12 noaptea

Stau in camera mea si schimb canalele la televizor fara niciun chef efectiv. Lumina abia mai palpaie. Caldura din camera devine aproape insuportabila. De ce spun toate acestea? Pentru ca nu am cui, in momentul acesta. Sunt oarecum nepasator cu ceea ce se intampla in jurul meu, asta neinsemnand ca nu imi pasa de cei din jur. Nu-i asa. Tin foarte mult la cei din jur, cu toate ca unii nu isi dau seama (nici eu nu prea dau de inteles...silly me). Aceste idei pot fi interpretate in multe feluri daca sunt spuse unei persoane anume, de aceea am preferat sa mi le expun aici. A trecut penultimul week-end al anului scolar si simt o oarecare usurare si relaxare, poate si pentru ca, in aceasta saptamana, este ziua mea de nastere, pe care nu am mai facut-o de la 13 ani (si nici nu regret acest lucru; nu am fost niciodata sufletul petrecerii si ma indoiesc de faptul ca voi deveni vreodata). Vreau doar sa spun ca sunt astfel, pentru ca simt ca asa trebuie. Nu vreau sa incerce sa ma schimbe nimen; eventual voi deschide eu ochii. Eu vreau sa fiu un om normal, accept sfaturi, insa nu accept insistenta. Versul de mai jos face parte din melodia "De unde vin" a trupei Camuflaj si consider ca ma reprezinta.

"Nu ma inchin in fata nimanui, fiindca-mi respect icoana" (Blazon)


Peace :D

De omorul artei

Cati copii nu am avut pana acum zicand ca isi doresc sa devina prezentatori la televizor. Aceste personaje devin, vrand-nevrand, niste modele pentru tanara generatie. Tanara generatie trebuie crescuta cu mare atentie, pentru a nu se rata. De copii se leaga si viitorul nostru. La inceput ii intretinem, ii invatam sa se descurce pe cont propriu, o buna parte din viata se descurca astfel, pentru ca la un moment dat sa vina vremea sa ne intretina si ei pe noi. Trebuie sa ii invatam si sa ii protejam de ceea ce este nociv. Aceasta protectie ar putea incepe cu o supraveghere cat mai atenta a copilului si cu oferirea unei educatii cat se poate de buna. Aceasta supraveghere presupune si o atentie deosebita acordata programelor pe care copilul le urmareste la televizor. PAna si desenele animate au devenit daunatoare. Mie, unul, nu mi se pare normal sa fie scoase din grila desene precum "The Flintstones" sau "The Jetsons" si sa fie introduse altele precum "Chowder" sau "George of the jungle", care apartin ramurei umorului de tip american, bazat pe poante ce constau in scoaterea unor sunete onomatopeice. Traducerea in romana nu a fost o idee buna, dupa parerea mea si a generatiei care a invatat limba engleza uitandu-se la desene animate. Probabil multi dintre cititori se vor gandi ca, daca pana si desenele animate au ajuns daunatoare, atunci posturile care nu sunt asa-zise "pentru copii" cum sunt? Aceste posturi au ajuns la un grad de nocivitate si intoxicare ce ar putea dauna chiar si unui om matur.
Inainte, stirile de la ora 5 erau renumite pentru numeroasele atrocitati prezentate. Acele atrocitati au inceput sa fie preluate si de principalele telejurnale. Probabil sunt persoane carora le plac asemenea lucruri, insa nu e normal sa fie prezentate la televizor. Filmele transmise sunt, intr-o proportie covarsitoare, extrem de violente. Emisiunile de divertisment au inceput sa depaseasca limita bunului simt, devenind foarte obscene. Talkshow-urile au devenit niste prilejuri de scandal, ca doar acest lucru face rating. Sportul a devenit, deasemenea, mai murdar, mai violent, fotbalul ajungand un circ total. Programele de umor sunt lipsite de umor, bazandu-se doar pe strambaturile unor actori fie tineri si neinspirati, fie depasiti.
Televiziunea era o arta, erau vremuri in care era o placere sa te uiti la televizor. Acele vremuri au trecut si aceasta arta, ca si multe altele, este intr-o coma adanca din care nu stiu ce ar putea-o scoate.

Dialog

Vrei sa vezi ce se intampla
Te uiti in jur
Nimic
Zboara...
Cu capul in nori

Gol in stomac
In piept o durere pe care
Nu o poti stapani

Normal, nu poti stapani totul
Nu dictezi
Nu esti tiranul propriei inimi
Si nici al sufletului

Iti bei cafeaua
Sa citesti semne
Ce semne sa citesti?
Zambesti
Zbori
Nu iti mai pasa

Si vezi cum fiecare celula tresare
Cand infloreste marul
Salcamul
Si iei o floare instinctual
Si nu stii de ce

Acesta e motivul
Care?
Asculta...

Ciudat

Cu o ultima suflare zambeste si spune "adio"
Nu o va mai vedea vreodata, nu-i va mai spune "amore mio"
Se pune in genunchi si incepe sa planga
Nu-si doreste decat ca lacrimile sa-i ajunga

Simte o durere sfasietoare venita din interior
Simte cum si viata sa ii trece prin fata ochilor
Isi sfasie camasa si ii acopera rana
Desi afara-i vara in sufletul sau domina toamna

Ofteaza si suspina, scoate un racnet de durere
Incearca sa-si stearga lacrimile, sa vada printre ele
Simte ca nu are putere din genunchi sa se ridice
Scopul sa in viat-a disparut, nu mai poate fi ferice

In fata ochilor vede doar intunericul pieirii
Nu i-a mai ramas in suflet decat durerea amintirii
Amintirea celei ce-a fost in trecut fericirea
A celui care putea fi pentru ea omenirea

Plange
Si nu vede decat cum
Ar fi fost sa fie
Dar nu e
Si zambeste
Si spune "adio"

Comedie adevarata

Filme de comedie... ce intelege omul prin asta? Trei-patru actori care se chinuie din rasputeri sa zica o poanta expirata (vezi majoritatea trupelor de comedie din Romania si nu numai).

Daca privim in trecut, catre pionierii filmului de comedie, ce vedem? Pe cine gasim? Charles Chaplin, in primul rand, unul dintre cei mai mari actori din toate timpurile, omul care stia sa te faca sa razi fara sa scoata vreun cuvant, omul care putea sa imbine comedia si drama intr-un mod incredibil. Mare umorist englez, are marele merit de a fi creat un personaj tip, destul de actual, dupa parerea mea: vagabondul. Om cu o casa darapanata, cu un copil bolnav, care s-a lovit de obstacole la tot pasul, acesta era personajul intruchipat de Charles Chaplin, un personaj care, dincolo de mesajul social transmis, te putea face sa razi. Si radeai. Mare talent, mare om.
Stan Laurel, Oliver Hardy... ce va spun numele acestea? Pur si simplu, alte doua personaje tip, intruchipate de doi actori foarte talentati. Stan Laurel (Stan, pe scurt), este tipul omului fara prea multa minte, care vrea sa ajute dar intra mereu in belele. Un om nu prea inalt, imbracat intotdeauna intr-un costum specific vremii, cu un joben care ascunde parul intotdeauna ridicat ca si cum personajul s-ar fi curentat la ordinea zilei. Acest personaj avea un mod specific, trademark, de a face anumite gaguri incredibile. Avea un mod caracteristic de a se scarpina in cap, o figura de pomina si un mod extrem de hazliu de a isi striga prietenul cel mai bun: "Ollie". Plansul, insa, era partea cea mai adorata de fani. De fiecare data cand facea o boacana, Stan incepea sa planga si sa scanceasca.
Oliver Hardy (Bran, pentru necunoscatori), a creat, deasemenea, un personaj tip: omul care se crede bun la toate si poate chiar ar fi daca nu ar face Stan atatea pozne; dar unde ar mai fi umorul fara Stan? Hardy intruchipeaza un personaj mai inalt si mult mai gras decat Stan, cu o mustata neagra, cu o fata grasa dar foarte ghidusa, ceea ce il face extrem de simpatic. El este imbracat intotdeauna intr-un costum negru, purtand un joben care ascunde parul aranjat frumos. In fapt, personajul intruchipat de Hardy este un gentleman. Caracteristice pentru el sunt faptul ca in majoritatea filmelor isi rupea pantalonii in fund, plus replica "Here's another nice mess you've gotten me into", zisa catre Stan. Plus multe, multe alte gaguri.

Nu v-ati uitat la asa ceva? Nu stiti ce pierdeti... umorul modern nu se compara cu cel clasic. Este trist sa stiu ca nu va mai exista niciodata un Stan Laurel... Putine genii au existat...din ce in ce mai putine vor mai exista. "People should learn how to make you laugh without saying a word"...