Good news is no news

Am mai scris şi într-o postare anterioară că ne aflăm în plină campanie "tot ce e bun trebuie să dispară." Unul dintre punctele foarte importante ale acesteia este mentalitatea de genul "good news is no news." Normal că toate trusturile media au interesul să scoată răul înainte şi să lase părţile bune pe planul doi. Era o vreme când şi eu am căzut în capcana lor şi făceam la fel. Acum m-am schimbat. Încerc să scot în evidenţă şi partea pozitivă a lucrurilor, pentru că există şi aşa ceva. Nu e totul negru, cum nu e totul alb. Există fel de fel de nuanţe şi trebuie să înţeleagă toată lumea acest lucru. Probabil există o infinitate de culori în care să ne decorăm vieţile. De ce să ne limităm doar la aceste non-culori care sunt promovate obsesiv? De ce să nu avem cu toţii nuanţa noastră de originalitate?

Într-o altă ordine de idei, ziua de azi este cel mai bun exemplu de "good news is no news." După cum ştiţi cu toţii, ieri a avut loc accidentul aerian sau aterizarea forţată în care au murit Adrian Iovan, unul dintre cei mai buni şi mai experimentaţi piloţi români, cu peste 10 mii de ore de zbor, şi Aurelia Ion, o fată de 23 de ani, studentă la medicină. S-au făcut fel de fel de comentarii. Care, cum, unde şi de ce e vinovat. Până la urmă, poate o să se ajungă la concluzia (eronată, din punctul meu de vedere) că pilotul e de vină. Practic, teoria asta începe să prindă contur, având în vedere că s-a descoperit că nu mai zburase de jumătate de an şi ar fi trebuit să facă un zbor de antrenament înainte să poată să plece. Şi ce reprezintă acest zbor de antrenament? O nimica toată pentru un asemenea pilot. De fapt, înseamnă cam acelaşi lucru cu o tură de teren pentru un atlet olimpic.

Mulţi l-au blamat pe domnul Iovan pentru celebra telenovelă otevistă "crima din Primăverii," care a făcut audienţe enorme la vremea ei. Unii poate l-au blamat pentru pensia mare pe care o avea (pe drept, din punctul meu de vedere; ar trebui să fie toţi conştienţi că meseria de pilot este una dintre cele mai riscante). Eu, totuşi, nu ştiu câţi l-au apreciat pentru omul care a fost.

Ce poţi să spui rău despre un pilot care, deşi s-a pensionat după 30 şi ceva de ani de zbor, încearcă să ajute, făcând parte dintr-o echipă care transportă organe prelevate pentru transplanturi? Ce poţi să spui rău despre un om care, dându-şi seama că avionul era în pericol iminent de a se prăbuşi, încearcă să aterizeze forţat, salvând, practic, vieţile tuturor?

Despre Aurelia Ion nu pot să am decât cuvinte de laudă. Nu am cunoscut-o, dar o persoană care intră voluntar într-o asemenea echipă, la o vârstă atât de mică, nu poate să fie decât minunată.

Vedeţi? Toate posturile de televiziune, de radio, ziarele şi revistele au dezbătut subiectul ăsta pe toate părţile. Este o tragedie, au murit nişte oameni care puteau fi salvaţi, dacă s-ar fi dorit cu adevărat, dar există o parte pozitivă pe care trebuie să o conştientizăm şi să o punem pe rana pe care a creat-o această situaţie. Există oameni care se implică în astfel de proiecte. Există oameni care încearcă să îi ajute cu puţinul ce-l au pe cei în nevoie, şi aici mă refer la cei care i-au găsit înainte de aşa-zisele echipe de salvare. Sunt sigur că mai există încă mulţi oameni minunaţi ca Adrian Iovan şi Aurelia Ion. Trebuie doar să ştim să îi căutăm şi să-i apreciem.

Să nu-i uităm niciodată pe cei doi. :)

Pace, Iubire şi numai gânduri bune,
MariusZ.