Dialoage...

Este ora 21:30. Intr-o cafenea din Poznan, Frantisek Robak (18 ani), un baiat maruntel, brunet, slabut, cu ochii negri si cu sprincene rare care ii tradeaza o oarecare tristete priveste in gol si bate usor dar des cu mana dreapta in masa, asteptand ca tanara ospatarita sa vina cu cafeaua pe care o comandase cu zece minute in urma. I se pare ciudat ca ea nu mai apare, insa este calm. De ce s-ar enerva? Pana la urma cafeneaua este plina ochi, iar singurul loc liber este cel de vis-a-vis de el, la aceeasi masa. Pentru multi trece neobservata intrarea in cafenea a unui batran inalt, cu inceput de chelie si cu o expresie a fetei asemanatoare cu a lui Frantisek. Batranul priveste in jur si nu vede liber decat locul de la masa lui Frantisek. Batranul se apropie de Frantisek si ii zice:
-Buna seara, tinere.
-Locul e liber, zise Frantisek pierdut.
-He, he, scurt si la obiect ca toti tinerii. Cu siguranta ai fi preferat o prezenta feminina ori ma insel?
-Daca raspund "da", atunci voi avea parte de asa ceva?
-Uhm...nu stiu ce sa zic, tinere. Ospatarita aia care te priveste cu atata insistenta poate ar fi un partener de discutii mult mai bun decat mine.
Frantisek se trezeste parca dintr-o transa si batranul vede in ochii lui, in sfarsit, ceva viu. Batranul incepe sa zambeasca pe sub mustatile cenusii nerase si scoase din buzunar un pachet de carti. Incepe sa le amestece si i le intinde lui Frantisek sa aleaga una. Tanarul privea nedumerit cand la batran, cand la carti. Privirea sa parca il intreba pe batran "dar tu de unde ai mai aparut?". In final, alege o carte, o priveste si o pune pe masa. Este un cinci de inima neagra.
-Un cinci de neagra pentru un baiat de cinci stele, zise batranul. Ma numesc Pawol Potocki, nu se poate sa nu ma cunosti. Lucrez la anticariatul de pe strada ta.
-Frantisek Robak, incantat. Imi pare rau dar nu...frecventez.
-Nici cafenele nu prea frecventezi si, totusi, iata-te aici, stand la masa cu mine. As putea sa stiu la ce te gandeai mai devreme?
-Ma credeti ca nici eu nu mai stiu? Ma simteam oarecum pierdut... Aveti idee cat este ceasul?
-Douazeci si cinci de minute pana la zece.
-Am comandat o cafea de un sfert de ora!
-Cui i-ai zis de cafea? Ospataritei care te soarbe din ochi la tejghea?
-Da, chiar ea, zise Frantisek uimit. Cum v-ati dat seama?
-Vedeam in ochii amandurora o anumita doza de pierdere. La inceput credeam ca la ea te tot gandesti, iar ea la tine... Ati face un cuplu excelent.
Lui Frantisek nu-i displace fata. Este maruntica, bruneta, ca el. Ea are ochi pentru el din ce se vede. Frantisek isi aduce aminte, insa, imediat ca ea inca mai are sa-i aduca o cafea, pe care a comandat-o de destul timp. Vrea sa se duca sa ii reproseze acest lucru, insa batranul ii face semn sa se opreasca.
-Ramai aici, tinere, ii zise el. Pe ea nu o vei scoate din starea de visare prea curand.
-Dar eu am venit aici doar sa beau o cafea, pentru numele lui Dumnezeu!
-Nu-ti pierde cumpatul; nu vei rezolva nimic cu violenta. Stai linistit aici si poate vei invata lucruri noi in asta seara.
-Da, dar...
-Stai linistit, o sa bei si cafea.
-Si de unde stiti asta? Sunteti vreun fel de clarvazator sau medium sau...
-Draga copile, asa ceva vezi la televizor numai ca sa te induca in eroare. Daca imi vei vizita anticariatul, iti voi putea da niste carti interesante in domeniu. Poate nu sunt atat de vechi incat sa poata fi vandute la anticariat, insa ti le imprumut din colectia mea proprie si personala. Si stiu ca tu mereu returnezi ce ai imprumutat.
Frantisek zambeste ironic, ofteaza si, ridicandu-se de la masa, zice:
-N-are rost, plec acasa.
Abia face doi pasi si il aude in urma lui pe batran zicand:
-Poate consideri ca intre mine si mama ta nu este vreo diferenta...
Frantisek se intoarce inspaimantat si furios si se repede la batran. Pawol pastreaza, insa, aceeasi figura trista si acelasi zambet pe sub mustatile cenusii. Nu pare sa fie deranjat de actiunile tanarului, ba dimpotriva. Parca chiar asta si-a dorit. Calm, molcom, il invita pe Frantisek sa isi ocupe locul pe care il parasise in urma cu doar cateva secunde. In sufletul tanarului este o dezordine de nedescris. Pawol e doar un strain pentru el, insa pare sa il cunoasca mai bine decat se cunoaste el insusi. Orgoliul ii zice sa il loveasca pe batran si sa isi vada de drumul catre casa, insa mintea ii zice sa ramana. Incepe sa se intrebe daca batranul e cumva vreun psiholog sau vreun psihiatru; daca se va aseza la loc, i se va spune clasica replica "povesteste-mi despre copilaria ta". Nu i-ar surade ideea. A mai auzit-o de atatea ori... Prefera, totusi, sa ramana.
-Sau...poate ca intre noi doi nu este nicio diferenta, continua batranul.
-Sa nu indrazniti sa ziceti ceva de mama...
-...care a murit in urma cu cativa ani. Tinere, cunosc strada pe care stai tu mai bine decat iti inchipui.
-Deci, nu esti un clarvazator sau...
-Nu sunt si chiar daca as fi, de ce mi-as etala puterile in fata unui tanar care privea pierdut la un perete intr-o cafenea la ora 9 si jumatate?
-N-am nici cea mai mica idee...
-Vezi? Deja ai invatat ceva nou. Mereu cand ai intalnit un strain ai incercat sa faci o impresie buna si sa ii arati omului ca esti cult. Aveai un raspuns pentru orice si, totusi...
-Fiti serios, doar nu detin adevarul absolut, desi...aveti dreptate. Dar nimeni nu detine adevarul absolut.
-Te inseli...
-Nimic din ceea ce fac si ce zic nu este bun, in afara de "n-am nicio idee"?
-Pana acum nu...
-Domnule Potocki, cu tot respectul, sunteti ciudat...
-He, he...iata inca un lucru pe care l-ai invatat: respectul.
-Respect? Am zis eu...am zis asa ceva. Domnule, ma cunoasteti mai bine decat ma cunosc eu. Poate imi cunoasteti si viitorul, zise Frantisek pe un ton ironic.
-Si l-ai lasat deoparte atat de repede...
-Puteti sa nu mai vorbiti in pilde si sa imi spuneti CE urmariti, de fapt?
-Ce urmaresc eu acum? Draga Frantisek, eu nu sunt decat un batran anticar care nu urmareste decat sa bea o cafea la o cafenea, nimic mai mult.
-Dumneata iti bati joc de mine. Nici nu stiu de ce am mai ramas aici. Macar nu m-ati pus sa va povestesc despre copilaria mea...
-Tinere, nu as fi avut nevoie sa aflu asta de la tine, daca eu stiu deja.
-Dar cine esti dumneata, domnule? Dumnezeu?
-Dumnezeu? Dar parca nu credeai in nimic...
-Ba da, cred...eam.
-Credeai. Mai tii minte acum trei ani, cand mama ta a murit si ai stat in genunchi in biserica si te-ai rugat la Dumnezeu si I-ai zis ca nu-L vezi si ca nu iti vorbeste niciodata si ca nu ii pasa de tine?
-Nu...sau...da...sau...de unde sa mai stiu...pfff, aveti dreptate. De unde stiti asta?
-Stii, Frantisek, este ciudat cum de nu m-ai vazut niciodata, desi am anticariatul chiar pe strada ta...
Frantisek il priveste lung si zambeste din nou ironic. Isi pleaca fata si pleaca de la masa. Se astepta ca batranul sa opuna vreo rezistenta, insa nu. Pawol Potocki l-a lasat sa plece. Frantisek iese din cafenea, gandindu-se ca si-a pierdut timpul asteptand cafeaua si ca batranul sa spuna ceva inteligibil. El ia un taxi si asteapta nervos sa ajunga acasa. Odata ajuns acasa, isi lasa deoparte jacheta de piele si se arunca intr-o canapea aproape rupta. Bunica lui, Luna, se apropie de el si ii zice:
-Ai avut o zi grea?
-O zi grea...o zi cretina. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu primesc ce am comandat la o cafenea. Si a venit la mine la masa un mos care tot imi tinea predici si vorbea in pilde. Cum ii zicea...Potocki parca. Imi zicea ca e anticar...are anticariatul de pe strada noastra.
-Pawol Potocki, anticar? Frantisek, domnul Potocki a murit acum trei ani.