Teme și Motive 2

Postarea asta va fi destul de scurtă, pentru că, deși tema este foarte largă (moartea), mă voi concentra pe două clipuri care au apărut într-un interval de doi ani și (aproape) jumătate. Moartea prezentată cu trimitere la credințele populare, dar într-un stil modern.

O să le prezint în ordine cronologică, deci prima „nominalizare” este...



Melodia are niște accente mai întunecate, având în vedere tema sinistră. Vocea fabuloasă a Georgianei Mănăilă reușește să te introducă în atmosfera bizară a acestui univers, iar cele două personaje mascate sunt pregătite să o conducă pe fată pe lumea cealaltă. Oriunde se duce, oriunde încearcă să se ascundă, cele două personaje o urmăresc și o invită în barca lor. Simbolistica mi se pare senzațională, asemenea jocului actoricesc al fetei. Să zicem că videoclipul reprezintă viața. În viață te întâlnești cu tot felul de hopuri, primejdii, boli și suferințe. Toate acestea sunt inevitabile, ne întâlnim cu toții cu ele la un moment dat. Până la urmă, știți cum se zice... „Toți suntem datori cu o moarte.” Cumva reușim să trecem peste aceste primejdii care apar în viață. Pentru că iubim viața, nu? Pe de-o parte, ele ne întăresc, dar în realitate, lasă niște urme adânci pe corpul nostru. Și, în final, vine un moment când, asemenea fetei din videoclip, cedăm și acceptăm să fim conduși pe lumea cealaltă de cele două personaje stranii. Dar nu este nimic straniu în ceea ce privește moartea. Dimpotrivă, ea este cât se poate de banală.

A doua „nominalizare” este ceva ce am mai postat pe blog acum vreo două luni...



Oh, Doamne... De unde să încep? Tradiția românească pare să înceapă cu „Miorița”. De unde cred că vine și sintagma „spațiul mioritic”. Este cunoscut faptul că ciobanii și oile au avut de multe ori de-a face cu lupii, care erau întotdeauna în căutare de hrană. Dar aici nu este vorba despre ceva atât de simplu. „Miorița”, în primul rând, este o operă literară complexă, care prezintă însuși spiritul românesc. „Miorița laie, laie-bucălaie”, care îl tot avertiza pe ciobănaș de complotul celorlalți doi, este cumva conexiunea sa cu divinitatea care încearcă să îl protejeze. Dar el nu dă ascultare acestei divinități și este, în cele din urmă, ucis de tovarășii lui. Eh, aici nu este vorba neapărat despre tovarășii lui. „Ieși afară, măi ciobane, că ne dă lupii târcoale” are o simbolistică atât de înaltă și în conformitate cu ceea ce se întâmplă la noi în țară (și nu numai). Cel puțin în interpretarea mea, ciobanul este Dumnezeu, păstorul nostru. Noi suntem „oile” lui. Adda scoate în evidență frumusețea lumii înconjurătoare în prima strofă - „Într-o poieniță, cu mult verde și soare, oile-au ieșit ca să cânte tare”. Să cânte... Să cerceteze, se descopere minunile lumii ăsteia. Doar că apar lupii, aici în rolul lor de fiare sălbatice și gata să mănânce oile. Lupii sunt tentațiile, pericolele care apar în viață. „Când cerul doarme și Luna se odihnește, oile au rămas singure-n poveste; vor să fure cântecul inimii ce bate.” Da, de multe ori ni se pare că am rămas singuri, că Dumnezeu nu mai are nicio intervenție în lumea noastră, lăsând să se întâmple fel de fel de nenorociri. Refrenul este clar o rugăciune, un strigăt de ajutor. „Să mă auzi de sus, din cer, că mă-ndrept spre nicăieri. Dă-mi putere să mai cânt, ca să nu mai curgă lacrimi pe pământ” - Oile sunt confuze, nu știu pe ce drum să meargă și nu mai au speranță, din cauza lupilor care le-au ieșit în cale de atâtea ori. Toate drumurile par să fie închise, iar singurul refugiu pe care îl mai găsesc în calea tristeții este cântecul. Cât despre videoclip, avem de-a face cu personajele pozitive („oile”), care se află pe pământ și zburdă, și personajele negative, care sunt subpământene. Nu de puține ori personajele negative sunt percepute în acest fel, dar modul în care e pusă în scenă povestea este interesant și sugestiv. În cele din urmă, personajele de lumină și cele de întuneric ajung să coexiste, ceea ce... o fi oare un final fericit? Este foarte greu de spus, dar cât se poate de realist.

Persia

Fiind student la Facultatea de Istorie, perspectiva asupra lumii s-a schimbat un pic. Nu mai sunt chiar atât de ușor de manipulat cum eram înainte, iar emoțiile nu mă mai ghidează în felul în care mă ghidau. Să ne gândim un pic la anumite civilizații care ne-au fost prezentate la școală sau în mass-media. De obicei, unele popoare/populații/civilizații erau prezentate în niște culori foarte închise. Erau considerați a fi personaje negative, niște barbari, niște nenorociți, însă ar trebui să gândim și din alt punct de vedere.

În istoria omenirii au existat multe imperii. Fiecare epocă a avut una sau mai multe mari puteri în prim-plan. Au fost sumerienii, akkadienii, egiptenii, hitiții, perșii, macedonenii, atenienii, spartanii, romanii. Și tot așa... Dar de ce unii dintre ei sunt văzuți a fi mai buni decât alții? De ce egiptenii, de exemplu, sunt zugrăviți mai tot timpul în niște culori frumoase, pe când perșii sunt considerați mai mereu a fi niște personaje negative? Contează foarte mult perspectiva din care îi privești, fiindcă e destul de clar că grecii antici n-au schimbat prea multe amabilități cu ei. Să ne gândim doar la războaiele pe care le-au purtat cu ei, rămase în istorie ca Războaiele Medice (alea în care au fost implicați împărați ca Darius și Xerxes) și deja ni se relevă unul dintre efectele intersectării celor două culturi.

Dar, realist vorbind, Imperiul Persan nu a fost prea diferit de celelalte imperii. Perșii au făcut cam aceleași lucruri pe care le-au făcut și alții. Adică au dorit mai multă putere, extindere teritorială, bogății. Au dorit să cucerească - nu se punea problema expansiunii religioase, pentru că Islamul există doar de vreo 1400 de ani, pe când civilizația persană este multimilenară. Diferențele sunt date doar de gradul de civilizație. Ce-i drept, nu știu prea multe despre civilizația persană, dar cert este că nu au reprezentat o pată neagră asupra istoriei. Motivul pentru care sunt prezentați a fi fost răi, barbari etc. este că e promovat punctul de vedere al celor cu care s-au luptat. E clar că grecii n-aveau cum să aibă cuvinte bune la adresa lor, mai ales după războaiele crâncene pe care le-au purtat împotriva lor.

Da, au avut și ei defectele lor. E clar, cu toții au făcut lucruri bune, dar și lucruri rele. O perspectivă mai deschisă asupra civilizațiilor ăstora prezentate în mod negativ ar putea scoate la iveală niște lucruri foarte frumoase, care să arate cât de multe avem în comun unii cu ceilalți. Informații despre ei nu voi da, pentru că nu dețin, dar pot măcar să prezint niște muzică. Prin muzică putem descoperi niște lucruri foarte interesante despre poporul respectiv, dar și despre noi. Ascultând această compilație de peste o oră de muzică, îmi dau seama cât de mare a fost influența persană în regiune. Veți descoperi elemente comune cu muzica turcească, armenească. Ba chiar și cu muzica veche românească, cea pe care a „cules-o” Anton Pann. Oricum, e vorba despre ceva măreț, a cărui cultură a rezistat indiferent de schimbările prin care a trecut. Bucurați-vă de muzică! :)

Origini și Originalitate

Lumea în care trăim tinde spre o nivelare, o standardizare foarte stranie, ceea ce duce încet-încet spre o dispariție a originalității. Mia mult, originalitatea este uneori denigrată din cauza unor personaje care încearcă să iasă în evidență prin mișcări controversate, trimiteri bizare și un stil de viață cu totul nepotrivit. Dar asta e altă poveste; eu mă refer aici la originalitate prin noutate, nu prin controversă.

În România originalitatea este destul de greu de identificat, având în vedere numeroasele influențe care s-au manifestat în zonă. Oricum, nu vreau să mă refer la folclor, pentru că ar fi foarte multe de spus. Eu vreau să ating partea mai vizibilă a originalității în mainstream-ul românesc. Având în vedere că lucrurile cam seamănă unele cu altele, s-ar putea ca originile să nu fie atât de greu de găsit.

De exemplu, melodiile de dragoste care rezultă dintr-o colaborare între un rapper și o solistă. Avem foarte, foarte multe astfel de melodii în zilele noastre. Sunt și formule de genul „rapperiță” și solistă. Nu am nimic cu femeile în hip hop, am ascultat niște piese foarte, foarte bune ale unora dintre ele, dar rapperițele din mainstream-ul românesc sunt ridicole; nu că ar fi multe, dar în fine... Originile melodiilor pe sistemul rapper feat. solistă stau într-o colaborare de mare succes de acum 17 ani. Cei doi au colaborat și anul trecut, rezultând o melodie bună. Până la urmă, talentul rămâne, iar Rimaru și Anda Adam sunt doi dintre cei mai talentați artiști din muzica românească. Că amândoi ar fi putut să obțină mai multe de la cariera muzicală, asta e exact problema lor. În orice caz, una dintre pietrele de temelie are trendului ăstuia este piesa „Nu mă uita”. Altele ar mai fi „Ploaia” (Papa Jr. & Moni-k), „Ai să-nțelegi” (Papa Jr. & Moni-k), „Nu pot să mai suport” (Nico & Cabron).

Acum despre originile trendului melodiilor din mainstream cu influențe folclorice. Nu voi lua în considerare trupele gen Zdob & Zdub, la care influența folclorică este prezentă tot timpul.

Am observat că în ultima vreme unii artiști folosesc și câteva fragmente din folclor în muzica lor. Unele dintre melodiile lor devin hituri, altele, nu. Dar e un trend, fără îndoială. Originile sigur sunt foarte vechi. Phoenix sunt recunoscuți pentru asta, dar aș vrea să aduc în față niște trupe ceva mai tinere. Cum ar fi o trupă care are un nume ce duce cu gândul la sporturi de contact: K1. Nu prea știu ce impact a avut melodia „Toți K1”, dar cu siguranță a fost unul dintre punctele de pornire ale trendului. Trupa K1 a impresionat prin originalitate; din păcate, mult prea puțin apreciați pentru ceea ce făceau. Am încercat să mai găsesc date despre ei, dar e destul de dificil din cauza confuziei (Google nu știe diferența dintre trupă și compania de kickboxing). 

Un alt trend - tâmpit, din punctul meu de vedere - este cel în care cântărețele pozează foarte sexy. Sau nu, sunt mult prea blând. Nu vreau să spun exact ce gândesc despre tipul ăsta de „muzică” și tipul ăsta de „interprete”. E un trend, fără îndoială, iar pornografia în videoclipuri și muzică vinde foarte bine în zilele noastre. „Amor, Amor” părea cea mai pornografică chestie la momentul ăla; dacă ar fi știut românii ce urma să vină la sfârșitul anilor 2000... Tot la temelia trendului ăstuia stau și melodii ca „Ard în flăcări” (Anna Lesko). Din câte am înțeles, Cristiana Răduță dezavuează melodia și clipul astea, dar... asta e, rămân în istorie. Din păcate...

În zilele noastre genul ăsta muzical nu mai este atât de apreciat. A evoluat în diferite alte subgenuri, nu știu exact care-i faza. Oricum, muzica nu mai e aceeași, dar dansul a rămas. Și exact dansul este trendul pe care îl nominalizez acum. Genul e destul de vechi și era răspândit prin Occident, trupa Simplu nefăcând altceva decât să adopte același stil și să danseze. Îi respect pentru ceea ce au făcut, sunt niște dansatori super tari. Oricum, foarte mulți au fost influențați direct de trupa Simplu în a învăța breakdance, un lucru pe care îl întâlnim frecvent prin videoclipuri. Cu un succes mult mai mare au fost Animal X, dar ei s-au concentrat foarte mult și pe muzică. „Provocarea” a fost clar un fenomen.

Foarte răspândite  acum sunt melodiile care prezintă povești de dragoste... eșuate. Pot fi în diferite formule. Ori el își cântă ofurile, ori ea își linge rănile, ori un el și o ea se ceartă. Oricum, e un fenomen foarte popular printre copiii de 13-14 ani, care consideră că au pierdut tot ce aveau mai scump pentru că băiatul/fata de care erau îndrăgostiți nu le-a dat atenție sau i-a „înșelat”. Țin minte o scenă bizară din parc, de acum doi ani, când o fetiță de 8-9 ani necheza piesa Oanei Radu, „Tu”. Jesus Christ... „Tu” este doar unul din multele (s)hituri de genul. Originile sunt greu de găsit, pentru că piese de dragoste au existat întotdeauna, cu diferite teme. Dar una dintre ele ar fi... Păi amintirile îmi amintesc de o piesă care se numește „Amintirile” și care a avut un succes atât de nebun, încât mulți (inclusiv eu) o consideră a fi sinonimă cu trupa 3 Sud Est. Da, pot să fiu contrazis aici, că nu ar fi „originea” hiturilor din zilele noastre, dar vorbesc strict de mainstream. Mai mult în trecut e greu să merg, pentru că deja vorbim de anul 1999, când Atomic TV populariza muzica, trupele etc. 

Prima melodie pe care am trecut-o în postarea asta a fost „Nu mă uita”, pe care am considerat-o a fi originea colaborărilor rapper + solistă. Succesul melodiei ăleia e de necontestat. Când vine vorba de trupe de genul, gândul ne duce la una singură: N&D. E clar că au avut o influență atât de mare în muzica românească, încât le-am dedicat o categorie separată. Vreți să vedeți originea muzicii mainstream românești? Iat-o aici!

Un fenomen bizar a luat naștere în România la sfârșitul mileniului trecut. Era o combinație între muzica arăbească, indiană, țigănească, grecească, turcească... O struțo-cămilă care a prins și încă mai are foarte, foarte mult succes, cu toate că mulți fani ai genului au sesizat un declin în calitatea muzicii ăsteia în ultimii ani. Da, sunt de acord, e un declin evident, cauzat de foamea de bani, transformarea interpreților în personaje mondene. Poate și de faptul că interpreții s-au cam plictisit de muzica asta și ar vrea să facă altceva, dar nu pot, pentru că asta cere publicul. În fine, originile manelelor sunt foarte vechi. Cuvântul „manea” are cel puțin 200 de ani vechime, dar manelele de pe vremea lui Anton Pann nu sună la fel cu cele din zilele noastre. La drept vorbind, e posibil ca și marea Maria Tănase să fi cântat manele, dar din alea pe „stil vechi”. Manelele „contemporane” poate își au originile în muzica celor de la Azur și Generic. Dar nici alea nu sună a ceea ce au devenit. „Ochii tăi” e melodia pe care o aleg ca „punct de plecare” al manelelor „contemporane”, deși mai știu o melodie mai veche cu trei ani. Dar „Ochii tăi” a fost un fenomen al vremii lui, care a dus la scornirea unor idei în capul altor interpreți. Și astfel au apărut „Am prieteni și dușmani”, „Aș da zile de la mine”, „O, viața mea!”. Dar fără „Ochii tăi”... epoca manelelor ar fi fost doar puțin amânată. Ceva deja „plutea” în aer.

Muzica electronică știu că are niște „origini” mai vechi în România. Este foarte populară în zilele noastre, iar printre „pietrele de temelie” au fost și cei de la Suie Paparude. Acum se scot sunete foarte, foarte bizar în muzica electronică, iar melodia „Musca” pare foarte banală. Dar astea erau începuturile, Au apărut multe trupe între timp, unele mai bune decât Suie Paparude, altele nu. Dar băieții ăștia au arătat că se poate și la noi. :)

Critica politică a fost ceva foarte răspândit în epoca postdecembristă. Au fost lansate multe melodii care criticau politicienii și regimurile politice. Aș putea să postez și „Guvernul comunist” (Jean Moscopol), dar mă refer strict la epoca postdecembristă. În ultimul an nu am mai observat un elan atât de puternic în mainstream, în afară de CRBL și Paraziții prea puțini luând atitudine. La momentul 1990, „Imnul golanilor” a fost „hitul”. Au urmat alte piese folk, rock, hip hop, care criticau regimul. „Și cu asta ce-am făcut?” ar zice marele Constantin Tănase.

Cam atât, deocamdată. Într-un alt „episod” al „Origini și Originalitate” voi mai spune și de unde s-au „inspirat” artiștii noștri cei de toate zilele. Sunt lucruri destul de clare, dar merită trecute în revistă. Măcar așa, să ne mai destindem un pic, no? :D