duminică, 27 august 2017

Eu știu că nu știu nimic...

Este o aglomerație de nedescris. Pretutindeni vezi oameni. Fel de fel de oameni, care mai de care cu o gândire pe care și-o consideră a fi cea adevărată, cea dreaptă. Fiecare are adevărul său, fiecare are dreptatea sa, fiecare crede că lumea funcționează conform concepțiilor lui, iar șansele ca el să se înșele sunt inexistente. Cu siguranță toți ceilalți sunt niște imbecili, în timp ce acești deținători ai adevărului și păreriști de profesie au întotdeauna dreptate. Și s-ar putea să aibă toată lumea dreptate, nu neg acest fapt, întrucât fiecare se concentrează numai pe o anumită latură a problemei, iar soluția pe care o găsește este, de obicei, corectă, însă doar dintr-un anumit punct de vedere. Trebuie să recunosc că și eu cad în această capcană și nu privesc lucrurile în întregime, ceea ce reprezintă o greșeală. De multe ori nici eu nu-mi dau seama care este problema în întregime și poate părea că o judec simplist, superficial, însă încerc să mă perfecționez în ceea ce fac și să descopăr cât mai multe despre lume, pentru a o putea înțelege din cât mai multe puncte de vedere.

Ceea ce este extrem de ușor de zis și aproape imposibil de făcut. În calea unei judecăți raționale stau atât de multe piedici. Poate fi vorba despre experiențe anterioare, probleme emoționale, prejudecăți, frică, necunoscut etc. Din cauza acestor factori perturbatori se întâmplă cele mai mari greșeli de judecată, uneori niște atrocități care prind la public. Pentru că publicul nu stă să cerceteze despre ce este vorba în „propoziție” și înghite gălușca. Iar aceasta crește încontinuu, ca un bulgăre de zăpadă, care se rostogolește la vale, până când devine uriaș, putând cauza pagube majore. Iar după ce acest bulgăre produce pagubele, oamenii nu știu ce i-a lovit și încearcă să analizeze ce s-a întâmplat, existând riscul apariției multor alți bulgări. Dar asta pe termen lung.

Spuneam că am căzut și eu uneori în capcană și am judecat greșit anumite aspecte, pe care le veți sesiza destul de ușor dacă veți citi postările mai vechi de pe blog. Postări pe care nu vreau să le șterg, pentru că sunt parte din ce și cine am fost eu odinioară.

Oricum, subiectul acestei postări mi-a venit în minte azi-dimineață, când mi-am dat seama că, de fapt, cele mai multe scandaluri și dispute sunt cauzate de niște lucruri cu care oamenii nu au intrat în contact. Iată, de exemplu cazul ordinului prin care ministra mediului vrea să omoare peste 140 de urși, din cauză că ei s-au înmulțit peste măsură și pun în pericol viețile cetățenilor. Având în vedere că ministra e de la pesede, normal că i-a sărit tot internetul în cap, că pesedeul e nașpa și corupt și există o soluție mai bună pentru a scăpa de urși. Eu însumi am distribuit știrea cu pricina și i-am îndemnat pe cititori să facă un exercițiu de imaginație și să își închipuie un univers paralel, unde urșii sunt la conducere și iau astfel de decizii în privința oamenilor. Îmi păstrez această poziție, chiar cred că există o soluție mai bună, însă oare ce gândesc acei oameni ale căror vieți sunt puse în pericol de urșii care îi vizitează în căutare de mâncare? Credeți că le-ar păsa atât de mult dacă sunt uciși sau transportați în rezervații sau în alte țări? Eu cred că singura dorință a acelor oameni este să trăiască liniștiți, fără să le fie teamă că vor fi vizitați de urși când le este lumea mai dragă. Eu sunt un iubitor al naturii și mi-aș dori să existe o politică sănătoasă, coerentă și constructivă în ceea ce privește protecția ei, a pădurilor, a florei și a faunei; sunt conștient că așa ceva este de domeniul S.F.-ului în România, dar sunt dispus să înțeleg și cealaltă parte a problemei, că doar nu le știu eu pe toate.

Dar din cauza tuturor factorilor care perturbă rațiunea, astfel de cazuri vor fi judecate doar dintr-un punct de vedere. Ceea ce duce la dezordine, dezbinare, tensiuni. Nervi. Tristețe. Depresie. Deznădejde. Lumea este rea, este urâtă. Nu este bine unde locuiești, nu îți place ceea ce faci. Nu îți plac oamenii, nu ai încredere în nimeni. La TV, radio sau pe internet vezi fel de fel de știri care te bagă și mai tare în depresie. Este nașpa să trăiești în România, dar în Paris sau Barcelona este posibil să intre nenea islamistul cu camionul în tine și să mori. La americani iar e nașpa, fiindcă zice presa așa. În Orient ăia sunt gălbejiți, mănâncă câini, iar conducătorul-mult-iubit Kim face răsboiu nuclear. Așa că mai bine rămâi acolo unde ești, lucrează pe un salariu mic, iar singura ta fericire în viață să fie certurile cu lumea pe Facebook sau distribuirea unor postări ipocrite de tip clickbait (știți și voi care sunt paginile care distribuie mizerii de genul). Dar ne complăcem în această situație. Cam atât de ușor de controlat suntem...

marți, 8 august 2017

Still rockin' the vibes

După postarea dedicată trupei Cargo mă gândeam sincer să continui cu postări despre alte trupe frumoase, cu a căror muzică am crescut ș.a.m.d.  Totuși, am decis să merg pe mâna unui artist care a cunoscut succesul mai recent. Sigur, știu că este în industrie de multă vreme, dar eu am făcut cunoștință cu el pe E.P.-ul băieților de la Camuflaj, de acum vreo 8-9 ani. Singura piesă pe care am găsit-o pe YouTube este asta:


Dar sunt și altele foarte mișto pe acel E.P. Din păcate, nu le-a postat sau păstrat nimeni pe canalele de YouTube.

Oricum, eu am făcut cunoștință cu muzica lui în felul ăsta. Am ascultat melodiile lui în heavy rotation prin anul nebun 2009, iar pentru o vreme n-am mai auzit nimic de la el, până când...


Shit just got serious. Deci s-a dat pe club-dance-house în romgleză cu mult zdringhi-zdringhi? Dar cum? Și totuși... chestia asta parcă sună bine. Sparge boxe, sample-ul ăla bulgăresc rupe, iar Flavia Mihășan (asistenta lui Răzvan și Dani, în caz că nu o știți după nume) dansează nebunește. 

Normal că, după cum anunță sfârșitul clipului ăstuia, a urmat un altul, care a fost și el un hituleț la vremea lui. „9MM” a fost un hit destul de puternic la vremea lui, deși am impresia că a fost contemporan cu multe melodii cu clipuri în care apăreau multe modele îmbrăcate sumar. Hitulețul care i-a urmat lui „9MM” este:


Pentru ca, la vreun an distanță să apară colaborarea asta:


Delia era și nu era fenomenul care e acum. F.Charm era un fenomen, care avea să atingă apogeul abia mai târziu, când a apărut hitul verii 2014:


Sigur, a fost difuzată într-un heavy rotation atât de cretin de posturile TV și de radio, că n-aveai cum să faci mișto de „zero-zero grade, zero-zero grade”. Oh, da, în vara 2014 au fost două hituri uriașe cu refrene... dubioase, ca să zic așa, că, pe lângă „30 de grade” mai era și „What can I do, do, do, în mintea mea ești tu, tu, tu.” Am supraviețuit și acelei epoci a muzicii. :))

Dar, în toamna-iarna lui 2014 F.Charm a mai avut un hit puternic:


Stilul seamănă destul de mult cu ceva mai recent. Să nu luăm atât de mult în seamă versurile triste, că sunt destul de comune în muzica mainstream românească, din păcate. Omul parcă își dorea să revină la hip hop. Iar, la o lună distanță, a apărut acest clip, al unei melodii mai puternice decât pare. Melodie compusă de F.Charm...


Iar în 2015 a lansat acest hit foarte sensibil, împreună cu Elena Gheorghe:


Și acest hit, pe al cărui refren se poate auzi numele de scenă al unui foarte îndrăgit artist român, cu sute de milioane de fani:


Prin 2016 mă întrebam ce mai face, dacă a mai lansat ceva și... am găsit melodia asta foarte frumoasă:


Pentru ca, în 2017 F.Charm să facă ceva ce pare ciudat pentru mulți artiști care au cunoscut un succes uriaș - să scoată ceva necomercial.


O colaborare foarte mișto, cu unul dintre cei mai populari MC-i din underground-ul românesc - El Nino. Iar piesa care dă titlul albumului este...


Sigur, nu sunt doar piese care îmi plac pe noul lui album, dar mie mi se pare spectaculoasă întoarcerea la hip hop după ce a cunoscut un asemenea succes. Poate că el și-a dorit să lanseze ceva care să îl reprezinte. Și cred că a făcut o treabă foarte bună. 

Big UP, F.Charm!