Reacții disproporționate

Am urmărit noile tendințe în online în ultima vreme, postările unuia sau ale altuia, și mi-am dat seama de niște lucruri destul de interesante despre specia umană. Sau, cel puțin, despre poporul nostru. Pentru că mi-a venit în minte o lege controversată și cu implicații foarte mari în stabilirea adevărului istoric în legătură cu anumite situații din secolul XX. De ce aduc în discuție legea asta? Pentru că vreau să scot în evidență reacția cu totul disproporționată împotriva unei legi care a fost promulgată acum câteva zile de conducătorul nostru mult iubit.

Mai concret...

Acum aproximativ un an, a apărut o anume Lege 217/2015, cunoscută și sub termenul de „legea antilegionară”, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Este o lege care, interpretată într-un mod abuziv, poate interzice promovarea unor personalități importante din perioada interbelică sau a multora dintre cei cunoscuți a fi Sfinții Închisorilor, pentru simplul motiv că au făcut parte din Mișcarea Legionară. Prin urmare, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Radu Gyr nu mai sunt niște oameni de cultură și/sau artiști excepționali, ci niște simpli criminali nenorociți despre care lumea trebuie să uite. Sau... Arsenie Papacioc nu mai este unul dintre cei mai importanți duhovnici români, ci un antisemit de joasă speță. Cât despre Valeriu Gafencu, cel pe care pe atunci evreul Nicolae Steinhardt l-a considerat „Sfântul închisorilor”, este un legionar, fascist, xenofob nenorocit. Ion Antonescu nu mai este unul dintre cei mai tari conducători militari români, ci un criminal de război. Și așa mai departe. Și dacă îndrăznești să nu fii de acord, ești și tu un fascist. Fie și numai pentru deținerea unor cărți despre ei ai putea să faci pârnaie, dacă legea asta ar fi aplicată abuziv. Ah, ca fapt divers, în Germania s-a dat liber la republicarea infamei cărți „Mein Kampf”, scrisă de Adolf Hitler, pentru scopuri didactice; mai pe scurt, cartea aia e trecută la „așa nu”. În timp ce la noi legea asta intra în vigoare

Reacțiile cu privire la legea antilegionară au fost destul de puține și neînsemnate, pentru că erau alte lucruri care țineau capul de afiș atunci. Criza refugiaților, insistența conducătorului nostru mult iubit în a cere demisia premierului, Untold, vacanța de vară etc. Legea a ajuns destul de târziu să fie „dezbătută” la TV, prin iunie-iulie, cu reacții mult prea slabe pentru o asemenea problemă. A ținut „dezbaterea” asta vreo lună, cred... Dacă a ținut și atât. Și după aia s-a uitat de ea. Au mai fost câteva reacții timide în online, pe Facebook. Eu cunosc câteva persoane alături de care am militat împotriva legii antilegionare, dar am fost prea puțini. Legea a fost adoptată, statuile personalităților „legionare” sunt subiect de dispută între autoritățile locale și bilibistrocii de la fundația Elie Wiesel, se tot face apel să i se retragă cetățenia de onoare lui Valeriu Gafencu etc. Oricum, efectele legii deocamdată nu sunt atât de vizibile, dar vor fi pe parcurs, întrucât e un pic cam interzisă cercetarea problemei legionare. Și dacă nu ți se dă voie să-ți cercetezi trecutul, există un risc destul de mare să repeți greșelile. 

Trecând cumva în zilele noastre, conducătorul nostru mult iubit a promulgat legea antifumat, care interzice fumatul în spațiile publice închise, Mai multe detalii nu dau, pentru că legea asta e peste tot în media, lumea s-a înfierbântat rău, fumătorii spun că li se încalcă dreptul de a se simți bine într-un bar/restaurant/club, nefumătorii (printre care mă număr și eu) se bucură că a fost votată o astfel de lege, care aduce măcar un iz de civilizație în țara asta cu mentalitate balcanică. Dar reacțiile sunt virulente, uneori violente, cu răutăți gratuite, nesimțire și insulte. Nu vreau să dau mai multe detalii, pentru că trebuie doar să intrați pe Facebook și găsiți măcar două postări unde se „dezbate” tema asta.

Făcând o comparație între cele două legi, cea care are implicații mai grave, poate chiar dezastruoase, pe termen lung este trecută cu vederea și nu atrage atât de mult atenția publicului. Nu posibilitatea pierderii identității îi doare cel mai tare pe oameni. Reacțiile virulente se îndreaptă împotriva legii care poate avea efecte pozitive asupra vieții tuturor, inclusiv a celor care fumează. Știu, mulți dintre ei sunt foarte orgolioși. Și înțeleg cum este atunci când îți este luată „jucăria”, dar, realist vorbind, legea antifumat ar putea avea efecte pozitive asupra vieții tuturor. Și ce dacă? Îmi iei dreptul să fumez! E dreptul meu să fumez unde vreau! Dacă nu-ți convine, ieși afară! Și alte reacții din astea foarte urâte.

Prin urmare, dreptul de a-ți f*te viața este mai important decât dreptul de a ști cu adevărat cine ești. Ăștia suntem. Atâta știm, atâta facem. Ăsta e adevărul care doare, dar puțini îl sesizează...