Ghostly...

În ultimele cinci luni, de când n-am mai postat aici, am ascultat din ce în ce mai multă muzică asiatică. Pop, rock, folk, new age, ambientală etc. Aproape toate genurile muzicale le-am ascultat şi desigur că artista despre care am postat ultima data n-a făcut excepţie. Chiar dimpotrivă. Pot spune că a devenit cântăreaţa mea preferată. Nu ştiu, nu înţeleg ce spune ea acolo în limba în care cântă (oricare ar fi ea), dar are ceva foarte special în voce, care mă face să nu pot să stau măcar o zi fără să o ascult.

Melodia pe care am ascultat-o cel mai mult în ultima lună este de departe "Welcome to the future", o colaborare între Eason Chan şi Sa Dingding, care a apărut pe EP-ul lui Eason Chan din 2010, "Taste the Atmosphere". Cum ziceam, n-am nici cea mai mică idee ce spun versurile ei; nu ştiu nici măcar dacă limba în care cântă pe această melodie există, dar pentru mine parcă e din altă lume (cine ştie, poate chiar o fi). Melodia este aceasta:



Bucuraţi-vă de Muzică. ;)
MariusZ.

Ding Ding

Sună clopoţelele cumva? Nu. Mai sunt 21 de zile până vor suna pentru ultima dată în liceu, însă nu asta este important acum.

Când spui "Ding", aproape imediat îţi zboară gândul către clopote sau clopoţei. Undeva mai la Răsărit, Ding este un nume destul de răspândit. Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni pe care îi cheamă astfel este Ding Junhui, un posibil viitor campion mondial la snooker. Articolul acesta însă nu este cu privire la el, ci duce în aceeaşi zonă ca şi cele precedente: Muzica.

Rămânem în Orient, pentru că de aici răsare în fiecare zi Soarele. Cultura orientală este una dintre cele mai bogate şi mai frumoase din întreaga lume. Aici îşi au originile nişte mari conducători din istorie, precum Ginghis Han sau Jeongjo, din Joseon, filosoful Confucius şi Heo Jun, autorul unei foarte importante cărţi de medicină, numită "Dongui Bogam". De aceştia este posibil să fi auzit, însă nu şi de o anume cântăreaţă numită Sa Dingding. Muzica orientală nu este promovată la noi, fiind preferată cea americană. Acum o să încerc să îi fac dreptate, promovând-o pe această artistă încântătoare.

Sa Dingding s-a născut pe 27 decembrie 1983, în provincia Shandong din estul Chinei, şi a fost botezată cu numele Zhou Peng. Ea este chinezoaică, însă are şi origini mongole, din partea mamei sale. Încă de mică este fascinată de tradiţiile minorităţilor etnice din zona în care trăia. De asemenea a devenit foarte pasionată de buddhism şi a învăţat singură limba sanscrită şi cea tibetană. Ulterior se va muta la Beijing, unde va studia muzica la Academia de Arte.
La vârsta de 18 ani, lansează primul album. intitulat "Dong Ba La", însă încă nu îşi alesese numele de scenă, folosindu-l pe cel de botez. Una din melodiile ei care m-au impresionat în mod special este "Holy Incense", apărută în 2006, pe coloana sonoră a filmului "Prince of the Himalayas", regizat de Sherwood Hu. Un an mai târziu apare cel de-al doilea album al artistei, de această dată folosind numele Sa Dingding. Albumul se numeşte "Alive", are 10 trackuri. Limbile în care sunt cântate piesele sunt chineză, tibetană, sanscrită, laghu (al cărei ultim vorbitor a murit acum aproape 30 de ani) şi una imaginară, inventată de artistă. Genul muzical? E un pic dificil de încadrat, cel puţin pentru mine. Este o combinaţie între muzică electronică şi influenţele folclorice din partea locului. "Alive" este şi numele melodiei mele preferate de pe album, atât versiunea în sanscrită, cât şi cea în chineză. În 2010 lansează un al treilea album, intitulat "Harmony" şi produs de Marius de Vries. Acest album conţine 11 trackuri (13 o altă versiune a acestuia, având în plus două remixuri la melodia "Ha Ha Li Li"), dar şi o colaborare cu Paul Oakenfold.



Ea este cea care se ascunde în spatele vocii.

Melodia "Alive"



"Holy Incense"



"Ha Ha Li Li"



Bucuraţi-vă de Artă.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Vineri

Nu prea mai sunt la curent cu clipurile foarte vizionate de pe YouTube, cunoscute sub termenul de "viral videos", aşa că abia azi am ascultat pentru prima dată melodia "Friday" a Rebeccăi Black. Pentru necunoscători (dacă există), o s-o postez mai jos:



Ce are atât de special această melodie puerilă, stupidă, cu auto-tune, versuri de copil retard şi negativ destul de catchy? La prima ascultare, nimic. Abia când ne uităm la câte vizualizări are pe YouTube, de pe 10 februarie 2011, ne dăm seama: 45.715.568 and counting. Făcând o paralelă, clipul melodiei "I need a doctor" are doar 20.561.028 şi este urcat pe YouTube la două săptămâni distanţă.
"Friday" este considerată poate cea mai proastă melodie din toate timpurile, 90 % dintre cei care au ascultat-o având această părere. De asemenea, negativul fiind catchy, mulţi consideră versurile ca fiind cele mai stupide din toate timpurile. Cei care zic asta cu siguranţă n-au ascultat cu atenţie...



sau...



sau...



Versurile nu sunt stupide atunci când refrenul e o adunătură de cuvinte fără logică, nu? Nu sunt stupide nici când cântăreaţa zice că o doare că iubitul ştie că îl înşeală, dar ea o face în continuare, nu? Şi, desigur, nu sunt stupide nici expresii ca "Mommy got an ass like a donkey, with a monkey, look like King Kong", nu? Desigur... Să nu se înţeleagă că mie îmi place "Friday", dar mi se par nedrepte asemenea comentarii.

MariusZ.

September

Ce ştim noi despre luna septembrie? Este cea de-a noua lună din calendarul gregorian, începutul toamnei în emisfera nordică şi al primăverii în cea sudică. Data de 1 septembrie reprezintă începutul Anului Nou bisericesc şi era odinioară şi începutul anului şcolar preuniversitar. No... acum anul şcolar preuniversitar începe pe 13-14-15 septembrie. Ce mai ştim noi despre luna septembrie? Da, este un pic ciudat ca a noua lună a anului să înceapă cu "sept". "Septem" înseamnă în limba latină "şapte", în timp "septimus" înseamnă "al şaptelea". De ce aduc asta în discuţie? Pentru că, practic, în calendarul roman, septembrie era cea de-a şaptea lună a anului, lucru destul de evident. Aşa... ceva nou despre septembrie?

Petra Linnea Paula Marklund este, cu siguranţă, un nume care multora nu le spune absolut nimic. De ce ar trebui? Pentru că melodiile ei au fost destul de apreciate aici, în ţărişoara noastră. Petra Linnea Paula Marklund este o cântăreaţă suedeză de muzică dance, care a lansat melodii ca "La La La (Never give it up)", "Satellites", "September all over" sau "Cry for you". Desigur, ea este cunoscută sub numele de scenă September şi reprezintă cu adevărat luna septembrie. Este născută pe 12 septembrie 1984, iar numerele datei ei de naştere (12.9.1984) au suma 34 (3+4...). Nici că se putea să aleagă un nume de scenă mai potrivit.

Bun, de ce am ales să scriu despre ea? Pe data de 14 februarie 2011, a fost lansat noul ei album, intitulat "Love CPR". Din păcate, nu s-a auzit niciunul din single-urile de pe albumul ei pe posturile româneşti (sau, în orice caz, nu au fost promovate aşa cum ar fi meritat). Primul şi cel mai apreciat single a fost "Mikrofonkåt", care a fost number one în Suedia timp de 11 săptămâni. Desigur, o melodie în limba suedeză nu ar fi avut prea mare succes în lume, deci a fost înregistrată şi o versiune în engleză, "Me & My Microphone".

Propunere pentru posturile TV de muzică româneşti? "Resuscitate me".



Propuneri pentru posturile de radio româneşti? "Mikrofonkåt" şi "Party in my head".






Propunere pentru cititori? Întreg albumul "Love CPR".



01. Party In My Head
02. Resuscitate Me (Radio Edit)
03. Something’s Going On
04. Intimate Connection
05. Heat Rising
06. Walk Away
07. Ricochet
08. Hands Up
09. Me & My Microphone
10. Music
11. My Emergency
12. Walk Alone
13. White Flag
14. Bump and Grind
15. Baksmälla (feat. Petter)
16. Kärlekens tunga
17. Mikrofonkåt
18. Vem ska jag tro på
19. Teddybjörnen Fredriksson
20. Nobody Knows

Bucuraţi-vă de Muzică.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Tûztánc

Am revenit după mai multe săptămâni de absenţă. Motivele sunt mai puţin importante. Aici şi acum vorbesc despre Muzică.

Trupa pe care o voi prezenta astăzi pe scurt este Nox. Înfiinţată în 2003, trupa a lansat până acum şapte albume, reuşind să combine muzica tradiţională cu ritmurile moderne. Membrii sunt Szilvia Peter Szabo şi Tamas Nagy. Poate cea mai cunoscută melodie a lor în România este "Forogj, vilag!", cu care au participat la ediţia din 2005 a Eurovision, unde au ocupat locul 12.



Au avut de departe cea mai bună coregrafie din concurs şi o melodie pe măsură, dar se pare că nu asta contează pentru a câştiga, nu? În fine, trupa şi-a continuat activitatea, fiind foarte apreciată pe plan intern. Albumele lor s-au vândut în aproximativ 200 de mii de copii, câştigând opt discuri de platină şi două de aur.

Melodia pe care vreau să o recomand astăzi se numeşte "Tûztánc" şi face parte de pe albumul "Bûvölet", din 2003.



Bucuraţi-vă de Muzică.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Remember... Iedera

Începutul anilor 2000... Ce muzică se făcea atunci. Categoric, sunt foarte cunoscute hiturile unor trupe ca 3 Sud Est, Animal X, Akcent, Voltaj, Axxa, Andre, dar... nu erau acestea singurele de pe piaţă.

Câţi vă mai aduceţi aminte de Iedera? Cred că nu prea mulţi. Atunci când mă gândesc la Iedera, îmi vine în minte piesa "Cu Miss România", cover după Salt'n Pepa - Push it. Din păcate, este cam stupidă, dar nu pe asta am de gând să o recomand. Recomandarea mea este "Ce bine mimezi fericirea", melodie de prin 2002-2003. Pe atunci se spunea că băieţii de la Iedera lucrau şi la un al doilea album, dar nu prea ştiu ce s-a ales de el, genul muzical abordat nefiind prea popular în România. În fine, ce pot să spun. Bucuraţi-vă de muzică.



Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Folclorul nostru, cel de toate zilele

O bună parte din locuitorii acestei planete nu ştiu nimic despre folclorul românesc. Chiar în România, doinele nu se mai aud decât, în cel mai bun caz, la şcoală, la orele de muzică. Este păcat ca folclorul nostru să se piardă astfel, atunci când este atât de bogat şi de frumos.

Azi dimineaţă am găsit pe YouTube, întâmplător, canalul lui Fabr1s, care urcă muzică folclorică românească din toate zonele. Felicitări celui care a creat acest canal de YouTube. Folclorul românesc chiar merită mult mai multă promovare decât cea pe care o are la momentul actual. Iată cam ce se găseşte pe acest canal:





Bucuraţi-vă de Artă.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Urmaşul lui Hachiko

Îl mai ţineţi minte pe Hachiko? Eu nu cred că o să pot să-l uit niciodată. Povestea lui este una dintre cele mai frumoase din toate timpurile şi este o lecţie pe care ar trebui să o învăţăm cu toţii. Chiar suntem noi acea specie superioară? Întâmplările recente mă fac să cred cu din ce în ce mai multă convingere că nu suntem o specie superioară. Contează atât de mult că noi putem vorbi şi gândi, iar câinii nu? Desigur, în ochii unora acesta este cel mai bun argument cu care vin să susţină că suntem specia superioară.

În aceste vremuri tulburi, când totul pare să se distrugă cu o viteză uimitoare, se întâmplă să apară cineva care să ne dea lecţii. Nu, nu este nici politician, nici filosof, nici preot, ci... un câine. Aceste animale, pe care mulţi vor să le tortureze sau să le omoare, reuşesc să ne dea nişte lecţii atât de preţioase. Învăţăm noi ceva?

În Brazilia, aproape de Rio de Janeiro, au avut loc nişte inundaţii şi alunecări de teren, în urma cărora au murit cel puţin 635 de oameni. Printre aceştia se află şi Cristina Maria Cesario Santana. Ce are această femeie atât de special? Un câine, pe care l-a botezat Leao. Duminică, Leao a fost surprins într-o fotografie, stând în dreptul mormântului stăpânei lui, din cimitirul Teresopolis, dovedind faptul că într-adevăr, câinii ne pot învăţa cea mai importantă lecţie: credinţa.


Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Vagilased

Cine mă cunoaşte, ştie că eu sunt dornic să aflu cât mai multe despre culturile lumii în care trăim. Am ascultat muzică în vreo 40 de limbi (nu exagerez), majoritatea melodiilor având influenţe din folclorul poporului din care făceau parte respectivii cântăreţi. O trupă pe care am ascultat-o cu plăcere şi care pot spune că m-a cucerit, este Vagilased.

Vagilased este o trupa estoniana, formata in anul 2000, de către şase tineri muzicieni, absolvenţi ai Academiei Culturale Viljandi. Ei au reuşit să combine stiluri de muzică, precum cea tradiţională estoniană, jazz, rock, pop, cu mare uşurinţă. Sound-ul lor reprezintă ceva nou, cel puţin pentru noi, având în vedere că o cultură, cum este cea estoniană, nu ne este cunoscută. De fapt... nici măcar cultura noastră nu este promovată, din păcate, dar asta este altă poveste. Revenind la Vagilased, melodia care m-a cucerit este "Kulla Kutse", pe care o şi recomand.



Bucuraţi-vă de muzică.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

În spiritul iernii - "Ninsoarea de adio"

Este marţi, 21 decembrie 2010. Iarna a pus stăpânire pe ţara noastră, însă noi încercăm să nu dăm atenţie subiectului acestuia. În curând vine Crăciunul, sărbătoare care aduce fericirea în sufletele tuturor (cel puţin teoretic), deci atenţia noastră este îndreptată către Naşterea Domnului nostru, Iisus Hristos.
Cu toate că temperaturile cresc, încă mai avem iarna şi este posibil să avem, în sfârşit, un Crăciun cu zăpadă. Ce îmbină excelent spiritul iernii cu cel al Crăciunului? Evident, colindele. Ce poate să fie mai frumos decât să asculţi colinde ROMÂNEŞTI, cântate de artişti în adevăratul sens al cuvântului? Cu siguranţă, nimic. Colindele sunt cele care reuşesc să liniştească sufletul în clipele cele mai grele. Ce voi prezenta, însă, acum nu este neapărat un colind, ci o baladă în spiritul iernii. Aceasta se numeşte "Ninsoarea de adio", este cântată de Beatrice Cristea, o voce absolut senzaţionale, muzica este compusă de Vanghele Gogu, iar versurile sunt scrise de Maestrul Adrian Păunescu.



1. Aseara cand ne desparteam, aseara
Tot mai era un pic de primavara
Si-acum arunca ochii pe fereastra
A viscolit pe despartirea noastra
Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte
Departe s-a facut foarte departe
Si ninge intre noi ninsoare mare
Ninsoare de sfarsit de calendare

R: Si ochii nu mai au ce sa mai vada
Doar urme de jivine prin zapada
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi siciliana

2. Si vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunta trist violoncelul
Si harpa, si pianul ma omoara
Reverberandu-mi fulgii de afara
Mai latra undeva de frig un caine
Dar tu ce faci in ziua fara maine
De fapt, de ce te-ntreb, cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine

3. Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru
Sa iasa lupii, agentii foamei sure
Din fiecare palcuri de padure
Sa vina prin orase mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii
Si posta, in aceste vremuri stranii
Sa-ntarzie cu lunile si anii

R: Sa vezi si tu ce strigat tragic este
Sa nu mai dai de tine nicio veste
Pe ochi am doar cand ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza
Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua
E doar ninsoarea noastra de adio

Bucuraţi-vă de Artă,
MariusZ.

Iubind iarna

Care poate să fie cel mai tare lucru pe care să-l faci după ce a nins toată noaptea? Să ieşi din oraş, desigur.

Lucruri ciudate se întâmplă prin ţărişoara noastră. Desigur, sunt de acord că nu mai sunt bani de nimic, pentru că simţim asta cu toţii ("toţi" însemnând oamenii de rând), dar criza asta chiar ajunge să afecteze grav minţile oamenilor, am impresia, altfel nici nu pot să îmi explic de ce ar veni cineva cu o maşină mare care să taseze zăpada, în loc să o înlăture de pe şosea sau să pună sare sau nisip peste ea. Ah, sau... poate e şi explicaţia că şoferul şi cel care l-a pus să facă asta erau cam cretini.

În fine, am trecut de cretinul care tasa zăpada şi am început să urcăm pe deal cu maşina. Şoseaua era îngheţată şi, desigur, existau destule curbe în urcare, deci existau toate şansele ca maşina să rămână blocată. Ce s-a întâmplat? Maşina a rămas blocată şi a trebuit să fie tractată în două rânduri. Dacă motivul plecării nu era un control medical, categoric n-am fi ieşit din casă. Au urmat mai multe alternanţe deal-vale până am ajuns la destinaţie, în sfârşit. La întoarcere am luat-o pe un alt drum, care era mult mai uşor de străbătut decât cel pe care am venit.

Oricum, iubesc iarna în felul meu. Îmi place să admir peisajele montane pe timp de iarnă, care sunt absolut superbe. Singur problemă a mea este că... nu prea pot să ies din casă (gripă, viroză, sensibilitate foarte mare la frig), deci pot doar să mă uit pe geam, iubind iarna dinăuntru.

Pace, Lumină şi Iubire,
MariusZ.

Române...

Este ale optsprezecelea 1 decembrie al meu şi nu ştiu dacă am mai văzut vreodată lucrurile aşa cum le văd acum...

la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a avut loc o Mare Adunare Naţională în cadrul căreia s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România, adică Marea Unire. Poze de la faţa locului am postat în urmă cu doi ani, iar mai multe date despre fotograful Samoilă Mârza pot fi găsite aici. Cum a fost sărbătorit 1 decembrie anul acesta? Nu vreau să discut despre acest aspect, pentru că este foarte trist şi denigrator în acelaşi timp. Pentru mine un lucru este clar: 1 decembrie are o semnificaţie aparte, dar în condiţiile în care ţara nu este întreagă, pare că nu are acelaşi farmec.

Timp de atâţia ani moldovenii, muntenii şi ardelenii au luptat pentru drepturile lor, pentru menţinerea fiinţei statale. Ceva era însă ciudat. Moldoveanul vorbea aceeaşi limbă ca munteanul şi ardeleanul. Simţeau că exista o legătură aparte între ei. Cum se putea ca ei să facă parte din popoare diferite atunci când vorbeau aceeaşi limbă, aveau aceeaşi religie, îi aveau ca strămoşi comuni pe daci şi pe romani? Era doar o chestiune de timp până când avea să se înfăptuiască Unirea. Cum era să se întâmple acest lucru în condiţiile în care existau atâţia vecini care ne doreau "binele"? Trebuia multă răbdare pentru acest lucru. Din păcate, prima Unire, cea a lui Mihai Viteazu, s-a desfăşurat într-un context foarte nefericit pe care cred că îl cunoaşte toată lumea. Au urmat mai bine de 250 de ani de suferinţă, timp în care am pierdut Bucovina (1775), Basarabia (1812), Banatul era sub stăpânire habsburgică, Dobrogea sub cea otomană. În 1859 a avut loc Mica Unire, cea a Moldovei cu Ţara Românească. Ardealul, Basarabia (1856-1878 - sudul ei a fost anexat Moldovei/României), Bucovina, Banatul, Dobrogea, toate rămăseseră însă sub stăpânire străină. Primul teritoriu care s-a întors la România a fost Dobrogea, în 1878, în urma unui schimb cu Imperiul Ţarist. România a cedat trei judeţe din Basarabia de Sud pentru a primi Dobrogea de nord. În 1913 România primeşte şi Dobrogea de sud, Cadrilaterul. În 1918 s-a întâmplat ceea ce românii de pretutindeni şi-au dorit dintotdeauna: MAREA UNIRE. Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, toate se uneau cu România. Marea Unire avea să fie recunoscută abia în 1920, după încheierea Congresului de la Paris. Acesta a fost cel mai bun moment al României, însă tot ce este frumos nu ţine... În 1939 s-a semnat Pactul Ribentropp-Molotov, prin care Germania Nazistă a lui Hitler şi Uniunea Sovietică jucau la zaruri statele din estul Europei. Astfel, Polonia a fost împărţită frăţeşte între cele două state semnatare, iar Germania a declarat că nu va interveni dacă URSS va anexa Basarabia. În 1940, URSS a ocupat Basarabia, Ungaria a ocupat jumătate din Transilvania (în urma Dictatului de la Viena), iar Bulgaria a recuperat Cadrilaterul. Ciopârţită, România a intrat în Război de partea Puterilor Axei, sub conducerea mareşalului Ion Antonescu. Românii au trecut Prutul, au recuperat Basarabia şi au continuat alături de aliaţii lor (pentru că nu poţi fi aliat cu cineva care te-a ajutat numai până când îţi vezi sacii în căruţă), însă germanii au uitat ceva esenţial: în Rusia ai ca adversar nu doar rusul, ci şi iarna. Au urmat înfângeri ale Puterilor Axei, care au început să se retragă. Văzând că situaţia era extrem de gravă, oamenii politici români, printre care şi comuniştii, au decis să întoarcă armele împotriva germanilor, la 23 august 1944, şi să se alăture Uniunii Sovietice, acceptând din start statutul de "ţară învinsă". Şi astfel, deşi România era de partea învingătorilor, era o ţară învinsă. De ce era astfel? Pentru că România Mare nu mai exista, rămânând doar amintirea ei, singurul teritoriu recuperat fiind jumătatea vestică a Transilvaniei de la unguri. Nordul Bucovinei ajungea la URSS, actualmente fiind în componenţa Ucrainei. Basarabia ajungea la URSS, acum o parte din ea fiind stat independent, iar o altă parte fiind în componenţa Ucrainei. Cadrilaterul a fost recuperat în 1940 de către bulgari şi nu a mai fost cedat.

De ce am scris asta într-o postare de 1 decembrie? Motivul este simplu. Cu toate că este o zi de sărbătoare, trebuie să ne amintim de faptul că România Mare nu mai este. Am avut ocazia să ne unim cu fraţii noştri de peste Prut în 1992, dar nu s-a dorit asta. Cadrilaterul probabil că nu-l vom mai avea niciodată... Cât despre Bucovina, voi lăsa melodia următoare să spună totul:



Trebuie să nu ne uităm fraţii care se află pe pământ românesc, dar alipit altui stat. Să ne ajute Dumnezeu să fim din nou aşa cum eram în 1918: învingători, uniţi, demni!

La mulţi ani, România!
MariusZ.

P.S. Doar ceva mai am de adăugat. Am început postarea asta pe 1 decembrie, dar nu am avut timp să o termin decât acum, pe 16.