Hituri și Hitulețe 2016 - partea 1

E acea perioadă din an, când privim în urmă, iar hiturile și hitulețele se numără. Azi e 30 noiembrie, deci s-a dus și toamna asta. În principiu, știm care sunt hiturile toamnei, dar vreau să le așez pe toate cronologic. Deci... să vedem care au fost hiturile iernii 2015-2016. Ordinea este aleatori, bien sur.

1.Adele - Hello

Lansată în octombrie 2015, piesa asta a avut un succes nebun. Cred că videoclipul este cel care a atins cel mai repede miliardul de vizualiizări pe YouTube. Anyway, astă-iarnă, „Hello” era peste tot, la toate radiourile, posturile de muzică. Era cântată pe la talent show-uri și așa mai departe. Am mai zis-o și anul trecut: dacă „Hello” era lansată un pic mai devreme, era hitul anului fără probleme. Așa... o să ocupe un loc pe podium doi ani la rând.



2.Justin Bieber - Sorry

Sau poate trebuia să-mi fac temele mai bine și să caut clipul ăsta mai întâi. 2 miliarde și ceva de vizualizări pentru o piesă lansată cam în același timp cu „Hello”. Justin Bieber is on fire! Iar piesele lui chiar sună bine. În ritmul ăsta, depășește „Gangnam Style” în jumătate de an. Justin mai are un hit foarte puternic pe iarna 2015-2016, dar o să-l trec la primăvară, pentru că atunci mi s-a părut a fi și mai și.



3.Zayn - Pillowtalk

Până să caut piesa acum, nu știam nici cum se cheamă sau cine o cântă. Am auzit-o în foarte multe rânduri, dar nu m-a interesat să o caut, să o ascult pe îndelete. „Pillowtalk” a fost un hit puternic din prima jumătate a anului, dar am impresia că astă-iarnă a fost nebunia. Number one și în SUA, și în UK, e posibil să fie hitul anului, nu?



4.Drake - Hotline Bling

Ăsta a fost un hit foarte puternic, pe care n-am putut niciodată să-l ascult cap-coadă, pentru că... nu-mi place. Dar a fost mare, difuzat peste tot. Multora le place...



5.Twenty One Pilots - Stressed out

Ăsta e un hit îndeajuns de puternic, pentru a rezista pe primele locuri în top chiar și la vreo 8 luni distanță de la lansare. O piesă frumoasă, nostalgică și inspirațională în același timp, „Stressed out” are o sensibilitate ce încearcă să fie mascată de tonul ușor degajat, ca să zic așa. Twenty One Pilots o să fie prezenți cu încă o piesă, într-una dintre părțile următoare.



6.Lukas Graham - 7 Years

„7 Years” este una dintre piesele mele preferate, dintre hiturile anului 2016. Nu cred că are șanse să fie hitul anului, dar e foarte puternică. Are un efect asemănător cu „74-75” a celor de la The Connells. Are acel aer irlandez, nostalgic, ce spune o poveste tristă despre ce a fost în trecut și nu mai este.



7.Shawn Mendes - Stitches

Un alt hit foarte puternic este „Stitches”. Lansat în vara lui 2015, a avut succes și toamna trecută, dar se pare că a fost cel mai puternic pe iarna 2015-2016, când a devenit chiar number one în UK, plus multiple clasări în top 10 în SUA. De asemenea, a fost foarte tare și astă-primăvară. Radiourile și posturile de muzică îl difuzau des. De asemenea, „Stitches” va rămâne în memoria mea drept una dintre piesele ce au servit drept fond sonor pentru lucrarea mea de licență - stăteam în fața Filos Pub, scriam și ascultam muzica ce venea de acolo.



8.Imany - Don't be so shy (Filatov & Karas Remix)

Dacă ar fi să ne luăm numai după numărul foarte mare de oameni care îl au sau l-au avut ca ton de apel, „Don't be so shy” este clar hitul anului în România. Și, conform topurilor, este un candidat serios la Hitul Anului, în ciuda numărului mic de vizualizări pe YouTube, în raport cu altele. Cel puțin în Europa, cred că e...



9.Coldplay - Adventure of a Lifetime

A fost un an foarte bun pentru Coldplay, ei realizând (poate) cea mai spectaculoasă colaborare. Dar despre asta voi vorbi atunci când va fi cazul, adică fie în postarea despre hiturile primăverii, fie în cea cu hiturile verii. Până atunci, ne mulțumim cu „Adventure of a Lifetime”, o piesă lansată acum un an și care a devenit un hit puternic - băieții de la Coldplay sunt obișnuiți cu succesul. N-a fost number one în topurile importante, dar a reușit să câștige multe discuri de platină.



10.Flo Rida - My House

Poate că nu e hitul anului, dar e o piesă bună și îndeajuns de puternică pentru a ajunge în listă. Cel puțin în SUA, „My House” a fost un hit puternic iarna trecută și... apreciez și faptul că Flo Rida a lansat o piesă care are un beat hip hop. El cică este rapper și pare un individ destul de talentat, dar a lansat multe chestii ciudate în ultimii ani. „My House” pare un soi de gură de oxigen.



Cât despre hiturile românești...

1.Carla's Dreams feat. Inna - Te rog

Am vrut să fac mențiunea „feat. Inna”, pentru că acele versuri pe care ea le cântă pe ultima strofă sunt cele mai bune ale ei din ultimii ani. Plus că aduc și mai mult dramatism piesei, care am impresia că a fost pe lista hiturilor toamnei trecute. Dar a fost clar un hit al iernii 2015-2016 și... poate fi chiar hitul anului ăstuia. Cât despre Carla's Dreams, e clar că 2016 a fost anul lor. Cel puțin în „topurile” mele, ei vor avea câte o piesă în fiecare. Aici avem superba „Te rog”.



2.Feli - Creioane colorate

Chiar dacă am simțit „Creioane colorate” mai mult ca un hit al primăverii, acolo sunt unele și mai puternice; de exemplu, e unul care a fost cel mai difuzat timp de 7 (șapte) săptămâni. „Creioane colorate” a fost doar o săptămână, în ianuarie. O piesă care se simte că e de suflet, din suflet, cu textul scris de artistul care o cântă - Feli Donose.



3.Lidia Buble feat. Amira - Le-am spus și fetelor

Asta e ceva foarte ciudat. Am perceput „Le-am spus și fetelor” ca un hit al toamnei 2015, deși parcă o difuzau la greu și vara trecută. Nu știu cum se face că a fost cea mai difuzată piesă la radio toată luna... decembrie. Pentru 2015, e unul dintre hituri. Pentru 2016, e doar un hituleț.



4.Randi - Dansăm

Clar, unul dintre hiturile iernii. Lansat acum un an, a avut destul de mult succes. Și, chiar dacă în general nu-mi plac melodiile pe care le-a scos Randi, în cariera solo, asta îmi place. El dovedește că încă este un artist demn de luat în seamă; să nu uităm că a lansat unul dintre cele mai puternice hituri ale verii 2015.



5.DOC & Motzu feat. Smiley - Pierdut buletin

Ăsta e un hit chiar mai mare decât pare. N-a fost niciodată cel mai difuzat, conform statisticilor Media Forest, dar a fost mereu acolo sus. Am mai postat piesa, mi-am mai spus părerea despre mesajul transmis. Mulți îl judecă pe DOC pentru alegerile făcute. Se simte însă faptul că el provine dintr-o altă zonă a muzicii. Un mare plus îl reprezintă și clipul, care îmi aduce aminte de filmul „Triunghiul”.



6.Inna - Yalla

La noi nu a avut impactul pe care l-a avut pe YouTube. Sau poate că a fost perceput ca hit al primăverii. Eu îl trec aici. A fost o melodie de mare succes, cel puțin la bulgari-tătă și la poloni-tătă. Și la noi-tătă, dar nu este hitul anului-tătă.



7.Lora - Ne împotrivim

Știați că Lora este mare fană a Siei? Dacă nu, doar ascultați piesa asta și apoi un „Chandelier” sau „Elastic Heart” cântate live. Oricum, una peste alta, „Ne împotrivim” e o piesă ce a avut succes. Nu știu dacă o să fie difuzată și peste câțiva ani, dar merge.



8.Amna feat. Robert Toma - În oglindă

Poate că am trecut-o ca hit al toamnei trecute, dar a fost și unul dintre hiturile iernii. Amna participă acum la „Te cunosc de undeva”; nu e o concurentă bună, dar măcar muzica pe care o face în viața de zi cu zi e plăcută auzului. „În oglindă” îmi place mult.



9.Ruby feat. Dorian Popa - Bună, ce mai zici?

Chestia asta e clar un hit al iernii. Difuzat fără număr pe cam toate posturile de radio comerciale și pe la cele de muzică. Nu mi se pare cine știe ce melodie, așa cum Ruby nu mi se pare cine știe ce cântăreață. Dar scoate hituri pe bandă rulantă? Scoate. Și va mai apărea în topul anului 2016 cu un hituleț, dar peste vreo două săptămâni.



10.Alina Eremia - A fost o nebunie

Tot un hit al toamnei trecute, care a rupt topurile și iarna. E o piesă foarte bună, care cred că se va asculta și prin 2020. Și sunt sigur că Alina Eremia va mai lansa astfel de hituri.



Revin cu Hiturile și Hitulețele Primăverii săptămâna viitoare. Până atunci...

Enjoy the Music!

Fericirea

Foarte straniu, dar cred că sunt fericit la momentul ăsta. De fapt, sunt fericit de mai multă vreme, doar că nu mi-am dat seama. Cred că am luat toate lucrurile care s-au întâmplat cu mine în ultima vreme ca fiind cât se poate de normale. Ca venind de la sine. Și totuși, mă concentrez asupra lucrurilor care îmi lipsesc și a celor pe care nu am reușit să le fac la momentul potrivit.

Într-adevăr, există momente care pot fi trăite numai la o anumită vârstă, iar asta cumva te marchează, pentru că, oricât ai încerca, nu vei reuși niciodată să le recuperezi. Deci, cu toate că ești fericit, nu îți dai seama, pentru că în subconștientul tău suferi din cauză că nu ai profitat de vârsta respectivă. Și astfel, nu poți să te bucuri la maximum de evenimentele ce au loc la vârsta pe care o ai acum. Subconștientul tău va trece în revistă și aceste aspecte, probabil.

Dar ce se întâmplă atunci când fericirea dispare? În primul rând, asta se întâmplă atunci când ieșim din zona de echilibru. Cum, necum, suntem într-un echilibru, deși destul de precar. Ieșim din această zonă în mod natural, odată cu trecerea timpului, căci omul trece prin astfel de șocuri la toate vârstele. După ce echilibrul s-a rupt, începem să ne amintim cum era înainte. Și înainte de asta. Și tot așa, mergem în trecut, călătorim în universul amintirilor, până când realitatea ne lovește și ne întoarcem înapoi în viitor.

Stau și mă gândesc... Totuși, de ce anume îmi este mai mare teamă? De neprevăzut sau de ceea ce știu că o să se întâmple? Din punctul meu de vedere, ambele aspecte fac parte din cursul natural al vieții. Neprevăzutul este reprezentat de evenimente precum... un cutremur mare, un accident de mașină. Astfel de evenimente pot avea loc oricând, nu poți să stai doar cu gândul că s-ar putea întâmpla așa ceva. La fel bine s-ar putea să nu se întâmple. Cât despre ceea ce știu și este normal să se întâmple... asta reprezintă ieșirea din zona de echilibru. Mai devreme sau mai târziu, asta se va întâmpla, dar peste un eveniment neprevăzut sunt șanse foarte mari să treci și să mergi înainte, dacă nu ești rănit. Deci poți să te întorci la starea dinainte. Dar când vine vorba despre ieșirea asta din zona de echilibru, ce reprezintă, practic, și o schimbare de statut, asta mă cam sperie. Am 24 de ani, voi absolvi peste doi ani masteratul la care sunt înscris. Nu știu ce va veni după aia. Știu doar că această etapă se va termina foarte repede.

Oare fericirea va continua? Aș vrea să cred că totul depinde de mine.

Doar o vorbă...

Mda, a trecut ceva vreme de când n-am mai făcut referire la muzică și... cred că e cazul acum, mai ales că este un curent dubios de fanboys, care idolatrizează un anumit artist și consideră că el are întotdeauna dreptate, iar toți ceilalți sunt de căcat. Poate că limbajul o să fie un pic mai dur, dar atitudinea acestor fanboys este mult prea deranjantă, iar dacă îndrăznești să nu fii de acord cu ei, îți pun veșnica întrebare „ce-ai fumat, frate?”.

Privind un pic în trecut, în hip hop-ul românesc au existat mai multe conflicte. Cel puțin prin anii '90, diss-urile erau frecvente, datorită existenței a două grupări considerate rivale, după model american or something like that. Mă refer la Cartel - B.U.G. Mafia, La Familia, Il-Egal, (Dana) Marijuana și alții care dădeau gangsta rap - și Sindicatul R.A.N.-S. (Răcnetul Agoniei Naționale - Sindicat) - R.A.C.L.A., Getto Daci, Delikt, Da Hood Justice, Paraziții (în faza incipientă). Sigur, formulele pe care le-am scris aici nu sunt complete; se mai făcuseră schimbări atât în Cartel, cât și în R.A.N.-S. de-a lungul anilor. Cert este că au existat multe conflicte între membrii celor două grupări și multe diss-tracks. Aparent, Cartelul a câștigat, dar mai mult datorită faptului că a avut mai multă priză la public. Lumea prefera să asculte „Un 2 și 3 de 0” și „Tupeu de borfaș”, nu „Din sub” și „Pace cartierului”.

Anii au trecut, iar conflictele au fost ceva mai puține la număr. Cel mai răsunător din deceniul trecut a fost cel dintre B.U.G. Mafia și La Familia, două trupe cu un statut asemănător, doar că primii erau veteranii și... aparent, chestia asta este mai importantă, indiferent dacă veteranii au făcut niște mizerii în trecut. Nu cunosc bucătăria lor, nu știu ce a fost între ei. Știu de piesa originală „E foame de bani”, de prin 2002, la care poate ar fi fost mai bine ca Mafia să răspundă printr-un diss track. Ar fi ieșit un duel pe cinste. Nu are niciun sens să te implici de o parte sau de alta. Doar bucură-te de spectacol.

Și apoi... vin anii 2010. Și încep niște conflicte stupide gen „tu ești comercial, eu sunt underground” și alte porcării de genul. Deși, să fim serioși. Atâta vreme cât ai lansat albume pe piață și apari la TV destul de des, încât să te cunoască toată lumea, nu mai ești underground. Avem, deci, un conflict între cei de la Okapi - care au un stil mai comercial, e adevărat, și fac muzică destul de... proastă, după gustul meu - și Paraziții - vechi în meserie de vreo 20 de ani - cu multe albume pe piață, piese care încă îmi plac, dar... underground?! Adevărul e că mi se pare un conflict inegal, pentru că Paraziții au experiență și foarte mulți fani. De partea Okapi, singurul care are o experiență comparabilă este Grasu XXL, deci... să fim serioși.

Urmează apoi conflictul straniu dintre Ombladon și DOC. N-are nicio importanță de unde a pornit, eu vreau spectacol. Dar acești fanboys sunt mult mai agresivi decât actorii spectacolului în sine. DOC - „Praf” este un diss track bun, cu multe punch-uri. DOC e unul dintre cei mai tari MC-i din România... și totuși, acești fanboys ai celor de la Paraziții îl consideră pe el praf and shit like that. Având același argument pe care îl aveau și fanboys B.U.G. Mafia acum zece ani - că sunt veterani. Așa, ca idee, DOC e în industrie de aproape 20 de ani; dar nu e veteran. Cam la fel și colegii lui din C.T.C. Și nici ei nu sunt veterani.

Deci nimeni n-are voie să spună nasoale despre veterani, ca și cum ei sunt zeii zeilor și ar avea întotdeauna dreptate. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu am nimic nici cu Paraziții, nici cu B.U.G. Mafia. Ei au început să facă muzică pe vremea când eu eram foarte mic. Dar consider că în hip hop-ul românesc există MC-i mai buni decât veteranii. Nu întotdeauna veteranii sunt și cei mai buni în ceea ce fac. Sunt experimentați, dar nu neapărat cei mai buni. Pot să apară alții care să inoveze, să facă muzică de alt tip decât veteranii.

E atât de greu de acceptat că „eroii” tăi nu au dreptate? E atât de greu de acceptat că tu nu ai dreptate? Că în hip hop există mai multe stiluri. Și mai multe tipuri de MC-i. E mai complicat de acceptat, mai ales dacă nu îl avantajează pe eroul tău.

P.S. Știu că Arssura l-a învins pe DOC într-un battle, dar asta nu are nicio importanță pentru mine. Battle-ul dintre cei doi a fost doar spectacol.

Scopul vieții

Sigur v-ați pus și voi întrebări existențiale. Veșnicele „cine suntem?”, „de unde venim?” și „încotro ne îndreptăm?”. Per ansamblu, cunoaștem răspunsul doar până la un anumit grad, destul de limitat. N-o să ne cunoaștem niciodată în totalitate; uneori putem fi uimiți de lucrurile pe care le putem realiza. De unde venim... și ăsta este un aspect pe care îl cunoaștem doar până la un anumit nivel. Ah, că putem să avem fantezii dubioase, cum că stră-stră-stră-stră-străbunicul a fost Ștefan cel Mare, asta-i altă treabă. Deși... din câte știu, genele se cam pierd după atâtea generații. Și încotro ne îndreptăm... asta depinde numai și numai de noi.

Dar care este scopul vieții?

Mi-am pus și eu întrebarea asta. I-am întrebat și pe alții. Și n-am primit, oricum, niciun răspuns care să mă satisfacă. Pentru că fiecare este influențat de niște factori externi să creadă că scopul vieții este unul sau altul.

De exemplu, iată ce se întâmplă acum în România. Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt convins că El știe asta. Prin creștinism, eu înțeleg dragoste și nimic mai mult. E posibil ca ăsta să și fie scopul vieții, dar... Peste 3 milioane de oameni au semnat petiția care cere ca în Constituție să fie reglementată clar și exclusiv căsătoria între bărbat și femeie. Printre acești peste 3 milioane de oameni sunt și mulți la care țin și pe care îi stimez; așa văd ei viața, ce să faci? Dar unul dintre argumente îl găsiți aici, cum că „familia e numai una, creată pe noțiunea procreerii”.

Ce să zic... Am 24 de ani, sunt straight, am o prietenă frumoasă. Nu știu dacă sau când o să mă căsătoresc. Nu știu dacă sau când o să am copii. Eu știu doar că familia, așa cum o înțeleg ăștia, nu este tocmai ce pare a fi. Mai ales într-o țară ca România. Sunt multe familii care trăiesc sub sau la limita subzistenței - cunosc destule exemple. Sunt multe familii în care femeile sunt maltratate - cunosc multe exemple. Sunt multe cazuri de femei maltratate care acceptă bătăile și agresiunile verbale, pentru că n-au unde altundeva să se ducă - și aici cunosc exemple. Familii „tradiționale” care fac mulți copii... pentru alocație. Familii „tradiționale” care își exploatează copiii. Familii „tradiționale” cu un părinte absent. Familii „tradiționale” cu părinți bețivi, drogați, tâlhari sau criminali - tot din cauza sărăciei. Și aș putea continua așa mult și bine.

Eu mă bucur că m-am născut într-o familie care și-a dorit copil. Că familia mea face parte din așa-zisul „middle class” - nu știu să spun dacă „upper” sau „lower”. Și ca mine sunt și alții, chiar cu situații mai bune.

Dar, revenind la scopul vieții... Au fost rezolvate cumva toate problemele din săraca noastră țară bogată? Chiar au fost rezolvate toate, de ne freacă grija de căsătoriile între persoanele de același sex? Și scopul vieții... este pur și simplu cel al procreerii? Ca idee, mie nu-mi plac bebelușii; mi se par urâți și enervanți. Am avut o experiență îngrozitoare acum 6 ani și ceva, când am fost internat la secția Neurologie Infantilă de la Spitalul Obregia (aveam 17 ani și 8 luni, deci eram minor), iar cumva vis-a-vis de salonul în care mă internaseră, li se făceau injecții bebelușilor cu diferite afecțiuni neurologice. În fiecare dimineață. Și chiar și în timpul zilei. Imaginați-vă că ați fi puși în situația asta și sunt destul de sigur că ați gândi la fel, mai ales să fiți și bolnavi, nedormiți, cu migrene cumplite etc.

Per ansamblu, poate că scopul vieții este dragostea. Dragostea adevărată, pe care să o oferi, dar să o și primești. Dacă ăsta este scopul vieții, înseamnă că poate fi atins, chiar dacă lumea e cum e.

„Au scăpat de sub zăvoare lenea, răutatea și trufia. Or să meargă în lume și or să cuprindă minți neștiutoare, prea nevinovate și prea slab încă să le stea împotrivă!”

Cu două tăișuri

Omul este o ființă liberă, orice ar spune unii sau alții. De asemenea, chiar și religiile ne învață că avem dreptul să facem orice, absolut orice ne dorim. Acest drept a fost însă încălcat dintotdeauna. De ce? Pentru că au existat unii oameni mai puternici, care s-au substituit legilor divine (sau ale naturii, dacă e s-o luăm așa) și i-au obligat pe alții să facă lucruri pe care nu și le doreau. Au impus legi, doctrine, dogme, fel de fel de reguli pe care supușii lor trebuiau să le respecte, pentru că altfel... Altfel, aceștia erau pedepsiți. Într-o oarecare măsură, acest sistem este OK și necesar. Să ne închipuim doar cum ar fi o lume unde nu există nicio regulă; cu siguranță omul ar fi dispărut de pe fața pământului de acum vreo 10000 de ani (și sunt chiar blând când spun asta), pentru că unde nu există disciplină, apar excesele, iar o societate dominată de excese este menită să dispară.

Problema cea mare cu vechile reguli era că ele avantajau doar o anumită (foarte mică) parte a populației. S-a creeat o anumită elită, bazată pe avere; nu discut despre elita militară, pentru că victoriile pe câmpul de luptă erau aduse de oameni de rang mai mult sau mai puțin nobil. Situația asta a continuat vreme de multe milenii, până când a apărut o generație de mari gânditori, care au considerat că ordinea trebuie schimbată, iar lumea să fie condusă pe alte principii. Această generație a apărut prin secolul al XVIII-lea, cea Iluministă. Sunt păreri și păreri cu privire la acești oameni și la principiile pe care le-au promovat; e clar, n-ai cum să fii de acord 100 % cu un om sau cu o doctrină - trebuie să fie măcar ceva care să nu-ți convină, pentru că ești om și ești un individ unic. Acești iluminiști au adus în prim-plan liberalismul, care presupunea, printre altele, libertatea cuvântului, a gândului, a individului, a presei. Libertate religioasă, politică. Sună foarte frumos, nu-i așa?

Au trecut 200 și ceva de ani de când oamenii au luptat până la ultima picătură de sânge pentru aceste principii. 200 și ceva de ani de... excese.

Omul a început să fie din ce în ce mai conștient de ceea ce reprezintă el și cât de mari îi sunt puterile. Da, a devenit conștient că poate să facă orice pe lumea asta, nemaiținând cont de vechile dogme religioase și punând în prim-plan doar libertatea pe care o deține. O libertate obținută cu mare greutate, în urma unor lupte crâncene, pe viață și pe moarte, cu reprezentanți ai vechii gândiri sau... doar oameni care nu erau de acord cu excesele unora dintre acești „liberali”. Pentru că a fost doar o chestiune de timp până să se ajungă la extreme. Au existat fel de fel de extreme, nu doar fascismul și comunismul despre care ne învață la școală că ar fi cele mai diabolice ideologii.

Ei bine, acum suntem în anul 2016. Vechile regimuri totalitare au dispărut, în mare parte, sau măcar s-au transformat în altceva - uneori, cu o mai mare deschidere, alteori, chiar mai diabolice decât cele ce le-au precedat. Privind un pic la societatea occidentală, din care facem și noi parte (privind un pic pe harta LUMII, o să înțelegeți de ce spun asta), putem observa câteva dintre pericolele acestei libertăți. Sau măcar niște excese care duc la apariția unor adevărate paradoxuri (ah, ce-mi plac astea!).

Spunem că tot tindem spre democrația de tip occidental, da? Acolo sunt însă niște chestii care ar trebui să ne dea de gândit, pentru că se tinde, practic, spre un soi de... altceva. E greu de definit noul tip de regim politic, pentru că presupune îngrădirea anumitor drepturi ale omului, în numele diversității sau ceva de genul. De exemplu, odată cu izbucnirea crizei refugiaților și a escaladării amenințării teroriste, au fost adoptate măsuri care (vezi Doamne) să îi facă pe refugiații musulmani să se simtă cât mai mult ca acasă (deși nu sunt), schimbând numele unor sărbători creștine cu niște termeni neutri. Plus alte astfel de măsuri bizare, nu neapărat în legătură cu criza refugiaților (aici mă refer la cenzurarea anumitor termeni, a unor publicații sau a unor anumite tipuri de gândire). De partea cealaltă, avem de-a face cu un alt tip de exces - un liberalism dus la extrem, în care poți să spui orice despre oricine, ascuns în spatele libertății de exprimare.

Nu avem cumva de-a face cu o dublă măsură? Nu avem cumva de-a face cu o societate extrem de ipocrită și duplicitară? Sunt extrem de multe lucruri în neregulă cu tot ce se întâmplă în zilele noastre. Sărăcia nu a fost nicidecum eradicată - ba chiar se află cumva la cel mai mare nivel din toate timpurile, dacă e să judecăm după numărul de oameni care trăiesc de pe-o zi pe alta în întreaga lume -, dar ONG-urile se ocupă cu alte chestii mai arzătoare, ca... știm toți cu ce se ocupă, că propaganda e în floare. În multe țări din lume oamenii nu au ce să mănânce, în timp ce în cele civilizate sunt aruncate multe mii de tone de mâncare pe an. Cercetătorii (cică) tot încearcă să găsească leacuri pentru numeroase boli grave, însă n-au fost în stare să vindece banala răceală. De asemenea legat de medicină... Este declarată epidemia doar atunci când implică niște câștiguri financiare pentru anumite companii; anul ăsta am întâlnit extrem de mulți oameni afectați de o tulpină nouă a gripei, o formă rezistentă la antibiotice. Cam 70-80 % dintre oamenii pe care îi cunosc au avut boala asta (chiar și eu), dar n-a spus nimeni că ar fi fost o epidemie.

Și lista ar putea continua.

Libertatea este o sabie cu două tăișuri, atunci când apar excese. Aceste excese apar atunci când nu există disciplină. Și am mai zis care este soarta menită unei societăți indisciplinate.