Foarte straniu, dar cred că sunt fericit la momentul ăsta. De fapt, sunt fericit de mai multă vreme, doar că nu mi-am dat seama. Cred că am luat toate lucrurile care s-au întâmplat cu mine în ultima vreme ca fiind cât se poate de normale. Ca venind de la sine. Și totuși, mă concentrez asupra lucrurilor care îmi lipsesc și a celor pe care nu am reușit să le fac la momentul potrivit.
Într-adevăr, există momente care pot fi trăite numai la o anumită vârstă, iar asta cumva te marchează, pentru că, oricât ai încerca, nu vei reuși niciodată să le recuperezi. Deci, cu toate că ești fericit, nu îți dai seama, pentru că în subconștientul tău suferi din cauză că nu ai profitat de vârsta respectivă. Și astfel, nu poți să te bucuri la maximum de evenimentele ce au loc la vârsta pe care o ai acum. Subconștientul tău va trece în revistă și aceste aspecte, probabil.
Dar ce se întâmplă atunci când fericirea dispare? În primul rând, asta se întâmplă atunci când ieșim din zona de echilibru. Cum, necum, suntem într-un echilibru, deși destul de precar. Ieșim din această zonă în mod natural, odată cu trecerea timpului, căci omul trece prin astfel de șocuri la toate vârstele. După ce echilibrul s-a rupt, începem să ne amintim cum era înainte. Și înainte de asta. Și tot așa, mergem în trecut, călătorim în universul amintirilor, până când realitatea ne lovește și ne întoarcem înapoi în viitor.
Stau și mă gândesc... Totuși, de ce anume îmi este mai mare teamă? De neprevăzut sau de ceea ce știu că o să se întâmple? Din punctul meu de vedere, ambele aspecte fac parte din cursul natural al vieții. Neprevăzutul este reprezentat de evenimente precum... un cutremur mare, un accident de mașină. Astfel de evenimente pot avea loc oricând, nu poți să stai doar cu gândul că s-ar putea întâmpla așa ceva. La fel bine s-ar putea să nu se întâmple. Cât despre ceea ce știu și este normal să se întâmple... asta reprezintă ieșirea din zona de echilibru. Mai devreme sau mai târziu, asta se va întâmpla, dar peste un eveniment neprevăzut sunt șanse foarte mari să treci și să mergi înainte, dacă nu ești rănit. Deci poți să te întorci la starea dinainte. Dar când vine vorba despre ieșirea asta din zona de echilibru, ce reprezintă, practic, și o schimbare de statut, asta mă cam sperie. Am 24 de ani, voi absolvi peste doi ani masteratul la care sunt înscris. Nu știu ce va veni după aia. Știu doar că această etapă se va termina foarte repede.
Oare fericirea va continua? Aș vrea să cred că totul depinde de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu