Fenomene

Ziceam acum câteva zile că o să postez comparația pe care am făcut-o între fenomenul Arsenie Boca și cel pe care l-a reprezentat Petrache Lupu. Am postat textul ăsta pe Facebook pe 28 septembrie și o să-l copiez și aici.

„Un fenomen care a avut o amploare atât de mare, încât nu a putut fi controla, iar numai brutalitatea regimului comunist psihopat al anilor '50 a făcut să-i scadă din intensitate. Dar amintirea fenomenului Maglavit a rămas. A început în 1935, în niște vremuri în care populația era sărăcită, Biserica se comporta mai mult ca o organizație politică decât ca un sprijin, contextul politic extern era din ce în ce mai rău, partidele politice (fără excepție) erau niște organizații de tip mafiot. Un context foarte asemănător celor din zilele noastre, de altfel.

Ca să scurtez un pic povestea, Petrache Lupu a fost un cioban analfabet, cam gângav, care susținea că L-a văzut pe Dumnezeu într-un crâng și că El i-a spus să îi îndemne pe toți la pocăință (pocăință în adevăratul sens la cuvântului, nu aderarea la vreo sectă). Petrache Lupu Îi spunea lui Dumnezeu „Moșul”, pentru că i se arătase sub forma unui bătrân cu barbă lungă, care nu merge, ci plutea. OK. Ciobanul a spus mai departe ce a văzut, iar lumea a început să se minuneze de cele auzite. Din ce în ce mai mulți au început să vină în locul unde Moșul i se arătase în repetate rânduri lui Petrache Lupu și chiar la stâna lui și la el acasă. Veneau acolo tot felul de oameni, de la cei simpli până la cei din fruntea statului (Carol al II-lea i-a și botezat un copil ciobanului). Oamenii veneau, fiind convinși că aveau să se mai producă minuni, vindecări etc. Și chiar se pare că s-au produs, încă mai trăiesc martori ai vremurilor ălora. Fenomenul Maglavit a continuat chiar și după încetarea războiului, oamenii punându-și speranța că Dumnezeu nu i-a lăsat de izbeliște. Ca fapt divers, Petrache Lupu i-ar fi spus prin 1940 lui Ion Antonescu că vom pierde războiul, iar rușii vor veni peste noi; eu nu știu dacă ăsta e un mit sau ceva adevărat, dar e interesant. Mă rog... Prin 1951 cică ar fi dat vorbă ca să se strângă multă lume pentru ca el să le spună un nou mesaj de la Dumnezeu. Numai bine că au venit „băeții” cu ochi albaștri și l-au săltat, văzând că lumea vine. L-au ținut la Jilava câteva luni și apoi i-au dat drumul, dar el n-a mai putut să își ducă mai departe misiunea. Mai mult ca sigur, el a fost supus la niște chinuri cgroaznice și a fost martor la niște exemple de reeducare, ceva ce... nu știu... ceva ce ar face oribilul Auschwitz să pară pașnic. Atunci când vezi că omul poate să facă asemenea lucruri unui alt om, oricât ai fi de puternic, te descurajezi, iar inima îți este frântă în bucăți. Petrache Lupu a mai trăit puțin după Lovitura de Stat din 1989, prevestind zile negre pentru România din cauză că Ceaușescu a fost executat în zi de sărbătoare.

Bun... Cam ăsta este fenomenul Maglavit. Lumea era disperată, bolnavă, descurajată, săracă și avea nevoie de o minune. Fenomenul s-a răspândit atât de mult în condițiile în care nu exista o România TV care să difuzeze obsesiv documentare despre el. Pe vremea aia țăranii aveau ziare. Poate aveau câțiva și radiouri, deși mă îndoiesc. În general, se întâmpla ca în Poiana lui Iocan. Puțini știau să citească. Era unul care citea și toți își dădeau cu părerea după aia. Cu toate astea, fenomenul s-a răspândit, iar sute de mii de oameni, poate milioane, au ajuns acolo.
În zilele noastre, situația e cam așa: țara este condusă în mare parte de corupți, fripturiști, târfe și sclavi; sunt destul de mulți care au acces la modalități de (dez)informare; majoritatea românilor știu să citească (să scrie... se descurcă, deși cratimele sunt niște mari necunoscute pentru mulți); contextul internațional este împuțit (pace aparentă, manipulare în masă, tensiuni religioase caracteristice mai degrabă Evului Mediu, ipocrizie fără limite și demoncrație); biserica ortodoxă română este mai degrabă o organizație politico-economico-mafiotă decât o organizație spirituală (Doamne, iartă-i, că nu au nicio idee ce fac!); discrepanța dintre cei bogați și săraci este foarte mare (deci sunt muți neșcoliți, ușor de manipular; dar sunt și mult sărăciți). Deci oamenii au nevoie de ceva bun, frumos, care să le dea încredere că se poate merge mai departe; au nevoie de o minune. Și au găsit minunea asta în fenomenul Arsenie Boca, din care mafioții ăștia câștigă milioane de euro și datorită căruia România TV nu a intrat (încă) în insolvență. În fine, oamenii se duc acolo în speranța că se va întâmpla o minune. Uneori se întâmplă, alteori, nu. Uneori se întâmplă pe loc, alteori, mai târziu.
Dar fenomenul ăsta, după cum vedeți, nu este singular în istorie. Este foarte clar că ceva merge foarte rău, dar nimeni nu dorește să facă nimic. Nici politicenii, nici biserica, nici profesorii; nimeni! Toți o ard într-o ipocrizie generală, având sloganuri gen „să fie bine ca să nu fie rău”. Ceva trebuie schimbat urgent, sclavilor!”

Între timp s-a schimbat ceva. Doar că tare mi-e teamă că direcția e greșită. Când acționezi fiind influențat emoțional, tinzi să distrugi ce s-a construit, oricât de mic ar fi. Dar să construiești la loc, așa cum ar zice turcul... „ioc!”.