Scopul vieții

Sigur v-ați pus și voi întrebări existențiale. Veșnicele „cine suntem?”, „de unde venim?” și „încotro ne îndreptăm?”. Per ansamblu, cunoaștem răspunsul doar până la un anumit grad, destul de limitat. N-o să ne cunoaștem niciodată în totalitate; uneori putem fi uimiți de lucrurile pe care le putem realiza. De unde venim... și ăsta este un aspect pe care îl cunoaștem doar până la un anumit nivel. Ah, că putem să avem fantezii dubioase, cum că stră-stră-stră-stră-străbunicul a fost Ștefan cel Mare, asta-i altă treabă. Deși... din câte știu, genele se cam pierd după atâtea generații. Și încotro ne îndreptăm... asta depinde numai și numai de noi.

Dar care este scopul vieții?

Mi-am pus și eu întrebarea asta. I-am întrebat și pe alții. Și n-am primit, oricum, niciun răspuns care să mă satisfacă. Pentru că fiecare este influențat de niște factori externi să creadă că scopul vieții este unul sau altul.

De exemplu, iată ce se întâmplă acum în România. Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt convins că El știe asta. Prin creștinism, eu înțeleg dragoste și nimic mai mult. E posibil ca ăsta să și fie scopul vieții, dar... Peste 3 milioane de oameni au semnat petiția care cere ca în Constituție să fie reglementată clar și exclusiv căsătoria între bărbat și femeie. Printre acești peste 3 milioane de oameni sunt și mulți la care țin și pe care îi stimez; așa văd ei viața, ce să faci? Dar unul dintre argumente îl găsiți aici, cum că „familia e numai una, creată pe noțiunea procreerii”.

Ce să zic... Am 24 de ani, sunt straight, am o prietenă frumoasă. Nu știu dacă sau când o să mă căsătoresc. Nu știu dacă sau când o să am copii. Eu știu doar că familia, așa cum o înțeleg ăștia, nu este tocmai ce pare a fi. Mai ales într-o țară ca România. Sunt multe familii care trăiesc sub sau la limita subzistenței - cunosc destule exemple. Sunt multe familii în care femeile sunt maltratate - cunosc multe exemple. Sunt multe cazuri de femei maltratate care acceptă bătăile și agresiunile verbale, pentru că n-au unde altundeva să se ducă - și aici cunosc exemple. Familii „tradiționale” care fac mulți copii... pentru alocație. Familii „tradiționale” care își exploatează copiii. Familii „tradiționale” cu un părinte absent. Familii „tradiționale” cu părinți bețivi, drogați, tâlhari sau criminali - tot din cauza sărăciei. Și aș putea continua așa mult și bine.

Eu mă bucur că m-am născut într-o familie care și-a dorit copil. Că familia mea face parte din așa-zisul „middle class” - nu știu să spun dacă „upper” sau „lower”. Și ca mine sunt și alții, chiar cu situații mai bune.

Dar, revenind la scopul vieții... Au fost rezolvate cumva toate problemele din săraca noastră țară bogată? Chiar au fost rezolvate toate, de ne freacă grija de căsătoriile între persoanele de același sex? Și scopul vieții... este pur și simplu cel al procreerii? Ca idee, mie nu-mi plac bebelușii; mi se par urâți și enervanți. Am avut o experiență îngrozitoare acum 6 ani și ceva, când am fost internat la secția Neurologie Infantilă de la Spitalul Obregia (aveam 17 ani și 8 luni, deci eram minor), iar cumva vis-a-vis de salonul în care mă internaseră, li se făceau injecții bebelușilor cu diferite afecțiuni neurologice. În fiecare dimineață. Și chiar și în timpul zilei. Imaginați-vă că ați fi puși în situația asta și sunt destul de sigur că ați gândi la fel, mai ales să fiți și bolnavi, nedormiți, cu migrene cumplite etc.

Per ansamblu, poate că scopul vieții este dragostea. Dragostea adevărată, pe care să o oferi, dar să o și primești. Dacă ăsta este scopul vieții, înseamnă că poate fi atins, chiar dacă lumea e cum e.

„Au scăpat de sub zăvoare lenea, răutatea și trufia. Or să meargă în lume și or să cuprindă minți neștiutoare, prea nevinovate și prea slab încă să le stea împotrivă!”