luni, 26 decembrie 2016

Hituri și Hitulețe 2016 - Partea a 4-a

Și asta este partea a patra, cea cu hiturile toamnei sau, mă rog, ale finalului de an. Mai sunt cinci zile și trecem în 2017, iar o parte dintre hiturile de acum o să se găsească și printre hiturile iernii 2016-2017, cum s-a întâmplat și în seria de anul ăsta. Unele dintre ele sunt foarte puternice - sigur o să recunoașteți care anume.

1.The Chainsmokers feat. Halsey - Closer

Uite, ăsta este unul dintre cele mai puternice hituri ale anului. 12 săptămâni ca number one în SUA, patru săptămâni în UK. Plus multe alte clasări asemănătoare în topurile din lumea întreagă. „Closer” e lansat la sfârșitul lui iulie, pe vremea când „Don't let me down” spărgea fără milă boxele din cluburile din lumea întreagă. Ăsta este un concurent foarte puternic pentru titlul de Hitul anului.



2.James Arthur - Say you won't let go

Și cu asta a dovedit că nu este un one-hit wonder, ci un artist care poate deveni de referință. Recunosc, „Impossible” mi s-a părut imposibil de ascultat - piesa era caraghioasă cântată de un băiat. Dar „Say you won't let go” e chiar drăguță și a fost number one în UK vreo trei săptămâni. Nu-i neapărat un candidat la titlul de „Hitul anului”, dar s-ar putea să apară printre hiturile iernii.



3.Shawn Mendes - Treat you better

M-am gândit un pic dacă să-l pun printre hiturile verii sau ale toamnei. Ăsta este un hit un pic problematic, pentru că nu a atins apoegul peste tot  în același timp - sunt convins că încă nu l-a atins în alte topuri. Dar îl simt mai mult ca pe un hit al toamnei. Încă este foarte puternic, deși a fost „doar” pe locul 6 în SUA și UK. Are și niște vânzări foarte bune, câștigând multiple Discuri de Platină. Shawn Mendes o să rupă topurile mult timp de acum înainte - are doar 18 ani.



4.DJ Snake feat. Justin Bieber - Let me love you

Ce drăguț... Încă o piesă a lui Justin Bieber printre Hituri și Hitulețe. A avut un impact imediat, debutând pe locul 2 în UK, pe 12 august, în săptămâna când a fost lansat. Putea fi printre hiturile verii? Destul de greu de spus; a fost mai puternic în timpul toamnei - și încă este -, atingând apogeul în multe locuri din lume prin septembrie-octombrie. Și chiar și acum.



5.The Weeknd feat. Daft Punk - Starboy

Asta e o piesă căreia nu i-am dat mare atenție. Astăzi am ascultat-o pentru prima dată, când au difuzat-o în retrospectiva celor de la Music Channel. Este un hit foarte puternic al toamnei, care a ajuns la un moment dat pe locul 2 și în UK, și în SUA. Lansat în septembrie. Poate că nu și-a atins apogeul, deși e un hit foarte mare în UK, care e de șapte săptămâni pe primul loc. Adică de pe la mijlocul lui noiembrie. Și o să apară imediat în postarea asta...



6.Clean Bandit feat. Sean Paul & Anne-Marie - Rockabye

Acesta este un hit foarte puternic, în plină ascensiune. Deocamdată este un hit european - rupe topurile, rupe boxele. Locul 1 în UK, în topul European, în Italia, Germania, Rusia, Israel etc.. Locul 8 în Spania și Franța. A pătruns și în SUA, dar mai mult în topurile de nișă - locul 7 în Hot Dance/Electronic Songs. La nivel de 20 decembrie, este pe locul 90 în Billboard Hot 100 - o să crească în continuare!



7.Little Mix - Shout out to my ex

Timp de trei săptămâni a fost number one în UK. Mai sunt și alte clasări destul de bune, dar urmează să fie lansat în SUA abia în ianuarie. O să ne întâlnim cu hitul ăsta și la anul. Little Mix o să crească mult în topuri; deci moda trupelor de fete încă nu a dispărut.



8.Charlie Puth feat. Selena Gomez - We don't talk anymore

Ăsta e un foarte puternic hit al toamnei, inclusiv la noi. Locul 9 în SUA și locul 14 în UK arată că nu prea ar fi hitul anului, dar a fost foarte difuzat. La noi a ocupat un onorabil loc 7, ceea ce e foarte bine, având în vedere că radiourile și posturile de muzică primesc destul de greu piese noi în playlist. Verificați pe MediaForest topul difuzărilor de la mijlocul lui februarie și pe cel de la mijlocul lui aprilie; veți găsi cam aceleași piese.



9.Lil Wayne, Wiz Khalifa & Imagine Dragons, cu Logic & Ty Dolla Sign & X Ambassadors - Sucker for Pain

Mamă, câtă lume cântă melodia asta! Și hitul ăsta este de pe coloana sonoră a „Suicide Squad”, genul ăla de film care te lasă cu impresia că se putea mult mai mult, dar cu o coloană sonoră foarte mișto. „Sucker for pain” nu a fost pe primul loc în topurile importante, dar s-a clasat foarte bine și a obținut destule Discuri de Aur și de Platină. Lansat în iunie, a fost puternic toamna.



10.Sia - The Greatest

Cred că este un hit în ascensiune la noi. Lansat în septembrie, este clar un hit al toamnei, deși nu s-a clasat pe primul loc în multe locuri. Dar pentru „The Greatest” nu o să folosesc aceeași unitate de măsură ca pentru celelalte hituri - ăsta a devenit un soi de fenomen, un imn asemănător cu „We are the Champions”, care cred că o să fie ascultat multă vreme de acum înainte. Pentru asta ar putea să fie chiar Hitul anului.



11.Rag'n'Bone Man - Human

Și ăsta este un fenomen. Lansat în iulie, „Human” este într-o continuă ascensiune, iar unii îl compară cu „Take me to church”, 62.5 milioane de vizualizări pe YouTube? Cui îi pasă? Piesa asta e peste tot! Nu s-a clasat prea bine în topuri? Cui îi pasă? Este una dintre cele mai difuzate piese ale anului!



12.Bruno Mars - 24K Magic

Nu am auzit de prea multe ori melodia asta, dar e un hit foarte puternic al perioadei de toamnă-iarnă. E posibil să-și fi atins apogeul, ajungând pe 5 în UK și pe 4 în SUA, dar cred că o să o vedem și în lista hiturilor și hitulețelor iernii 2016-2017. În unele locuri „24K Magic” este în ascensiune.



13.Carlos Vives & Shakira - La Bicicleta

Iată aici un alt exemplu de hit puternic pentru o perioadă mai lungă de timp. În unele locuri a atins apogeul prin iunie; în altele, printre care și la noi, a atins apogeul toamna. E un hit foarte puternic, cu aproape 600 de milioane de vizualizări pe YouTube la momentul scrierii acestei postări.



Iar cele românești vin cam așa:

1.Carla's Dreams - Imperfect

47 și ceva de milioane de vizualizări pe YouTube, de la începutul lui septembrie și până acum. A fost un an plin de Carla's Dreams. Băieții ăștia au mai avut „Aripile”, „Unde”, „Ne bucurăm în ciuda lor” și piesa aia în limba rusă. Toate sunt foarte vizualizate pe YouTube. Incredibil an pentru Carla's.



2.Randi - Ochii ăia verzi

Și ăsta este un hit incredibil, cu un efect instantaneu. Clipul este postat pe 15 septembrie; astăzi este 26 decembrie, iar el are ceva mai mult de 32 de milioane de vizualizări. Mă îndoiesc că succesul de pe YouTube se datorează prezenței tipei sexy în clip; sunt destule clipuri mult mai sexy care nu au nici jumătate din vizualizările ăstuia. Oare care o fi explicația? Nu cumva melodia asta chiar este foarte bună?



3.Vescan feat. Mahia Beldo - Tic-Tac

Cât de tare e asta?! Clipul este postat în iunie, dar melodia a devenit un hit puternic prin septembrie. Și reprezintă o nouă doză de nostalgie după timpurile trecute, mai exact după copilărie. Și, ca în cazul clipurilor oricărui rapper din România care a ieșit din underground, comentariile sunt dezactivate. Cam ăsta e efectul haterilor.



4.Feli - Timpul

Clipul este lansat în noiembrie; nu e neapărat un hit al toamnei, cât e al sfârșitului de an. Din nou trebuie remarcată calitatea ridicată a piesei, datorată faptului că e compusă de interpretă. Melodia pare a fi în ascensiune.



5.Ruby feat. Uzzi - Nu caut iubiri

Unul dintre puținele clipuri în care Ruby poartă ceva mai multe haine. Explicația ar putea sta în faptul că e regizat de Roman Burlaca. Oare cine e acest om? Uitați-vă la clipurile celor de la Carla's și o să înțelegeți. Ăsta are aproape 20 de milioane de vizualizări. Piesa îmi place, pentru că... Uzzi. De-asta!



6.Delia - Cine m-a făcut om mare

Asta este a doua cea mai enervantă piesă din toamna anului 2016. E destul de ciudată cronologia ei. Adică... astă-vară era gen „1, 2, 3, 4, ușurel, că rupem patul”, iar în toamna asta o ardea melancolică. OK... Se pare însă că melodia asta a atins destule corzi sensibile. Aproape 17.5 milioane de vizualizări în două luni arată că ăsta e un hit serios.



7.Smiley - Îndrăgostit (deși n-am vrut)

Cum se poate ca o piesă atât de frumoasă și sensibilă să aibă jumătate din vizualizările de la „Cine m-a făcut om mare” sau „Nu caut iubiri”?! Sensibilitatea adevărată nu mai este la modă?



8.AMI - Te aștept diseară

Ar trebui să spun ceva aici? Nu pot. În afară de faptul că n-am ascultat niciodată piesa. Și nici acum n-o fac. 20 de milioane de vizualizări...



9.Lidia Buble feat. Matteo - Mi-e bine

Și mie mi-e bine. Sunt în vacanță, acasă. E Crăciunul, nu am prea multe griji.
Ah, piesa era despre altceva. Lidia strânge din dinți. Credeam că este într-o relație serioasă cu Răzvan...
Mă rog, e greu de ascultat chestia asta până la final. Lidia și Matteo au 16 milioane de vizualizări? Să fie la ei, acolo...



10.JO - Cu un picior în Rai

Era să uit de melodia asta foarte frumoasă. A fost puternică și astă-vară, dar apogeul l-a atins prin septembrie. Și încă este destul de puternică și azi. La început nu mi-a plăcut, dar pe parcurs am prins drag de melodia asta.



11.Andra feat. Dorian - Floare de nu-mă-uita

„Cine m-a făcut om mare” este a doua cea mai enervantă piesă de astă-toamnă; asta e pe primul loc. Nu știu... pur și simplu nu-mi place Andra... Dar a fost un hit foarte puternic. 18.2 milioane de vizualizări pe YouTube. Viața-i dură...



12.Subcarpați - Rabdă inimă / De dor și de bucurie

Nu mai pot să continui cu (s)hiturile toamnei, că simt că intru în depresie (am mai găsit o piesă plângăcioasă a lui Nicole Cherry, pe care prefer să o înlocuiesc cu ceva frumos și constructiv). Subcarpați au lansat la sfârșitul lui august albumul „Statele Unite ale Balcanilor”, care arată că sunt în plină ascensiune. Trupa sună senzațional! :)



Cam astea sunt Hiturile și Hitulețele toamnei și sfârșitului de an. Pe unele nu le-am luat în considerare, pentru că nu prea îndeplineau cerințele necesare. Iar un număr mare de vizualizări pe YouTube nu înseamnă neapărat că melodia respectivă este un hit atât de mare pe cât ar sugera-o ele. Care este hitul anului? Păi... asta rămâne de văzut. Până atunci, bucurați-vă de Muzică!

joi, 22 decembrie 2016

Hituri și Hitulețe 2016 - Partea a 3-a

Iată că vine și partea a treia, cu hiturile verii. Surprinzător sau nu, pe unele dintre ele nu le-am auzit niciodată până acum, pentru că n-au prins la noi, dar o să le includ aici datorită clasării foarte bune în topurile importante din lume, dar și a vânzărilor foarte mari. Iar o astfel de situație întâlnim chiar de la primul astfel de hit.

1.Drake feat. Kyla & Wizkid - One dance

Serios, n-am ascultat niciodată melodia asta. Sau oi fi ascultat-o și nu i-am acordat atenție; habar n-am care-i situația. În mintea mea, asta n-ar fi fost niciodată printre hiturile verii, dar a fost number one și în SUA, și în Marea Britanie, și în multe alte locuri ale minunatei noastre planete. Deci îl includ aici. Poate fi hitul anului, dar să vedem ce va apărea în continuare în listă...


2.Justin Timberlake - Can't stop the feeling

Asta e o piesă foarte frumoasă, care sună a vacanță. I got Sunshine in my pocket, no? Am auzit prima dată piesa la Eurovision. Și m-a făcut să-mi doresc să vină mai repede vacanța. Chiar a fost un hit uriaș, deși nu a petrecut multe săptămâni pe primul loc în SUA (doar una), iar în Marea Britanie a fost doar pe locul 2. Dar a fost pe primul loc în multe alte locuri, iar vânzările vorbesc de la sine. Hitul anului? Foarte posibil.


3.Major Lazer feat. Justin Bieber &  - Cold Water

Lansat vara, „Cold Water” a avut succes imediat. Câteva zile după lansare, melodia asta era deja pe primul loc în Marea Britanie. Plus multe alte plasări foarte bune în topurile din lumea întreagă, inclusiv un loc 2 în SUA. Cum ar fi ca ăsta să fie, de fapt, hitul verii? Și așa, ca fapt divers... Din nou avem Justin Bieber în top, Omul chiar colaborează cu cine trebuie.



4.Sia (feat. Sean Paul) - Cheap Thrills

Motivul pentru care l-am pus pe Sean Paul în paranteză e că au circulat două versiuni ale piesei - una, cu el, iar alta, fără el -, ambele cu un succes uriaș. Locul 1 în SUA, locul 2 în UK, locul 2 la noi; locul 1 în multe alte locuri, vânzări extrem de mari. „Cheap Thrills” este un candidat extrem de serios la titlul de Hitul anului.



5.Calvin Harris feat. Rihanna - This is what you came for

N-are nicio importanță că n-a fost number one nici în SUA și nici în UK; piesa asta a fost un hit uriaș! Era peste tot, peste tot! Un miliard și ceva de vizualizări în jumătate de an?! Și ăsta e un foarte serios candidat la titlul de Hitul anului. Deși... departajarea s-ar face la numărul de țări unde a fost number one. Aici cred că ar cam pierde.



6.The Chainsmokers feat. Daya - Don't let me down

Mai țineți minte „#Selfie”, (s)hitul cu care s-au făcut cunoscuți The Chainsmokers? Uitați-l! Băieții ăștia chiar sunt foarte talentați și mai știu să scoată și piese foarte bune, foarte puternice. „Don't let me down” a fost un hit uriaș al acestei veri; la fel ca „This is what you came for”, n-a fost pe primul loc în prea multe locuri, dar a fost difuzat peste tot. Iar fetele din videoclip sunt vrăjitoare. Inclusiv Daya. Să nu care cumva să o supărați, că ridică mașina și nu v-o mai aduce pe pământ!



7.Coldplay feat. Beyonce - Hymn for the Weekend

Uite, că tot ziceam despre un alt hit al băieților de la Coldplay, ăsta se încadrează foarte bine aici. Lansat pe la sfârșitul lui ianuarie, a fost cam tot anul în topuri, dar astă-vară a atins apogeul și cred că merită să se afle aici. S-a clasat pe locuri foarte înalte în mai multe topuri, deși n-a fost pe primul loc de prea multe ori, „Hymn for the Weekend” a fost un imn al anului 2016. Și al verii. Hitul anului? Neah, nu e.



8.twenty one pilots - Heathens

Lansat în iunie, a devenit un hit uriaș după succesul filmului „Suicide Squad”. Da, filmul ăla în care Jared Leto a jucat cel mai prost Joker din toate timpurile. Locul doi în SUA, locul 5 în UK, Niște vânzări foarte mari, tot datorită succesului filmului. Nu e hitul anului, e clar, dar merită menționat.



9.Adele - Send my love (to your new lover)

Astă vară eu am auzit melodia asta chiar mai des decât „Cheap Thrills” (Sia) și „Without you” (Andra & David Bisbal). Mă așteptam să fi fost number one în foarte multe locuri; când colo, a fost „doar” locul 5 în UK și locul 8 în SUA. A fost pe locul 1 doar în topuri de nișă. Deci e un hit mare, cu vânzări considerabile, dar... nu e nici măcar hitul verii?!



10.Enrique Iglesias feat. Wisin - Duele el corazon

De exemplu, ăsta a fost hitul verii. La noi nici nu cred că încape discuție. Cea mai difuzată piesă la TV, cea mai difuzată la radio. Spre deosebire de „Send my love”, „Duele el corazon” a fost number one în foarte multe locuri; în UK nu a intrat în top, iar în SUA a fost doar pe 82. Ca vânzări, stă destul de prost, dar ca difuzări și vizualizări stă foarte, foarte bine. Se clasează măcar în top 10 al hiturilor anului.



11.LP - Lost on you

Ăsta este un hit european, incluzând aici și Libanul și Israelul, care se află cumva în aria de influență a Europei. Number one în foarte multe locuri - la noi, în Franța, Spania, Serbia, Israel, Turcia, Polonia. Numărul de vizualizări este foarte mic, în comparație cu celelalte hituri, dar „Lost on you” a fost uriaș! Hitul anului? Foarte posibil.



12.Mahmut Orhan feat. Sena Sener - Feel

Multă vreme n-am înțeles ce zicea fata asta. Și nici acum nu sunt sigur că limba în care cântă este engleza. Dar a fost piesa mea preferată de astă-vară, pe aceeași treaptă cu o alta pe care o voi menționa mai târziu. „Feel” a fost un hit local, făcând senzație în Balcani. Tebrikler, Mahmut!



13.Alvaro Soler - Sofia

Un alt hit european foarte puternic. Number one în Italia, Elveția, Slovacia, Polonia, Belgia. Mare succes și în Cehia, Spania, Ungaria. Chiar și la noi, deși n-a fost atât de difuzată. Deși nu pare a fi prea fericită („por que no me digas la verdad”), are un ritm pozitiv, ceea ce îmi place foarte mult. Felicitaciones, Alvaro!



14.Sak Noel & Salvi feat. Sean Paul - Trumpets

E doar un hituleț, chiar mai mic decât „Ego” al lui Willy William, dar a rupt prea multe boxe pentru a nu fi menționat aici. A fost number one doar la noi și a mai avut succes prin Liban, Polonia, Olanda, Belgia, chiar și Franța. A fost o vară bună pentru Sean Paul.



15.Jonas Blue feat. JP Cooper - Perfect Strangers

Piesa asta vine ca o completare. Am uitat-o mai mult pentru că este un hit puternic al părții de final a verii, când am avut și alte preocupări în afară de cele obișnuite din vacanță. Un loc 2 în UK și mai multe clasări bune în topurile din întreaga lume, inclusiv din România, arată că „Perfect Strangers” a fost un hit puternic. Iar urme ale lui se simt chiar și acum, la final de an.



Și acum... cele românești.

1.Nosfe feat. Ruby - Condimente

Sau invers - Ruby feat. Nosfe. E destul de incertă treaba. Mă rog, ca orice clip al lui Ruby, are foarte multe vizualizări - 45 de milioane și ceva la momentul scrierii postării ăsteia. Dar nu e cel mai de succes din punctul ăsta de vedere. „Condimente” nici nu a fost atât de difuzat precum...



2.Carla's Dreams - Acele

46.6 milioane de vizualizări, la momentul ăsta. E o piesă foarte frumoasă și romantică. Și are al doilea cel mai vizualizat clip românesc al anului 2016. Această piesă, cu „acele” ei, este la fel de controversată ca (h)eroina.



3.Mario Joy - California

Părerea mea e că melodia asta nu și-a atins încă apogeul. Dacă o să apară pe coloana sonoră a „Fast & Furious 8”, o să fie un hit uriaș. Până atunci, e doar un hituleț al verii 2016. Merita mai mult? Evident. Va primi mai mult? Vom vedea.



4.Alexandra Stan feat. Havana - Ecoute

Je croix qu'Inna et Alexandra Stan aime chanter en Francais. „Ecoute” a fost un hit puternic, frumos și difuzat în heavy rotation într-o vreme. Îmi place că Alexandra Stan experimentează mai multe stiluri.



5.Inna - Heaven

Că tot ziceam de Inna, iată că și ea are câteva versuri en Francais. Acest puternic hit regional are un succes mai mare decât se vede din numărul de vizualizări.



6.Monoir & Osaka feat. Brianna - The Violin Song

Aceasta este melodia care, pentru mine, se află pe aceeași treaptă cu „Feel” a lui Mahmut Orhan. Am impresia că „The Violin Song” a fost mai puternic spre finalul verii și chiar în toamnă. Sample-ul cu vocile bulgăroaicelor și vioara ridică foarte mult melodia.



7.DJ Sava feat. Faydee - Love in Dubai

Ce s-ar putea spune despre melodia asta? Inspiră vacanță, petrecere, Dubai. Și mai are și amprenta inconfundabilă a lui DJ Sava.



8.Vescan feat. Florin Ristei - Las-o...

Vescan a făcut-o din nou - a lansat un superhit. Difuzat și superdifuzat și dat pe toate radiourile, posturile de televiziune și așa mai departe, „Las-o...” e și unul dintre cele mai vizualizate clipuri românești ale anului. Iar Florin Ristei este genial pe refren.



9.Irina Rimes - Visele

Visele le le le le... Le le... Le... le-am auzit prea mult. E un hit mult mai puternic decât o arată vizualizările. Și asta a fost una dintre melodiile care m-au „bântuit” când scriam licența, în campusul din Grozăvești și... tindeam să-l trec la hituri ale primăverii, dacă n-ar fi fost atât de puternic vara.



10.Delia - Ce are ea

Momentul ăla când ești interpreta a două melodii complet opuse: una, foarte sensibilă, precum „Ce are ea”, iar alta, foarte perversă, ca „1234”. Goddammit!



11.B.U.G. Mafia feat. Sergiu Ferat - Pe coastă

După succesul nebun al hitului „Să cânte trompetele”, B.U.G. Mafia a încercat să repete figura și anul ăsta. Și le-a ieșit... într-o oarecare măsură. „Pe coastă” a fost un hit important al verii ăsteia, dar nu cel mai puternic.



12.Andra & David Bisbal - Without you

No comment. Foarte multe vizualizări, foarte multe difuzări.



13.Nicole Cherry & Connect-R - Se poartă vara

Cum se poate ca doi oameni atât de talentați să scoată o melodie atât de proastă? Goddammit!



14.Raluka - Ieri erai

Și pe ăsta l-am simțit a fi un hit al primăverii, dar s-a menținut și a fost puternic și vara. Sunt cam multe onomatopee, dar măcar artista e talentată, iar piesa e cât de cât ascultabilă.



Cam atât pentru hiturile și hitulețele verii - ca de obicei, mai multe decât în alte astfel de postări. Peste câteva zile vine și postarea cu hiturile toamnei și o scurtă concluzie cu privire la această retrospectivă. Până atunci, enjoy the Music! :D

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Hituri și Hitulețe 2016 - partea a 2-a

OK, am lipsit o vreme de aici, pentru că nu prea am avut timp. Proiecte și chestii de genul. Dar o să continui retrospectiva hiturilor și hitulețelor cu ceea ce s-a întâmplat astă-primăvară. Cred că o să fie destul de interesant, mai ales având în vedere că 2016 a fost un an în care au avut loc două mari evenimente sportive. Și știm doar că melodiile oficiale cam sunt mari hituri; dacă nu ale primăverii, măcar ale verii. 

Iar lista începe...

1.Rihanna feat. Drake - Work

E genul ăla de melodie care nu-mi place. N-am ascultat-o niciodată cap-coadă și n-o fac nici acum. Dar a fost un hit uriaș, care ar putea candida cu șanse la Hitul anului, dacă n-ar fi fost altele și mai mari. Și știm toți că au fost destule, cel puțin astă-vară. Și totuși... nouă săptămâni de number-one în Billboard Hot 100 arată cât de mare a fost „Work”.


2.DNCE - Cake by the Ocean

Aici nu prea vreau să țin cont de topuri și vizualizări pe YouTube, cu toate că s-a clasat foarte bine și a fost un hit foarte mare, dar eu l-am simțit strict ca un hit al primăverii. Cam pe atunci a atins apogeul și a ajuns pe cea mai înaltă poziție a sa în Billboard 100, respectiv 9. Eu am ascultat melodia asta foarte mult astă-primăvară și, deși la început îmi displăcea, a ajuns să-mi placă. Nimeni nu-i perfect.


3.Justin Bieber - Love yourself

Iată un candidat serios la titlul de Hitul anului. Nu prea îmi pasă ce face el în viața privată, poate să se poarte ca o primată, dar muzica pe care o scoate chiar a crescut calitativ. Mă rog, normal că piesa asta sună bine; doar a fost compusă (și) de Ed Sheeran. Number-one cam în toate colțurile lumii, inclusiv la noi. Un miliard și ceva de vizualizări pe YouTube (tare îi mai place băiatului să depășească miliardul). „Love yourself” a fost foarte puternic iarna trecută, dar s-a menținut foarte sus tot anul, așa că îl plasez aici.


4.Mike Posner - I took a pill in Ibiza (Seeb Remix)

Piesa asta cred că ar fi avut succes indiferent de sezonul lansării. Remixul a fost lansat astă-iarnă și a explodat aproape imediat. Number-one în foarte multe locuri, inclusiv în UK; locul 4 în Billboard 100. Multe controverse, care au adus și mulți bani. A fost un hit foarte puternic și astă-vară, dar a avut o primăvară nebună.


5.Alan Walker - Faded

Nu l-am simțit ca un hit al iernii, în ciuda atmosferei foarte reci pe care o inspiră. Alan Walker a dat lovitura cu „Faded” la vârsta de 18 ani. 18 ANI! E un hit mai puternic decât Seek Bromance al lui Avicii, care pe vremea când piesa făcea furori (2009) avea 19 ani. „Faded” nu s-a clasat prea sus în Billboard 100 (doar locul 80), iar în UK a ajuns „doar” pe locul 7; în restul lumii a fost nebunie. Și... 800 și ceva de milioane de vizualizări la momentul postării ăsteia?! OK... poate fi hitul anului.


6.Desiigner - Panda

Ca număr de vizualizări pe YouTube, n-ar avea nicio șansă să fie hitul anului. Și nici ca poziționare în topuri. Dar a fost timp de două săptămâni number-one în Billboard 100, așa că mi se pare OK să fie aici. Și nici nu sună atât de rău, având în vedere că e compusă de viitorul președinte al SUA, Kanye West.


7.Fifth Harmony feat. Ty Dolla Sign - Work from home

Un alt candidat puternic la titlul de Hitul anului. Number 4 în UK, number 2 în Billboard 100, în foarte multe alte locuri number-one și... 1.2 miliarde de vizualizări. Poate că nu este cea mai bună piesă de anul ăsta, dar e un hit uriaș.


8.Tinie Tempah feat. Zara Larsson - Girls like

Mie încă mi se pare foarte spectaculos flow-ul lui Tinie Tempah. Locul 2 în UK, poziționări mai slabe în SUA, dar noi suntem europeni și prefer să mă iau și după topurile noastre, nu doar după ale lor. Unde mai pun că-mi place mult și melodia. 


9.Meghan Trainor - No

Din nou... Știam melodia, dar nu știam cine o cântă, pentru că n-am ascultat-o niciodată cap-coadă. Și n-am făcut-o nici acum. Dar nu-i o piesă rea. A fost un hit puternic în SUA și UK, chiar dacă n-a ajuns niciodată number-one. Nu e hitul anului, dar pentru astă-primăvară este cu siguranță foarte tare. 


10.Jonas Blue feat. Dakota - Fast car

Știți cum e atunci când reinterpretarea are mai mult succes decât originalul? Păi... cam ăsta e cazul cu „Fast car”. Tracy Chapman a lansat originalul în 1988. Cred că a avut destul de mult succes la momentul respectiv: locul 5 în UK și locul 6 în SUA, într-un an plin de „Smooth Criminal” cred că înseamnă mult. Cât despre versiunea din 2016, locul 2 în UK și poziționări foarte bune în multe alte topuri o recomandă a fi un hit puternic, în ciuda numărului relativ mic de vizualizări pe YouTube, în comparație cu altele.


Iar cele românești ar fi...

1.Mihail - Mă ucide ea

Ăsta a fost un adevărat fenomen astă-primăvară. „Mă ucide ea” era peste tot, iar Mihail era invitat pe la toate posturile de televiziune și radio. 38.8 milioane de vizualizări la momentul postării, chiar ar putea fi hitul anului în România.


2.Delia & Deepcentral - Gura ta

Cred că ăsta a fost cel mai reușit duet românesc al anului, în România. Două voci foarte bune - Delia Matache și Doru Todoruț, o piesă foarte puternică, difuzată pe toată durata anului. Probabil ca număr de difuzări la radio și TV e pe primul loc. Asta dacă nu cumva au fost depășiți de una dintre melodiile celor de la Carla's Dreams. Sau două... Sau trei...


3.Carla's Dreams - Sub pielea mea | #eroina

S-a demonstrat științific că ăsta a fost cel mai vizualizat videoclip din România, în 2016. Și #eroina a fost un mare fenomen astă-primăvară; când ți-era lumea mai dragă, auzeai pe cineva cântând „O... eroină”. 


4.Andra - Iubirea schimbă tot

Când am ascultat prima dată „Iubirea schimbă tot”, mi se părea că o știu de undeva. Cel puțin începutul pare a fi inspirat din alte locuri. Oricum, e o melodie frumoasă, ceea ce spun destul de rar atunci când e vorba despre Andra. Ăsta e un hit foarte puternic, încă destul de difuzat pe la radio și TV.


5.Alexandra Stan - I did it, mama!

A fost un an foarte bun și pentru Alexandra Stan, ceea ce mă bucură destul de mult. O să mai fie prezentă într-una dintre părțile pe care urmează să le scriu. Și... având în vedere că primul ei videoclip a fost foarte sexy, oare cum ar putea fi clipurile ei la șapte ani distanță?


6.Manuel Riva & Eneli - Mhm Mhm

Serios, ăștia chiar sunt români? Bine, având în vedere că avem un DJ pe care-l cheamă Gino Manzotti, nu m-ar mira. Asta e o piesă al cărei titlu îl aflu abia acum; ceea ce nu înseamnă că nu o știam sau că n-am ascultat-o cap-coadă până acum. Astă-primăvară era destul de stresantă. :))


7.Smiley - Insomnii

Să nu luăm în seamă că este o copie aproape unu-la-unu a unei melodii mai vechi a lui Gotye. Piesa asta e foarte bună, mie mi-a plăcut mult. Sună diferit de tot ce-am auzit la radio în ultimul an. Dar să nu luăm în seamă factorul Gotye.


8.DJ Sava feat. Alina Eremia & What's Up - Dulce amar

DJ Sava are acea amprentă pe care o recunoști pe toate piesele sale, mai ales în zilele astea, când la radio și la TV nu mai este abundența aia cretină de muzică club-dance-house, în romgleză, cu mult zdringhi-zdringhi. Asta e doar muzică pop, în limba română. Și nu sună atât de rău.


9.Vanotek feat. The Code & Georgian - I'm coming home

N-ar trebui să luăm în seamă numărul mic de vizualizări de pe YouTube; canalul e destul de mic. Piesa însă este foarte tare și ar fi putut să fie unul dintre hiturile de anul ăsta, de la Eurovision. Dar n-ar fi participat, chiar dacă s-ar fi calificat. 


10.Willy William - Ego

Conform statisticilor celor de la YouTube, Willy William este român. Cine sunt eu să contrazic marele YouTube? Ah, stai... Clipul ăsta este urcat pe contul oficial al celor de la Roton. Normal că-l consideră român. Și îl consider și eu, că ăsta a fost unul dintre hiturile anului la noi. Allez! Allez! Allez!


Și avem și o mențiune:

Ovidiu Anton - Moment of Silence

O melodie care mi-a plăcut foarte, foarte mult. Mi-a părut foarte rău că nu a putut să participe din cauză că „unii” au preferat să fure de la TVR banii pentru taxa de participare la Eurovision, decât să o plătească. „Moment of Silence” ar fi fost una dintre cele mai bune piese din concurs - am văzut ediția de anul ăsta; doar vreo două piese mi-au inspirat ceva, ceea ce e destul de grav. 


Cam atât pentru partea a doua. Revin în câteva zile cu partea a treia - hiturile verii! Până atunci, enjoy the Music! :)

marți, 6 decembrie 2016

Îmbulzeala noastră cea de toate zilele

A venit luna decembrie, considerată de multă lume drept luna cadourilor, a sărbătorilor, când trebuie să fim cu toții mai buni și să dăruim, nu doar să așteptăm să vină alții la noi și să ne ofere cadouri. Aparent, este o lună feerică, în care totul este frumos și curat, în care fericirea își găsește locul în sufletele tuturor oamenilor, de toate vârstele, E destul de trist faptul că, cel puțin în orașele mijlocii și mari, fericirea a căpătat un alt sens.

Eu stau de trei ani și ceva în București. N-am vizitat atât de multe locuri de aici pe cât mi-aș fi dorit, dar mi-am făcut o idee despre cum este orașul, iar asta mă înfioară. Am o problemă destul de mare cu aglomerația. Nu în sensul că sufăr de agorafobie, ci doar că oamenii de aici par dezumanizați. Cum merg ei în ritmul lor - de obicei mai repede decât mine, ceea ce e destul de greu, având în vedere că am 1.92 și sunt puțini oameni mai înalți - privind înainte cu niște ochi goi, iar chipurile lor sunt pline de o înverșunare stranie, îndreptată probabil împotriva tuturor celorlalți. E ceva cu care mă întâlnesc în fiecare zi și sunt sigur că multă lume trece prin aceeași experiență.

Dar cel mai trist este când văd îmbulzeala asta cauzată de venirea sărbătorilor de iarnă. Toată lumea se duce la magazin pentru a cumpăra fel de fel de nimicuri, de kitsch-uri nefolositoare, pe care să le facă în dar altora, doar pentru a le arăta că le „pasă” de ei. Dar nu despre falsitate e postarea, ci despre mania asta, sportul ăsta național de a sta la coadă, cu toate că poate erau alte opțiuni. Oricum, nu mai contează. Sunt multe lucruri în neregulă cu lumea înconjurătoare, iar până și frumosul este pângărit de noile obiceiuri - sau vechile obiceiuri, doar că adaptate vremurilor.

Poate cândva ne vom schimba în bine, deși realitatea înconjurătoare nu-mi dă prea multe speranțe. Curând, oamenii vor fi doar niște zombi, care nu vor mai avea nici urmă de sentiment, iar singurul scop al lor va fi supraviețuirea. Sper să nu am dreptate.

joi, 1 decembrie 2016

Cu Soare de 1 decembrie

În ultimii ani, 1 decembrie a reprezentat un prilej numai bun pentru ca politicienii să încerce să dezbine populația. Au încercat să facă și acum același lucru, doar că nu a ieșit așa cum și-au dorit. Peste 10 zile vor avea loc alegerile parlamentare, normal că unii au impresia că un discurs ținut de, să zicem, primarul localității în care are loc festivitatea va avea un rol electoral. Deci ăștia sărbătoresc Marea Unire prin dezbinare. Foarte interesant.

Mai departe...

Am auzit știri din zilele trecute, cum că liderul unui anumit partid politic ar fi vrut să aducă oameni din provincie pentru un soi de protest. Ceea ce nu s-a concretizat, dintr-un motiv sau altul. Există fel de fel de variante acum; oare dacă acea ființă care a făcut publică această ipoteză n-ar fi spus nimic, ar fi avut loc protestele? Eu nu știu ce să zic și, să fiu sincer, nici nu mă interesează; oricum nu votez pentru niciunul dintre aceste partide, iar ambele „personaje” mi se par toxice. Că unul dintre aceste personaje nu a fost invitat la recepția lui pește prăjit, asta e altă treabă. Face parte din show-ul electoral, care ar fi trebuit evitat de Ziua Unirii. Dar, dacă e să fie dezbinare, măcar să fie până la capăt.

Românii însă au fost cam la fel ca în anii trecuți - patrioți (măcar de Ziua Națională), oarecum entuziaști, cu drapele în stânga și-n dreapta. Show-ul politic nu cred că a contat chiar atât de mult, ca în alți ani. Dar mai interesant mi se pare că vremea a ținut cu noi. A fost o zi superbă, cu cer senin, mai caldă decât o spunea prognoza meteo. Făcând comparație cu anii trecuți, a fost un 1 decembrie minunat. Parada militară a fost frumoasă, ca întotdeauna. Ce-i drept, a lipsit un simbol atât de puternic, cum era Max, câinele erou, dar ar putea să apară altul pe parcurs.

Poate că România nu este așa cum ne-o dorim cu toții. Poate că nici noi nu suntem așa cum ne-am dori. Dar, pe parcurs, lucrurile ar putea să se îmbunătățească. În principiu, totul depinde de noi și de atitudinea noastră față de viață și de țara în care trăim. La mulți ani, România! La mulți ani, români!