sâmbătă, 19 februarie 2011

Tûztánc

Am revenit după mai multe săptămâni de absenţă. Motivele sunt mai puţin importante. Aici şi acum vorbesc despre Muzică.

Trupa pe care o voi prezenta astăzi pe scurt este Nox. Înfiinţată în 2003, trupa a lansat până acum şapte albume, reuşind să combine muzica tradiţională cu ritmurile moderne. Membrii sunt Szilvia Peter Szabo şi Tamas Nagy. Poate cea mai cunoscută melodie a lor în România este "Forogj, vilag!", cu care au participat la ediţia din 2005 a Eurovision, unde au ocupat locul 12.



Au avut de departe cea mai bună coregrafie din concurs şi o melodie pe măsură, dar se pare că nu asta contează pentru a câştiga, nu? În fine, trupa şi-a continuat activitatea, fiind foarte apreciată pe plan intern. Albumele lor s-au vândut în aproximativ 200 de mii de copii, câştigând opt discuri de platină şi două de aur.

Melodia pe care vreau să o recomand astăzi se numeşte "Tûztánc" şi face parte de pe albumul "Bûvölet", din 2003. Bucuraţi-vă de Muzică.



Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.