Gratis iz better

Suntem români, ne plac gratuitățile, nu-i așa? De fapt, cui nu-i plac? De-asta sunt pline magazinele astea de discount, atât la noi, cât și în străinătate. Apare câte o ofertă, iar oamenii răsar de nicăieri pentru a beneficia de ea. Poate că la noi se mai explică chestia asta, că România e o țară sărăcită (evit să spun săracă, fiindcă avem atâtea chestii aici, încât chiar am putea fi o mare economie a Europei, cu puțină bunăvoință) și e un pic mai dificil să dai bani mulți pe lucruri care nu sunt de strictă necesitate. Dar la noi avem de-a face cu ceva ce ne este specific. Da, românismele alea pe care cei mai mulți le condamnă, dar le și practică.

Și azi s-a întâmplat cam așa... În weekend am văzut pe Facebook că urmează să aibă loc un eveniment foarte fain, cu muzică de Mozart, la Palatul Șuțu. Serios, ce poate fi mai fain decât muzică clasică într-un palat? E de vis, aproape că ajungi să călătorești în timp. Și, când să spui că o să călătorești în timp și o să te cultivi cu niște muzică bună, te lovești de românisme din alea în doze foarte, foarte mari. Mai pe scurt, aglomerație. Și, până la urmă, de ce m-am mai mirat de asta? Concertul era gratis. Pentru că gratis iz better.

Da, mare, mare aglomerație la Palatul Șuțu în jurul orei 6:30, adică cu jumătate de oră înainte începerii concertului. Eram cu o colegă și ne îndreptam spre Palatul Șuțu. De la distanță, nu părea să fie atât de rău. I-am spus, așa, mai în glumă, mai în serios, că nu sunt atât de mulți și... poate prindem unul din cele 100 de locuri. Trecurăm noi prin pasajul de la Universitate, urcarăm scările și văzurăm armata lui Genghis Khan aflată în fața palatului. Ne uitarăm unul la celălalt și ne întrebarăm din priviri dacă să continuăm ori nu. Și am mers mai departe, că poate-poate...

Că poate ce? În Palatul Șuțu cică sunt 100 de locuri - e normal, nici nu-i atât de mare - iar doar afară eram peste 100. Și tot mai veneau din urma noastră, deci urma să fie ceva gen care pe care. Erau tot felul de oameni acolo... Studenți, elevi, pensionari, familiști. Toți uimiți de ce era acolo. Unii mă mai și împingeau din spate în purul stil românesc. Alții se foiau de colo-colo. Nu știu cum, dar am ajuns aproape de ușa de la intrare; mă rog, de una dintre ele. Lângă cealaltă erau niște fete dintr-o țară străină, care făceau cunoștință cu tipul ăsta de românisme.

Înăuntru, pentru că palatul are vedere în interior, erau deja vreo... foarte mulți oameni. Nu pot să estimez câți erau. Cert e că unii stăteau pe scări, alții erau îngrămădiți, iar o altă tranșă de însetați după cultură era gata să intre. Asta, în timp ce afară erau 20 și multe grade într-o zi obișnuită de aprilie. Văzându-i pe cei din interior și simțind căldura de afară, i-am zis colegei mele:
-Pariu că n-au dat drumul la aerul condiționat?
La auzul replicii mele, s-au întors mai multe persoane la mine și au zâmbit aprobator. Normal că nu era dat drumul la aerul condiționat.

Oricum, șansele ca noi să ne bucurăm de muzica lui Mozart scădeau cu fiecare secundă care trecea. În timp ce persoanele din interior cel mai probabil fierbeau în suc propriu, în urma noastră mai veneau alte grupuri de oameni. Alții s-au descurajat și au plecat, uimiți de românismele la care asistaseră. La un moment dat, a ieșit din palat paznica și ne-a spus că nu mai intră nimeni, fiindcă cei dinăuntru erau deja înghesuiți și era și foarte cald - exact cum anticipasem, nu se dăduse drumul la aerul condiționat. Sau, chiar dacă fusese dat drumul, nu făcea față. Eu am zis atunci către paznică, în spirit de glumă:
-N-ar fi venit atâția, dacă ar fi fost cu bilete de intrare.
Altcineva m-a contrazis, spunând că ar fi venit mulți, că lumea e dornică de astfel de spectacole. Poate că este, dar mă îndoiesc că ar fi venit măcar 10 % din cei care au venit astăzi.

Nu vreau să par ipocrit sau ceva. Nici eu nu m-aș mai fi dus, dacă ar fi fost cu plată, fiindcă sunt student și... n-am bani. Nu acuz pe nimeni pentru că vine la spectacole gratuite. Eu acuz doar atitudinea asta dubioasă, de a te îmbulzi, de a împinge de parcă cel din fața ta nu ar avea, la rândul lui, pe cineva în față la distanța de 30 de centimetri. Așa ceva se întâmplă oriunde. În autobuz, la coadă la supermarket, în metrou, în tren. Și dacă e gratis, și dacă tre' să plătești.
Dar gratis iz better!