Remember K1 - Toti K unu

Au trecut cam zece ani de atunci...erau niste vremuri extrem de frumoase, in care exista Atomic, in care clipurile romanesti apareau ca ciupercile, in care Sexy Braileanca era in scoala generala (cred). Erau niste vremuri in care eu aveam un Pentium 1, in care spatiul de pe hard era doar de 3 giga (adica nici macar cat un DVD...ditamai hardughia de calculator si nu avea spatiu nici cat un DVD).
Ce a ramas la fel de atunci? Am aceeasi imprimanta (care cred ca are cam aceeasi varsta ca mine) si in playlist-ul meu inca se regaseste aceasta melodie: K1 - Toti k unu. Ce pot spune despre melodia asta este ca a fost prima mea melodie din Winamp si sunt mandru de chestia asta. Tin minte ca ma jucam Earthworm Jim si ascultam melodia asta non-stop (ca alta n-aveam...abia dupa aceea am descoperit inca una: Zob - The loveless song) si nu puteam sa trec de nivelul cu Big Bruty (al patrulea). Jocul aveam sa-l termin abia la vreo 8 ani dupa aceea, in 2007, pe un calculator care avea o unitate care paraia mai rau decat un Harley Davidson (o motocicleta parcata sub stele :)) ).
Ce vremuri...va las cu melodia asta, care reprezinta un car de amintiri pentru mine.



K1-TOTI K UNU
Asculta mai multe audio Muzica »

Peace & Love,
MariusZ

Diana Ene - Chapter II

Probabil ca unii dintre cititorii fideli isi mai aduc aminte de povestea pe care am inceput-o cu cateva luni in urma, cu Diana Ene, o fata care a suferit mult in viata ei extrem de scurta si care isi povesteste toate suferintele. La momentul respectiv aveam de gand sa continui acea poveste dupa ce voi fi terminat "See dem angels". Cum "See dem angels" s-a terminat (cum s-a terminat nu voi spune), iata ca ma tin de cuvant si continui povestea Dianei Ene. Acest capitol, insa, nu o are pe ea naratoare, ci un alt personaj pe care il voi prezenta intr-un post ulterior. Deasemenea voi pune aici si capitolul 1, pentru ca voi sa puteti intelege firul povestii si sa nu mai dati cateva pagini in urma pe blog. Enjoy.

I

Cum ar fi sa schimbam locurile pentru un scurt timp? Cum ar fi ca eu sa nu mai am nicio amintire? Cum ar fi ca eu sa stau linistita si sa nu imi mai aduc aminte de nimic din ce s-a intamplat? Ar fi o adevarata utopie pentru cineva ca mine, care isi afiseaza rareori adevaratul zambet.
M-am nascut la periferia unui oras romanesc, unde abia daca auzeai un cuvant in romana toata ziua. Majoritatea localnicilor vorbeau limba tiganeasca si ne priveau cu niste ochi destul de ciudati pe noi, singurii romani din zona. Interesant este ca, desi tiganii sunt cunoscuti ca un neam scandalagiu, cel mai mare scandal venea de la noi din casa. Eu, Diana Ene, am avut o copilarie frumoasa? In mare a fost o copilarie normala, insa destul de nelinistita.
Tatal meu, Serban Ene, poate fi considerat un erou...de cine il asculta. In anul in care eu m-am nascut a avut loc si o mare miscare anticomunista pe care toata lumea o numeste Revolutie si care a rasturnat vechiul regim. Tatal meu a avut si el un rol destul de interesant in toata aceasta revolutie. Se facea ca tata, impreuna cu alti trei amarati care nu aveau ce face in perioada respectiva si, in loc sa se ascunda ca sa isi fereasca pielea, umblau teleleu prin oras, au fost zariti de catre niste militieni inca loiali raposatului, care aveau un ordin clar: "impuscati tot ce misca". Eu una nu stiu sigur daca era un ordin sau ei doreau sa isi sature pofta de sange... Chiar cand isi pierdusera speranta ca au sa impuste ceva in ziua respectiva, i-au zarit pe cei patru amarati si au inceput sa traga in ei ca intr-o partida de vanatoare. Ce a urmat este demn incredibil. Cei patru, in incercarea lor de a scapa, s-au raspandit haotic, tata intrand intr-un bloc intunecat. Marele sau noroc a fost faptul ca nu a venit dupa el decat un singur militian, pe care l-ar fi omorat (mereu descria o alta metoda pe care ar fi folosit-o), s-ar fi imbracat in hainele lui, i-ar fi luat arma si i-ar fi omorat si pe ceilalti. O poveste ieftina, pe care multi o inghit si il considera pe tata un erou. Eu nu zic decat ca tata s-a uitat la prea multe filme americane de spionaj, mai ales ca numai unul dintre cei cu care bantuia la momentul respectiv mai traia si mai putea confirma. Confirma el...mai mult din respect pentru tata, insa se vedea ca era destul de incurcat. Ceilalti doi ametiti au murit la Revolutie, insa nu din cauza militienilor, ci din cauza alcoolemiei foarte ridicate.
Ei bine, nu trecusera decat 6 ani de la Revolutie, iar tata incetase sa mai pozeze in erou. Alcoolul incepuse sa ii vina de hac si cine avea de suferit? Eu si mama mea, Simona Ene. Incepusem sa vad din ce in ce mai multe semne pe corpul mamei, cu care dormeam la momentul respectiv. Ea incerca sa nu isi acuze sotul, gasindu-i scuze din ce in ce mai patetice si venind cu variante din ce in ce mai putin credibile, pana cand i-am zis intr-o noapte:
-Mami, stiu si eu ce se intampla! Nu e nevoie sa minti...
Ea m-a sarutat pe frunte si m-a luat in brate. Tin minte ca si cum ar fi fost ieri, pentru ca a fost ultima noapte cand am mai dormit impreuna. Eram doar un copil, nu aveam cum sa stiu ce va urma. Speram doar ca toata acea nebunie sa se opreasca la un moment dat, pentru ca era socant de-a dreptul sa vezi cum un barbat cu pretentii de mare erou ar putea lovi o femeie in felul in care o lovea tata pe mama. Nu puteam sa simt decat dispret pentru tata, care, in lipsa banilor de bautura, incepuse sa amaneteze lucruri de prin casa. Mama era o persoana foarte calculata, o persoana care nu bea, nu fuma si ii dispretuia pe toti cei cu astfel de vicii. Suferea, insa, de sindromul femeii prostite (orbite) de dragoste. De cate ori nu si-a calcat peste orgoliu pentru o persoana care era exact ce dispretuia. Nu inteleg ce s-a intamplat. Mama le povestea vecinelor cu fuste inflorate ca la inceput era foarte frumos, ca la inceput o iubea, insa alcoolul l-a schimbat total pe tata. Totul a devenit si mai greu dupa ce mama si-a pierdut slujba, la doi ani dupa Revolutie (lucra intr-o amarata de cofetarie ca ospatarita; pe langa faptul ca trebuia sa faca naveta zilnic, mai era si prost platita). Mama, care era o femeie extraordinar de frumoasa, chiar si dupa ce m-a nascut pe mine, incepuse sa pozeze pentru o nou-infiintata companie de modeling. Contractul cu compania s-a incheiat la aproximativ o luna dupa, din cauza multelor semne pe care le avea mama pe corp. Groaznic... Totusi, cateva poze cu mama au aparut intr-un ziar local dar titlul articolului era „Model dat afara datorita unei batai cu seful”. Presa de scandal...totusi, nici macar in presa de scandal n-a avut succes.
In noaptea de dupa marturisirea mea, tata s-a intors acasa mai beat, mai furios, mai tulburat decat il vazusem vreodata. A intrat pe usa...mai exact, a rupt-o din balamale. Nu apuca sa o loveasca pe mama decat o data, ca ea se ridica repede, ia un cutit si il injunghie intr-un brat, dandu-si suficient timp sa ma traga pana in camera mea si sa inchida usa. Deschise un geam (camera era la parter) si ma scoase pe el, ea iesind in urma mea. Mama ma lua in brate si incepu sa fuga. Il auzeam urland in urma noastra, amenintandu-ne ca ne omoara. Ajungem la podul care facea legatura intre periferie si oras, iar eu o simteam pe mama din ce in ce mai obosita. Ea se opri si ma lasa jos, zicandu-mi sa fug cat mai repede posibil, inspre oras. Incepui sa alerg, incercand sa nu bag de seama ce auzeam in urma mea. Mama fusese ajunsa de tata. Dintr-o data s-a auzit urletul mamei, iar, la cateva secunde dupa, zgomotul unui lucru greu cazand in apa. M-am uitat in urma si am vazut toata scena: mama fusese aruncata peste pod de catre tata, dupa ce o injunghiase. Interesant este ca tata nu a fost prins niciodata pentru asta. A stiut sa fuga la timp... Stapanindu-mi cu greu lacrimile, am facut exact ce mi-a zis mama: am fugit in oras, pana am ajuns in apropierea unor blocuri imense. Nu aveam unde sa stau, iar toata aceasta nenorocire se intamplase in luna noiembrie, ziua a patra. Mi-era frig si foame, insa nu puteam face mai nimic. Am intrat intr-unul din blocuri, unde m-am asezat intr-un colt al scarii blocului si am adormit.

II

Eu o aud zicand toate acestea si nici macar nu imi vine sa cred ca se poate intampla asa ceva. Exista multe lucruri pe care nu pot sa mi le explic in legatura cu ceea ce mi-a spus. Ea era doar un copil de sase ani pe vremea aceea, nu se poate sa tina minte chiar atatea. Sau poate? Aceste lucruri au marcat-o, se pare, si nu poate sa si le mai scoata din minte. Nu pare sa mai fi spus aceasta poveste de multe ori, de aceea cred ca este mai bine pentru ea sa se descarce, sa isi ia aceasta piatra de pe suflet si eu sa ii ofer un ajutor cat mai mare posibil. Pana la urma, eu sunt singurul care tine la ea cu adevarat. Ma apropii de ea, o mangai pe parul ei castaniu si ma uit in ochii ei negri, misteriosi, care ascund atatea si atatea suferinte. Noi ne cunoastem de atata timp si nu am vorbit niciodata atat de mult, nu am patruns niciodata in viata ei, pentru ca nu am avut niciodata curajul sa o fac. Prietenul meu cel mai bun, Daniel Dita, mi-a zis intr-o zi: „Marius, stiu ca nu o sa o recunosti acum, dar o vei face mai tarziu. Iti place Diana, poate chiar mai mult: o iubesti. Fa ceva pentru ea, fii alaturi de ea. Uita-te si tu la ea cum sta retrasa, desi o fata ca ea ar trebui sa fie plina de viata, ar trebui sa stea cu celelalte fete. Ea nu o face”. Desigur, nu am recunoscut, ca Marius Vlas nu recunoaste niciodata. E prea orgolios, e prea plin de el, nu? Nu am ascultat niciodata de nimeni pentru ca astfel consideram ca respectivul se amesteca in viata mea mai mult decat i se permite. Totusi, ma grabesc sa dau sfaturi tuturor, ma amestec eu in vietile lor. Nu stiu daca este bine si nici nu imi pasa, insa in cazul ei voi face o exceptie. Ea merita cu adevarat ceva mai mult, ceva mai bine si eu voi avea grija de asta. Nu pare sa fi spus acestea multor persoane si ma mira cum am reusit sa ii castig increderea atat de repede. Nu vreau sa abuzez nici de increderea ei, nici de bunavointa ei, insa viata ei chiar pare interesanta.

-De ce imi spui toate astea? o intreb eu.

-Pentru ca tu pari singurul capabil sa ma inteleaga si pentru ca tu ai fost singurul care a vrut sa se imprieteneasca cu mine din dragoste. Uite, tocmai de-asta stau eu retrasa, pentru ca vreau prieteni adevarati. Cine tine la mine cu adevarat ma iubeste astfel, cine nu...

-Da, dar...omul trebuie sa socializeze...

-Cine zice asta? Omul socializeaza numai pentru a-i fi lui bine, pentru a avea el avantaje materiale, nu neaparat pentru o prietenie adevarata. Pana la urma, orice prietenie se rupe atunci cand e vorba de bani. Doi frati se omoara intre ei pentru o fata. Eu nu vreau sa fiu nici vreun frate, nici acea fata. Eu vreau sa fiu eu asa cum sunt eu acum, nu cum am fost inainte...

-Nu vreau sa ma consideri pe mine vreunul din personaje sau...

-Nu, nu, stai linistit. Nu era nimic cu subinteles in spusele mele. Pur si simplu, viata m-a invatat sa fiu asa.

-As vrea sa aflu mai multe despre tine...

-Multe persoane ar vrea sa afle mai multe despre mine dar eu ma destainui numai tie. Vei afla totul. Uita-te in ochii mei si spune-mi daca iti inspira cea mai mica doza de neincredere.

O privesc in ochii ei negri si ma arunc in ei ca intr-o prapastie fara fund. Asa pot caracteriza sinceritatea pe care am citit-o in ei. Ii zambesc si o mangai pe fata ei inuman de alba. Pare aproape fara viata, insa frumusetea ei nu paleste nicio clipa. Noaptea este lunga si simt ca am tot timpul din lume sa o ascult.

-Nu am gasit nici cea mai mica doza de neincredere in ochii tai, ii zic eu.

-Era o vreme cand nu erau asa. Inchide lumina si mai lasa doar o raza, te rog frumos.

Lucian Bute vs. Fulgencio Zuniga

Cui nu ii place sa vada o bataie buna in Postul Pastelui? :)) Trebuie sa recunosc ca astept cu nerabdare sa mai apara cate un episod din Raw, SmackDown, ECW, TNA sau oricare alt program de wrestling. Stiu, poate unii nu s-au asteptat, insa imi place sa ma uit la un show si wrestlingul chiar este show...un show ceva mai violent, insa inca este un show.
Acum vorbind de un show ceva mai real, imi place boxul (doar sa-l urmaresc, nu sa-l si practic) si imi place sa vad ca, desi nu multi parinti isi trimit copiii sa practice acest sport, iata ca avem doi fosti campioni mondiali (Leu si Doroftei), doi actuali campioni mondiali (Bute si Diaconu) si alti cativa care vin puternic din urma (Jo Jo Dan, Sorin "Pantera" Tanasie, Bogdan Dinu). Chiar daca cei din urma au luptat cu boxeri oarecum necunoscuti, nu se poate sa nu fie evident faptul ca promit. Le voi acorda atentia meritata intr-un post ulterior.
Lumea si istoria nu tin minte decat campionii, iar Lucian Bute este un adevarat campion, este un om cu care noi, romanii, trebuie sa ne mandrim, pentru ca, vrem, nu vrem, sportul ramane cel mai important ambasador al unei tari. Mergi in Turcia, le zici localnicilor ca esti roman, iar ei iti zic "Hagi". Te duci in SUA, le zici ca esti roman, iar o parte dintre cei care au auzit de Romania or sa iti zica "Nadia". Te duci in Canada, le zici ca esti roman, iar ei iti vor zice "Bute". Exista, desigur, si locuri ca Italia, unde daca le zici ca esti roman o sa iti raspunda "tiganule", insa nu mai conteaza. Eu unul ma simt foarte mandru atunci cand vad cum sali intregi din Canada il aclama, il aplauda, il iubesc pe Lucian Bute.
Din pacate diferenta de fus orar nu imi permite sa urmaresc live lupta dintre Bute si Zuniga, insa chiar si in vis il voi sustine pe romanul nostru. Chiar daca nu va citi niciodata ce am scris eu aici, eu ii urez succes.

Lucian Bute - nascut invingator

Sometimes I care...sometimes I don't

O vina...atat port in suflet de la o vreme.
Mi se pare destul de ciudat, stiind doar...
ca nu-mi pasa aproape niciodata de
ceea ce cred altii; sunt liber sa fac ce vreau,
sa cred ce vreau, sa gandesc ce vreau.
Dar libertatea asta este atat de benefica? Vreau sa spun sincer ca odata cu inceputul noului an parca a aparut un nou "eu", parca persoana dinainte a trecut intr-o umbra ciudata, lasandu-i locul unui ingamfat increzut, care crede ca poate sa faca orice, oricand, oriunde, unui om arogant dar care este astfel doar pentru ca a deschis ochii.
Ok...si am deschis ochii. Ce rost are? Oricum pentru moment eu nu pot sa schimb nimic din ceea ce vad in jurul meu, pentru ca singura putere pe care o am eu este cea asupra trupului meu. Momentan nu insemn nimic altceva decat un adolescent cu aspiratii mai mult sau mai putin exagerate (eu prefer sa cred ca nu sunt exagerate).
Exista pur si simplu perioade in viata mea, perioade in care simt ca sunt in al noualea cer si acest lucru se datoreaza faptului ca sunt pe aceeasi lungime de unde cu toata lumea, si perioade in care simt ca o dau in bara rau de tot. Cele din urma s-au mai rarit, insa le resimt din plin. Pur si simplu tin la o persoana, iar faptul ca vorbesc mult prea mult ajunge sa ma coste tocmai acea persoana. Sa fie o lectie? Sigur este. :)

Addie, I'm really sorry. Will you forgive me?

Nu e primavara, e doar o iluzie

Duminica a fost 1 martie si nici macar nu mi-am dat seama. Abia a doua zi, cand am realizat ca trebuie sa ofer martisoare fetelor (ca asa este frumos, dragi prieteni) mi-am dat seama ca am trecut din februarie in martie. Februarie este luna pe care eu o detest cel mai mult; motivele sunt diverse, insa nu sunt nici pe departe ciudate. Eu nu am de gand sa le insir aici, nu are niciun rost.
In mod normal, pe 1 martie ar fi trebuit sa sarbatorim iesirea din iarna si intrarea in primavara, insa pare-se ca nu e nicio diferenta. Nu ma asteptam eu la nicio diferenta de la februarie la martie, insa ma asteptam la o diferenta de la noiembrie la martie. Au trecut acele vremri cand iarna AVEA farmec, adica zapada, polei, cazaturi in fund, spagaturi in urma carora imi rupteam blugii si multe altele. Au trecut acele vremuri cand in a doua zi de Pasti (undeva la sfarsitul lui aprilie) viscolea. He, he, poate ca in vreo 5-10 ani o sa mergem cu totii la mare in ianuarie si o sa mancam hamsii cu usturoi si o sa bem bere la halba, in timp ce stam in public la Plaja lui Ma...aaa...Alina. Iar iunie, luna pe care o iubesc cel mai mult (se stie de ce, pe 5 iunie e Ziua Mediului :D), va fi o luna in care voi inota in zapada. De ziua mea imi voi lua un bulgare in ureche si voi incepe sa schiopatez ca Louie Anderson. Ce este si mai interesant este ca s-ar putea muta Craciunul de ziua mea si sa imi schimb si eu numele in Christian, doar doar oi avea si eu o onomastica (pentru ca dupa cum zice lumea, Marius nu se sarbatoreste de Sf. Marie...desi preotul spune ca da). Oricum, ar fi mult mai bine decat cum este acum, nu-i asa? Ar exista iarna macar.
Acum ce pot sa spun. Primavara (din toate punctele de vedere) nu se va face decat peste vreo doua saptamani, insa intrebarea este: mai exista primavara? Mai exista primavara daca iarna a semanat cu o toamna continua, iar toamna a semanat cu o vara tarzie? Cand eram eu un copilas de doar 3-4 ani, bunicul meu (probabil cel mai inteligent om pe care l-am cunoscut vreodata...poate cele precizate nu sunt cele necesare pentru a evidentia acest lucru, insa il voi mentiona mai des, pentru ca merita) mi-a zis ca exista patru anotimpuri: primavara, vara, toamna si iarna; este ceva traditional pana la urma. La scoala in clasa a patra mi s-a zis la fel, ca exista aceste patru anotimpuri. In clasa a opta deja a aparut un termen nou in aceasta afirmatie: "cica". "Exista patru anotimpuri...cica (...)". Trebuie sa ne obisnuim cu ideea, nu exista decat doua anotimpuri: secetos si ploios. Cel secetos incepe de undeva de la sfarsitul lui aprilie si tine pana pe la mijlocul lui octombrie, iar cel ploios in restul anului. Poate va mai exista cate o zapada trecatoare, insa nu-i rost de amagire. Cel putin in zona in care traiesc eu. Si asta de ce se intampla? Este destul de evident, nu are rost sa repet. Si ce se face impotriva acestui factor? Nimic.

Heart on a Chain

Ca tot veni vorba de proverbul "Live fast, die young and leave a beautiful corpse behind", iata si ceea ce m-a impresionat atat de mult si continea si acest proverb. Este vorba de episodul 7 din prima serie a serialului "Eerie, Indiana": "Heart on a Chain". Eu consider ca, cuvintele sunt de prisos si pentru a putea intelege ce m-a impresionat, acest episod chiar trebuie vazut. Deci, vizionare placuta:

Part 1/3


Part 2/3


Part 3/3

Angels and clowns

Stiti, mediul inconjurator este vast. Daca ar fi sa privim mai departe de granita celor patru pereti sau a celor patru colturi in care ne tot invartim (da, ne invartim), am ajunge sa descoperim multe lucruri noi, paradoxal, nu despre ce se afla acolo, ci legate de ceea ce se afla in interiorul nostru (si aici ma refer la suflet). Poate gandesc mult prea profund pentru o lume obisnuita cu minciuna, care a ajuns sa nu mai creada nimic chiar daca este adevarat.
Cert este faptul ca dincolo de granita celor patru colturi se afla necunoscutul. Chiar si in cuvinte se ascunde necunoscut, un necunoscut care, in functie de natura lui, trebuie sau nu trebuie sa fie expus intregii lumi. Unele cuvinte, unele titluri, unele proverbe sunt, cu siguranta, ideile altora. Ideile acestea au fost duse pana la un punct, insa poate exista cineva care sa doreasca sa imbunatateasca munca persoanei care le-a avut. Unele persoane pot considera acest lucru o simpla lipsa de originalitate a celui care doreste sa imbunatateasca acea idee sau poate chiar o usoara lipsa de inspiratie. Conceptiile sunt diverse, iar cel care imbunatateste ideea, de multe ori, este dat la o parte, bruscat. Se pot gasi unele persoane care chiar sa zica "mai filozof era daca tacea". Exista si filozofia tacerii, totul poate sa fie despicat in 14 miliarde de bucati. Se poate vorbi ore in sir si despre un fir de praf, insa nu are niciun rost. Omul trebuie sa se concentreze pe lucrurile cu adevarat importante, iar dintr-o multitudine de cuvinte sa aleaga EXACT ce este mai important: mesajul. Pentru multi un proverb sau o explicatie este doar o multitudine de cuvinte, pentru putini acestea reprezinta ceva. Exista uneori posibilitatea ca autorul chiar sa nu fi vrut sa transmita un anumit mesaj, insa anumite persoane sa il fi inteles, sa il fi prins si sa il venereze.
Iata, luand titlul albumului Kumm, "Angels and clowns". Ce se poate intelege de aici? Poate sa para o alaturare destul de bizara a doua elemente care nu ar avea nimic in comun: ingerii si clownii. Ar exista mai multe explicatii din punctul meu de vedere, insa nu se stie exact care dintre ele sau mai exact daca vreuna dintre ele este cea adevarata. Prima explicatie ar fi ca termenul de "clown" sa fie metaforizat, reprezentandu-i (ironizandu-i), practic, pe sfinti, pe cei drepti, pe cei care locuiesc in Rai pentru totdeauna. Omul care se roaga in continuu la Dumnezeu si la cei de Sus ar ajunge la concluzia ca totul este in zadar, avand in vedere ca viata lor ramane asa cum este: mizerabila. O alta explicatie ar fi ca ingerii sunt cei buni, clownii sunt cei malefici, iar omul care se roaga si simte ca ruga sa este zadarnica invinuieste ambele parti. Mergand si mai departe, se poate considera ca atat ingerii, cat si clownii fac parte din lumea reala si sunt, ca si noi, oameni: ingerii sunt, iata, cei buni, iar clownii cei malefici. Cum ziceam, explicatii sunt multe, insa fiecare vede ce vrea. Eu vad mesajul, tu poti vedea doar niste cuvinte alaturate aiurea.
Luand acum un proverb: "Live fast, die young and leave a beautiful corpse behind" ("Traieste rapid, mori tanar si lasa un cadavru frumos in urma", pentru cei care nu cunosc engleza; din pacate, esenta dispare destul de mult atunci cand traduci un proverb dintr-o limba in alta). Si aici pot exista interpretari multiple. Prima ar fi: traieste-ti viata la maxim, indiferent de risc; finalul proverbului ar fi o consolare pentru sufletul tau: lasi in urma un cadavru frumos. O a doua interpretare ar fi ceva mai filozofica: daca te grabesti sa cresti, sa te maturizezi, risti sa mori tanar si sa nu lasi nimic in urma decat un cadavru la capul caruia nu vor plange decat parintii (daca vor plange si ei). O a treia interpretare ar aduce totul intr-o zona mistica a realitatii acesteia: ai o misiune pe pamant, iar misiunea ta ar fi sa mori tanar, rapid sau pur si simplu iti indeplinesti misiunea si Dumnezeu are nevoie de tine acolo sus. Cadavrul frumos ar fi un semn al faptului ca ai ajuns acolo Sus, printre cei drepti.
Vedeti ceea ce vad si eu? Putini cred ca o fac, insa nu costa nimic sa speri...