În spiritul iernii - "Ninsoarea de adio"

Este marţi, 21 decembrie 2010. Iarna a pus stăpânire pe ţara noastră, însă noi încercăm să nu dăm atenţie subiectului acestuia. În curând vine Crăciunul, sărbătoare care aduce fericirea în sufletele tuturor (cel puţin teoretic), deci atenţia noastră este îndreptată către Naşterea Domnului nostru, Iisus Hristos.
Cu toate că temperaturile cresc, încă mai avem iarna şi este posibil să avem, în sfârşit, un Crăciun cu zăpadă. Ce îmbină excelent spiritul iernii cu cel al Crăciunului? Evident, colindele. Ce poate să fie mai frumos decât să asculţi colinde ROMÂNEŞTI, cântate de artişti în adevăratul sens al cuvântului? Cu siguranţă, nimic. Colindele sunt cele care reuşesc să liniştească sufletul în clipele cele mai grele. Ce voi prezenta, însă, acum nu este neapărat un colind, ci o baladă în spiritul iernii. Aceasta se numeşte "Ninsoarea de adio", este cântată de Beatrice Cristea, o voce absolut senzaţionale, muzica este compusă de Vanghele Gogu, iar versurile sunt scrise de Maestrul Adrian Păunescu.



1. Aseara cand ne desparteam, aseara
Tot mai era un pic de primavara
Si-acum arunca ochii pe fereastra
A viscolit pe despartirea noastra
Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte
Departe s-a facut foarte departe
Si ninge intre noi ninsoare mare
Ninsoare de sfarsit de calendare

R: Si ochii nu mai au ce sa mai vada
Doar urme de jivine prin zapada
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi siciliana

2. Si vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunta trist violoncelul
Si harpa, si pianul ma omoara
Reverberandu-mi fulgii de afara
Mai latra undeva de frig un caine
Dar tu ce faci in ziua fara maine
De fapt, de ce te-ntreb, cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine

3. Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru
Sa iasa lupii, agentii foamei sure
Din fiecare palcuri de padure
Sa vina prin orase mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii
Si posta, in aceste vremuri stranii
Sa-ntarzie cu lunile si anii

R: Sa vezi si tu ce strigat tragic este
Sa nu mai dai de tine nicio veste
Pe ochi am doar cand ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza
Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua
E doar ninsoarea noastra de adio

Bucuraţi-vă de Artă,
MariusZ.

Iubind iarna

Care poate să fie cel mai tare lucru pe care să-l faci după ce a nins toată noaptea? Să ieşi din oraş, desigur.

Lucruri ciudate se întâmplă prin ţărişoara noastră. Desigur, sunt de acord că nu mai sunt bani de nimic, pentru că simţim asta cu toţii ("toţi" însemnând oamenii de rând), dar criza asta chiar ajunge să afecteze grav minţile oamenilor, am impresia, altfel nici nu pot să îmi explic de ce ar veni cineva cu o maşină mare care să taseze zăpada, în loc să o înlăture de pe şosea sau să pună sare sau nisip peste ea. Ah, sau... poate e şi explicaţia că şoferul şi cel care l-a pus să facă asta erau cam cretini.

În fine, am trecut de cretinul care tasa zăpada şi am început să urcăm pe deal cu maşina. Şoseaua era îngheţată şi, desigur, existau destule curbe în urcare, deci existau toate şansele ca maşina să rămână blocată. Ce s-a întâmplat? Maşina a rămas blocată şi a trebuit să fie tractată în două rânduri. Dacă motivul plecării nu era un control medical, categoric n-am fi ieşit din casă. Au urmat mai multe alternanţe deal-vale până am ajuns la destinaţie, în sfârşit. La întoarcere am luat-o pe un alt drum, care era mult mai uşor de străbătut decât cel pe care am venit.

Oricum, iubesc iarna în felul meu. Îmi place să admir peisajele montane pe timp de iarnă, care sunt absolut superbe. Singur problemă a mea este că... nu prea pot să ies din casă (gripă, viroză, sensibilitate foarte mare la frig), deci pot doar să mă uit pe geam, iubind iarna dinăuntru.

Pace, Lumină şi Iubire,
MariusZ.