Un ungur mic...

Tapinarii - Un ungur mic



Un ungur mic si suparat a interzis Ardealul
Un ungur mic, chiar foarte mic, si-a schimbat arealul
In aceasta tara mai e cineva care vrea Transilvania sa

Un ungur mic s-a imprietenit cu cel care vrea Transilvania sa
Cei doi prieteni se viziteaza, se-mbratiseaza si se completeaza

Se prefigureaza o noua miorita, cu alta bentita dar aceeasi rochita
Deschideti miorita picioarele larg sa intre transilvanul si cu ungureanul

Un ungur mic si suparat a interzis Ardealul
Un ungur mic, chiar foarte mic, si-a schimbat arealul
In aceasta tara mai e cineva care vrea Transilvania sa

Unguruuuuu, unguruuuuu....uuuuuu

Tapinarii privesc si se minuneaza la cei doi prieteni ce inainteaza
Cu pantalonii patati de un verde romanesc, c-un genunchi transilvan si cu altul unguresc

Sarmana miorita, te-au patat pe rochita. Prietenul transilvan si cel ungurean
Tapinarii privesc si se minuneaza, apoi actioneaza si imperecheaza

Un ungur mic si suparat a interzis Ardealul
Un ungur mic, chiar foarte mic, si-a schimbat arealul
In aceasta tara mai e cineva care vrea Transilvania sa

Old stuff

Aproape ca uitasem ca am scris si asa ceva odata si odata. Este si acesta un mod de a iti lua gandul de la probleme, nu? Chiar daca...nu prea mai este folosit.

Laura si Diana au locuit impreuna chiar si dupa moartea lui Cristi. Diana era deprimata si incerca sa isi inece suferinta in carti si invatatura. Citea foarte mult si incerca sa-i insufle si Laurei aceasta dragoste pentru carte. Ii vorbea despre personajele cartilor, utilitatea lor, insa Laura nu prea prindea drag de ele. Nici nu putea sa ii zica Dianei ca nu o intereseaza, nevrand sa o supere mai mult decat era. Si asa a fost mult timp de aici inainte. Diana, cu o fire vorbareata si sociabila, vorbea incontinuu, iar Laura era obligata sa asculte, de aici si firea ei putin mai retrasa, dar nu timida.

12 Februarie 2006

Este seara. In sufrageria apartamentului familiei Bogdanovici, familia Laurei, ea statea la birou si isi scria temele pentru a doua zi, iar Diana statea pe canapea si citea. Pe de-o parte, Diana era linistita, relaxata, citind acea carte...pe de alta parte, Laura era cam nervoasa. Stergea si taia de zor in caietul ei de teme. Diana observa acest lucru, inchise cartea, se ridica de pe canapea si se duse la Diana. Se uita in caietul ei. Trebuia sa scrie o compunere despre o carte citita recent. Incepuse cateva compuneri, insa nu dusese nici una la capat.
-Ce s-a intamplat, Laura?
-Pffff...uite incerc sa fac o compunere despre o carte citita recent si nu stiu despre care sa fac.
-Pai la cate carti ti-am povestit eu ar fi trebuit sa tii minte macar una din ele...
-Aaaa...
-Laura...erai atenta la ce spuneam eu?
Laurei ii trecu un fior.
-Da, desigur ca eram atenta.
Diana se uita putin piezis la ea si zise:
-Laura, te rog eu sa nu minti in legatura cu asta. Stiu ca nu e prima si nici ultima data cand iti zic: citeste daca vrei sa devii cineva.
-O carte m-ar ajuta sa termin naibii compunerea asta.
-Pai ce ai citit recent? In afara de reviste mondene si etichete de la ghete si pantofi din vitrinele magazinelor.
-...
-Laura...ma dezamagesti.
Laura iarasi simti un fior si zise:
-Stiu ca te dezamagesc si imi pare rau dar pur si simplu nu ma intereseaza cartile. Pentru mine sunt doar o gramada de hartie stricata. Nu inteleg nimic de acolo. Nu ma intereseaza ce a facut „x” sau ce invataturi tragem de acolo. Realitatea bate orice carte. Tu ai devenit o tocilara cu nasul prin carti doar ca sa uiti de moartea lui Cristi. Nu mai fi lasa si infrunta realitatea. Traieste-ti viata ca lumea, nu cu nasul in carti. Apuca-te si tu de muzica pentru ca ai voce foarte frumoasa.
Laura se batu peste gura cand isi dadu seama ce a zis. Diana incremeni cand auzi aceste vorbe adresate ei de la Laura. Se intoarse mecanic inapoi pe canapea, deschise cartea la pagina unde a ramas de citit, iar in cateva secunde incepu sa planga. Laura se apropie de ea si zise:
-Diana...imi pare rau ca ti-am vorbit asa. Nu voiam sa zic asta.
Diana ii arunca atunci o privire trista
-Laura...stiam ca gandesti asa...am observat cu...cata atentie ascultai povestile mele.
-Imi pare rau...
-Dar m-ai dezamagit foarte...tare ca am aflat...ce crezi tu despre mine...Da, m-am apucat de carte si de...invatat ca sa incerc sa uit ca a murit...Cristi. Dar eu doar ii ascultam sfatul...el m-a sfatuit pe mine...cum te-am sfatuit si eu pe tine...sa citesc foarte mult ca voi ajunge cineva.
-Si e adevarat.
-Dar acum descopar ca...am devenit proasta tuturor. Nu mai sunt...Diana aceea pe care ai cunoscut-o cand m-am intors. Eram o persoana foarte vesela. Am fost o...persoana crescuta cu multa...dragoste, mai intai de catre bunica lui Cristi, apoi...de catre el. Am fost invatata sa imi fac prieteni, intotdeauna am fost sfatuita de bine. Dar acum ca au plecat si bunica lui Cristi, si el...de capul meu am ramas proasta tuturor. AM RAMAS PROASTA TUTUROR, MAMA EI DE VIATA.
-Diana...
-Taci! Lasa-ma in pace! Du-te si scrie compunerea aia! Nu ma intereseaza despre ce carte!
-Dar am nevoie de ajutor...
-Acum ai nevoie de ajutor! Du-te si cere-i ajutor maica-tii sau lui taica-tau. Nu te mai baza pe mine! Nu mai sunt proasta nimanui de acum!
-...
-Te-ai carat de aici? zise Diana pe un ton dur si se baga iar cu nasul in carte. Laura isi pleca capul, se intoarse cu spatele la Diana, se aseza pe scaun si puse capul pe birou. Suna telefonul. Laura raspunse suspinand:
-Da?
Insa abia atunci si-a dat seama ca telefonul fusese scos de curand. "Trebuie sa fie un semn", si-a zis ea. Se duce in sufragerie si se uita dupa Diana. Adormise. "Ma voi revansa fata de tine, iti promit!", zise Laura soptit, apoi a plecat in dormitor si s-a asezat in pat, cu fata in sus, ganditoare...

Two last drops of humanity

Doi stropi, atata au mai ramas. Simt cum incep sa ma integrez in aceasta lume a nimicului, materialista si fara niciun orizont. Nu sunt deprimat, sunt doar...confuz. In ultima vreme am mai pierdut cativa stropi din acea umanitate a mea.
De ce lumea nu stie sa se bucure de ce are? De ce toti vor sa vada totul atunci cand au orbit? De ce toti vor sa ajunga in Rai, insa nimeni nu vrea sa moara? De ce nu mai vad nimic asa cum vedeam inainte? Arunc o privire pe geam si chiar si ea este nepasatoare. Zicea mai demult o melodie: "Cautand mereu metode pentru a scapa de stres / Privesc intreaga lume cu-acelasi dezinteres.", deci de ce sa ma stresez? Egoism? Nu. Egocentrism? Poate. In mod normal, poate ca nu ma mai gandeam la toate lucrurile astea, insa simptomele de droid incolor, insipid, inodor au inceput sa se manifeste si in cazul meu si...este destul de grav. "Ce este de facut?" ma intreb eu. Oare ce ar fi de facut? Din moment ce stai atata timp printre astfel de oameni, ce ar fi de facut? Si acum am doua solutii: fie sa ma afund si mai mult in abisul acestor droizi spalati pe creier de buna voie, fie sa imi pierd mintile...dar pana la urma inseamna acelasi lucru. Din ce in ce mai multi oameni au ochii goi, iar putinii care mai au aceste "two last drops of humanity" sunt cam in aceeasi dilema in care ma aflu si eu. Tindem sa devenim o civilizatie a suprasolicitarii. 8 ore pe zi, 330 de zile pe an, intr-un birou gol in fata unui calculator trist, bandu-ti cafeaua pe zi ce trece mai amara. Inchipuiti-va in aceasta postura timp de 30 de ani si ganditi-va cam cum ati fi. Droizi spalati pe creier. Am ramas cu doi ultimi stropi de umanitate si nu voi renunta la ei, prefer sa imi pierd mintile decat sa cedez de buna voie.

FAITH & HOPE
Mariusz

See dem angels - preview

Cine suntem? Cine sunt? Orice om trebuie sa isi puna intrebarea aceasta.
Am calcat, intr-o zi, o floare imbobocita; imediat, am luat-o de jos si am pus-o intr-un pahar cu apa.
See dem angels? Nu inca, probabil.
Miraculos, floarea si-a revenit, insa bobocul s-a rupt. Totusi, in cateva saptamani a inceput sa dezvolte radacini.
Si am pus-o intr-un ghiveci.
See dem angels? Sigur, nu inca.
Au trecut cateva zile pana a imbobocit iar si alte cateva zile pana a inflorit.
See dem angels? Nu...
Culoarea florii era nemaivazuta: un alb pur patat cu un rosu aprins, un rosu sangeriu.
Si floarea mi-a vorbit: "See dem angels?".
Eu am raspuns: "No see, no angels.".
Atunci, floarea capata o stralucire bizara, un alb stralucitor, insa lipsit de pete.
Nu puteam sa o privesc. O vedeam cu ochii intredeschisi, marindu-se.
Pana a devenit un inger. Vedeam in fata mea o fata bruneta, cu ochii albastri, la fel de inalta ca mine.
Imbracata intr-un alb stralucitor si cu un zambet pe care nu il voi putea uita vreodata.
Ingerul ma imbratiseaza si eu ii raspund cu aceeasi caldura.
Insa am vazut ca am patat-o...am patat acest inger cu sange.
M-am intristat, insa ingerul isi pastreaza acelasi zambet dulce, cald.
Cu mana dreapta imi inchide ochii si apoi imi zice: "Deschide-i". Si i-am deschis.
Si era iarasi de un alb stralucitor. Isi impreuneaza mainile si zboara din fata mea, nu inainte sa imi atinga inima cu aceeasi mana dreapta. "Din inima vine totul, toti oamenii au o parte buna; trebuie doar s-o scoata la suprafata. Tu ai stiut sa o scoti la suprafata.", mi-a zis ingerul.
Si aud din nou intrebarea "See dem angels?".
Si zic "I see...See dem angels.."

Careless

Se uita in oglinda, scarbit de ceea ce vede. Reflectia lui pare mai tulbure decat de obicei, ochii sai verzi, in degradeu, il mustra de parca ar fi facut el ceva gresit. Pana la urma nu este vina lui pentru ceea ce i se intampla. Este unul dintre putinele cazuri in care el nu poate face nimic; incredibil dar adevarat. La un moment dat, zareste diferite obiecte contondente in jurul sau, care ii fac cu ochiul, zicandu-i:
-YOU'RE WORTHLESS.
Clipa de visare trece repede, insa. El isi da doua palme peste fata si se uita din nou in oglinda. Ochii sai sunt si mai mustratori. Nu a mai mancat de doua zile, insa nici nu simte nevoia. Tot timpul a stat in pat, inert, privind intr-un punct fix, albul tavanului trimitandu-l intr-o coma profunda. Oare el vedea numai tavanul? Cu siguranta nu. Vedea un mecanism cu numele lui scris pe el, lucrand din greu. Creierul era doar o parte a acestui mecanism; era reprezentat de o moara cu multi oameni care semanau cu el in jurul ei. Rezultatul? Tărâţe. "Da, foarte sugestiv", isi zise el in gand, cu un zambet ciudat pe fata. Mergand mai departe, ajunge langa niste imense centale eoliene...imense si cam dărăpănate. "Ce or mai fi si astea?", se intreaba el. Dupa ceva timp de gandire, si-a dat seama ca acele centrale eoliene aflate intr-o stare jalnica erau doar plamanii lui, gauriti, bolnavi, afectati de fumul de tigara pe care l-a tras in piept de la varsta de 13 ani. Incepea sa fie speriat. Nu putea sa creada ca a fost inconstient. El, care punea atata pret pe moralitate, avea mai mult grija de altii decat de el. "WORTHLESS", si-a zis el scarbit. Nu stia daca sa continue inspre inima sau nu. Pana la urma ajunge la inima, o imensa centrala nucleara la care sute, mii de oameni care semanau cu el, lucrau de zor pentru a o intretine. Intra in centrala si este uimit de grandoarea ei. Ajunge aproape de punctul ei cel mai important: reactorul. Statea si-l privea linistit, rasufland usurat: "Aici totul e in regula, asta e cel mai important". Pur si simplu il privea pierdut, cu un zambet tamp pe fata. Dintr-o data s-a auzit o explozie imensa si firul i s-a rupt complet. S-a trezit urland din acea visare. Atat a vazut.
Acum nu isi mai vede reflectia in oglinda. Iese din baie, pierdut, si ajunge pe balcon. Ploua torential, insa pe el nu-l deranjeaza. Scoate capul pe geam si priveste in jos, pe fata aparandu-i un zambet malefic. "WORTHLESS!!!", urla el. Nu simtea niciunul din stropii imensi de ploaie lovindu-l in ceafa.
-Nu-i corect, zise el. Nu-i corect ce mi se intampla.
Scoate din buzunar o hartie mototolita si patata de sange de pe care se puteau citi destul de clar cuvintele "Imi pare rau". Nu pare prea impresionat. Face din acea hartie un avion caruia ii da drumul sa zboare, insa, impins de stropii grei de ploaie, se prabuseste aproape instantaneu. Isi trage capul inapoi pe balcon si scoate telefonul din buzunar. Verifica ultimul mesaj, primit in urma cu doua zile, la ora 16:41. "Nu este vina ta, fii linistit. Nu am vrut sa te ranesc. Ma mai iubesti?". Raspunsul lui: ":)".
-Si vrei sa te cred ca iti pare rau? You're worthless! Nu e vina mea, nu poate fi vina mea... un sfarsit inseamna un nou inceput, deci o voi lua de la 0. Si tu esti sub 0.
Se intoarce in camera sa si se aseaza pe canapea, fredonand o melodie pe care numai el o intelege. Ochii sai par la fel de mustratori. Dar de ce i-ar pasa? Nu e vina lui ca a iubit...