bune a cunoscut hip hop-ul românesc la mijlocul anilor 2000...



5.Lana Del Rey - Blue Jeans

Ajungem ceva mai aproape de zilele noastre și o aduc în prim-plan și pe Lana Del Rey, una dintre cele mai de succes dive din 2010 încoace. Toată lumea știe melodia asta, pentru că a avut un succes nebun. Toată lumea știe nebunia și depresia din versurile ei; sincer, o consider o reîncarnare a lui George Bacovia, chiar dacă sună caraghios. Albastrul ăsta e prezent în titlul piesei tocmai pentru a inspira și mai mult tristețea. „I will love 'till the end of time...”



6.Blue Nipple Boy - Positive vibration

Trupa asta super tare este din... România. Dar nu intră în FM, pentru că nu cântă ceva foarte catchy sau... nu cotizează destul pentru a fi băgați în seamă de cei care bagă nonstop chestii gen „Da, mamă” și „Bună, ce mai faci”. Aici, albastrul este în numele trupei. Adică „băiatul cu sfârc albastru”. Interesantă imagine, no? Dar nu atât de interesantă ca muzica pe care o fac.



7.Blue Oyster Cult - (Don't fear) The Reaper

O altă trupă cu nume interesant. „Cultul stridiei albastre” - asta sigur l-ar fi inspirat pe Eminescu să scrie o poezie. Mi-l imaginez, așa, stând pe malul lacului de la marginea codrului, în timpul unei nopți senine, cu lună aproape plină; aude ceva din apă și privește spre locul de unde a venit zgomotul. Atunci, sare ceva din apă; da, ceva care pare albastru în lumina lunii. Sau așa i se pare lui, că ține ochii întredeschiși (n-a mai dormit de vreo trei nopți). Scoate din buzunar un carnețel și un creion și începe să scrie poezia „Cultul stridiei albastre”. Wow. Și, la vreo 100 de ani distanță, trupa asta lansează piesa „(Don't fear) The Reaper”.



8.Daniel Iordăchioaie - Mă întorc la tine, mare albastră

Trecem de la fantezie la ceva concret. Domnul Daniel Iordăchioaie a lansat una dintre cele mai frumoase melodii românești de dinainte de „revoluție”, foarte bună chiar și în 2016; acum vreo 3 ani, cineva a făcut o piesă folosind sample de aici. Mă rog, mie nu-mi place marea, dar cred că pentru unii e un sentiment frumos să stea pe plajă, să se bronzeze sau... să privească spre marea albastră.



9.Gary Moore - Still got the blues

Am mai vorbit prin 2009, parcă, despre albastru și am nominalizat melodia asta a fi cea mai reprezentativă. Dar albastrul înseamnă mai mult decât tristețea pe care regretatul Gary Moore o exprimă aici.



10.The Who - Behind blue eyes

În spatele ochilor albaștri... Din nou o baladă tristă. Cântată de o trupă foarte apreciată prin anii '70, care a apărut și pe coloana sonoră a serialului „CSI: New York”, cu melodia „Baba O'Riley”, care nu e atât de albastră ca asta.



11.Luna Amară - Albastru

Trupa asta pare să fi fost inspirată foarte mult de culori. Printre melodiile lor mai găsim și un „Gri Dorian”, și un „Roșu aprins”. Albastrul de aici face, la fel ca la „Albastru de metil”, referire la o anumită instituție a statului, care s-a remarcat, din păcate, prin niște abuzuri flagrante.



12.Blue - One love

Și trecem de la o interpretare a albastrului, la ceva foarte banal. Trupa se numește „albastru”. :D



13.Enya - Caribbean Blue

Enya este o zână, iar vocea ei este magie pură. Cum altfel ar putea să fie albastrul în muzica ei decât... magic?



14.Adiemus - Adiemus

Pentru cine nu știe, ăsta e un proiect muzical creeat de Karl Jenkins și are, de asemenea, ceva foarte frumos și magic în el. „Adiemus” nu are nimic albastru în ea. Nici măcar nu face vreo referire la culoare, însă mie îmi inspiră foarte mult albastru. Piesa curge lin, ca un pârâiaș, iar vocile, care cântă într-o păsărească foarte simpatică,  îmi inspiră exact albastru.



15.Gabriel Cotabiță - Noapte albastră

Ultima piesă din această colecție albastră este una dintre cele mai îndrăgite și mai cunoscute care au fost lansate în România. „Noapte albastră” este o piesă de dragoste, în care culoarea creează un peisaj romantic, frumos, senzual. Iar vocea unică a lui Gabriel Cotabiță oferă încă și mai mult farmec...



Bucurați-vă de muzică. Și culori. :D

duminică, 13 martie 2016

În spiritul cărții

Astă-vară am avut una dintre cele mai frumoase vacanțe din viața mea, în ciuda faptului că întâlnirile cu oamenii au fost destul de rare. Am preferat să am o vacanță a mea, în stilul meu, și să îmi petrec timpul într-un mod cât mai constructiv cu putință. Astfel că m-am uitat prin bibliotecă și am găsit un roman pe care îl începusem din 2009, de când cumpărasem cărțile respective. „Idiotul” îi zice romanului; autor este F.M.Dostoievski. Lectura a fost savuroasă și foarte interesantă; pe lângă asta, a mers foarte repede, mult peste ceea ce mă așteptam (prin 2011 începusem „Frații Karamazov” și mi s-a părut greoaie; nu că Dostoievski nu ne-ar fi avertizat încă din prima pagină că va fi astfel...). Cam pe la mijlocul lui iulie, terminasem ambele volume ale romanului „Idiotul” și mă simțeam trist. Simțeam că îmi lipsea ceva. Prinsesem gustul lecturii și voiam mai mult.

Și atunci mi-am adus aminte de o serie despre care ai mei mi-au povestit foarte multe de-a lungul anilor. „Regii Blestemați” îi spune acestei serii fabuloase, care a fost scrisă de Maurice Druon. De fapt, îmi propusesem să citesc seria asta după ce terminasem prin 2014 romanul „Patul lui Alienor” de Mireille Calmel - roman istorico-fantastic, în care autoarea s-a documentat foarte bine în legătură cu obiceiurile și porturile vremii. Și e foarte interesant că între seria „Regii Blestemați” și „Patul lui Alienor” există câteva asemănări mari. Iar cea mai importantă este că printre personajele centrale se numără niște „lupoaice” franceze, regine ambițioase care au dorit să își exprime mai bine puterea politică, folosind deseori metode neortodoxe. Cele două „lupoaice” sunt Alienor de Aquitania, regina Franței între 1137 și 1152 prin căsătoria cu Ludovic al VII-lea, și regină-consoartă a Angliei între 1154 și 1189, prin căsătoria cu Henric al II-lea Plantagenetul, și regina Isabelle, fiică a lui Filip cel Frumos și soție a lui regelui Edward al II-lea al Angliei, infamul rege homosexual care a pus mai presus dragostea sa penntru Hugh Despenser cel Tânăr problemelor prin care trecea țara. Una dintre ele a divorțat și s-a recăsătorit cu cel mai mare dușman, cealaltă a complotat cu amantul, l-a detronat pe rege și a ordonat să fie asasinat. O altă legătură foarte interesantă este Aquitania, ducat din Franța care a ajuns sub administrarea regelui Angliei după ce Alienor, moștenitoarea titlului de ducesă, s-a căsătorit cu Henric al II-lea; Aquitania a fost și unul dintre motivele pentru care a izbucnit Războiul de 100 de ani între Franța și Anglia, relațiile dintre cele două regate deterirorându-se în prima jumătate a secolului al XIV-lea, regele englez refuzând să se mai închine în fața celui francez pentru administrarea Aquitaniei.

Dar astea sunt asemănări și legături între cărți. Eu vreau să fac și o comparație între ceea ce am simțit citind „Regii Blestemați” și ce am simțit urmărind „Game of Thrones”. Autorul seriei din urmă, George R.R. Martin, a recunoscut că „Regii Blestemați” a reprezentat o sursă de inspirație din anumite puncte de vedere pentru opera sa. Și vreau să spun că am sesizat foarte multe asemănări atât în desfășurarea acțiunii, cât și a atmosferei și a sentimentelor pe care mi le transmiteau. Și mi-au transmis sentimente asemănătoare și pe parcursul acțiunii, adică... De fapt, cred că ar fi mai bine să fiu mai concret:

„Regele de fier” vs. Sezonul 1 din „Game of Thrones”

Avem același tip de acțiune, care se desfășoară pe mai multe planuri, cu un număr ridicat de personaje. Ar fi nedrept să-l compar pe Filip cel Frumos cu Robert Baratheon, care a fost un rege destul de slab și influențatbil, dar între Enguerrand de Marigny și Ned Stark sigur există destule asemănări. Amândoi au fost mâna dreaptă a regelui, buni prieteni cu acesta, cu idei constructive și reformatoare; și amândoi au căzut pradă unor conspirații conduse de adversarii politici după moartea regilor. Și amândoi au fost executați.
Se mai poate face o paralelă între faimoasa sintagmă „Winter is coming” și blestemul aruncat de Jacques de Molay, ultimul conducător al Cavalerilor Templieri, asupra celor care îl condamnaseră la moarte și desființaseră Ordinul său cavaleresc, confiscând în același timp toate averile. În decurs de un an au murit Papa, ministrul Nogaret și regele Filip cel Frumos; în „Game of Thrones” iarna încă n-a venit la sfârșitul sezonului 1. Doar dă semne că se va alege praful de tot în curând.
Acum încerc să-i găsesc un corespondent în „Game of Thrones” lui Robert D'Artois, care este, practic, personajul principal al seriei; poate că ar fi un fel de Peter Baelish, combinat cu Stannis Baratheon - umblă peste tot, stârnește controversă, bagă zâzanie și dorește să obțină un tron pentru ocuparea căruia are argumente la fel de solide cum are și adversarul său. Dar Stannis va apărea în sezonul 2.
Pe Spinello Tolomei, bancherul italian din Paris, îl pot asemăna foarte mult lui Lord Varys, eunucul-șef de la palatul din King's Landing; omul ăsta e foarte șiret, știe tot ce mișcă prin regat, cunoaște toate secretele și este foarte important și periculos pentru toată lumea, întrucât... dacă-și dă drumul la gură, cad foarte multe capete. Dar nu-și dă drumul la gură, dacă primește răsplata cuvenită.
Legătura bolnăvicioasă dintre Jaime și Cersei Lannister nu prea are corespondent în „Regii Blestemați”. O mică încercare de incest a fost între Robert D'Artois și regina Isabelle, dar nu s-a concretizat nimic, ea preferând (încă) să rămână credincioasă soțului ei homosexual.
Tyrion nu are corespondent în „Regii Blestemați”, nici prea mulți dintre copiii familiei Stark. Dar pe parcurs vor mai apărea asemănări. Adulter și curvăsăraie există și colo, și colo. Și se vor naște copii din aceste relații extraconjugale.
Per total, m-am simțit în volumul 1 din „Regii Blestemați” ca în sezonul 1 din „Game of Thrones”.

„Regina strangulată” vs. Sezonul 2

Adevărul istoric spune cam așa: Filip cel Frumos a avut trei fii, pe Ludovic (al X-lea), Filip (cel Lung) și Charles (al IV-lea). Cei trei fii s-au căsătorit cu trei surori aparținând familiei de Burgundia: Marguerite, Jeanne și Blanche. Cele trei au fost implicate în cel mai urât scandal sexual al secolului al XIV-lea, fiind acuzate de adulter; Marguerite și Blanche au fost condamnate la închisoare pe viață, iar Jeanne a avut parte de o soartă ceva mai blândă, fiindcă era vinovată doar de tăinuire. După moartea lui Filip cel Frumos a urcat pe tron fiul său cel mare, Ludovic al X-lea, care era însă căsătorit cu Marguerite de Burgundia; nu era prima dată când o regină occidentală era în temniță în timpul domniei ei, asta întâmplându-se chiar cu Alienor de Aquitania între 1173 și 1189 (pentru conspirație împotriva regelui). Alienor a avut norocul să-i supraviețuiască regelui; Marguerite a fost asasinată în temniță, după ce a refuzat să divorțeze de Ludovic și să declare că micuța Jeanne nu era fiica lui naturală (ăsta încă rămâne un mister).
Dar să zicem că relația extraconjugală a lui Marguerite cu amantul ei este asemenea celei dintre Cersei și Jaime Lannister - din ambele au rezultat copii. În „Regii Blestemați” o avem pe micuța Jeanne, în „Game of Thrones” îl avem pe sadicul Joffrey. Totuși, între cei doi copii nu există termen de comparație.
Tot acum avem și un corespondent pentru regele Edward al Angliei: un personaj care apare foarte puțin și e destul de neimportant în desfășurarea acțiunii, Renly Baratheon. Edward îl avea ca amant pe Hugh Le Despenser, iar Renly îl avea pe Ser Loras. Și cred că se mai poate face o comparație între Margaery Tyrell și Isabelle a Franței - ambele erau nemulțumite de relația extraconjugală gay a soților și ambele le-au dorit moartea. Diferența e că Isabelle a fost poate chiar la baza asasinatului, în timp ce Margaery n-a avut nicio treabă.
Și acum o să fac o paralelă cumva interesantă între niște personaje care au prea puține în comun, dar poveștile li se asemănă cumva. Joffrey și Ludovic s-au găsit în situații asemănătoare: amândoi aveau soții foarte controversate. Joffrey era căsătorit cu Sansa Stark, fiica lui Ned Stark, condamnat pentru trădare; Ludovic era căsătorit cu Marguerite de Burgundia, condamnată pentru adulter. Niciunul nu-și iubea soția. Amândoi voiau să divorțeze. În urma unei anumite situații, amândoi sunt eliberați din căsătorie (Sansa e îndepărtată după ce Lannisterii reușesc să îl înfrângă pe Stannis; Marguerite e ucisă în temniță) și li se propun niște partide bune (Margaery Tyrell, pentru Joffrey; Clemence a Ungariei, pentru Ludovic). Dar să ținem cont că vorbim de personaje foarte diferite. Joffrey era malefic, Ludovic era naiv și influențabil. Sansa era bună și pură, Marguerite era o soție infidelă. Margaery Tyrell era, cum vom afla pe parcurs, o scorpie criminală; Clemence a Ungariei era o femeie bună și cu frică de Dumnezeu.
Vrăjitoarea Melisandre să zicem că are ceva în comun cu Mahaut D'Artois sau cu Beatrice D'Hirson (deși tind mai mult spre a doua variantă din cauza legăturilor pe care le va avea cu Robert D'Artois pe parcurs, prin volumul șase).
Din nou, aceeași atmosferă a caracterizat ambele elemente comparate. Se pregătește ceva pentru a treia parte...

„Otrăvurile Coroanei” vs. Sezonul 3

Trădările sunt în floare, Enguerrand de Marigny e mort, Ludovic s-a căsătorit cu Clemence, iar Mahaut și Beatrice fac vrăji pentru a le elibera pe Jeanne și Blanche, dar și pentru a se răzbuna pe rege, care va muri la sfârșitul volumului, când regina era însărcinată cu copilul lui. Între timp, Joffrey încă nu s-a căsătorit cu Margaery, fiindcă existau probleme destul de mari și de arzătoare ce trebuiau rezolvate, printre care și revolta familiei Stark, familie ce va fi măcelărită în 3x09, la Nunta Roșie, în urma trădării înfăptuite de un „aliat”.
Aici, asemănările între faptele din cele două elemente nu prea există decât în ideea generală și în spiritul acțiunii. Atmosfera este la fel de tensionată în ambele părți, iar neprevăzutul își spune cuvântul de fiecare dată. Cine nu știe istorie, nu prea se așteaptă ca Ludovic să moară atât de repede.
Ah, și campania lui Robert D'Artois/Stannis Baratheon de a cuceri ceea ce i se cuvine (cică) este încă în desfășurare. Și va continua și în sezoanele următoare.

„Legea bărbaților” vs. Sezonul 4

Culmea, acest titlu s-ar potrivi foarte bine și sezonului 4 din „Game of Thrones”, întrucât au avut loc multe evenimente care să arate că lucrurile merg cam cum vor aceștia, oricât de puternică ar fi femeia. Joffrey este otrăvit de Margaery, dar el nu se pune; nu e bărbat. Jaime este înapoi în King's Landing, dar cu o mână lipsă. Tywin Lannister încearcă să facă legea și chiar reușește în regat, însă la nivelul familiei eșuează lamentabil și îl marginalizează tocmai pe cel mai competent dintre copiii lui: piticul Tyrion. Acest pitic a fost căsătorit cu Sansa Stark în sezonul 3 i a tratat-o foarte bine, cumsecade, iar în sezonul 4 a fost acuzat, împreună cu ea, de asasinarea lui Joffrey. Ajutat să iasă din închisoare de Jaime, el își omoară amanta, despre care află că l-a trădat, și tatăl, pe Tywin, care stătea pe budă. Tyrion va fi apoi ajutat de Varys să fugă din regat și dus spre Daenerys, cea mai legitimă pretendentă a tronului.
Dar în viața reală nu era posibil ca tronul să fie ocupat de o femeie. De aceea, Jeanne, „fiica” lui Ludovic, nu a putut pretinde tronul pentru sine. De aceea nici Isabelle nu a putut pretinde tronul Franței. Și asta deși erau urmașe legitime. Și astfel, după moartea lui Ludovic al X-lea, a urmat la tron Filip cel Lung, fratele lui, sprijinit de cele două „vrăjitoare”. Jeanne de Burgundia e eliberată din temniță și își ia în primire rolul de regină, dar nu-i oferă lui Filip urmași (parcă doar o fată). Iar Filip, oricât de competent era, n-a putut să-și ducă proiectele la îndeplinire din cauza problemelor politice interne și externe - scandaluri cu Robert D'Artois, pretențiile lui, flamanzii, englezi...
Dar trebuie să evidențiez aici niște minusuri. Avem de-a face cu o repetitivitate a acțiunii în ambele serii. În „Regii Blestemați”, chiar dacă atmosfera tensionată este mai puternică, avem câteva lucruri un pic trase de coadă, cum ar fi „credința” uriașă pe care o purta Hugues de Bouville Capețienilor (sau prostia de care a dat dovadă în gestionarea situației morții copilului lui Marie Baglioni după ce a fost luat de Mahaut D'Artois drept regele Jean I cel Postum). Și în „Game of Thrones” avem de-a face cu repetitivitatea acțiunii. În afară de povestea din King's Landing și, parțial, cea din jurul Aryei Stark, ritmul a fost scăzut și dezamăgitor, lucru cauzat, mai mult ca sigur, de multitudinea de personaje și povești spuse în paralel. Povestea lui Daenerys a scăzut în intensitate. Luptele de dincolo de Zid ale lui Jon Snow și ai lui au avut urcușuri și coborâșuri; să zicem că moartea lui Ygritte a fost un punct maxim al intensității, dar întreaga poveste era dubioasă și neconvingătoare. Cât despre povestea lui Bran Stark, nu mi-a păsat niciodată de ea.

„Lupoaica Franței” vs. Sezonul 5

Aș fi tentat să includ în discuție și ultimul volum, „Crinul și Leul”, pentru a fi cumva echitabil, iar finalul să coincidă. Sezonul 6 încă n-a început, dar „Crinul și Leul” trebuie luat în discuție, pentru că desfășurarea acțiunii în cele două părți ale seriei face cât una singură. Și spun asta deoarece au fost doar două povești interesante, palpitante - cele din jurul reginei Isabelle și al lui Robert D'Artois. Felul cum Maurice Druon a descris trădarea reginei Isabelle împotriva lui Edward al II-lea este genial, efectiv asemuind-o unei lupoaice, ea reușind să-l detroneze cu ajutorul lui Roger Mortimer, amantul ei, și, în final, chiar fiind părtașă la uciderea lui (povestea aia minunată cu fierul roșu care i-a fost băgat în fund lui Edward nu știu dacă a fost tocmai opera ei însă...). Până la urmă, vine pe tron fiul ei mai mare, Edward al III-lea, un rege care avea să domnească foarte mult și foarte bine și care va demasca întreaga conspirație orchestrată de ei împotriva tatălui său. Roger Mortimer va fi executat, asemenea Despenserilor, iar Isabelle va fi trimisă la mănăstire și va trăi încă vreo 20 și ceva de ani. Războiul de 100 de ani avea să înceapă, iar Robert D'Artois nu mai avea mamă și nici tată; voia Artois-ul și a recurs la metode dintre cele mai dubioase pentru a-l obține; a încercat să demaște crimele lui Mahaut, a ridicat armată împotriva ei, a jefuit ținuturile ei și a violat femeile de acolo împreună cu oamenii care se aflau în slujba lui (mă rog, care erau plătiți de el, cu banii lui Spinello Tolomei). A eșuat în a-și însuși ducatul, a fost forțat să plece, apoi a început să comploteze cu Beatrice D'Hirson împotriva lui Mahaut, deși ea fusese trimisă de aceasta pentru a-l otrăvi. Și până la urmă ea le otrăvește pe Mahaut D'Artois și Jeanne de Burgundia, văduva lui Filip cel Lung (n-am mai pomenit nimic de regii Franței, fiindcă au fost niște personaje foarte fade; între timp moare și regele Charles, urmașul lui; Charles de Valois e mort de prin 1325, la fel și regina Clemence) și îl ajută în demersul lui. El falsifică niște documente pentru a dovedi că e moștenitorul legal al ducatului Artois, dar falsul iese la iveală, cei implicați sunt închiși. El refuză să renunțe, o omoară și pe Beatrice între timp și până la urmă își oferă „serviciile” lui Edward al III-lea pentru a-i sprijini pretențiile la tronul Franței (care era, totuși, nepot al lui Filip cel Frumos). Și începe Războiul de 100 de Ani, iar Robert D'Artois moare într-o bătălie. Astea sunt punctele importante din ultimele două volume din „Regii Blestemați”.
În schimb, sezonul 5 din „Game of Thrones” a reprezentat o mare problemă pentru mine, cel puțin. Înțeleg, serialul acesta reprezintă ecranizarea unei opere-fluviu a lui George R.R. Martin, cu peste 1000 de personaje denumite și cu o poveste foarte complicată. Dar tocmai faptul că este deosebit de complicată o face deosebit de greu de urmărit și înțeles. Au dispărut multe personaje din sezoanele precedente, nu am absolut nimic împotrivă; asta arată doar cât de mult curaj au producătorii, care evită să transforme vreunul dintre personaje într-un supererou. Dar nu am putut urmări sezonul cum se cuvine, din cauza complexității poveștii și a lipsei timpului. Aș vrea să detaliez un pic în ce constă complexitatea asta; ea nu ține neapărat de neprevăzutul acțiunii, ci de numărul de personaje. E foarte greu să te obișnuiești cu ele după un an în care nu ai mai urmărit serialul din motive... naturale; sezoanele au 10 episoade și sunt difuzate o dată pe an. Acțiunea este relativ repetitivă, deși acum cred că vor veni White Walkers peste regate (mai întâi peste Winterfell, în mod normal) și vor urma niște lupte tip no-brainer. Ca să păstreze viu interesul, trebuie să mai bage și vreo scenă de sex, să o dezbrace pe Sansa, dacă tot e majoră acum, sau cine știe ce altă minune le-o mai trece prin cap. Dar pe mine serialul „Game of Thrones” m-a pierdut aproape complet, iar domnul George R.R. Martin încă mai are în proiect un roman de vreo 1000 de pagini, care ar fi trebuit să fie lansat până la începutul sezonului 6. Iar din romanul acesta sigur ar urma să se mai facă vreo 3 sezoane. Audiențele sunt uriașe, deci ar merita investiția.

Per ansamblu, am apreciat sincronizarea atmosferei din cele două universuri. Am apreciat și faptul că atmosfera din cele două universuri, moravurile etc. respectă adevărul istoric. Da, „Game of Thrones”, un serial de tip Epic Fantasy, are mai mult adevăr istoric în el decât seriale așa-zis „istorice”, cu personaje și evenimente reale. Dar nu apreciez repetitivitatea acțiunii, care a devenit foarte deranjantă, motiv pentru care atât cel mai recent sezon din „Game of Thrones”, cât și volumul 6 din „Regii Blestemați”, mi-au transmis un sentiment destul de straniu, de deja vu. Și eu nu caut să am deja vu atunci când citesc o carte sau mă uit la un film.

joi, 10 martie 2016

Combinații

Combinațiile sunt la modă, sunt peste tot. Una-două, pac! auzi de o combinație. Că nu știu ce vedete s-au combinat între ele, că mai propune cineva vreo „combinație” pentru a face bani. Că... reclama aia la McDonald's...



Wow, nici nu știu cu ce animal s-o compar pe tipa aia și să nu par misogin. Dar parcă prea a sunat a oaie. Mă rog, combinațiile pe care le propun sunt muzicale. Chestii inedite și, preferabil, de calitate. Astfel, avem următoarele combinații:

1.Major Lazer feat. Sean Paul - Come on to me

Ăștia sunt jamaicani, în principiu. Jamaicani, americani, ceva de genul. Muzica e electronică, cu influențe jamaicane, bass turbat și câteva zdrăngăneli ce par a fi asiatice. Ah, și în clip sunt niște... gheișe, cred, care dansează de mama focului; când și când mai apare în prim-plan și Sean Paul, cu tunsoarea lui dubioasă și ochelarii de soare de BO$$.



2.Demis Roussos - Come Waltz with me

Combinația asta mi se pare genială, pentru că avem atât de multe elemente diferite de fac un întreg superb. Demis Roussos a fost grec, s-a născut în Egipt; melodia asta este un vals (pe care mulți îl asociază cu Austria, dar...) rusesc. Ah, și cântă în engleză. C'est magnifique!



3.Lindsey Stirling - Beyond the veil

Am stat un pic să mă gândesc ce melodie a lui Lindsey să nominalizez, pentru că, sincer, mie mi se pare inedit tot ce face ea. Când a participat la America's Got Talent, n-a fost tocmai în formă, dar pe parcurs a perseverat, a învățat mai mult și a reușit să facă ceva incredibil. Vioară combinată cu muzică electronică, dubstep. Iar Lindsey mai și dansează foarte bine.



4.Nightwish - Phantom of the Opera

E mai mult sau mai puțin inedită combinația asta; pentru mine e ceva mai puțin inedită, pentru că sunt fan al genului ăstuia muzical, dar pentru cine nu ascultă... OK, Nightwish a fost, este și va fi una dintre cele mai tari trupe din lume, cu toate că numărul de albume vândute e destul de mic în comparație cu ale trupelor legendare. Dar aici e și ceva diferit de trupele respective. Nightwish cântă Symphonic Metal.



5.Umbre feat. Lili Sandu - Nu poți să mă oprești

Piesa asta e din anul 2000. Umbre a fost un proiect muzical ambițios, care a dorit să combine muzica hip hop cu cea simfonică. Iar combinația era foarte puternică. Din păcate, proiectul n-a prea avut succes și n-a fost de durată lungă. Adică, cel puțin din câte știu eu, ultimul semn pe care l-au dat a fost prin 2006.



6.maNga - Bir kadin cizeceksin

Turcii ăștia nebuni cântă ceva gen Linkin Park, doar că au adăugat niște elemente tradiționale turcești și ceva mai mult entuziasm. Ce a ieșit... a fost genial. Știu piesa asta de vreo opt sau nouă ani. A fost pe OST-ul jocului FIFA 2007; de altfel, piesa lor și cea a trupei Flogging Molly au fost singurele chestii notabile din tot jocul ăla.



7.Yarabi - El Sila

Nu știu câți îi mai țineți minte pe băieții ăștia. Da, sunt români. Și făcuseră unul dintre cele mai interesante proiecte muzicale la mijlocul anilor 2000. Muzică pop-dance cu influențe orientale, dar nemanelizată. Da, se poate!



8.Corvus Corax...

Și aici încă nu-s mascați. Vreau să scot în evidență proiectul muzical în sine, pentru că este mult prea tare pentru a nominaliza o anumită melodie.



9.Subcarpați feat. Mădălina Pavăl & AFO - Frunzuliță, iarbă deasă

Hip hop + folclor. Adică Underground Folclor. Oamenii ăștia merită toată aprecierea, pentru că muzica lor popularizează folclorul printre tineri.



10.Zoli Toth Project feat. Grigore Leșe - Furtună

Folclor? Fusion? Da, tot în zona asta ne aflăm.



11.Elitsa Todorova feat. Gahl Sasson - Svetlina

Tot în zona asta ne aflăm din punct de vedere muzical, doar că mai la sud, din punct de vedere geografic.



12.Nightwish feat. John Two-Hawks - Creek Mary's Blood

La un moment dat, le-a venit ideea genială să facă o melodie în colaborare cu un Native American. Iar farmecul pe care îl aduce John Two-Hawks este uriaș.



13.Lais - Oh, Dorothea

E cumva o combinație de folclor din Țările de Jos, muzică modernă, versuri vechi (medievale, parcă) și trei voci de zâne. Deci... e un mix foarte bun. :)



14.Zdob și Zdub - Lângă codrii de aramă

Închei cu Zdubii, pentru că și ce fac ei e o combinație foarte reușită de rock, uneori hardcore, cu multe influențe folclorice. Ar fi fost nedrept să nu-i includ și pe ei aici. Bine, mai sunt și alte proiecte interesante, dar o să le nominalizez cu altă ocazie. :D

miercuri, 9 martie 2016

Alte câteva amintiri din 2006...

Postarea asta este mai mult sau mai puțin personală. Adică voi posta și câteva piese care n-au fost neapărat hituri, dar pe care le ascultam mult în 2006. Pe lângă hitulețele alea despre care ziceam în cea de-a doua postare din seria asta.

1.Luna Amară feat. Ombladon - Loc lipsă

O colaborare foarte grea, care arată încă o dată că rockul și hip hop-ul se pot completa foarte bine. O altă piesă cu mesaj social, care poate că într-o altă țară ar fi deschis ochii unuia sau altuia. Dar trăim în România, țara lu' „ce bine le zice ăla!”.



2.Cheloo - Operațiunea cur pansat / Fabricant de gunoi

În anii 2005-2006 am văzut câteva videoclipuri foarte interesante, în care erau promovate mai multe melodii, iar trecerea de la una la cealaltă mi se păreau super tari. Țin minte că am încercat și eu să fac astfel de treceri, dar rezultatele n-au fost pe măsură, iar muzica n-a fost tocmai o prioritate pentru mine; cel puțin nu în sensul ăla. Combinația asta promovează albumul „Fabricant de gunoi”, al doilea pe care Cheloo l-a lansat solo. Piese bune, colaborări foarte mișto (Killarmy, Texta, Rimaru - doar la prima strigare); omul a fost în mare formă.



3.Pachanga - Loco

Unul dintre cele mai mari hituri ale verii pe care le-am auzit de când ascult muzică. Și asta deși cel mai mare succes l-au avut la noi. Rico Caliente a colaborat și cu D'La Vegas, făcând un remix reggaeton al piesei „E scandalos”. Între timp, D'La Vegas s-a destrămat, iar Pachanga... habar n-am, nu mai știu nimic de ei.



4.R.Kelly feat. Wisin & Yandel - Burn it up

În niciun caz nu a fost single-ul cel mai bine clasat în topuri din cariera lui R.Kelly, dar cu siguranță este cel mai catchy. Colaborarea cu Wisin & Yandel, artiști reggaeton foarte cunoscuți, a făcut ca piesa asta să rupă o mulțime de boxe acum 10 ani. Și asta chiar dacă ăia spun acolo tâmpenii gen Pitbull. :))



5.Bob Sinclar - World, hold on

Chiar îmi este dor să mai aud ceva nou din partea lui Bob Sinclar. Acum 10 ani David Guetta mai făcea, printre altele, și muzică bună, pentru că toți producătorii țineau ștacheta sus și veneau cu ceva frumos, diferit. În sensul că piesele nu semănau atât de mult între ele, așa cum se întâmplă în zilele noastre. Fiecare producător avea semnătura lui, iar Bob Sinclar era cu siguranță unul dintre cei mai la modă în anul 2006. Îi recunoșteai „mâna” imediat. Doar că între timp... a intrat într-un con de umbră; încă mai scoate single-uri, dar nu mai intră în FM.



6.Shaggy feat. Natasha Williams - Ultimatum

O piesă care, cu tot respectul pentru artistul Shaggy, seamănă izbitor cu primul hit al Corinei, „Noi doi”. Faza e că „Noi doi” e lansată în 2003, iar „Ultimatum” e din 2006. În fine, ăsta a fost un hit mare acum 10 ani. Interesant este că Natasha Williams cântă mai mult decât Shaggy pe melodia asta, pentru că refrenul este foarte lung, de 20 de secunde. Repetat de vreo cinci ori, pe o piesă care are 188 de secunde, cred că e destul de clar că ea e „vedeta” aici. Anyway, la 10 ani distanță, Shaggy își resuscitează cariera, ajutat fiind de Costi Ioniță. Aproape că e român. :D



7.Mary J. Blige - Be without you

Am auzit melodia asta de sute de ori, că doar e din 2006 și obișnuiesc să ascult radiouri care difuzează muzică, nu gunoi. Da, am auzit-o de sute de ori, dar niciodată n-am reținut cine o cântă sau cum se numește. După compoziție, îmi părea a fi mai veche, adică de pe la granița anilor 90-2000, dar iată că are doar 10 ani. Și uite cum era să-mi scape ditamai evergreen-ul. Sunt convins că se va asculta și prin anii 2020, 2030...



8.Juanes - La camisa negra

Asta a fost una dintre cele mai mișto melodii din 2006. Bine, a fost lansată în 2005 peste Ocean, dar în Europa e hit din 2006. A generat nițele controverse, întrucât, în caz că n-ați înțeles, „La camisa negra” înseamnă „cămașa neagră”. „Tengo, tengo la camisa negra”... „Am... am cămașa neagră”. Eh, în Italia, cămașa neagră duce cu gândul la regimul fascist al lui Benito Mussolini. Dar aici nu e vorba de fascism, ci de muzică bună. Iar „La camisa negra” se ascultă și în 2016.



9.Timo Maas feat. Brian Molko - First day

Asta e o altă piesă care îmi place foarte mult și care am observat că se mai difuzează ici și colo pe la radio și TV. Vocile sunt ale lui Brian Molko, solistul trupei Placebo, și Jokate Benson. Îmi place că e o piesă energică și cu un mesaj în principiu pozitiv - „it's the first day of the rest of your life”, adică „e prima zi din restul vieții tale”, gen „mergi înainte, frate!”.



10.JMP - Tu gatita

O altă piesă care a rupt multe boxe. Bine, mie nu îmi place, poate și din cauza vocii dubioase a tipei. Să zicem că am înțeles câteva cuvinte, dar tare îmi place să înlocuiesc gatita cu gătita...



11.P!nk - Stupid girls

Când P!nk nu lansează nimic, muzica e mai tristă. Oh da, P!nk e, poate, cea mai tare artistă a generației ei. Altor dive nu li se simte lipsa atât de puternic cum se simte a lui P!nk. E un artist complet, care poate să cânte piese foarte profunde, triste, balade simple, power ballads, piese cu mesaj social și... de ce nu? să facă caterincă. Aici e un hit foarte mare, în care cam face haz de necaz. La 10 ani distanță, subiectul piesei se adeverește... din păcate.



12.Ne-Yo - So sick

Un alt hit uriaș, pe care l-am ascultat foarte mult și de care se leagă multe amintiri. Adevărul e că vocea lui Ne-Yo nu mi se pare deosebită; de fapt, sunt puține voci ale unor cântăreți de culoare pe care pot să le recunosc. În linii mari, ele seamănă mult unele cu altele. Dar piesa asta e foarte frumoasă și foarte evergreen.



13.Beatfreakz - Somebody's watching me

La fel ca în cazul piesei „Be without you”, și pe asta am ascultat-o de sute de ori și n-am reținut cum îi zice și cine o „cântă”. Versiunea asta a rupt destule boxe în 2006, dar nu prea sună a evergreen; în zona asta a muzicii, trendurile se schimbă în fiecare an.



14.Sugababes - Push the button

Mi se pare că niciuna dintre fetele din clip nu mai e în trupă acum. În ultima vreme, single-urile lor nici n-au mai fost atât de difuzate în România, ele rămânând cumva la „Push the button” și alte melodii din perioada aia. Ce-i drept, trupele de fete și băieți nu prea se mai poartă acum; One Direction este doar excepția care confirmă regula.



15.Benassi Bros feat. Dhany - Every single day

Mai pe scurt, „Animals” a lui Martin Garrix, dar cu versuri, și cu aproape 10 ani mai veche. Și, în orice caz, mult mai mișto. Piesa face parte de pe albumul lor din 2005, dar a „ajuns” la noi să fie difuzată în heavy rotation în 2006.



Deocamdată cam atât. E cam târziu și... mai sunt și alte melodii. Dar vedem când va fi episodul următor. Și dacă va fi. :D

luni, 7 martie 2016

Selecția Națională 2016

În caz că n-ați aflat deja, ieri a fost aleasă piesa care ne va reprezenta la Eurovision 2016, la Stockholm. A fost o ediție interesantă a Selecției Naționale, motiv pentru care aș dori să spun câteva lucruri despre show. Eu am văzut doar semifinala de vineri și am înțeles cu ce se mănâncă ediția de anul ăsta. 

1.Am apreciat faptul că au schimbat formatul show-ului, făcând astfel ca juriul să fie vizibil tuturor și nu doar o entitate ocultă, în care și-au făcut apariția tot felul de „dinozauri. Membrii juriului au fost nelipsitul Horia Moculescu (pe care mulți încă îl hulesc, dar omul știe mai multă muzică decât cei mai mulți dintre noi), Alexandra Cepraga (care a fost în juriu și în anii trecuți), Zoli Toth (fost membru al trupei Sistem, alături de care a ocupat locul 3 la Eurovision 2005), Cezar Ouatu (care ne-a reprezentat la Eurovision 2013; o voce foarte apreciată și în afara țării) și Randi (care are o sumedenie de single-uri de mare succes de pe vremea când cânta în trupa Morandi; în ultima vreme văd că îi merge bine și solo). Deci, din punctul meu de vedere, juriul a fost OK. În „camera verde” Jo a avut reacțiile obișnuite ale „reporterului” care se află acolo. Cunoașteți deja reacțiile pe care le-au avut aceste personaje de-a lungul edițiilor, atât la Selecția Națională, cât și la show-ul mare. Deci Jo n-a făcut altceva decât să joace un rol.

2.Piesele au fost comme ci, comme ca. Sincer să fiu, toate au fost la prima ascultare pentru mine, în afară de „I'm coming home”, care cred că fusese în vreun mix pe care l-am ascultat pe YouTube. Ce-i drept, ascultasem melodia asta destul de mult și până la semifinală. Dintre cele 12 melodii, cinci mi s-au părut foarte slabe, două mi s-au părut că seamănă cu altceva, Mihai Trăistariu mi s-a părut submediocru, iar patru melodii mi-au plăcut. Cele care mi-au plăcut au fost, în ordinea în care mi-aș fi dorit să se claseze, „Behind the shadows” (Florena; o piesă foarte interesantă și, poate, cea mai originală compoziție de la ediția asta, motiv pentru care Laurențiu Duță și Gabriel Huiban merită aplauzele mele; Florena e o fată pe care o știu de la X Factor de acum vreo 2-3 ani, o voce super tare, care ar trebui, în mod normal, să crească frumos și să aibă melodii în FM), „Moment of silence” (Ovidiu Anton; și pe el îl știu de la X Factor, și țin minte că m-am cam ofticat atunci când a fost eliminat, eu dorindu-mi să câștige o voce rock; piesa nu e prea diferită de alte melodii rock care au participat la Eurovision, dar un show spectaculos și vocea foarte bună și puternică a lui Ovidiu pot să facă diferența), „I'm coming home” (foarte frumos, unic și catchy; cred că ar fi obținut o clasare decentă la Eurovision, deși piesa nu prea se potrivește în peisaj) și „Let it shine” (piesa e destul de banală, dar vocile băieților sunt super tari; chimia dintre ei e impresionantă). 





3.Prezentatorii au fost la fel ca piesele: comme ci, comme ca. Am apreciat însă profesionalismul de care a dat dovadă Cornel Ilie, destul de cuminte față de alți prezentatori din trecut. În schimb, n-am apreciat intervenția tovarășului primar al orașului Baia Mare, care tot insista cu un prieten din Madrid sau ceva de genul. :)) 

4.Momentele extraconcurs au fost bune spre foarte bune; geniale, în comparație cu ce am avut în alți ani. Se poate da în bară urât de tot la capitolul ăsta, dar aici a fost un show cu prestații chiar spectaculoase, cum ar fi interpretarea piesei „femeii cu barbă” de către „bărbatul în rochie”. Mai concret, Cezar Ouatu a cântat „Rise like a Phoenix”; și a sunat genial! Show-ul de percuție al lui Zoli Toth făcut împreună cu trupa lui și maestrul Grigore Leșe a fost super tare. De fapt, ce să mai zic... Tot show-ul a fost spectaculos și ia aproape nota 9 de la mine.

5.Show-ul s-a văzut foarte bine de la televizor, ceea ce înseamnă că organizatorii și-au dat toată silința. Am apreciat mult și locația aleasă, foarte propice spectacolului. 10+

6.Un minus l-ar reprezenta prețul piperat care a costat fiecare vot. 1 euro + TVA? Păi cu banii ăștia iau prânzul la cantina Facultății de Drept!

În concluzie, a fost o ediție bună a Selecției Naționale. Și asta o spune cineva care are pretenții foarte ridicate. Televiziunea Română trece prin niște momente foarte delicate și apreciez faptul că au reușit să organizeze un spectacol atât de bun. 


După părerea mea, aici a fost un spectacol mai mare decât la talent-show-urile care fac audiențe astronomice acum. 

duminică, 6 martie 2016

Tot de acum 10 ani...

Partea a doua a dozei de nostalgie e aici. Încă 20 de melodii frumoase peste care au trecut zece ani. Că de-asta-i viața frumoasă, no? :D

1.Daniel Powter - Bad day

Asta este o melodie care încă mai e difuzată pe la posturile de radio și... chiar și pe la TV am mai văzut clipul. A fost un hit uriaș, poate cel mai mare al anului 2006. Nu prea știu ce a mai făcut Daniel Powter din 2006 încoace. Omul e canadian, iar locul lui în showbizul din țara lui a fost luat între timp de un puști cu sexualitate incertă, care în ultimul an a arătat că poate să fie considerat artist (da, Bieber).



2.Gnarls Barkley - Crazy

Asta e trupa lui CeeLo Green, care aduce un feeling diferit în peisajul muzical. „Crazy”, la fel ca „Bad day”, încă este difuzată și îți rămâne în minte pentru multă vreme. Deci are atât de multe ingrediente ale unui evergreen. Ei nu prea mai cântă împreună. Între timp, CeeLo Green a devenit jurat la The Voice și o celebritate internațională. Danger Mouse nu este atât de „vizibil”... în sensul că nu îl auzi neapărat pe el cântând; în schimb, el este poate cel mai bun producător muzical din lume, amprenta lui făcându-se simțită, printre altele, pe albumul „25” al lui Adele.



3.Sean Paul - Temperature

Despre melodia asta ziceam că a fost un hit mai mare decât „(When you gonna) Give it up to me”. Piesa este foarte... sexuală, chestie evidențiată și de videoclipul de care beneficiază. Cel puțin la nivel de 2006, „Temperature” este cel mai mare hit al lui Sean Paul în SUA. Între timp, el a mai lansat multe piese de succes, schimbându-și stilul (ceea ce nu prea mi-a plăcut; eu îl apreciam pentru unicitatea lui).



4.Rihanna - Unfaithful

Ah, ce vremuri... Cât de mult îmi plăcea să fac mișto de Rihanna în legătură cu melodia asta, care e pe sistemul „mă doare să-l văd pe iubitul meu că suferă, pentru că știe că îl înșel; nu vreau să-i fac rău, dar nu mă pot abține, pentru că sunt o...”. Sau, cel puțin, asta îmi inspiră mie. E o piesă lentă, care cred că a inspirat multe fete ale generației mele, din păcate. Menționez că la momentul lansării piesei, Rihanna avea 18 ani. Melodrama asta mi se părea dubioasă și penibilă; 10 ani au trecut, iar părerea mea a rămas aceeași. Dar a fost hit și... pare evergreen. Goddammit!



5.Kelly Clarkson - Because of you

Și piesa asta a inspirat multe fete din generația mea. Mamă, câtă melodramă era pe capul lor pe vremea aia, cu toate că e mai bine că au crescut cu „Unfaithful” și „Because of you”, decât cu „Bună, ce mai zici” sau „Cum ne noi”. „Because of you” e o piesă frumoasă, produsă de David Hodges și Ben Moody, foști membri ai trupei Evanescence. Transmite foarte multă emoție și... este evergreen, mai mult ca sigur. Va fi ascultată și difuzată și prin anii 2020-30.



6.Akon feat. Eminem - Smack that

Ăsta a fost un superhit atât în România, cât și în Occident. Colaborarea dintre Akon (unul dintre cei mai la modă artiști ai anului 2006) și Eminem (cel mai la modă MC de mai bine de 10 ani) s-a bucurat de un real succes. Number one în multe locuri, number 2 în SUA, parcă și la noi a fost pe primul loc. E cam evergreen. Încă rupe, chiar și la 10 ani distanță.



7.Eminem - When I'm gone

„When I'm gone” este una dintre acele piese foarte personale ale lui Eminem, în care vorbește despre trăirile sale. Aici, despre dragostea pe care i-o poartă fiicei sale, Hailie Jade. Deocamdată, din tot ce am share-uit în astea două postări, „When I'm gone” are cele mai multe vizualizări pe YouTube, ceea ce arată impactul pe care îl are. Și va fi ascultată încă mult timp de acum înainte.



8.The Black Eyed Peas - Pump It

De pe vremea când BEP încă mai făceau muzica aia care îi caracteriza. Adică hip hop. E din ăla comercial, pe care copilașii care doresc să pară interesanți îl hulesc, dar e muzică faină, care ajută la crearea unei atmsfere mișto la petreceri. Au fost și piese ale lor pe care le-am apreciat mai mult, dar „Pump It” rămâne unul dintre marile lor hituri. Și încă se mai poartă.



9.James Blunt - You're beautiful

Piesa asta este din 2005, dar succesul ei a avut ecouri uriașe în 2006. Sincer, urăsc melodia asta aproape la fel de mult ca pe „My heart will go on”. E prea siropoasă, melancolică, depresivă. Nu știu, îmi pare că nu aduce nimic bun. Dar e un evergreen și mi-e teamă că o să fie la modă și prin 2050. Îmi plac melodiile romantice, baladele, dar asta, nu.



10.Madonna - Hung up

2006 a fost un an în care Madonna a încercat cu degetul apele unui ocean ce părea secat - cel al muzicii disco. Și, Doamne, a avut un succes nebun! „Hung up” a fost un megahit universal, „Sorry” la fel, O apreciez pentru că a reușit să se adapteze foarte bine cerințelor vremii, cu toate că părea că vremea ei a trecut. În ultima vreme, încearcă din nou să se reinventeze, doar că îi e ceva mai greu; Madonna merge bine pe 60 de ani, iar melodiile ei noi nu mai rup topurile așa cum au făcut cele de pe albumul „Confessions on a dance floor” (2005).



Și acum, cele românești. Muzică frumoasă, veche. Nostalgie...

1.Sistem feat. Stella - Never

Era foarte în vogă prin vara 2006, asta o țin minte foarte clar. Oamenii ăștia au făcut show tot timpul cât au alcătuit trupa Sistem, care ar fi meritat, cu siguranță, să câștige Eurovision 2005 cu melodia „Let me try”, oricât de sălbatică a fost Ruslana. Între timp, ei s-au despărțit; doi dintre ei au format trupa Cobzality, împreună cu Bianca Purcărea, iar Zoli Toth este în juriu la Selecția Națională Eurovision de anul ăsta. Stella a lansat unul dintre hiturile verii 2009, împreună cu DJ Andi („Freedom”), a participat la „Vocea României” și... a devenit mamă. Deci s-au întâmplat multe lucruri în ăștia 10 ani, no? :D



2.DJ Adrian Eftimie - No side effect

Un bass foarte mișto chiar și pentru anul 2016. Adrian Eftimie este unul dintre DJ-ii cu ștate vechi din România. Bine, eu nu prea ascult genul ăsta muzical și nu pot să spun prea multe despre evoluția lui. Știu doar că melodiile lui nu au fost în top în ultimii ani, cu toate că e posibil să se fi ocupat de producție.



3.DJ Andi feat. Aida - 4 the 1st time

Asta e o piesă care mi-a plăcut foarte mult. DJ Andi a avut mai multe hituri în anii ce-au urmat, dar ăsta pare să fi fost cel care i-a deschis porțile. Mi-aș fi dorit să aud mai multe de la Aida, însă ea nu a mai fost atât de vizibilă în ultima vreme și nici nu știu care îi mai este numele de scenă. La un moment dat mi se pare că și-l schimbase în Aisa.



4.Elena Gheorghe - Vocea ta

Elena parcă abia se despărțise de trupa Mandinga și a început fructuoasa ei carieră solo. „Vocea ta” este o piesă compusă de Laurențiu Duță, a cărui voce se și aude înaintea refrenului spunând „Siempre contigo carnaval”. Între timp, colaborarea lor a continuat, el i-a compus piesa cu care a participat la Eurovision 2009 („The Balkan Girls”). Ea a avut niște hituri uriașe la începutul anilor 2010, apoi a născut. A mai lansat și alte hituri. Enfin, Laurențiu Duță și-a încercat norocul solo, dar n-a avut atât de mare succes, deși piesele lui mi-au plăcut. Iar, de vreo doi-trei ani, trupa lui, 3 Sud Est, s-a reunit.



5.Mandinga - Goochi

În postarea precedentă am zis că 2006 a fost anul de glorie al muzicii reggaeton. „Goochi” este doar unul dintre hiturile românești aparținând acestui gen muzical. Sau, mă rog, dintre hiturile reggaeton din România, că am mai avut noi și altele pe care o să le trec în a treia parte. Între timp, ei și-au schimbat componența din nou, au mai lansat niște melodii de succes, ne-au reprezentat la Eurovision. Viața e frumoasă. :D



6.Keo - Dac-aș putea să zbor

Mi se pare că seamănă izbitor cu „Azi vii, mâine pleci”, dar nu contează. Melodia e foarte frumoasă și trezește amintiri. Pe vremea aia, Keo era combinat cu Andreea Bălan, relația lor părea să fie cea mai frumoasă și stabilă din showbiz-ul românesc... până când el a înșelat-o și, de aici, am avut parte de circ și panaramă.



7.Heaven - Du-mă pe o stea

E o melodie simpatică, de vacanță, așa, dar nu prea cred că e atât de memorabilă, ca să zic așa. Trupa a avut și un hit mai mare prin 2010, care m-a cam terorizat. Dar asta-i altă discuție. Cam prin perioada aia, 2006, între ele și Măruță izbucnise un scandal, pentru că el le-a înregistrat cum „cântau” la microfon când făceau playback. Mai exact, cum răgeau. Din nou, circ și panaramă. Apoi, la vreo 5-6 ani distanță, una dintre ele a devenit personaj monden, fiind în mijlocul unui scandal cu privire la un divorț, copil, chestii... În ultima vreme n-am mai auzit de ele.



8.Blondy - Fiesta

A fost odată ca niciodată o trupă numită Blondy. Ea era formată din două blonde foarte sexy, Andreea Bănică și Cristina Rus, ambele fiind foste membre ale unor alte trupe (Exotic, respectiv Sing Sing B.B.). Eh, Blondy a avut niște hituri foarte mari în prima jumătate a anilor 2000, până când cele două au decis să înceteze colaborarea. Aici, Blondy înseamnă doar Andreea Bănică. Și cred că asta este ultima dată când numele de Blondy a mai apărut în topuri. După „Fiesta”, Andreea Bănică a decis să își continue cariera solo având propriul nume drept nume de scenă. Piesa e produsă de Laurențiu Duță (se simte amprenta lui; era foarte bun în sfera asta pop-dance). Anyway, Andreea Bănică are o carieră de foarte mare succes, unele dintre melodiile ei ajungând să fie difuzate și în străinătate. Big up!



9.Activ - Zile cu tine

Sigur, nu a avut succesul nebun al piesei „Doar cu tine”, dar a fost foarte frumoasă, liniștită. Am apreciat întotdeauna muzica produsă de băieții de la Activ. Cât despre Oana, ea m-a impresionat foarte mult prin decența de care a dat dovadă, în condițiile în care peisajul muzical era invadat de fete/femei cu din ce în ce mai puține haine pe ele. De prin 2008-2009 nu am mai auzit să fi lansat ceva ieșit din comun. Oana s-a căsătorit cu Ovidiu Petre, a și născut. A încercat să se lanseze solo, dar piesa ei n-a reușit să-și facă loc în FM.



10.Hi-Q - Razna

Hi-Q a fost cea mai pozitivă trupă din România timp de 10 ani. Lansaseră „Totul va fi bine”, „Tu ești dragostea mea”, „Dă muzica mai tare”, apoi, după ce Dana Nălbaru a fost înlocuită de Nicoleta, „Gașca mea”, „Razna”, „Bună dimineața”. Piese foarte frumoase, cu multă energie pozitivă. Între timp, Nicoleta a plecat din trupă și a fost înlocuită de Anya. Au lansat vreun hit sau două și cu ea, după care a plecat și a început o carieră solo simpatică, în care a lansat vreo trei hituri dar de vreo trei ani n-am mai auzit de ea. Cât despre Hi-Q, în trupă s-a întors Dana Nălbaru și au încercat să vadă dacă pot să mai aibă succesul de odinioară. Dar anii trecuseră peste ei, iar proiectul muzical și-a încetat activitatea în 2014, an în care... Mihai Sturzu deja era parlamentar.



O parte a treia nu știu când o să mai vină, dar sigur va fi. Sunt unele hituri uriașe, pe care le-ați ascultat cu toții la vremea lor, dar care n-au intrat în zona celor străine, pentru că... au avut succes uriaș mai mult la noi. Bucurați-vă de muzică! :D

sâmbătă, 5 martie 2016

10 years ago...

Stăteam și mă gândeam la cât de repede trece timpul. Mai am în playlist multe melodii pe care le ascult mult, des și de... mult timp. Când să dau să mă uit la anul cât au fost lansate, văd că scrie acolo 2005, 2006, 2007. Adică au trecut destul de mulți ani de atunci. În 2006 eu eram în clasa a șaptea, începeam clasa a opta în toamnă. Și ascultam multă muzică. Eram utilizator pe forumul Garsoniera lui Măruță, un forum foarte mișto, de altfel, pe care mi-am făcut câțiva prieteni. Dar, revenind la muzică, aici fac o scurtă listă a unor piese foarte în vogă acum zece ani. S-ar putea să fac și o parte a doua mâine, poimâine. Dar... să începem.

1.Justin Timberlake feat. T.I. - My love

Cred că melodia asta poate fi considerată foarte reprezentativă pentru muzica anilor 2000. O piesă de dragoste care transmite foarte multă energie, putere, senzualitate. Mijlocul anilor 2000 cred că a fost și perioada de glorie a lui Timbaland ca producător. În lista asta își vor mai face apariția și alte melodii produse de el. Oricum, „My love” e o piesă genială, care cred că are ingredientele unui evergreen.



2.Nelly Furtado feat. Timbaland - Promiscuous

Cum ziceam, e inevitabil să mai apară și alte piese produse de Timbaland. „Promiscuous” a fost un hit uriaș în 2006, era peste tot! Albumul „Loose” al lui Nelly Furtado este cel mai bine vândut album al anilor 2006-2007. „Say it right” cred că a fost un hit mai mare decât „Promiscuous”, dar intră deja în categoria hiturilor anului 2007. Ăla avusese 12 săptămâni la rând ca number-one în Romania Top 100.



3.Chamillionaire feat. Krayzie Bone - Ridin' dirty

Un hit foarte, foarte mare al anului 2006. Chamillionaire îmi pare că are o voce foarte asemănătoare cu 50 Cent, diferența stând în flow - el are un flow mai bun. Și e de apreciat melodia asta, pentru că încă mai aduce cu spiritul gangsta. Adică hip hop-ul anilor 2000 a avut niscaiva defecte, dar încă nu ajunsese atât de jos, ca „Black and Yellow” sau „Starships”. „Ridin' dirty” e o melodie hip hop mainstream foarte bună, fără îndoială.



4.Shakira feat. Wyclef Jean - Hips don't lie

Ăsta este un alt evergreen, mai mult ca sigur. Anii 2000 au fost geniali pentru Shakira. De la „Ojos asi” (lansată în 1999, dar cu mari ecouri în 2000) până la „Gypsy” (2010, dar intră încă în categoria anilor 2000), tipa asta a scris istorie. Numai aruncând o privire peste hiturile ei și îți dai seama că a scos foarte multe evergreenuri. Mai există acolo un „Objection”, un „Whenever, wherever”, o „La tortura” (genială piesă, genială!), un „Don't bother”, un „She wolf”. WOW!



5.Red Hot Chili Peppers - Dani California

Impresionant este faptul că RHCP au reușit să aibă succes cântand muzică adevărată, cu versuri deștepte. Cu șase-șapte ani înainte de „Dani California” lansaseră „Californication”, o piesă grea împachetată frumos, cu un videoclip catchy (care avea tema unui joc pe calculator). Băieții ăștia au ce au cu California, statul unde trupa își are originile. Melodia asta a avut succes și în România, chiar dacă rockul era privit cu o oarecare reticență de un anumit segment al publicului (reticență evidențiată și de niște evenimente mai recente, din păcate).



6.Sean Paul feat. Keyshia Cole - (When you gonna) Give it up to me

O piesă foarte mișto, care a promovat unul dintre filmele-fenomen ale anilor 2000: „Step Up”. De pe albumul „The Trinity” cu siguranță că a fost un alt hit mai mare decât ăsta, dar o să intre într-o altă listă pe care o s-o postez ceva mai târziu. Melodia asta e mai aproape de sufletul meu, pentru că are de toate - linie melodică faină, oameni frumoși în clip, mult dans, energie pozitivă.



7.Beyonce feat. Jay-Z - Deja vu

Jay-Z are unul dintre cele mai mișto flow-uri din hip hop, lucru destul de clar în cei peste 20 de ani de activitate. Iar Beyonce are una dintre cele mai puternice voci din industrie. O piesă foarte kinky, cântată de doi soți. Și a mai fost și un hit uriaș. E un mic mare evergreen, cum mai sunt și alte piese de pe albumul „B'Day”, care a avut multe recenzii pozitive din partea criticilor.



8.The Pussycat Dolls feat. Snoop Dogg - Buttons

Țin minte că eram la țară în vacanța de vară 2006 când melodia asta era foarte în vogă. O imagine foarte sexualizată a „trupei” (de fapt, cânta mai mult Nicole; celelalte erau dansatoare și backing vocals), care s-a potrivit cu cea a „peștelui” Snoop Dogg. Normal că a avut un succes nebun. Ce vinde cel mai bine în lumea asta? Sex and violence. Aici avem doar sex. Și câteva scaune „violentate” de Nicole Scherzinger.



9.Daddy Yankee - Rompe

Lansată în 2005, a avut un succes nebun în 2006, probabil cel mai tare an al muzicii reggaeton. Prea multe nu sunt de zis despre melodia asta. Nu înțeleg limba spaniolă, deci nu înțeleg ce zice Daddy Yankee aici, dar cred că videoclipul e grăitor. Deci lucrurile sunt destul de clare.



10.Teriyaki Boyz - Tokyo Drift

Da, „Tokyo Drift” împlinește 10 ani. N-am văzut filmul, care am înțeles că e cel mai slab din serie, dar coloana sonoră a fost bestială. Hip hop japonez, frate! Nu cred că a fost sus în topuri, dar e vorba strict de fenomenul „Fast & Furious”. Mașini frumoase și puternice, muzica foarte șmecheră de pe coloana sonoră („Furious 7” chiar a dat hitul anului 2015).



Și acum niște hituri cu iz românesc. Să înceapă nostalgia...

1.Akcent - Jokero

Akcent va rămâne trupa mea preferată din zona asta pop-dance. Repet, TRUPA. Ce e acum, nu e Akcent. „Jokero” a fost un hit nebun, îl auzeai peste tot. A fost foarte aproape să ne reprezinte la Eurovision în 2006, însă era foarte greu spre imposibil să concureze cu un Mihai Trăistariu aflat în formă maximă și cu o piesă bună; oricât de mare fan Akcent aș fi, nu cred că „Jokero” s-ar fi clasat mai sus decât „Tornero”. Dar nu-i nimic, băieții au câștigat în plan intern și extern mai mult decât a câștigat Trăistariu din Eurovision.



2.Corina feat. Tony Cottura - Quieres una aventura

Vorbim despre perioada aia când Corina încă era în limitele decenței și mai și făcea muzică bună. Pe lângă asta, avea și niște colaborări cu nume importante la nivel european, Tony Cottura nefiind tocmai un nimeni la nivelul anului 2006. „Quieres una aventura” a fost unul dintre hiturile verii 2006; nouă ani mai târziu, Corina cânta despre „aventura” cu „Fete din Balcani”.



3.Morandi - Falling asleep

Moga și Randi făceau o echipă foarte mișto și au scos niște evergreen-uri românești. „Beijo (uh la la)”, „Love me”, „Falling asleep” și „Save me” doar la prima strigare. Luați individual, nu prea îmi plac. Nu prea îmi plac melodiile solo pe care le-au scos în ultimii ani. Dar, revenind la „Falling asleep”, e o piesă foarte puternică și are un clip super tare, poate cel mai bun din România în anul 2006.



4.Simplu - Oficial îmi merge bine

Orice ar spune statisticile, ăsta a fost hitul anului 2006, din simplul motiv că a fost un adevărat fenomen. Chiar și acum, la zece ani distanță, cred că mai sunt oameni care spun „oficial îmi merge bine”. Piesa nu e tocmai caracteristică anilor 2000, pentru că am auzit melodii în genul ăsta și în anii 2010; e cumva înaintea timpului ei, într-un sens bun. Oh, ce vremuri... Smiley nu își lăsase barba atât de mare. :)



5.DJ Project - Șoapte

Nostalgie, frate. Cu Ellie White solistă, DJ Project a lansat numai hituri uriașe. Au avut piese foarte tari și cu Giulia, dar ceva lipsea... Ah, da. Chimia care exista între membrii din formula asta.



6.Cleopatra Stratan - Ghiță

Un alt hit nebun, fenomen etc. O asculți o dată și o fredonezi o viață întreagă. Iar drăgălășenia Cleopatrei este mai mare decât a melodiei. Da, e un cântecel foarte simplu, cu versuri scrise de taică-său, dar... Oh, Doamne, era mai mare geanta decât ea! So cute! Ah, da. Cântecelul. Păi se pare că fetița avea pretenții încă de mică. „Dar numai nu veni cum vii tu, de obicei, cu mâna goală!” :))



7.B.U.G. Mafia feat. Adriana Vlad - Viața noastră

Fan sau nu, trebuie să recunoști că B.U.G. Mafia face parte din ABC-ul hip hop-ului românesc. Foarte mulți au început să asculte hip hop cu ei. În 2006 trupa deja avea vreo 13 ani de activitate și lansa prima parte a albumului Best Of..., intitulat... „Viața noastră”. Piesa asta este caracteristică stilului B.U.G. Mafia, o trupă care și-a păstrat identitatea și și-a lăsat amprenta asupra muzicii românești. Și au continuat să aibă același succes și în anii ce au urmat, în 2015 chiar lansând unul dintre cele mai mari hituri. La 10 ani de la lansare, „Viața noastră” încă rupe!



8.La Familia feat. C.I.A. & Alex Velea-  Mai vrei

La Familia încă mai aveau probleme cu B.U.G. Mafia pe tema numelui, iar albumul fusese scos sub titulatura Sișu & Puya. Dar era tot La Familia, cu un număr considerabil de fani. Eh, aici avem o piesă grea, foarte reușită, care a făcut trupa C.I.A. mult mai vizibilă publicului. Alex Velea încă nu avea pătrățelele pe care le are astăzi. „Mai vrei” nu a avut parte de airplay asemenea pieselor pop, dance, house, dar a fost una dintre cele mai tari din anul 2006. Alte chestii de remarcat... Păi Sișu intra pe beat, Puya era rapper,



9.Andra - Rămâi cu mine

Oh, da. Am auzit melodia asta destul de des pe la Europa FM și nu știu de ce ziceam că e de prin 2008. Nu, e din 2006. Atât de veche e. Și atât de bună e! Băi frate, ce s-a întâmplat cu Andra? De ce s-a dat pe pițiponcisme în ultima vreme? De la „Something new” încoace parcă n-o mai recunosc. „Rămâi cu mine” este un evergreen, se cântă, se ascultă, se fredonează. Îți rămâne în minte. Deci e cu adevărat memorabilă.



10.Anna Lesko - Anicyka Maya

Anna Lesko e o artistă foarte talentată și o apreciez mult, în ciuda felului cum a apărut în spațiul public românesc, la „brațul” unui milionar care a mai avut relații cu fete ce puteau foarte ușor să-i fie fiice. Anna este o pictoriță foarte tare, o cântăreață bună și charismatică. A lansat niște melodii foarte mișto de la „Ard în flăcări” încoace. „Anicyka Maya” este, cred, cel mai mare hit al ei, piesa care o caracterizează cel mai mult. Atunci când întrebi pe cineva despre melodiile Annei Lesko, sunt destul de sigur că prima care o să-i treacă prin minte e asta.



Și o să revin cu alte melodii din 2006. Nostalgia încă nu s-a terminat. :D