Speed kills

Viteza... Ea este cea care definește cel mai mult epoca în care trăim. Nu descoperirile științifice, nu calitatea vieții, nici fenomenele negative cu care ne tot intoxică mass-media și alte surse mai mult sau mai puțin binevoitoare. Suntem în anul 2015, ne mișcăm mai repede. Informația nu mai trebuie să aștepte săptămâni întregi pentru a traversa continentele, ci ajunge acolo unde o trimiți în decurs de câteva secunde. Chiar și această postare de pe blog va apărea la vreo două secunde după ce o voi termina. Să luăm ca exemplu telefoanele, care au devenit foarte inteligente în ultimii ani. Acum nu mai sunt folosite pentru scopul pentru care au fost create acum 100 și ceva de ani. Pe vremea aia oamenii erau interesați să poată comunica într-un mod rapid și mai eficient. Acum poți să faci multe lucruri cu telefonul. În primul rând, nu mai este fix, ci poți să-l ții în buzunar și să te radiezi singur încetul cu încetul. Sau, mai frumos, vorbești la telefon cu orele și îți omori neuronii. Mă rog... În al doilea rând, telefoanele au devenit doar niște ecrane care răspund la anumite comenzi atunci când le atingi. Poți să asculți muzică, să vezi filme, să citești (ne)știrile de pe numeroasele site-uri de „specialitate”. Da, telefoanele pot să facă foarte multe lucruri în zilele noastre. Au devenit cu adevărat niște smartphones, depășind de multe ori inteligența umană. Singurul lucru care le lipsește este conștiința, o chestie pe care nu cred că o s-o dobândească vreodată. Filmele alea în care roboții se răzvrătesc împotriva oamenilor sunt doar niște simple povești, atâta tot. Sau dacă este posibil ca roboții să capete conștiință, cred că suntem la vreo mie de ani distanță de momentul respectiv. Bineînțeles, dacă specia umană va mai exista în următorul mileniu, ceea ce nu cred că se va întâmpla. 

Există o zicală în limba engleză, „Live fast, die young, and leave a beautiful corpse”. Am mai adus-o în discuție și acum vreo șase ani, după ce am văzut un episod din „Eerie, Indiana”, un serial pentru copii și oameni mari deopotrivă. Viteza joacă un rol foarte important, iar noi ne obișnuim cu ea și devine o parte foarte importantă a vieții noastre. Live fast, die young... Da, cam așa funcționează lumea în zilele noastre. Să facem multe lucruri într-un timp foarte scurt. Pentru că timpul înseamnă bani, iar Dumnezeu a încetat de mult să mai fie în ceruri. Și astfel viața trece rapid pe lângă tine și ajungi la vârsta de 60-70 de ani. Privești în urmă și îți dai seama că ți-ai irosit viața la un loc de muncă ce nu-ți plăcea, lângă oameni pe care trebuia să te prefaci că-i agreezi, să porți măști peste măști în fiecare zi, în timp ce persoana ta se pierde în secțiunea „fapt divers”. E doar un exemplu general, fiecare poate ajunge să simtă acest lucru, iar datele problemei să fie cumva diferite de la caz la caz. Oricum, sunt puțini oameni care ajung să facă exact ceea ce le place în lumea asta care se mișcă din ce în ce mai repede.

Dar să ne întoarcem puțin la aspectul tehnologic. Acum vreo 70 și ceva de ani, același om genial despre care vorbeam în postarea cu călătoria în timp spunea că se teme de ziua când tehnologia va depăși inteligența umană, pentru că atunci lumea va avea o generație de idioți. Albert Einstein a fost un vizionar, un om pe care prea puțini l-au înțeles. Să nu uităm în ce epocă mizerabilă a trăit. Și acum, la 70 de ani de la încheierea războiului mondial, lumea are parte de o generație de idioți. Nu mă refer la oamenii din țările „sălbatice”, unde au acces prea puțin sau deloc la tehnologie; ei s-ar putea descurca în condiții dificile. Mă refer la oamenii din țările „civilizate”, cu un nivel de trai decent spre ridicat și cu o autosuficiență nesimțită. Se lasă dominați de tehnologia asta care îi face să fie din ce în ce mai leneși în epoca vitezei. Se lasă manipulați de fel de fel de trusturi de „presă” în susținerea unor cauze prea puțin importante sau artificiale. Pentru că îi lasă pe alții să gândească în locul lor. Se lasă îndoctrinați cu fel de fel de idei pe care și le însușesc de parcă ar fi ale lor. Se lasă prostiți să creadă că este mai important să fie cum vor ceilalți, nu să se poarte cum sunt ei cu adevărat. În timp ce mintea lor stă pe loc, tehnologia evoluează cu o viteză mai mare decât a unui bolid de Formula 1. Deja i-a lăsat pe mulți în urmă și este doar o chestiune de timp până când societatea se va imbeciliza cu totul, dacă nu se întâmplă vreo minune care să le deschidă ochii că răspunsul nu se află în buzunar. Viteza însă este împotriva noastră din punctul ăsta de vedere...

Dresura pentru zombi

Se știe că omul este un animal foarte ciudat, crud și perfid. Biblia ne învață că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar mi-e destul de greu să cred că e adevărat. Este o idee scoasă din context și cu multe însemnătăți. Știți cum se spune, doi oameni pot să se uite la ceva, dar să vadă două lucruri cu totul diferite. La fel se întâmplă și atunci când citești. Tu poți să interpretezi într-un fel ce a vrut să spună autorul X, prietenul tău poate să vadă altceva, eu pot să înțeleg o chestie cu totul diferită de ce ați înțeles voi și așa mai departe. O carte care este pe cât de apreciată și slăvită, pe atât de controversată, ca Biblia, nu avea cum să scape de diferitele interpretări. Deci omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar oare este vorba despre trup? Dumnezeu poate să ia orice formă Își dorește, El nu are o înfățișare anume; astea sunt elemente lumești. Imaginația noastră poate doar să se joace și să-L înfățișeze în mii și mii de feluri, și tot degeaba. Omul, ca animal, a fost creat de Dumnezeu, dar nu după chipul și asemănarea Lui. Dacă vorbim însă despre partea abstractă, nevăzută, adică despre suflet, aici este cu totul altă poveste. Toate ființele vii au suflet, dar din cauza aroganței pe care o afișează omul de mii de ani, el poate să creadă că animalele nu au.
Deci omul este specia superioară... cică. Are conștiință de sine și ar fi singurul dintre toate cu această capacitate minunată, care se poate transforma uneori într-un blestem atât pentru propria persoană, cât și pentru tot ce se află în jurul său. Spune că este specia superioară, cu toate că se pot observa mai multe calități „umane” la diferite animale, decât la om. Asta este societatea în care trăim. Tehnologia tinde să aibă un cuvânt tot mai important de spus în viața de zi cu zi, în timp ce sufletul omului zace acolo, într-un soi de hibernare combinată cu o indiferență mârșavă. Și postarea asta nu este 100 % referitoare la religie. Până la urmă, toate religiile au în frunte oameni și propăvăduiesc aceleași lucruri: pace, iubire, înrajutorare. Doar că zeul este denumit altfel. Iar interpretarea vine și ea ca o bomboană pusă pe colivă, distrugând esența frumoasă a religiilor și îndemnându-i pe neștiutori fie să dea bani, fie să își omoare aproapele în numele divinității... Oricum, omul a degenerat mult. De la societățile care mergeau pe sistemul „eu sunt pentru că ei sunt” s-a ajuns la societăți unde individualismul este una dintre principalele caracteristici. Nu-ți pasă de cel de lângă tine; important e să-ți fie ție bine. Faci exact ce te pune șeful să faci, că altfel nu primești banii (it's nothing personal; it's just business). Banii fac lumea să se învârtă, cică (deși eu am învățat altceva la orele de fizică). Prin urmare, s-a ajuns la o societate atât de bizară și de superficială. Contează doar banii, exteriorul, cum te văd alții, să-ți fie ție bine.
Dar, în fine, asta este ordinea pe care ne-am creat-o singuri. Cei mai mulți oameni consideră că asta este singura care poate să meargă cu adevărat. Idealiștii visează la o lume utopică, în care fiecare să ocupe poziții de conducere și alte funcții datorită meritelor (meritocrație & shit), ceea ce nici într-o lume utopică nu cred că s-ar întâmpla. Ar trebui ca în lumea aia personajele să nu fie oameni pentru ca fiecare să primească ce merită.
De ce am început să scriu postarea asta... Pentru că mi se pare că văd tot mai multe specimene care îmi provoacă dezgust. Mă refer la acei zombi care au ochelarii de cal la purtător, privesc drept înainte, nu se uită-n stânga sau în dreapta și nu vor să audă, să afle, să înțeleagă nimic altceva decât ce este în orizontul lor vizual. Nu contează că te lovesc în drumul lor, nu contează nimic altceva decât să meargă drept înainte, parcă hipnotizați că vor reuși ceva semnificativ în viața asta. Și ceva semnificativ nu înseamnă să câștige foarte mulți bani sau să ocupe funcții importante, ci, din punctul meu de vedere, niște lucruri foarte obișnuite, umane, care țin și de interiorul omului. Zombii au fost dresați în așa fel încât să creadă că cel puțin 8 ore pe zi la un loc de muncă pe care nu-l agreează, dar care le oferă o sursă de venit, reprezintă un scop în viață. Au fost dresați în așa fel încât să creadă că a trăi într-un apartament sau într-o căsuță și a se uita la televizor la toate mizeriile posibile și imposibile reprezintă un scop în viață. Și tot așa, și tot așa... Dar asta este o viață trăită în mediocritate, exact ce își doresc pentru noi cei puțini și bogați. De bine, de rău, România nu este o țară de lumea a treia. Ai o oarecare libertate, dar pentru cât timp? Regimurile politice tind spre constrângeri din ce în ce mai mari și apelează la metode de manipulare din ce în ce mai multe și mai des. Și ne vom trezi la un moment dat în mijlocul unor regimuri politice care le vor face pe cele mult hulite și condamnate să pară pașnice și constructive. Mai devreme sau mai târziu...
O concentrare mai atentă asupra mesajelor care vin din interior este cel mai bun răspuns pe care îl putem primi la întrebările care ne macină. Dar preferăm să gândim cu mințile altora...

Călătorii în timp

Acum 70 și ceva de ani, un om genial a făcut un experiment nebunesc cu privire la un fenomen la care mulți oameni visează în zilele noastre: călătoria în timp. Sunt destul de puțin informat în acest domeniu, așa că nu o să dau detalii tehnice. Știu sigur un lucru: experimentul acesta nebunesc nu a dat rezultatele scontate, iar geniul, în înțelepciunea sa, nu a dorit să îl repete. Omenirea nu era pregătită pentru așa ceva și este greu de zis dacă va fi vreodată. Unii savanți spun că ar fi posibil să călătorești în timp, dar doar în trecut. Alții că ar fi posibil să călătorești și în viitor, și în trecut. De asemenea, există și destui sceptici, care consideră că este imposibil să călătorești în timp. Părerea mea este irelevantă și fantezistă, având în vedere că, exact așa cum am zis mai sus, nu am cunoștințe în domeniu. Dar mi-aș dori să poată fi posibilă măcar o călătorie în timp a conștiinței, să vezi ce este acolo, dar să nu poți schimba nimic. Iar această călătorie în timp să se poată face în ambele direcții - trecut sau viitor. Implicațiile unei astfel de călătorii în timp ar da naștere unor paradoxuri temporale, pentru că... Să zicem că te vezi pe tine peste 20 de ani. Ai un anumit loc de muncă, un anumit statut, o anumită viață și mentalitate etc. Apoi te întorci în prezent, știi ce ai văzut și ești fericit că o să ajungi așa. Dar oare vei ajunge? Cum vei ajunge? Pentru că atunci când conștiința ta a călătorit 20 de ani în viitor nu a primit informații despre modul în care s-au desfășurat evenimentele până la momentul respectiv. Prin urmare, cărțile nu sunt jucate, iar lucrurile pot oricând să pornească pe un alt drum. Din cauza asta tind mai degrabă spre a crede că, dacă este posibilă călătoria în timp (chiar și numai cea a conștiinței), ea s-ar putea face doar spre trecut. Astfel nu ar exista riscul creerii unor paradoxuri temporale. Teoretic, trecutul este scris deja (și nu mă refer la cronici, lucrări istorice sau la alte însemnări care au o oarecare doză de subiectivism), iar tot ce ar face călătorul ar fi să îl cunoască mai îndeaproape.
Normal, acest animal cumplit care este omul își dorește mai mult, și mai mult, tot mai mult. Dar acest „mai mult” îl va distruge la un moment dat. Mă refer acum la posibilitatea să se construiască o mașină a timpului, iar călătorul să se poată implica în anumite evenimente și să schimbe cursul istoriei. Einstein (și nu numai) ne-a învățat că totul este relativ, chiar și timpul. Dar totul funcționează într-o anumită ordine. Odată schimbată ordinea, pot apărea complicații care mai de care mai ciudate. Iar odată apărute aceste complicații, ele vor fi din ce în ce mai greu de remediat, până când, eventual, totul va dispărea în neant. Prin urmare, dorința de „mai mult” trebuie tratată cu foarte mare prudență, iar călătoria în timp ipotetică să se facă numai în condițiile în care călătorul nu poate schimba lucrurile la care este martor.
Totuși, o călătorie în timp se poate face și cu ajutorul diverselor surse, izvoare sau opere pe care oamenii din trecut le-au lăsat posterității. Citești o poezie de George Coșbuc în care îți este descris un sat sau munca de la țară, iar cu ajutorul imaginației călătorești cu aproape 100 de ani în trecut. Citești un roman de Dostoievski sau Dickens și călătorești cu 100 și ceva de ani în trecut în Rusia sau Anglia secolului al XIX-lea; ești martor la situațiile prezentate în romane, dar îți imaginezi și alte situații ipotetice din perioada respectivă. La fel, poți să asculți o melodie a lui Louis Armstrong (perioada târzie) sau Frank Sinatra și te transporți în „The Golden Age”. Și așa mai departe...
Eu sunt și nu sunt un fan al epocii în care trăiesc. Viața în fiecare perioadă din istorie are avantajele și dezavantajele ei, iar eu încerc să găsesc întotdeauna soluția cea mai bună; încerc să privesc lucrurile într-un mod cât mai realist cu putință, cu toate că sunt conștient că tot ce știu despre trecut este manipulatoriu într-o oarecare măsură, din cauza subiectivismului autorilor și a tehnologiei încă destul de puțin avansate (în opinia mea) pentru a putea oferi o imagine fidelă a vieții din urmă cu peste... 10.000 de ani, să zicem. Sunt dispute și în ceea ce privește evenimente actuale, ce să mai zicem despre cele de atunci?! Din cauza asta consider că o călătorie în trecut a conștiinței ar deschide foarte mult ochii oamenilor. Și dacă va exista ocazia să fiu parte a unui proiect de călătorie în timp, îl voi sprijini cu tot ce pot.
Până atunci, să călătorim în timp până prin anii 80, în „The Land Down Under”. :)

Străzile, visele au rămas la fel

Să te plimbi singur prin oraș și să te uiți împrejur. Ai trecut de multe ori prin locurile alea. Recunoști blocurile, chiar dacă nu este tocmai cartierul tău. Nu este tocmai locul unde-ți făceai veacul atunci când erai copil. Oamenii pe care îi cunoști sunt și nu mai sunt pe acolo. Unii sunt plecați în alte orașe. Alții sunt plecați în străinătate. Cei care încă mai sunt în oraș probabil că sunt la muncă. Erau și unii mai mici cu care te jucai, pentru că trebuia să completați echipele de fotbal, miuță... Da, și ăia au crescut, sunt la liceu, au alte găști, umblă prin alte locuri din oraș. Sau, mai frumos, au dat și ei Bacalaureatul și au plecat la facultate sau în străinătate.
Locurile prin care treci sunt, cum ziceam, foarte cunoscute. Blocurile sunt la fel, magazinele sunt tot alea. Să zicem că sunt câteva schimbări în destinația a două-trei tarabe, dar în rest totul este la fel. Și începi să-ți amintești cum era în trecut... Parcă îi vezi pe toți cei pe care i-ai cunoscut. Îți zici „uite, frate, aici stătea X”. Mai mergi ce mergi rememorând niște scene cu persoana respectivă. Eventual mai și zâmbești. Și treci pe lângă un alt bloc unde știi că locuia un cunoscut. „Băi, uite aici am fumat prima mea țigară. Și după aia am plecat în cartierul meu și am jucat fotbal cu Y, Z și L.” Și tot așa, tot așa...
Căștile sunt în urechi, iar melodiile se succed în ordine alfabetică. Toate genurile muzicale. Pop, rock, dance, house, hip hop, reggae. Și, dintr-odată, auzi... „Și mă-ntorc iar acasă... Amintiri la fereastă... Oamenii mei, tot acolo, în cartier; străzile, visele au rămas la fel.” Da, străzile și visele au rămas la fel, chiar dacă anii au trecut. Nu este vorba despre o perioadă atât de lungă, dar având în vedere că am 23 de ani, deci încă sunt foarte tânăr, chiar și cinci ani reprezintă ceva însemnat în materie de timp, în raport cu vârsta mea. Sunt convins că și peste 5 ani îmi voi aminti de zilele astea, când sunt student în anul 3, și o să-mi doresc să fi profitat la maximum de ele, dar asta este situația în viața oricui. Oricine simte că putea să facă mai multe, să se bucure mai mult de un anumit eveniment. Nu o să încep cu banalul „îți dai seama de ce-ai avut doar atunci când l-ai pierdut”, pentru că n-am pierdut nimic. E vorba doar de nostalgie, ceva cât se poate de normal, pe care îl simțim cu toții la un moment dat.

Curcubitacee...

Prea multe CURcubeie pe facebook in ultima vreme, pentru ca, nah, in SUA au fost legalizate casatoriile intre persoane de acelasi sex, asa ca Steven o sa se poata casatori legal cu John si in Alaska, si in Oregon, si in Honolulu, si in New Mexico. Ma rog, sa fie la ei, acolo. Nu-i treaba mea ce face fiecare in intimitate. Totusi, parerea mea este ca sunt chestii mai importante in lumea asta decat legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex, care reprezinta o minoritate. Adica... sunt foarte putini, in raport cu numarul total al populatiei. E legal sa faca ce vor in intimitate, pot sa incheie parteneriate civile blablabla... Se mai face misto de ei, cum se face misto de orice, in ultima vreme. Unii fac misto de tigani, altii de unguri, destui mai fac misto de evrei. Se face misto de romani, de francezi, de rusi, de chinezi, de profetul Mahomed, de Iisus Hristos, de Buddha, de Jah-Jah. Pentru ca asa e-n tenis. Pardon... democratie.
Cum ziceam, parerea mea e ca sunt lucruri mai importante de rezolvat in lumea asta. Majoritatea populatiei planetei traieste intr-o saracie lucie. Planeta are potential sa hraneasca multe miliarde de oameni (teoria aia cretina conform careia suntem prea multi nu sta in picioare). Problema este ca decalajul intre lumea civilizata si cea saraca este foarte mare (si tot creste), iar nimeni nu vrea sa faca ceva in legatura cu asta. Fiecare mare putere are diferite interese in zonele astea defavorizate. Deci Africa este si va fi macinata in continuare de conflicte religioase, intertribale etc. Asia la fel. India cica este putere emergenta, ca este pe locul 3 in lume ca numar de miliardari, dar este o tara cu peste un miliard de locuitori, majoritatea traind in mizerie. Si in Sud-America sunt niste probleme foarte grave. La fel ca India, si Brazilia cica este o putere emergenta, dar oamenii aia o duc foarte rau. Despre tarile care o inconjoara, ce sa mai zic... Venezuela, Columbia, Bolivia, Peru. O viata minunata duc oamenii aia pe-acolo, no?
Dupa Al Doilea Razboi Mondial America si-a asumat rolul asta de justitiar al planetei, dar n-au reusit sa rezolve problemele nici macar in interiorul propriilor granite. Suntem in anul 2015, iar persoane de culoare inca sunt tratate ca si cum ar fi cetateni de mana a 16-a. Chiar si acum, cand SUA au un presedinte de culoare. Deci, daca n-au fost in stare sa rezolve problemele etnice & shit pe propriul teritoriu, cum poate America sa fie justitiarul planetei? Cum au porcii astia tupeul sa spuna ca sunt justitiari? Cica lupta impotriva terorismului, impotriva saraciei, impotriva discriminarilor de orice fel, dar... chiar incearca sa faca asta? Are they really trying to do so? Nu, e mai bine sa te duci tu, dintr-o tara civilizata (oricare-ar fi ea; aici nu zic ca este neaparat cazul Americii) prin Rwanda, Senegal sau Somalia, le dai arme alora care nu stiu sa lege doua vorbe si te duci in treaba ta. De aici. Apoi te plangi ca o tarfa virgina "vai, uite ce se intampla in Rwanda/Senegal/Somalia; sa trimitem trupe acolo, sa oprim conflictul". Fucking pathetic. 
Oricum, ideea e ca nimeni nu incearca sa faca ceva constructiv pentru majoritatea populatiei planetare. Se estimeaza ca in 2050 populatia Nigeriei va depasi 300 de milioane de locuitori (asta reprezinta peste jumatate din populatia actuala a Europei, daca nu ma insel). Va dati seama ce masa de manevra? Bine, in Lagos, Jos sau Abuja sunt convins ca viata nu-i atat de grea. Dar in satele alea uitate de lume... De ele nu se ocupa nimeni. Este mai important sa traim noi bine, sa avem malluri, restaurante de tip fast-food, cluburi de noapte, blockbustere de cacat, muzica dubioasa, drepturi si libertati cetatenesti (incalcate cu orice ocazie, dar acceptam asta, pentru ca, nah, "fratele cel mare" are grija de noi). La fel ca si conducatorilor, nici noua nu ne pasa cu adevarat de respectivii. Just like our leaders, we don't really give a fuck about those poor people. Pentru ca am fost invatati sa fim autosuficienti. Sa ne fie noua bine; ceilalti nu conteaza.
Si suntem asaltati de probleme din astea secundare, cum ar fi casatoria intre persoanele de acelasi sex. Exista sute, mii de organizatii la nivel mondial care militeaza pentru obtinerea mai multor drepturi pentru comunitatea LGBT (acum cativa ani citeam si ca pedofilii si zoofilii au niste revendicari similare). Da, exista organizatii similare si impotriva saraciei, si pentru respectarea drepturilor omului, dar problemele LGBT iau fata celor care sunt cu adevarat/mai importante. Chestia asta nu mi se pare in regula, deci nu sunt solidar cu comunitatea LGBT. 
CURcubeiele astea mi se par de o ipocrizie fara margini, cel putin atunci cand vin din partea unor oameni care ziceau "ia uite ce ritualuri primitive au astia in Nepal; bine le-a facut ca a dat cutremuru' peste ei". Pentru mine sunt mai importante probleme ca:
1.Saracia
2.Lipsa de echipament medical performant in spitale
3.Lipsa de scoli
4.Lipsa de locuri de munca
5.Familii scindate din cauza lipsei locurilor de munca
6.Copii care nu au parte de o educatie buna, din cauza lipsei parintilor, a banilor, a oportunitatilor, a scolilor (chestia asta duce si la posibilitatea ca ei sa ajunga sa fie infractori, sa abuzeze sau sa fie abuzati, pentru ca asa e-n jungla)
7.Coruptia (ce scriu aici nu este un clasament, ci o lista; fiecare problema este cam la fel de importanta, cu toate ca asta, a saptea, este mama lor)
8.Omul este mult mai concentrat pe aspectul exterior, decat pe cel interior, lucru care duce la crearea unor mici monstri
9.Dorinta de a parveni
10.Manipularea (de orice natura)
11.Dumnezeu nu mai este in Ceruri, ci in portofel
12,Lipsa de timp
13.Discriminarea etnica, religioasa si de gen
Si lista ar putea sa continue mult si bine. Astea 13 sunt niste probleme mult mai arzatoare decat legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex. Deci mai usor cu CURcubeiele, dar tovarasi. Daca vreti sa luptati pentru o cauza adevarata, aveti de unde alege.