Postarea asta va fi destul de scurtă, pentru că, deși tema este foarte largă (moartea), mă voi concentra pe două clipuri care au apărut într-un interval de doi ani și (aproape) jumătate. Moartea prezentată cu trimitere la credințele populare, dar într-un stil modern.
O să le prezint în ordine cronologică, deci prima „nominalizare” este...
Melodia are niște accente mai întunecate, având în vedere tema sinistră. Vocea fabuloasă a Georgianei Mănăilă reușește să te introducă în atmosfera bizară a acestui univers, iar cele două personaje mascate sunt pregătite să o conducă pe fată pe lumea cealaltă. Oriunde se duce, oriunde încearcă să se ascundă, cele două personaje o urmăresc și o invită în barca lor. Simbolistica mi se pare senzațională, asemenea jocului actoricesc al fetei. Să zicem că videoclipul reprezintă viața. În viață te întâlnești cu tot felul de hopuri, primejdii, boli și suferințe. Toate acestea sunt inevitabile, ne întâlnim cu toții cu ele la un moment dat. Până la urmă, știți cum se zice... „Toți suntem datori cu o moarte.” Cumva reușim să trecem peste aceste primejdii care apar în viață. Pentru că iubim viața, nu? Pe de-o parte, ele ne întăresc, dar în realitate, lasă niște urme adânci pe corpul nostru. Și, în final, vine un moment când, asemenea fetei din videoclip, cedăm și acceptăm să fim conduși pe lumea cealaltă de cele două personaje stranii. Dar nu este nimic straniu în ceea ce privește moartea. Dimpotrivă, ea este cât se poate de banală.
A doua „nominalizare” este ceva ce am mai postat pe blog acum vreo două luni...
Oh, Doamne... De unde să încep? Tradiția românească pare să înceapă cu „Miorița”. De unde cred că vine și sintagma „spațiul mioritic”. Este cunoscut faptul că ciobanii și oile au avut de multe ori de-a face cu lupii, care erau întotdeauna în căutare de hrană. Dar aici nu este vorba despre ceva atât de simplu. „Miorița”, în primul rând, este o operă literară complexă, care prezintă însuși spiritul românesc. „Miorița laie, laie-bucălaie”, care îl tot avertiza pe ciobănaș de complotul celorlalți doi, este cumva conexiunea sa cu divinitatea care încearcă să îl protejeze. Dar el nu dă ascultare acestei divinități și este, în cele din urmă, ucis de tovarășii lui. Eh, aici nu este vorba neapărat despre tovarășii lui. „Ieși afară, măi ciobane, că ne dă lupii târcoale” are o simbolistică atât de înaltă și în conformitate cu ceea ce se întâmplă la noi în țară (și nu numai). Cel puțin în interpretarea mea, ciobanul este Dumnezeu, păstorul nostru. Noi suntem „oile” lui. Adda scoate în evidență frumusețea lumii înconjurătoare în prima strofă - „Într-o poieniță, cu mult verde și soare, oile-au ieșit ca să cânte tare”. Să cânte... Să cerceteze, se descopere minunile lumii ăsteia. Doar că apar lupii, aici în rolul lor de fiare sălbatice și gata să mănânce oile. Lupii sunt tentațiile, pericolele care apar în viață. „Când cerul doarme și Luna se odihnește, oile au rămas singure-n poveste; vor să fure cântecul inimii ce bate.” Da, de multe ori ni se pare că am rămas singuri, că Dumnezeu nu mai are nicio intervenție în lumea noastră, lăsând să se întâmple fel de fel de nenorociri. Refrenul este clar o rugăciune, un strigăt de ajutor. „Să mă auzi de sus, din cer, că mă-ndrept spre nicăieri. Dă-mi putere să mai cânt, ca să nu mai curgă lacrimi pe pământ” - Oile sunt confuze, nu știu pe ce drum să meargă și nu mai au speranță, din cauza lupilor care le-au ieșit în cale de atâtea ori. Toate drumurile par să fie închise, iar singurul refugiu pe care îl mai găsesc în calea tristeții este cântecul. Cât despre videoclip, avem de-a face cu personajele pozitive („oile”), care se află pe pământ și zburdă, și personajele negative, care sunt subpământene. Nu de puține ori personajele negative sunt percepute în acest fel, dar modul în care e pusă în scenă povestea este interesant și sugestiv. În cele din urmă, personajele de lumină și cele de întuneric ajung să coexiste, ceea ce... o fi oare un final fericit? Este foarte greu de spus, dar cât se poate de realist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu