duminică, 28 iunie 2015

Curcubitacee...

Prea multe CURcubeie pe facebook in ultima vreme, pentru ca, nah, in SUA au fost legalizate casatoriile intre persoane de acelasi sex, asa ca Steven o sa se poata casatori legal cu John si in Alaska, si in Oregon, si in Honolulu, si in New Mexico. Ma rog, sa fie la ei, acolo. Nu-i treaba mea ce face fiecare in intimitate. Totusi, parerea mea este ca sunt chestii mai importante in lumea asta decat legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex, care reprezinta o minoritate. Adica... sunt foarte putini, in raport cu numarul total al populatiei. E legal sa faca ce vor in intimitate, pot sa incheie parteneriate civile blablabla... Se mai face misto de ei, cum se face misto de orice, in ultima vreme. Unii fac misto de tigani, altii de unguri, destui mai fac misto de evrei. Se face misto de romani, de francezi, de rusi, de chinezi, de profetul Mahomed, de Iisus Hristos, de Buddha, de Jah-Jah. Pentru ca asa e-n tenis. Pardon... democratie.
Cum ziceam, parerea mea e ca sunt lucruri mai importante de rezolvat in lumea asta. Majoritatea populatiei planetei traieste intr-o saracie lucie. Planeta are potential sa hraneasca multe miliarde de oameni (teoria aia cretina conform careia suntem prea multi nu sta in picioare). Problema este ca decalajul intre lumea civilizata si cea saraca este foarte mare (si tot creste), iar nimeni nu vrea sa faca ceva in legatura cu asta. Fiecare mare putere are diferite interese in zonele astea defavorizate. Deci Africa este si va fi macinata in continuare de conflicte religioase, intertribale etc. Asia la fel. India cica este putere emergenta, ca este pe locul 3 in lume ca numar de miliardari, dar este o tara cu peste un miliard de locuitori, majoritatea traind in mizerie. Si in Sud-America sunt niste probleme foarte grave. La fel ca India, si Brazilia cica este o putere emergenta, dar oamenii aia o duc foarte rau. Despre tarile care o inconjoara, ce sa mai zic... Venezuela, Columbia, Bolivia, Peru. O viata minunata duc oamenii aia pe-acolo, no?
Dupa Al Doilea Razboi Mondial America si-a asumat rolul asta de justitiar al planetei, dar n-au reusit sa rezolve problemele nici macar in interiorul propriilor granite. Suntem in anul 2015, iar persoane de culoare inca sunt tratate ca si cum ar fi cetateni de mana a 16-a. Chiar si acum, cand SUA au un presedinte de culoare. Deci, daca n-au fost in stare sa rezolve problemele etnice & shit pe propriul teritoriu, cum poate America sa fie justitiarul planetei? Cum au porcii astia tupeul sa spuna ca sunt justitiari? Cica lupta impotriva terorismului, impotriva saraciei, impotriva discriminarilor de orice fel, dar... chiar incearca sa faca asta? Are they really trying to do so? Nu, e mai bine sa te duci tu, dintr-o tara civilizata (oricare-ar fi ea; aici nu zic ca este neaparat cazul Americii) prin Rwanda, Senegal sau Somalia, le dai arme alora care nu stiu sa lege doua vorbe si te duci in treaba ta. De aici. Apoi te plangi ca o tarfa virgina "vai, uite ce se intampla in Rwanda/Senegal/Somalia; sa trimitem trupe acolo, sa oprim conflictul". Fucking pathetic. 
Oricum, ideea e ca nimeni nu incearca sa faca ceva constructiv pentru majoritatea populatiei planetare. Se estimeaza ca in 2050 populatia Nigeriei va depasi 300 de milioane de locuitori (asta reprezinta peste jumatate din populatia actuala a Europei, daca nu ma insel). Va dati seama ce masa de manevra? Bine, in Lagos, Jos sau Abuja sunt convins ca viata nu-i atat de grea. Dar in satele alea uitate de lume... De ele nu se ocupa nimeni. Este mai important sa traim noi bine, sa avem malluri, restaurante de tip fast-food, cluburi de noapte, blockbustere de cacat, muzica dubioasa, drepturi si libertati cetatenesti (incalcate cu orice ocazie, dar acceptam asta, pentru ca, nah, "fratele cel mare" are grija de noi). La fel ca si conducatorilor, nici noua nu ne pasa cu adevarat de respectivii. Just like our leaders, we don't really give a fuck about those poor people. Pentru ca am fost invatati sa fim autosuficienti. Sa ne fie noua bine; ceilalti nu conteaza.
Si suntem asaltati de probleme din astea secundare, cum ar fi casatoria intre persoanele de acelasi sex. Exista sute, mii de organizatii la nivel mondial care militeaza pentru obtinerea mai multor drepturi pentru comunitatea LGBT (acum cativa ani citeam si ca pedofilii si zoofilii au niste revendicari similare). Da, exista organizatii similare si impotriva saraciei, si pentru respectarea drepturilor omului, dar problemele LGBT iau fata celor care sunt cu adevarat/mai importante. Chestia asta nu mi se pare in regula, deci nu sunt solidar cu comunitatea LGBT. 
CURcubeiele astea mi se par de o ipocrizie fara margini, cel putin atunci cand vin din partea unor oameni care ziceau "ia uite ce ritualuri primitive au astia in Nepal; bine le-a facut ca a dat cutremuru' peste ei". Pentru mine sunt mai importante probleme ca:
1.Saracia
2.Lipsa de echipament medical performant in spitale
3.Lipsa de scoli
4.Lipsa de locuri de munca
5.Familii scindate din cauza lipsei locurilor de munca
6.Copii care nu au parte de o educatie buna, din cauza lipsei parintilor, a banilor, a oportunitatilor, a scolilor (chestia asta duce si la posibilitatea ca ei sa ajunga sa fie infractori, sa abuzeze sau sa fie abuzati, pentru ca asa e-n jungla)
7.Coruptia (ce scriu aici nu este un clasament, ci o lista; fiecare problema este cam la fel de importanta, cu toate ca asta, a saptea, este mama lor)
8.Omul este mult mai concentrat pe aspectul exterior, decat pe cel interior, lucru care duce la crearea unor mici monstri
9.Dorinta de a parveni
10.Manipularea (de orice natura)
11.Dumnezeu nu mai este in Ceruri, ci in portofel
12,Lipsa de timp
13.Discriminarea etnica, religioasa si de gen
Si lista ar putea sa continue mult si bine. Astea 13 sunt niste probleme mult mai arzatoare decat legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex. Deci mai usor cu CURcubeiele, dar tovarasi. Daca vreti sa luptati pentru o cauza adevarata, aveti de unde alege.

duminică, 10 mai 2015

Vampiri...

De fiecare dată când un om aude cuvântul „vampir”, se gândește la Dracula sau la o creatură asemănătoare. Știți voi, un humanoid nemuritor, cu niste colți cu care suge sângele oamenilor sau al altor făpturi (pentru că, deh, creatura asta trebuie să se hrănească). Mă rog, ideea este că aici nu mă voi referi la Dracula, Nosferatu sau alte personaje din astea celebre.
Mă refer strict la ceva cât se poate de adevărat.
V-ați simțit vreodată epuizați în preajma unei persoane, în ciuda faptului că nu ați depus niciun efort? De fapt, întrebarea asta este retorică. Este normal, fiecare dintre noi s-a simțit așa măcar o dată în viață. Da, eu mă refer la vampirii energetici.
OK, acum că am zis-o, unii s-ar putea să mă considere mai nebun decât mă considerau înainte. Contează mai puțin; fenomenul este cât se poate adevărat și ar fi bine să fim conștienți de existența lui, pentru a putea să ne protejăm pe cât putem.
Vampirii energetici nu sunt persoane rele, în principiu. Pot să aibă un fundament bun, însă prezența lor în preajmă poate să te epuizeze. Sunt fel de fel de vampiri energetici. Nu știu să îi categorisesc, pentru că, la fel ca în mai toate domeniile, există o mulțime de posibilități. Ideea este că ei sunt dăunători, chiar dacă nu-și dau seama. Am văzut acum câteva zile un articol în care erau categorisiți, dar mi s-a părut incomplet și părea să caute mai degrabă senzaționalul situației, decât o soluție.

vineri, 17 aprilie 2015

An Angel for May

"An Angel for May" este un film cunoscut de putina lume, dar care mie mi-a schimbat viata. Cu o distributie foarte faina, din care fac parte actori cunoscuti, precum Tom Wilkinson, Matthew Beard (pe vremea cand avea doar vreo 12 ani), Hugo Speer si Angeline Ball, reuseste sa transmita foarte mult, principala tema fiind prietenia. O prietenie legata intre Tom, un baiat de 11-12 ani din zilele noastre (ma rog, 2001), cu o familie scindata, probleme de sanatate (astm) si o viata sociala urata (avem si bullying), si May, o fetita de-o seama cu el, dar... asta in 1941. May, jucata de o Charlotte Wakefield senzationala, este o fetita cu mari probleme si traume, care isi gaseste in "calatorul" nostru, Tom, un prieten de nadejde. O prietenie adevarata, frumoasa, care a supravietuit 70 de ani. Jocul actoricesc a fost foarte bun, povestea a fost minunata, decorul a fost credibil. Nota 10 este prea mica... 

De ce spun ca mi-a schimbat viata acest film minunat? Pentru ca dupa ce l-am vazut m-am hotarat sa duc ce am spus la 5-6 ani, ca vreau sa ma fac scriitor cand o sa fiu mare, la indeplinire. Da, prima data am vazut filmul pe HBO, prin 2002-2003. De atunci sunt fascinat de calatoria in timp (si chiar cred ca o sa fie posibila la un moment dat). Filmul exista pe youtube. Calitatea imaginii este destul de slaba, dar merita urmarit. Azi l-am vazut pentru a patra oara.

joi, 16 aprilie 2015

Ecouri

se aud în depărtare
nici umbrele nu se mai mișcă
se pare
că le-așteaptă acum
să vină spre ele
ecourile se-aud pân' la lună
și stele
sunt cuvinte mascate-n
toate limbile lumii
sunt mesaje trucate
trunchiate
ce ne-nvață că lumea e
des colorată
de sute de frunze ce cad ne-ncetat
de mii de țigări fumate palmat
de multe cuvinte vândute la târg
de povești de iubire sfârșite-n amurg

dar toate pălesc atunci când
o voce
se-aude
pe drumul spre soare
si acum chiar orice
micuță umbră se pune-n mișcare
pe pământ cad iar picături
de soare
iar viața renaște din nou
și din nou
arătând că e cel mai de preț
cadou
ce poate străbate orice distanță
fără vreo pretenție sau aroganță
și nu sună la ușă-așteptând un răspuns
căci deja în suflet el a pătruns

duminică, 26 octombrie 2014

Joaca de-a Aniri

Bun venit în jocul meu. Este foarte simplu, dar şi foarte complicat în acelaşi timp. Cum să mă exprim... Nu e unul din rahaturile alea pe care le vedeţi la TV, la posturile alea care spală oamenii pe creier pentru a îi face să ignore problemele adevărate ale vieţii. Într-adevăr, este importantă o detaşare de ele, însă tot ce e mult strică. Ştiţi zicala, „somnul raţiunii naşte monştri”. Mă rog, joaca de-a Aniri n-are nimic de-a face cu alea.
E interesant că eu sunt singura care se poate juca, iar voi îmi puteţi urmări opera chiar fără să ştiţi că este a mea. Schimbaţi pe orice canal de ştiri doriţi şi o să găsiţi o parte din capodopera mea.
Şi de unde a început totul? Păi, să o luăm cu începutul.
Primul ingredient a fost saltul într-o fâşie temporală al unei zeiţe ipocrite care ne dădea tuturor lecţii, chiar dacă nu a ştiut niciodată ce e viaţa. Ce dracu’ poţi să înveţi despre viaţă în doar 15 ani, 11 luni şi 6 zile?
Al doilea ingredient este trezirea mea dintr-o comă prelungită care ar fi trebuit întreruptă din prima secundă. Poate că în lumea mea nu m-aş mai fi trezit deloc, iar totul ar fi mers perfect pentru toţi. Dar zeiţa ipocrită a avut alte planuri.
Al treilea ingredient este detaşarea completă de cine ştiam că sunt şi crearea unei alte personalităţi, o schimbare radicală. Mai întâi mi-am tăiat părul, am înlocuit tunsoarea aia banală cu o tunsoare măsura 1. Mă uitam în oglindă şi simţeam că mă iubesc din ce în ce mai mult. De multe ori mi-am şi sărutat reflecţia, simţind că eu sunt singura persoană cu care aş face dragoste cu adevărat. Când ieşeam la plimbare, mă îmbrăcam cu nişte haine banale, însă îmi puneam o perucă. În fiecare zi o altă perucă, de altă culoare. Blondă, brunetă, roşcată, şatenă, albastră, verde, roşie şi tot aşa. Fiecare culoare mă influenţa în felul ei, de parcă ar fi avut şi ea propria personalitate. Chiar şi acum obişnuiesc să îmi schimb perucile. Măcar atâta originalitate să aibă şi criminala asta în serie. Marele meu noroc este că atunci când sunt în pat cu cineva, nu contează cât de lung am părul. Mă rog, am mai folosit şi diferite tipuri de machiaj, până când am ajuns la concluzia că nu am nevoie de aşa ceva. Doar sunt cea mai sexy persoană pe care o cunosc, deşi un pic de ruj pe buze îmi conferă senzualitatea de care am nevoie pentru a obţine ce îmi doresc de la cineva.
Al patrulea ingredient este norocul (da, dracul ăla de noroc) de a avea acest admirator secret care îmi oferă mai mulţi bani decât aş fi sperat vreodată. Nu ştiu cine este, cum îl cheamă, dacă e bărbat, femeie, cal sau maimuţă. Ştiu doar că, prin conversaţiile pe care le-am avut pe net, m-a convins că TREBUIE să încep o nouă viaţă COMPLET diferită de cea pe care o dusesem până atunci, pentru a putea supravieţui. Într-adevăr, printre „vechii” mei prieteni nu puteam să supravieţuiesc. Eu veneam dintr-o altă lume, aveam TOATE amintirile de acolo, în timp ce ei aveau şi amintiri de aici. Ar fi fost o confuzie totală, pe care am simţit-o chiar şi de fiecare dată când stăteam în preajma Geaninei. Să nu mă înţelegeţi greşit, e o fată minunată, dar simpla ei prezenţă mă înnebunea. Ştiam că e ea, dar o simţeam ca pe o străină şi asta mă durea cumplit. Închipuiţi-vă cum m-aş fi simţit în preajma celor din gaşcă. Cea mai bună decizie a fost să plec fără să mai iau legătura cu nimeni. Admiratorul meu m-a asigurat că o să-mi spună din când în când ce mai fac foştii mei prieteni. Aparent, are nişte surse foarte bune şi credibile. Sincer, nu-mi pasă cine e. Atâta vreme cât îmi oferă bani, este prietenul meu. Poate cândva o să ne şi întâlnim şi o să-l cunosc pe cel care se ascunde în spatele cuvintelor motivaţionale. Nu pot să spun dacă simt ceva pentru el, deşi nu ştiu cum o să reacţionez în ziua aia.
Al cincilea ingredient este clar ştiinţa de a-i manipula pe cei din jurul meu aşa cum îmi doresc. Până să încep viaţa asta n-am avut nicio idee că mă pricep la aşa ceva. Acum simt că pot să devin orice îmi doresc, dar doar pentru o scurtă perioadă de timp. Cât trăieşte, Aniri nu trebuie să fie descoperită de nimeni.
După ce adăugăm aceste cinci ingrediente stranii, le amestecăm, le punem la blender, după care turnăm pasta rezultată peste lumea întreagă fără nici cea mai mică urmă de regret.
Acum această joacă de-a Aniri are loc într-unul din cele mai fierbinţi puncte din lumea întreagă. Aici să fiţi siguri că vor cădea multe, multe capete, atât de o parte, cât şi de cealaltă, pentru că nici nu vă puteţi închipui câţi trădători există. Deci o să dureze ceva până voi scrie din nou.