marți, 30 decembrie 2008

Ultimul revelion al lui Arkadiusz Wattenberg

-Arkadiusz, zise Larissa. Arkadiusz, doar nu vorbesti serios...
-Serios ori ba, voi tot trebuie sa plecati de aici.
Il privi cu lacrimi in ochi si il imbratisa, ca si cum ar fi stiut ca este pentru ultima oara cand o face. Oricum era usor de anticipat ca el nu putea avea alta soarta decat moartea. Din pivnita casei in care patrunsesera patrulele naziste, singura scapare era un tunel subteran ce avea iesire in afara orasului Kielce, pe care il construisera parintii Larissei, impreuna cu cativa vecini, in timpul Primului Razboi Mondial. Aveau mare noroc pentru ca stateau intr-o casa aflata undeva la marginea orasului. Usa tunelului era vizibila, insa putea fi acoperita de cineva care ramanea in urma. Acel cineva nu putea fi decat el, Arkadiusz. Isi saruta sotia si fetita pentru ultima data si inchise usa dupa ele, ascunzand-o sub un dulap vechi, prafuit. La doar cateva secunde dupa aceasta, trei namile de oameni, undeva la 1.95 m, imbracati in niste uniforme kaki, cu ochii goi, manati de o furie nebuna indusa de un om care nici macar nu apartinea natiei lor, au spart usa pivnitei si au inceput sa zbiere in limba lor:
-Am gasit un nenorocit de evreu! Avem ce face toata noaptea!
Lui Arkadiusz i se facu inima cat un purice, insa se impacase cu soarta sa imediat ce si-a trimis sotia si fetita in tunelul ce avea iesire in afara orasului. Si ce revelion frumos avusese pana atunci, impreuna cu familia sa. Nimeni nu isi inchipuia ca avea sa fie ultimul lor revelion impreuna.
Arkadiusz Wattenberg era un polonez nascut intr-o familie de evrei. Cu toate acestea, el a preferat sa nu creada in nimic. Sau credea? Pe de-o parte, nu accepta invataturile iudaice, pentru ca simtea ca sunt absurde si nu i se potrivesc. Pe de-alta parte, nu putea sa le spuna parintilor sai ca el, de fapt, credea in Dumnezeu, pentru ca l-ar fi renegat cu siguranta. A preferat sa le spuna ca este ateu si ca merge numai pe drumul care crede el ca este bun. Incepuse chiar sa creada in spusele sale, insa de fiecare data cand trecea pe langa o biserica crestina, avea un sentiment de apropiere, simtea o dragoste fata de cel pe care parintii sai il refuzasera. Nu avea, insa, curajul sa intre in biserica.
O intalnise pe Larissa Grozdanovszky in 1933, pe cand amandoi aveau 17 ani, la aniversarea unui prieten comun, Lukasz Wozniek. Intr-adevar, a fost dragoste la prima vedere, insa au trecut cateva luni bune pana cand cei doi au avut curajul sa isi exprime sentimentele unul fata de celalalt. Primul lor sarut a fost exact in urma cu 7 ani, la Revelionul 1934, culmea, tot datorita lui Lukasz, care i-a adus impreuna. Adevarat Cupidon acest om. Fetita lor s-a nascut cu 3 ani in urma, insa nu au apucat sa se casatoreasca. De ce? Arkadiusz nu stia legea carei credinte ar fi putut sa o faca. Nu era evreu decat la origine, crestin in suflet si ateu pentru parintii sai. Larissa a inteles acest aspect si, cu toate ca nu puteau sa se casatoreasca momentan, a ramas cu el, iubindu-l prea mult.
Ceva s-a intamplat cu el, insa, in anul respectiv, 1940. Se plimba impreuna cu iubita sa si fetita sa prin oras, in dimineata zilei de Craciun, cand a vazut aglomeratie mare in fata unei biserici. Ochii sai se umplura de lacrimi si simtea nevoia sa intre si el in acea multime. Nu putea, insa, sa o lase deoparte pe Larissa.
-Vrei sa mergem si noi? ii zise ea, citindu-i gandurile parca.
Raspunsul sau intarzia, insa era usor de anticipat. Facu doar un semn de aprobare din cap, iar cei trei mersera in multime. Lumea il recunoscu si incepu sa il intrebe ce cauta el acolo, pentru ca era evreu. Le raspundea sec:
-Cred in Dumnezeu!
Aceasta prima intrare in biserica a reprezentat si hotararea de a se casatori cu Larissa in legea crestina, nepasandu-i cat aveau sa-l mustre parintii sau celelalte rude ale sale. Botezul trebuia sa aiba loc la o luna dupa aceste evenimente. Nu trecu nici macar o saptamana si toata aceasta fericire disparuse. Viitoarea familie Wattenberg petrecea Revelionul linistita, stand la o masa bogata, cu fel de fel de bucate preparate de Larissa. Radeau, mancau, dansau, se bucurau de fiecare clipa impreuna, nestiind ce avea sa vina. Raidurile naziste intrara in Kielce si incepura sa verifice fiecare casa, in cautare de "carne de tun". Raiduri naziste de Revelion? Cum se putea asa ceva? Oamenii aceia numai astfel stiau sa sarbatoreasca trecerea in noul an? Arkadiusz stia ca avea sa fie luat de ei numai cand s-ar fi aflat ca numele sau de familie e Wattenberg. Nemtii nu stateau la discutii cu nimeni in astfel de cazuri. Astfel ca s-au ascuns in pivnita, au incuiat usa (lucru ce nu avea cum sa ii opreasca pe nazisti), iar cei doi s-au sarutat pentru ultima data, tot de Revelion.

-Nume! zise un neamt.
-Wattenberg...Arkadiusz Wattenberg.
-Evreu jegos!
Arkadiusz isi facu semnul crucii si incepu sa se roage la Divinitatea pe care a fost invatat sa o urasca.
-Mein kommandant, evreul asta se roaga! zise un alt neamt.
-Si cati evrei nu se roaga de noi sa ii crutam, imbecilule?
-Mein kommandant, dar el nu se roaga de noi. El se roaga la...Dumnezeu.
-Mein Gott, este posibil?
Comandantul intra in pivnita si il vazu pe Arkadiusz stand in genunchi si rugandu-se. Era prima data cand vedea asa ceva. Il privea cu dispret si, in acelasi timp, cu o admiratie ciudata. Simtea ca avea o oarecare apropiere fata de el. Cu toate acestea, putea risca? Ce ar fi zis superiorii daca ar fi aflat ca a crutat un evreu? L-ar fi tratat mai rau ca pe un evreu. Nu voia sa il omoare, insa nici sa-l crute nu putea. Intr-un tarziu ii zise:
-Jude!
Arkadiusz nu raspunse. Era intrat, parca, intr-o transa.
-Jude! insista comandantul.
Arkadiusz nici macar nu se clinti. Comandantul se simtea frustrat ca, desi rasa sa era pura, era superioara, nu putea sa clinteasca un amarat de iudeu. Il striga, insa, pentru a treia oara:
-Wattenberg!
-Ja, kommandant.
-Ce crezi ca faci aici? Crezi ca ruga ta prefacuta ne va putea impresiona?
-Nein, kommandant. Nici macar nu speram la indurare din partea dumneavoastra.
-Atunci de ce ai facut-o?
-Am nume de evreu, parintii mei sunt evrei. Am fost crescut ca un evreu, insa nu am crezut niciodata in acele invataturi. Devenisem ateu, insa in sufletul meu sunt crestin. Crestin ca tine, crestin ca si cele trei namile care au dat buzna in pivnita, crestin ca austriacul ce conduce Germania.
-Cum indraznesti sa te consideri la acelasi nivel cu Fuhrerul? Jude, nu ti-e frica de moarte?
-Sunt la fel de "Jude" ca si tine, mein kommandant.
-Scheisse! zise comandantul, explodand de nervi. Nu iti dai seama ca te pot strivi ca pe o insecta? Cum indraznesti sa te consideri la acelasi nivel cu mine, la acelasi nivel cu Fuhrerul?
-Nu vrei sa ma omori, mein kommandant. O vad in ochii tai. Dar stiu ca o vei face, asa ca nu vreau sa iti mai mananc din timp, nu vreau sa le mai mananc din timp si distinselor tale namile, asa ca faceti-va treaba!
-Da, mein kommandant! zise una din namile. De ce mai stai de vorba cu evreul asta nenorocit? Sa-l luam si sa-l calcam in picioare!
-Nu! zise comandantul. Amice, zise incet catre Arkadiusz, nu te pot lasa liber, insa nu pot sa iti fac rau, nu pot sa te torturez si nici nu vreau. Imbecilii astia nu te cred, eu te cred. Esti crestin, insa nu am ce-ti face. Trebuie sa te omor.
-Stiu...
-Dar nu o voi face. Si stii de ce? zise el scotand revolverul.
-De ce?
-Ca nu vor exista martori care sa spuna ce s-a intamplat aici, nu?
Si intorcandu-se catre cele trei namile, ii impusca si ii omori pe loc, lasandu-l pe Arkadiusz fara nicio replica. Se intreba daca era un siretlic. Si daca nu era? Nu putea avea incredere intr-un neamt, chiar daca si-a impuscat camarazii si ti-a dat o mana de ajutor. Nu putea sa ii arate tunelul, le-ar fi aruncat in mainile nemtilor pe cele doua fiinte la care tinea cel mai mult. Il intreba pe comandant:
-Si acum ce ai de gand cu mine?
-Te scap, desigur! Imbraca-te cu hainele lui Hornig si imbraca-l tu cu ale tale. Apoi ia niste haine civile, pune-le intr-un geamantan si sa o taiem de-aici.
Arkadiusz inca il privea cu neincredere, insa se supuse. In zece minute era echipat si gata plecare. Hainele militare nu ii veneau prea bine, insa daca aceasta era singura sa scapare, de ce sa nu incerce? Nicio haina nu era patata cu sange, in afara de sapca, Hornig fiind impuscat in cap. A aruncat sapca pe foc, in soba, si a plecat impreuna cu comandantul, nevenindu-i sa creada ce sansa i s-a oferit. Un comandant nazist l-a scapat? Era cumva impotriva firii.
-Si acum unde mergem? ii zse Arkadiusz comandantului.
-In afara orasului, unde nu putem fi vazuti. Daca te intreaba cineva cine esti, spune-le ca te cheama Arkadiusz Hornig, subordonat al comandantului Hans Gebhardt din Kielce I.
-Kielce I?
-E un nume special pentru raidurile din acest oras. Au avut loc in intreg orasul. Nu cred, totusi, ca s-a mai gasit vreun om ca tine. Numele meu este Hans Gebhardt, dupa cum probabil ti-ai dat seama. Am, deasemenea, un act de identitate fals, sub numele Piotr Gadek. Iata-l, zise el aratandu-mi-l.
Pentru prima data, Arkadiusz simtea ca putea avea incredere in el. Era pentru prima data cand Arkadiusz avea incredere intr-un neamt. Orisicat de ateu sau crestin era, nu putea sa fie de acord cu actiunile nazistilor din acea perioada. Simtea ca trebuia sa ii spuna de tunel, de Larissa si de fetita sa, insa inapoi nu mai puteau merge. Nu puteau sa se intoarca intr-o casa unde tocmai murisera trei militari nemti, dintre care unul imbracat in civil. Trebuiau sa fuga. Nu stia daca mai avea sa le vada vreodata, insa putea spera. Trecusera deja doua, ele iesisera din tunel si erau si la cativa km buni de oras. Ele aveau sa ajunga pana la rasarit in Jedrzejow. Inspre acel sat se indreptau si Arkadiusz si Hans.
-Ce mai revelion, zise Arkadiusz.
-Mie-mi spui? Cautam niste evrei pe care sa-i torturez si am dat de un evreu crestin. Poate...avem toti un loc pe Pamant.
-Cred ca n-am auzit bine...
-Ba ai auzit bine.
-Sper din tot sufletul sa fii sincer. Ati trecut prin Jedrzejow?
-Sunt trupe si acolo...
-Scheisse! Sotia si fetita mea sigur merg acolo. Parintii ei locuiesc in Jedrzejow acum.
-E evreica?
-E catolica.
-Stii, mein kamarad. Noi, germanii, nu suntem monstrii pe care ii consideri tu. Orice militar german este educat in asa fel incat sa fie un gentleman perfect, klar? Acele atrocitati sunt indreptate impotriva celor ce ni se opun noua si Fuhrerului. Sotia ta va fi in siguranta. Trebuie sa ajungem in Jedrzejow, sa o gasim pe sotia ta si sa fugim in Rusia. Cel putin o perioada vom fi in siguranta acolo.
-Multumesc mult pentru tot, Hans.

Arkadiusz Wattenberg, 1916-1941.

Bourne to Wrestle

Din 1 ianuarie 2008, noul blog, http://bournetowrestle.blogspot.com va va oferi cele mai noi stiri din wrestling si va prezenta figuri care au marcat, marcheaza sau vor marca aceasta industrie.

Persoanele care sunt interesate sa ma ajute cu acest blog, sa ma contacteze pe id-ul rap_sodic2006 .

luni, 29 decembrie 2008

Noul clip Pendulum - "Showdown"

Pendulum au filmat cel de-al patrulea clip de pe albumul "In Silico", la cel de-al patrulea single, pe care il vor lansa pe 5 ianuarie 2009. Melodia se numeste "Showdown", iar clipul este destul de dur, necaracteristic trupei (in Romania ar fi cenzurat pentru acelasi motiv pentru care a fost cenzurat si "Categoria grea" - Parazitii)



Stilul abordat pe primul album a fost unul mult mai bun, mult mai profund, insa nici cel de pe al doilea nu-mi displace. Sa vedem ce le rezerva viitorul celor de la Pendulum.

vineri, 26 decembrie 2008

Capitolul 7 (See dem angels preview)

Nu mai visez decat sange, morti, iar mirosul pe care il simt este al cadavrelor peste care am calcat cu nerusinare timp de mai bine de un an. Nu simt niciun regret si nicio dorinta de a indrepta tot ce am facut pana acum, desi pot. Timpul e in mainile mele, totul poate fi reparat cu o simpla bucata de fildes, combinata cu ciuperci halucinogene si frunze uscate de cannabis. Il pot face sa mearga unde vreau eu in trecut, insa o singura data: de ajuns cat sa imi repar o greseala. Odata folosit mecanismul, isi pierde toate proprietatile mistice, iar corespondentul sau din trecut se transforma in praf.
Raul din mine va fi mai puternic decat binele, orice ar fi, insa nu vreau sa am regrete, sa am remuscari. Si mereu este asa cum vreau. A trai cu regrete, cu remuscari, cu vinovatie, este cel mai mare blestem care poate fi aruncat asupra unui om, iar constiinta poate sa devina cel mai mare inamic al acestuia. Constiinta poate sa aduca omul la suicid, la depresii groaznice din care nu poate sa iasa decat in acest mod. Eu, poate, nu am pentru ce lupta, nu am pe nimeni si nici nu am nevoie de nimeni, insa oricine este de partea binelui este o persoana dependenta, o persoana care nu este intreaga din niciun punct de vedere. Raul iti ofera avantaje pe termen lung sau scurt.
Eu sunt atat de aproape de a gasi secretul vietii vesnice pe acest pamant... Daca ar afla altii de viitoarea mea descoperire, probabil as ajunge sa nu mai am ce conduce. De unde aceasta sete de a conduce? Poate este ceva ereditar. Bunicul meu a fost o persoana foarte puternica, facea multe cercetari in genul celor pe care le fac eu, insa nu si-a putut depasi niciodata conditia, din cauza faptului ca el INSUSI devenise dependent. Ce oameni slabi. Dependenta este cel mai evident semn al slabiciunii unui om. Raul iti poate aduce libertatea pe care ti-o doresti atat de mult, la care tanjesti inca de cand erai mic si erai certat de parintii tai pentru ca ieseai din vorba lor. Liberul arbitru este lucrul cel mai bun cu care a fost inzestrat omul, iar consecintele sunt doar niste superstitii. Divinitatea exista numai in mintea omului dependent, in mintea omului care este dornic de a se simti legat de ceva care este mai mare, mai puternic si mai important decat el. Datorita acestui fapt, eu consider ca nu fac nimic rau si doar le dau oamenilor ceea ce isi doresc: ceva care sa ii domine. Divinitatea este doar o superstitie, este doar o sperietoare, o incercare a omului de a-si manipula semenii sa faca exact ceea ce vrea el. Totul a inceput de la o mica mare explozie care a creat Universul, care a evoluat si care a ajuns in stadiul in care este acum. Nu exista Divinitate, exista doar soarta, doar destin, exist doar EU.
O casa construita doar din lemn de brad, undeva la patru metri sub pamant, cu ferestre, cu iluminare supranaturala (am zis eu „sa fie lumina” si s-a luminat intreaga casa) este salasul meu, locul unde imi fac veacul, locul unde au loc numeroase experimente (multumesc, bunicule, pentru faptul ca ai existat si mi-ai transmis aceasta dragoste pentru experimente, insa a sosit timpul cand ti-am depasit orice performanta). Simt uneori ca am uitat sa vorbesc, insa gasesc mereu aceeasi rezolvare: o aparitie scurta in mintea fratelui meu, prin care reusesc sa il induc si mai mult in eroare. El nu va sti niciodata ce am eu de gand, nu va putea sa isi dea seama de adevaratele mele conceptii. Este si un lucru destul de greu, intrucat eu sunt o persoana destul de complicata, o persoana pe care nu o vei descifra decat daca iti voi permite eu. Mintea mea este un loc in care am fost si prefer sa nu ma mai intorc. Fiecare amintire de-a mea care ar putea sa ma sensibilizeze a fost pusa intr-un loc sigur, tot in mintea mea, pe care nu il va gasi nimeni niciodata.

joi, 25 decembrie 2008

Craciun fericit

MariusZ va ureaza CRACIUN FERICIT, fie ca Sfanta Sarbatoare a Nasterii Domnului sa va aduca si sa ne aduca tuturor bucurii si linistea sufleteasca de care este atata nevoie.

Iata un colind al omului care realizeaza cele mai frumoase concerte de Craciun, Tudor Gheorghe.



Pace & dragoste,
MariusZ

marți, 23 decembrie 2008

You think you know me

Nimic nu e ceea ce pare. Niciun om nu este exact asa cum incearca el sa pozeze. Fiecare evidentiaza aspectele negative ale unui lucru sau ale unei persoane, indiferent de numarul sau gravitatea, ajungandu-se chiar dintr-un defect mic, dintr-o neintelegere, dintr-o interpretare gresita a cui nu trebuie sa se distruga viata unei persoane. Daca esti mai rece, mai inchis, mai introvertit, esti izolat de catre ceilalti (care sunt, pana la urma, varietati de-ale tale; in orice persoana vezi un EU, insa exista aspecte care te diferentiaza de respectivul); daca esti mai deschis, vorbaret, atunci risti sa fii luat de prost; daca esti undeva intre cele doua bariere, atunci ai o oarecare sansa sa fii acceptat. Dar chiar vrei sa fii acceptat? Chiar vrei sa devii si tu un om care eticheteaza, care crede ca el cunoaste pe toata lumea? Dar de ce ai face asta? Chiar atat de mult conteaza pentru tine sa fii acceptat de niste persoane in care nu poti avea nicio baza?
Stiu ca nu spun lucruri noi, stiu ca toate aceste lucruri le auziti si de la parinti, in muzica, la televizor, le cititi pe alte bloguri sau prin ziare, insa este incredibil de deranjant sa auzi la anumite persoane replici de genul "lasa ca stiu ca asa e, ca te cunosc prea bine". Multi psihologi considera ca omul nu se poate cunoaste 100 % pe sine pe intreaga durata a vietii sale, deci cum ar putea spune o persoana pe care o stiu de...mai putin timp decat ma stiu pe mine ca ma cunoaste, atat timp cat nici eu nu-mi stiu exact toate reactiile? Nu toata lumea a auzit de psihologi, unele persoane nici macar nu stiu ce inseamna psihologie, iar altii abia pot sa pronunte acest cuvant, prin urmare este vorba de o ignoranta totala a celor din jur. Tocmai aceasta ignoranta doare pana la urma, pentru ca vedeti voi...viitorul vine peste noi cu pasi repezi, iar generatia aceasta nu este deloc entuziasmanta. Multi cred ca stiu multe, insa nimeni nu stie nimic, in final.
Cu cat cercetezi mai mult, cu atat descoperi ca stii putin. Totul este sa cercetezi, totul e in mainile oamenilor, insa ignoranta, comoditatea, lenea de a gandi mai in profunzime problemele nu duc decat la declin. Fiecare se cunoaste pe sine intr-o anumita masura, insa nimeni nu cunoaste adevarata fata a aproapelui. Credeai ca ma cunosti?

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Clipurile din 2008

Ce a insemnat anul 2008 din punctul de vedere al clipurilor? Nimic special, nimic spectaculos...o usoara (?) intoxicare cu clipurile unor artisti (guess who) si...clisee peste clisee.
Am inceput excelent, cu aspectele negative. Iata si cateva aspecte destul de deranjante:
Girlicious - trupa din care fac parte patru fete frumusele americane si care au fost luate sub aripa protectoare a PCD. Ce a iesit? O trupa cat mai dezbracata, care reuseste sa ne aduca aminte de relatia Asia-Pops.


Girlicious - Stupid Shit
Vezi mai multe video din Muzica »
Basshunter - talentatul DJ nordic a scos o melodie pe care toata lumea o adora si o canta si o lauda, "Now you're gone". Dat fiind ca era ceva nou, mi-a placut si mie. Ce a urmat a fost o adevarata intoxicare. Basshunter A FACUT UN INTREG ALBUM CARE ARE, PRACTIC, ACEEASI MELODIE, REMIXATA DE "n" ORI. Mai grav este ca a scos clipuri pe banda rulanta...la aceeasi melodie remixata...cu aceeasi tipa in fiecare dintre ele... Oribil de-a dreptul, insa nu la fel de oribil ca declaratia lui: "I have sex once in a while, but I also love to masturbate". Prietene... Kitsch-ul e la ordinea zilei, deci singurul premiu pe care l-ar merita ar fi...O CAMERA.

Basshunter - Angel in the night

Basshunter & Alina - Numa numa

Rihanna - o fata frumusica, talentata, care pare sa fie de cativa ani buni pe piata, insa...e doar o iluzie. Este vorba si in acest caz despre o intoxicare grosolana, urmare a faptului ca a scos nu mai putin de 6 clipuri numai in 2008. Da, chiar sunt 6 clipuri. Se ajunsese chiar ca pe fiecare post de muzica sa fie Rihanna, in acelasi timp, dar cu clipuri diferite. Nu lovesc in calitatea clipurilor, desi "Disturbia" imi pare unul dintre cele mai cretine si scarboase clipuri scoase vreodata, insa...come on, nu mai exista nicio limita?


Rihanna - Disturbia (disturbing to watch)


Rihanna feat. Justin Timberlake - Rehab
Vezi mai multe video din TV »


Rihanna - Don't Stop The Music Video
Vezi mai multe video din Muzica »

Melodii bune cu clipuri slabe

Cats love Dogs - Zupper
*Trebuie sa recunosc, este una din melodiile mele preferate de anul acesta; am ascultat-o jumatate din primavara, o vara intreaga si chiar si putin din toamna si tot nu m-am plictisit de ea. Problema este ca face parte din categoria "melodii bune cu clipuri slabe". Adroidul care molipseste lumea cu virusul dansului este, in sine, o idee medie; machiajul interpretei, precum si costumatia ei sunt extrem de bizare, factori ce coboara extrem de mult calitatea clipului. Pacat.



Cats Love Dogs - Zupper - Music Video 2008
Vezi mai multe video din Muzica »

Inna - Hot

Pentru Dumnezeu, este hitul toamnei, al iernii, poate si al primaverii, iar daca posturile de radio se straduiesc, chiar al verii 2009. Este una din cele mai bune melodii ale anului 2008, fara indoiala. A cucerit mii, zeci de mii de ascultatori fara sa aiba clip la TV. O excelenta melodie de club, care ar fi meritat un clip mult mai inspirat.



Inna - Hot
Vezi mai multe video din Muzica »
P.S. Chiar si interpreta si-a dat seama ca acest clip e slab, asa ca a scos si o a doua versiune...mai slaba decat prima, din pacate.


DJ David & Dony - Sexy thing

Din hit in hit...acesta a fost hitul verii, doamnelor si domnilor. Ca si Inna - Hot, a fost o melodie care a cucerit o armata de ascultatori fara a avea un clip la TV. Ca si in cazul de mai sus, clipul este sub asteptari. Fata care este urmarita de camere pe toata durata clipului, precum si intalnirea dintre DJ si aceasta aduc foarte mult a Basshunter, un lucru ingrijorator (din punctul meu de vedere) pentru viitorul lui DJ David. Oricum, sunt sincer si recunosc faptul ca e un clip mai bun decat cele trei de mai sus.



Trecem de la melodii bune la melodii mai putin bune, cu clipuri pe masura. Aici nominalizez melodia "Punani" ("Pussy" in traducere libera) a Andrei Adam. O melodie care are un mesaj prost (indeamna la prostitutie, practic), are si un clip slab, la nivelul unuia din "hiturile" mai vechi ale Andei, "Nai Nai".



Prea multe rele nu fac nici macar cat un bine. Anul 2008 a fost un an in care au aparut multe clipuri kitschoase, insa printre ele s-au mai strecurat si cateva care chiar au un mesaj si care chiar merita vazute.

1.Flobots - Handlebars



Flobots - Handlebars
Vezi mai multe video din Muzica »

2.Kanye West - Love lockdown
*Un clip atat de simplu dar care transmite atat de multe; depinde si ce vede fiecare in acesta, depinde si felul in care sunt percepute triburile africane.



Kanye West - Love LockDown (HQ)
Vezi mai multe video din Muzica »

3.Kanye West feat. Chris Martin - Homecoming



Kanye West - Homecoming feat. Chris Martin [Official Video]
Vezi mai multe video din Muzica »

4.Smiley, Alex, Don Baxter & Moga - Am bani de dat
*Apreciez in special modul in care e realizat acest clip.



Smiley - Am Bani De Dat
Vezi mai multe video din Muzica »

5.Chase & Status feat. Plan B - Pieces
*Melodia si clipul se completeaza reciproc; o idee originala, intr-adevar.



6.Akcent - Stay with me
*Se poate spune ca sunt subiectiv, insa clipul acesta se apropie de valoarea clipului melodiei "Angels" atat prin modul in care e realizat, cat si prin mesajul prin care il transmite; love can save one's life



7.Dima Bilan - Believe
*Mesaj excelent, realizare excelenta, voce excelenta, melodie excelenta; nimeni nu a meritat sa castige Eurovisionul mai mult decat Dima Bilan.



Si premiul pentru THE MOST FUCKED UP CLIP OF THE YEAR REVINE

PARAZITII - DE ZIUA TA



I hope you enjoyed reading this as much as I enjoyed writing it.

Peace & love,
MariusZ

joi, 18 decembrie 2008

What about the future?

Cum ar fi sa schimbam locurile pentru un scurt timp? Cum ar fi ca eu sa nu mai am nicio amintire? Cum ar fi ca eu sa stau linistita si sa nu imi mai aduc aminte de nimic din ce s-a intamplat? Ar fi o adevarata utopie pentru cineva ca mine, care isi afiseaza rareori adevaratul zambet.
M-am nascut la periferia unui oras romanesc, unde abia daca auzeai un cuvant in romana toata ziua. Majoritatea localnicilor vorbeau limba tiganeasca si ne priveau cu niste ochi destul de ciudati pe noi, singurii romani din zona. Interesant este ca, desi tiganii sunt cunoscuti ca un neam scandalagiu, cel mai mare scandal venea de la noi din casa. Eu, Diana Ene, am avut o copilarie frumoasa? In mare a fost o copilarie normala, insa destul de nelinistita.
Tatal meu, Serban Ene, poate fi considerat un erou...de cine il asculta. In anul in care eu m-am nascut a avut loc si o mare miscare anticomunista pe care toata lumea o numeste Revolutie si care a rasturnat vechiul regim. Tatal meu a avut si el un rol destul de interesant in toata aceasta revolutie. Se facea ca tata, impreuna cu alti trei amarati care nu aveau ce face in perioada respectiva si, in loc sa se ascunda ca sa isi fereasca pielea, umblau teleleu prin oras, au fost zariti de catre niste militieni inca loiali raposatului, care aveau un ordin clar: "impuscati tot ce misca". Eu una nu stiu sigur daca era un ordin sau ei doreau sa isi sature pofta de sange... Chiar cand isi pierdusera speranta ca au sa impuste ceva in ziua respectiva, i-au zarit pe cei patru amarati si au inceput sa traga in ei ca intr-o partida de vanatoare. Ce a urmat este demn incredibil. Cei patru, in incercarea lor de a scapa, s-au raspandit haotic, tata intrand intr-un bloc intunecat. Marele sau noroc a fost faptul ca nu a venit dupa el decat un singur militian, pe care l-ar fi omorat (mereu descria o alta metoda pe care ar fi folosit-o), s-ar fi imbracat in hainele lui, i-ar fi luat arma si i-ar fi omorat si pe ceilalti. O poveste ieftina, pe care multi o inghit si il considera pe tata un erou. Eu nu zic decat ca tata s-a uitat la prea multe filme americane de spionaj, mai ales ca numai unul dintre cei cu care bantuia la momentul respectiv mai traia si mai putea confirma. Confirma el...mai mult din respect pentru tata, insa se vedea ca era destul de incurcat. Ceilalti doi ametiti au murit la Revolutie, insa nu din cauza militienilor, ci din cauza alcoolemiei foarte ridicate.
Ei bine, nu trecusera decat 6 ani de la Revolutie, iar tata incetase sa mai pozeze in erou. Alcoolul incepuse sa ii vina de hac si cine avea de suferit? Eu si mama mea, Simona Ene. Incepusem sa vad din ce in ce mai multe semne pe corpul mamei, cu care dormeam la momentul respectiv. Ea incerca sa nu isi acuze sotul, gasindu-i scuze din ce in ce mai patetice si venind cu variante din ce in ce mai putin credibile, pana cand i-am zis intr-o noapte:
-Mami, stiu si eu ce se intampla! Nu e nevoie sa minti...
Ea m-a sarutat pe frunte si m-a luat in brate. Tin minte ca si cum ar fi fost ieri, pentru ca a fost ultima noapte cand am mai dormit impreuna. Eram doar un copil, nu aveam cum sa stiu ce va urma. Speram doar ca toata acea nebunie sa se opreasca la un moment dat, pentru ca era socant de-a dreptul sa vezi cum un barbat cu pretentii de mare erou ar putea lovi o femeie in felul in care o lovea tata pe mama. Nu puteam sa simt decat dispret pentru tata, care, in lipsa banilor de bautura, incepuse sa amaneteze lucruri de prin casa. Mama era o persoana foarte calculata, o persoana care nu bea, nu fuma si ii dispretuia pe toti cei cu astfel de vicii. Suferea, insa, de sindromul femeii prostite (orbite) de dragoste. De cate ori nu si-a calcat peste orgoliu pentru o persoana care era exact ce dispretuia. Nu inteleg ce s-a intamplat. Mama le povestea vecinelor cu fuste inflorate ca la inceput era foarte frumos, ca la inceput o iubea, insa alcoolul l-a schimbat total pe tata. Totul a devenit si mai greu dupa ce mama si-a pierdut slujba, la doi ani dupa Revolutie (lucra intr-o amarata de cofetarie ca ospatarita; pe langa faptul ca trebuia sa faca naveta zilnic, mai era si prost platita). Mama, care era o femeie extraordinar de frumoasa, chiar si dupa ce m-a nascut pe mine, incepuse sa pozeze pentru o nou-infiintata companie de modeling. Contractul cu compania s-a incheiat la aproximativ o saptamana dupa, din cauza multelor semne pe care le avea mama pe corp. Groaznic...
In noaptea de dupa marturisirea mea, tata s-a intors acasa mai beat, mai furios, mai tulburat decat il vazusem vreodata. A intrat pe usa...mai exact, a rupt-o din balamale. Nu apuca sa o loveasca pe mama decat o data, ca ea se ridica repede, ia un cutit si il injunghie intr-un brat, dandu-si suficient timp sa ma traga pana in camera mea si sa inchida usa. Deschise un geam (camera era la parter) si ma scoase pe el, ea iesind in urma mea. Mama ma lua in brate si incepu sa fuga. Il auzeam urland in urma noastra, amenintandu-ne ca ne omoara. Ajungem la podul care facea legatura intre periferie si oras, iar eu o simteam pe mama din ce in ce mai obosita. Ea se opri si ma lasa jos, zicandu-mi sa fug cat mai repede posibil, inspre oras. Incepui sa alerg, incercand sa nu bag de seama ce auzeam in urma mea. Mama fusese ajunsa de tata. Dintr-o data s-a auzit urletul mamei, iar, la cateva secunde dupa, zgomotul unui lucru greu cazand in apa. M-am uitat in urma si am vazut toata scena: mama fusese aruncata peste pod de catre tata, dupa ce o injunghiase. Stapanindu-mi cu greu lacrimile, am facut exact ce mi-a zis mama: am fugit in oras, pana am ajuns in apropierea unor blocuri imense. Nu aveam unde sa stau, iar toata aceasta nenorocire se intamplase in luna noiembrie, ziua a patra. Mi-era frig si foame, insa nu puteam face mai nimic. Am intrat intr-unul din blocuri, unde m-am asezat intr-un colt al scarii blocului si am adormit.

joi, 11 decembrie 2008

Enigma - specialisti in a fi speciali

Traim intr-o epoca in care muzica romaneasca este revolutionata, practic. Tot mai multi artisti dispar din peisaj, lasand locul altora cu o valoare discutabila. Acum, muzica romaneasca se imparte in 4: cei vechi si buni si care sunt pe piata (Voltaj, Hi-Q, Animal X, Parazitii, Akcent, DJ Project, Morandi, Iris, Vama, Vita de Vie, Simplu), cei vechi si buni care nu lanseaza nimic (N&D, Holograf, BUG Mafia, Body & Soul, La Familia), cei tineri care promit (Fly Project - inca mai au de demonstrat, DJ David, DJ Rynno & Silvia, Inna, Play & Win) si categoria Magda Ciumac (Magda, Sexy Braileanca, Simona Senzual). Piata este mult mai saraca in comparatie cu anii trecuti, cand toata lumea se plangea ca apar multe trupe proaste, cu melodii proaste, dar care erau ascultate chiar si de critici.
Ei bine, toate acestea chiar nu conteaza. Exista ceva superior muzicii mainstream din Romania, exista ceva care ar merita mai multa atentie din partea noastra, exista o Enigma a carei destin este purtat de un roman stabilit in Germania. Acela este Michael Cretu, unul dintre cei mai apreciati compozitori romani din toate timpurile, care, alaturi de Sandra a avut cele mai mari succese. Multi au auzit, probabil, de proiectul Enigma (pentru ca nu este trupa propriu-zisa), de la parinti, nostalgici dupa muzica adolescentei lor. Desigur, Enigma a aparut undeva la inceputul anilor '90, cand Michael Cretu si Sandra erau deja cunoscuti pentru melodii precum "Maria Magdalena", "In the heat of the night" sau "Hiroshima". Stilul lor s-a schimbat, insa. Sound-ul anilor '80 deja nu mai era agreat de ascultatori, astfel ca ei au venit cu ceva nou, cu ceva special: muzica new-age, ambientala. Primul single Enigma a fost "Sadeness (Part I)", de pe albumul "MCMXC a.D.", din 1990. Acesta era atat de neobisnuit, incat americanii nu au stiut exact unde sa-l incadreze, ajungand pe locul 5 in The Billboard Hot 100, pe locul 6 in Modern Rock Tracks, pe locul 67 in Hot R&B/Hip-Hop Singles & Tracks si pe locul intai in Hot Dance Music/Club Play si Hot Dance Music/Maxi-Singles Sales. "Sadeness (Part I)" a fost melodia care a deschis drumul stilurilor de muzica mai sus mentionate. Al doilea album Enigma, "The Cross of Changes" (1993) a adus si una dintre cele mai reprezentative melodii ale proiectului, "Return to Innocence". Acesta poate fi considerat apogeul Enigmei, al carei album s-a vandut in 12 milioane de exemplare in toata lumea. Al treilea album a fost "Le roi est mort, vive le roi" (1996), vandut in peste 7 milioane de copii in lumea intreaga. Cel de-al patrulea album, "The Screen Behind the Mirror" (1999) este unul din preferatele mele, melodia "Gravity of Love" fiind, intr-adevar, o opera de arta. Folosind multe sample-uri, Michael Cretu a fost acuzat de plagiat, insa nimeni nu ii poate lua meritul ca a adus ceva nou in muzica. "Voyageur" (2003), "A Posteriori" (2006) si "Seven lives, many faces" (2008), sunt celelalte trei albume.
Tracklist-urile albumelor proiectului muzical Enigma sunt atat de sugestive, incat alcatuiesc o poveste a caror personaje sunt chiar ascultatorii.
Momentan, Michael Cretu este singurul membru al Enigmei. Cu toate acestea, a lansat in septembrie 2008 un album, "Seven lives, many faces", "Seven lives" fiind folosit ca theme song pentru Jocurile Olimpice din Beijing, transmise de EinsFestival, din Germania. Intr-adevar, acest album nu poate fi considerat unul dintre cele mai bune ale Enigmei, insa Michael Cretu a dat dovada de un profesionalism desavarsit, reusind sa treaca peste un moment foarte greu din viata sa, divortul de Sandra, si sa isi continue cariera.
Specialitatea in a fi special a fost adusa de Enigma in muzica si va dainui inca multi ani de acum inainte. Enigma - taticii muzicii ambientale mainstream.

Poza 1: Michael Cretu

Kind of shocking, isn't it?

Scotocind prin gandurile mele invalmasite de dupa 12 noaptea, gasesc ceva extraordinar. Imi aduc aminte de o scena superba in care niste copilasi de clasa primara stateau in genunchi si plantau niste copacei, in timp ce erau inconjurati de niste invatatori si politicieni si...etc. Vai, deci este o scena absolut superba, nu mi-am putut inchipui ca se poate ceva atat de frumos, insa traim intr-o lume atat de interesanta...
Copacii sunt folositi ca material electoral, vezi Doamne, daca ma vede votantul ca pun un copacel in pamant sau ca sunt in preajma cuiva care pune un copacel in pamant, atunci il cuceresc definitiv. Prietene, te anunt ca eu, ca votant, voi fi atat de usor de cucerit incat o sa fac in asa fel incat sa mi-l anuleze. Practic si strict pe partea economica, eu te vad pe tine, politician, ca bagi copacul in pamant, dar se taie copaci care sa se faca buletinele de vot. God damn it...ce pierdere de timp si de spatiu. Macar de-ar fi unul dintre voi care sa merite.
Si stiti ce mi se pare mai frumos? Ca unii sunt atat de inteligenti, incat chiar cad in plasa. Ce sa mai...pac - pune copacelu'; pac - da-i cu mopul prin scoli la inceput de an scolar; pac - fa niste ciorapei in direct la Realitatea, ca de, asa te voteaza lumea. Pac-pac-pac. Ajungi in Parlament si reprezinti poporul 4 ani de zile. Cat de simpatic...

In apartamentul meu sunt trei televizoare: unul in sufragerie, care e dat pe Antena 3, ca sa se afle guvernul, unul in bucatarie-hol (sunt comune), dat pe Realitatea, sa vedem ultimele reactii din partea domnului presedinte, si unul in camera mea. Eu sunt un urmaritor infocat al talkshow-urilor politice si ale conferintelor de presa tinute de politicieni, prin urmare televizorul meu este mereu pe Eurosport si ma uit la patinaj artistic.

Uitati-va pe Eurosport, in acest week-end, caci este patinaj artistic, un spectacol extraordinar, care cu siguranta va va incalzi sufletele in zilele reci de iarna.

miercuri, 10 decembrie 2008

Momente...

"Ciudat, trecutul nu ma mai preocupa
Prezentul ocupa prea mult spatiu pe hard"
Jivago

Cine ma cunoaste stie ca nu imi place sa ofer citate din persoane celebre, cum ar fi vechii filozofi greci, filozofii medievali nemti sau marii savanti ai secolului XX. Ciudat, cum tocmai eu, care incerc sa promovez valorile si sa scot in fata ce este mai bun, refuz sa apreciez valoarea acestor persoane. In schimb citez persoane precum Jivago, un om pe care il consider PREA bun pentru muzica romaneasca, desi nu mai sunt fan al muzicii rap.
Trebuie sa recunosc, nu sunt nici pe departe fan al filozofilor, nu pentru ca nu le pot intelege conceptiile, ci mai mult pentru ca acestea tind sa devina niste adevaruri unanim acceptate. Din acest motiv am ajuns chiar sa urasc unii filozofi pentru ceea ce au zis. Dupa parerea mea, singurul adevar este ca nu putem cunoaste adevarul adevarat, ci doar un adevar subiectiv. Fiecare vede si intelege adevarul intr-un mod unic. Astfel este perceputa si realitatea: intr-un mod unic, uneori putandu-se schimba dramatic. Eu am asemuit-o cu o mireasa nehotarata care se razgandeste in ziua nuntii, nepasandu-i ca a lasat in urma un barbat care tine la ea si doua familii, care puteau sa devina una. Multi ar fi tentati sa certe aceasta mireasa, sa o eticheteze ca fiind o persoana cu doua fete, care nu stie ce vrea sau, mai rau, o persoana care nu vrea decat sa faca rau.
Dar ce e raul? Raul este ceea ce ne invata la scoala ca nu e bine sa facem. Atunci binele ce este? Binele este ceea ce trebuie sa facem, adica ce cred ALTII ca trebuie sa facem. Astfel ca ajungem in situatia sa facem exact ce ne taie capul, fara sa mai avem aceste notiuni, de bine si rau. Unii zic ca binele este Vointa Divina. Nu neg aceasta posibilitate, insa nu este cu putinta ca si aceasta sa fie influentata de uman? Religia a fost cea mai buna metoda de manipulare a omului in epocile trecute. Biserica avea o putere incredibila, ucigand secole de-a randul persoane care faceau descoperiri, pe motiv ca ar fi fost eretici. Vremurile acelea au trecut, Inchizitia a murit, insa spiritul ei inca mai traieste, asteptand doar momentul potrivit in care sa se reinventeze. Momentul respectiv se apropie din ce in ce mai mult, iar liberul arbitru cu care ne-a inzestrat Dumnezeu este pus in pericol. Dar ce s-a intamplat atunci cand omul a primit mai mare libertate? A inceput sa huleasca, sa denigreze numele Celui de Sus. Nu este vorba ca o persoana ca mine ar avea o mentalitate medievala si si-ar dori ca acea Inchizitie sa se reformeze, insa ar trebui ca libertatea sa nu mai fie atat de prost inteleasa, iar lucrurile care nu trebuie atinse sau denigrate sa nu fie atinse sau denigrate. Omul trebuie sa inteleaga faptul ca trebuie sa existe ceva superior, daca el este muritor. Dar sunt momente si momente...de multe ori se simte mult prea sigur pe el si pe conceptiile sale, pe care le considera adevaruri. Drept sa spun, nu vreau ca toate cele scrise in acest post de pe un blog oarecare sa fie considerate niste adevaruri, pentru ca poate nu sunt cele mai bune conceptii. Adevarul adevarat nu-l vom afla niciodata.
Ciudat dar...se pare ca ajung si eu exact ceea ce urasc. Din pacate nu putem deveni intotdeauna ce ne dorim, insa putem incerca.

"Strigam la dracu', God damn it sau ca francezul
Ca sunt incerte toate ce ne par lumesti."
(Praeton & Jivago)

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Sa stii ca poti muri chiar maine si...sa zambesti

Este incredibil cum cineva ar putea sa faca asa ceva, insa pana la urma este destul de logica gandirea. Practic zici: "maine poate mor...daca ma resemnez, ce rezolv?". Oare cati dintre noi ar fi atat de puternici incat sa gandeasca astfel si nu grabeasca acest proces.
Anca Parghel a fost o femeie deosebita, o cantareata extraordinara, insa nu a fost apreciata la adevarata ei valoare. Iarasi se confirma gandirea pur omeneasca: avem ca idoli niste persoane care din punct de vedere artistic stau discutabil si din punct de vedere moral stau jalnic si uitam de persoanele care merita cu adevarat aprecierea noastra. Sa ne aducem aminte de cazul Laura Stoica. Multi dintre romanii din noua generatie nu auzisera de aceasta cantareata decat, poate, de pe la parinti sau bunici. Numele ei a trecut pe langa aceste specimene ca si cum nici n-ar fi existat, insa dupa ce au auzit ca a murit, dupa ce OTV-ul a televizat inmormantarea ei, au inceput sa asculte din curiozitate. Si cat de curios a fost ca le-a placut.
Spre deosebire de Laura Stoica, Anca Parghel a fost mai mediatizata, in special datorita faptului ca a scos albumul "Zamorena", in colaborare cu Tom Boxer, prin intermediul caruia, trebuie sa recunosc, am auzit si eu de dumneaei. Albumul este foarte bun din toate punctele de vedere si...pur si simplu nu se simte suferinta artistei in voce. Ce cadou frumos ar fi fost pentru Anca Parghel o participare la Eurovision cu melodia "Brasil" si o clasare cu siguranta superioara celei a lui Nico si Vlad Mirita. Sau poate ca nu aceasta a fost misiunea ei, poate ca nu trebuia sa ajunga la Eurovision. Poate ca adevarata ei misiune a fost sa ne dea noua, tuturor, o lectie de viata, o lectie despre cum sa iti traiesti ultimele luni, saptamani, zile, ore. Cum ziceam, pentru unele persoane, o astfel de atitudine ar fi cel putin ciudata, intrucat se gandesc de ce sa mai zambeasca, daca nu mai e nicio speranta? Nimic mai gresit. Un om care este grav bolnav si care apare la televizor si zambeste trebuie admirat pentru taria de caracter si, in niciun caz, considerat un ciudat. Asta inseamna sa traiesti cu adevarat: sa faci ce iti place pana in ultimul moment. Anca Parghel a facut acest lucru si merita toata dragostea pe care o putem acorda. Fizic nu o mai poate ajuta, insa sufletul ei, de acolo sus, din Ceruri, ne va multumi si ne va darui la randul sau toata dragostea.

Anca Parghel ne-a bucurat inimile cu muzica ei, iar in dimineata zilei de 5 decembrie 2008 i-a zambit mortii in fata si a urmat-o. Din aceasta zi nu va mai concerta pentru noi, ci pentru ingeri. Dumnezeu sa o odihneasca pe cea care a fost Anca Parghel, 1957-2008.

miercuri, 3 decembrie 2008

Neinsemnat



Privesc la ceas, timpul trece fara rost
Am pierdut o secunda plapanda din palma,
Pe care puteam s-o pastrez ca amintire
Cum pastrez amintirea chipului tau.
Neinsemnata efemerida aceasta secunda,
Neinsemnata ca orice sentiment pe care il am
In miez de noapte, cand ma trezesc din somn
Strigand numele tau ca un nebun neinsemnat.
Pierdut intr-un labirint plin de suflete ratacitoare
Pierd fiecare secunda intr-o ceata deasa...

1 detzembrie, mon cher...

Ma uit la ceas si constat ca este 3 decembrie. Ma uit afara...ceata, totul este intr-o ceata cumplita, care ar putea sa fie foarte bine taiata cu un briceag. Doar ca nu vrea sa dispara, fir-ar ea sa fie... Incep sa ma gandesc asa: "ceva mi-a scapat zilele astea, insa nu imi dau seama exact ce". Brusc, imi aduc aminte: "ah, am stat 6 zile acasa sa bolesc ca un fraier, pentru ca am racit din cauza ca mi-a fost prea cald...God damn it". Totusi, parca nu asta mi-a scapat. Era ceva maret si nu era legat (numai) de mine. La naiba...cum a putut sa-mi scape?! A fost 1 decembrie, Ziua Nationala a Romaniei.
"A fost?", ma intreb eu in mintea mea. Ma uit la cea si...da, vad bine. E 3 decembrie. Daca nu cumva vreo gaura neagra elvetiana a schimbat timpul, trebuie sa fi trecut 1 decembrie. Si cum mi-a scapat? Chiar a fost atat de neinsemnata aceasta aniversare a 90 de ani de la Marea Unire? A fost FOARTE neinsemnata. Cum sa nu fie neinsemnata cand cu o zi inainte au avut loc primele alegeri uninominale? Toata lumea era conectata la rasturnarile de situatie pe care ni le oferea BEC, insa...era 1 decembrie.
Ma simt de-a dreptul indignat. M-am trezit pe 1 decembrie destul de fericit, pentru ca nu m-a trezit altcineva decat pestele meu argintiu din acvariu, care face tot timpul scandal ca ii este foame (fratilor, Louie nu minte cu ABSOLUT nimic in desenele despre viata lui). Era ora 9, insa pana m-am trezit cu adevarat s-a facut 10. Ma duc la TV...extraordinar!!! Parade militare pe toate posturile. Incredibil, cat de frumos, cat de senzational! Toate posturile TV transmiteau parada militara din Bucuresti! Din Bucuresti?! Din cunostintele mele, Bucurestiul nu a fost decat locul unde era sa se semneze o pace atat de pacatoasa, incat ar fi trebuit sa le platim daune de razboi germanilor pana anul acest. Extraordinar, nu? Alba Iulia a fost ignorata, in mare parte, pentru capitala, pentru ca acolo erau cei mari, acolo si-au facut aparitia personajele principale ale scenei politice, acolo puteau stiristii sa comenteze lucruri de genul "iata-l pe X, de la partidul Y, venit la parada militara; maine vor incepe negocierile pentru formarea noului guvern, iar X spera sa fie prim-ministru". Cat de sinistru, cat de imbecil, cat de jenant, pana la urma, pentru intreaga natie romana. Alegerile sunt alegeri, intr-adevar, dar valorile nationale? Unde au disparut? S-a ajuns ca multi oameni sa nu stie nici macar cine este Alexandru Averescu, omul fara de care, probabil, tara noastra ar fi fost doar o treime din ce este acum. Dar conteaza?
I.L.Caragiale surprindea in "D-l Goe..." momentul zilei nationale, in care simteai ca este sarbatoare, in care chiar voiai sa participi la serbari, la parade...acum nu ai parte decat de o parada sinistra care pare mai mult un mars funebru si care tine sub o ora. In rest...nu e zi nationala, nu simti ca e sarbatoare, toata lumea este atat de indiferenta, incat daca stai putin sa te gandesti, nu ai cum sa nu fii indignat.
S-au facut 90 de ani de la Marea Unire, iar pe 24 ianuare 2009 se implinesc 150 de ani de la Mica Unire. Incercati s-o dregeti macar atunci, daca acum nu ati fost in stare, fiind atenti doar la alegeri. Cat de dragut... Dar...cui o sa ii pese, pana la urma? S-a pierdut extrem de mult din spiritul national, iar ceea ce s-a intamplat anul acesta ramane ca o rana adanca pe trupul Romaniei.





Fotografiile au fost facute de Samoila Marza (1886-1967), la fata locului: Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Mai multe puteti gasi accesand adresa http://www.dacoromania1.go.ro/nr15/samoila_marza.htm .

marți, 2 decembrie 2008

Death Magnetic


Metallica...un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Deja intrati in istoria muzicii pentru stilul lor inconfundabil si numeroasele distinctii cu aur, platina si chiar diamant, acesti oameni isi continua glorioasa lor cariera cu un album nou, care aminteste foarte mult de inceputurile lor: "Death Magnetic".
Lansat pe 12 septembrie 2008, noul album Metallica are 10 track-uri si reuseste sa stearga imaginea proasta facuta de albumul din 2003, "St.Anger". Parerile fanilor sunt impartite, insa majoritar favorabile. Cel mai mult s-a lovit in piesele "The day that never comes" (primul single al albumului) si "The Unforgiven III" (o continuare de la care se aveau asteptari enorme, avand in vedere primele doua parti), pe motiv ca ar fi de umplutura si nu reprezinta cu nimic Metallica pe care "cu totii o iubim". Eu nu sunt chiar atat de vehement in privinta celor doua melodii, desi nu prea diger marea majoritate a baladelor, care imi par niste kitsch-uri incredibile. "The day that never comes" poate sa fie considerata o continuare a melodiei "One", din urma cu aproape 20 de ani. Nu pot spune despre aceasta melodie ca este chiar cea mai buna de pe album, insa raportata la alte melodii de acelasi profil, nu merita criticata. De la "The Unforgiven III", totusi, trebuia sa recunosc ca ma asteptam la altceva. Versurile sunt, intr-adevar, demne de apreciat, insa pare mai mult un remake.
Albumul te baga direct in priza cu melodia "That was just your life" (una din preferintele mele, sa fiu sincer). Cum ar zice englezul, "this is a very good way to introduce yourself", deci 10/10 pentru alegerea facuta. "The end of the line" este a doua melodie de pe album, o melodie aproape la fel de buna ca prima, venind, practic, in continuarea acesteia, sprijinind continuitatea albumului, neintrand in monotonie. 9/10. A treia melodie de pe album este "Broken, beat and scarred", o melodie diferita fata de primele doua, ceva mai lenta, insa la fel de graitoare si zgomotoasa. Oamenii ne arata pentru a treia oara pe acest album ca, desi au trecut anii peste ei, nu si-au pierdut din forta. 9/10. Cea de-a patra melodie este primul single de pe album, "The day that never comes", o melodie care mie, sincer, imi place foarte mult, nu neaparat reprezentativa pentru album, insa destul de buna pentru a fi un single (doar-doar mai atragem asa si cativa cumparatori din alte sfere, nu?). 9/10. A cincea melodie este poate cea mai buna de pe album. Aceasta se numeste "All Nightmare Long", a fost theme song pentru pay-per-view-ul WWE, "No Mercy 2008" si va fi cel de-al cincilea single de pe album. Aduce putin cu "Master of Puppets", insa maretia acestei melodii va mai fi atinsa cu greu. Cu toate acestea, 10/10 pentru "All Nightmare Long". "Cyanide" este cea de-a sasea melodie de pe album si cel de-al treilea single. O melodie in nota albumului, aducand putin cu "Broken, beat and scarred", primeste 9/10. "The Unforgiven III", a saptea melodie de pe album, mi-am zis parerea despre ea, imi place destul de mult, numai ca pare un remake si acest lucru o trage putin in jos. 8/10. "The Judas Kiss", a opta melodie de pe album, al patrulea single, pot spune ca suna destul de interesant si ca putea sa fie dublat si de un videoclip. Still, 9/10. A noua melodie de pe album este "Suicide and Redemption", o melodie instrumentala care aduce aminte de Metallica anilor 80. Cu adevarat bun. 10/10. Last but not least, "My Apocalypse", al doilea single de pe album, mai slab decat "The Judas Kiss", totusi. 9/10.

Per total, albumul "Death Magnetic" primeste 92/100, nota 9.2 din partea mea. Felicitari pentru trupa Metallica.

Despre... fotbal

Cand vine vorba de fotbal, pot sa spun ca am cateva preferinte. Multi ma vor critica, poate, pentru preferintele mele, insa nu pentru libertate au murit tinerii in 1989?
Am crescut intr-o familie de stelisti, in spiritul stelist. Prin urmare, tineam cu Rapidul. Peste tot pe unde mergeam, ma laudam ca tin cu Rapidul, insa ceva era destul de ciudat: eram singurul. Intr-o gramada de stelisti si o mana de dinamovisti, eu eram singurul rapidist, care continua, totusi, sa isi sustina echipa. Tin minte ca, desi aveam doar opt ani, in 2000, am urlat de bucurie la fiecare gol pe care l-a primit Dinamo de la Foresta in acel 4-5 de poveste in Stefan cel Mare, dar si ca am plans dupa moartea lui Catalin Hildan, un om care daca nu ar fi murit, cu siguranta l-as fi iubit la fel de mult cum iubesc echipa la care a jucat. Parca a fost ieri cand, stand pe bancheta din spate, am citit pe prima pagina a PRO Sport "Capitanul a murit". Ce repede a trecut timpul.
Da, a trecut timpul, mi-am schimbat conceptiile despre fotbal si imi placea tot mai mult cum juca Rapiduletul meu. Cum zicea si sloganul acela pe care il baga pe gat suporterii giulesteni fanilor celorlalte echipe: eram singur impotriva tuturor. Eram un mare fan al lui Constantin Schumacher, un jucator care, dupa parerea mea, nu si-a atins niciodata adevaratul potential si motivul poate fi gasit in mentalitate. Avem multi jucatori cu un talent incredibil si care s-au pierdut pe drum: Romulus Buia, Marius Sava, Ionut Lutu, Robert Nita, etc.
Ceva s-a intamplat in 2003 si nu prea imi explicam ce: intr-una din zile am zis "de astazi tin cu Steaua" si...am tinut. Steaua nu batea pe nimeni (nu s-a schimbat mare lucru de atunci), deci alegerea mea era cel putin bizara, mai ales ca Rapidul castigase campionatul. Sa fiu sincer, nimic nu ma atragea la Steaua, poate doar faptul ca intreaga mea familie este stelista sa fi contat in acest caz. Cert este ca am ramas stelist si voi ramane stelist orice s-ar intampla. Nu e vorba aici de palmarescul Stelei, pentru ca, daca ar fi sa fim seriosi, nu a avut adversari remarcabili, insa Dinamo nu ar fi trecut de Lahti (avand in vedere ca au pierdut cu 17 Nentori...d'oh), iar celelalte echipe din campionatul romanesc de la momentul respectiv erau mai mult de umplutura (sa fim seriosi...FC Olt Scornicesti in Cupa Campionilor?). Nu ma intereseaza faptul ca Steaua e vazuta ca o echipa comunista, in special de rapidisti (care nu stiu faptul ca, in 1923, printr-o coincidenta ciudata, in acelasi timp cu echipa lor, Lokomotiv Moscova a fost infiintata de comunisti in Rusia). Nu ma intereseaza faptul ca voi fi facut oaie de suporterii altor echipe care, deasemenea, au poreclede animale. Nu conteaza niciun argument impotriva Stelei in fata mea, eu iubesc aceasta echipa fara niciun motiv.
Stelismul din sangele oricarei persoane ar avea o intensitate mai mica dupa 13 meciuri fara victorie si un al 14-lea victorie in urma unui gol marcat in minutul 92 cu fundul de catre un atacant grec adus pe 0 lei, 0 bani, care a fost accidentat in ultimul an. Steaua nu este in unul din momentele ei cele mai bune, asta este sigur, insa suporterii nu ar trebui sa uite sa incurajeze echipa. Suporterii stelisti se autointituleaza "intotdeauna superiori", insa acest lucru trebuie sa rezulte din comportamentul lor, din felul in care aleg sa isi sustina echipa, indiferent cat de aberante sunt deciziile patronului echipei. Nici mie nu mi se par normale multe din deciziile sale, insa echipa trebuie sustinuta.
Domnul Mircea Lucescu declara in urma cu cateva luni faptul ca proasta crestere mai mare ca in Ghencea nu o sa se gaseasca nicaieri. Faptele il contrazic. Nu pe Ghencea INTREAGA GALERIE I-A SCANDAT NUMELE LUI DANIEL NICULAE (UN OM CARE A INJURAT STEAUA CONSTANT), DUPA GOLUL SAU DIN PARTIDA ROMANIA - RUSIA, 3-0? In Giulesti, la Rapid - Wolfsburg, tin minte ca jucatorul nemtilor, Zvezdan Misimovic, a fost intampinat la schimbare de o ploaie de scuipati. Unde e proasta crestere, prietene?
Echipele mari au orgolii mari, iar suporterii echipelor mari au orgolii si asteptari si mai mari. De aceea parcursul Stelei in acest tur de campionat este unul deosebit de slab, insa nu imposibil de reparat. Cu liniste la echipa, cu suporterii de partea ei si cu acest antrenor serios care promite mult, Dorinel Munteanu, Steaua are sansa sa castige cel de-al 25-lea titlu de campioana a Romaniei si sa ajunga pentru a patra oara consecutiv in grupele Champions League. Nu este o performanta?

miercuri, 19 noiembrie 2008

Damn...

Ma trezesc...undeva. Nu pot sa imi dau seama exact unde sunt. Este un loc...ciudat, in intuneric. Dintr-o data, cateva lumini slabe s-au aprins in acest loc. Sunt intr-o camera in care totul este facut din lemn, insa nu exista nicio piesa de mobilier. Miroase atat de patrunzator a rasina, incat simt ca ma incearca o durere de cap. Incerc sa privesc pe geam, insa nu pot disting nimic. E ca si cum ar fi...vid. Ies din camera pe una dintre multele usi existente si ajung intr-alta, mult mai luminoasa, insa cu acelasi miros patrunzator de rasina. Este la fel de goala, singurul obiect de mobilier fiind un fotoliu de aceeasi culoare cu peretii si podeaua, camuflat perfect in unul din colturi. Dupa cateva minute, pe usa din fata mea intra ***, cu o imagine la fel de intunecata si inspaimantatoare ca a *** si se aseaza in fotoliu. Imi observa prezenta si ma priveste binevoitor. Vreau sa ma apropii de el, insa nu ma mai pot misca. Toti muschii mei refuza sa coopereze. Imi zambeste dulce, ca si cum totul ar fi in regula, ca si cum eu as fi binevenit, ca si cum ar fi ca...inainte. Dintr-o data aud cum bate cineva la una din usi. *** nu raspunde. Pur si simplu sta in fotoliu si ma priveste superior, parca prevestind ceva socant.
Dupa cateva minute in care tot a batut la usa, persoana a intrat in camera. Persoana poarta o pelerina neagra, un fes negru, manusi negre, pantofi negri si o geanta neagra. Fesul negru nu putea sa acopere si coditele rasta, care se prelingeau pe spatele pelerinei. Doamne... *** o priveste la fel de binevoitor cum ma privea si pe mine si ii face semn sa vina la el. E...***. Ea se apropie de el, ii arunca geanta si isi leapada pelerina.
-Ce vrei sa faci, draga? zise (el) sfidator. O sa ma omori cu ce ai tu aici?
-Moartea e o pedeapsa mult prea usoara pentru o scursura ca tine, zise (ea) cu o voce groasa, necaracteristica ei.
-Atunci ce cauti tu aici?
Ea baga mana intr-un buzunar, din care scoate ceva si il pune la pamant, in fata ei. El pare destul de speriat, nu pot sa inteleg de ce. Acest Mesia, se sperie de...***, pe care ar putea-o spulbera intr-o secunda. Dintr-o data incep sa ma misc inspre ei, oprindu-ma langa un perete, special pentru a putea vedea din perspectiva ce se intampla. Ciudat este ca eu pur si simplu nu am putut sa ma opun, insa...m-am obisnuit cu asa ceva. (Ea) a lasat in fata ei un dagru, parca invitandu-l pe *** sa il foloseasca.
-Hai, fa-o, zise ea cu aceeasi voce groasa. Stiu ca vrei s-o faci, stiu ca ai vrut sa o faci. STIU CA NU INSEMN NIMIC PENTRU TINE! NIMENI! Dar ai grija sa ma privesti in ochi tot timpul in care ma injunghii, privirea mea sa te urmareasca mereu, iar aceste cuvinte sa iti ramana intiparite in cap, pana in momentul in care vei muri! Dar stai, tu esti nemuritor, nu? PACAT! Vei pastra toate acestea in minte, in suflet, pentru totdeauna. Asta daca mai ai un suflet. Mai ai, nu?
-De ce esti aici? raspunse el nelinistit.
(Ea) scoate dintr-un buzunar o hartie mototolita, pe care o desface si incepe sa o citeasca:
-Draga nimeni, ce mai faci? Cum o mai duci? Nu te mai vazui de cand nu te mai vazui...
-Nimeni?...
-...Viata este foarte frumoasa, vazuta prin niste ochi goi, ca de mort. Simt ca nu mai apartin acestei lumi, ca eu sunt in plus si ca, pur si simplu, incurc. Oare asa sa fie? Asa crezi?
-***, opreste-te...
-Devin pe zi ce trece mai nimeni, incep sa iti seman. Ti-am scris in scrisoarea a opta despre acea lume nevazuta, ti-am povestit parca...era incredibil. Stii de ce? Pentru ca nu erai tu acolo!
-Te implor...
-Seamanul tau nu ia droguri, nu poate sa faca asa ceva. Pur si simplu ar fi impotriva principiilor lui morale, care si asa au fost calcate in picioare cu fiecare pas pe care il face pe acea carare care duce catre soare. Seamanul tau minte, nimeni.
Pentru prima data in multa vreme, observ ca in ochii lui apar lacrimi. Fiecare cuvant pe care il citeste ea pare sa il doara mai mult decat orice injunghiere cu dagrul aflat in fata ei. Chipul sau a devenit extrem de palid, la fel de alb precum ochii (ei). De ce ai vrut sa vad asta? Ai vrut sa vad ca ai un punct slab? Se arunca in fata ei, in genunchi, si incepe sa o implore sa termine. Ii strange picioarele in brate, precum face un sclav stapanului sau cand ii arunca un colt de paine sa manance. Ea, insa, este indiferenta la toate aceste scene. Scapa din stransoarea lui si, din inertie, el se loveste cu fata de podea. Probabil ca o alta persoana ar fi fost amuzata de acest lucru, insa nu si ea. Are mult prea multe pe suflet pentru a putea sa zambeasca macar.
-Nu mai pot saruta, continua ea pe un ton din ce in ce mai ridicat, pentru ca buzele mele ma ard cu fiecare secunda care trece si nu pot pasa aceasta durere si altcuiva. Cicatricile vizibile nu ma dor, sau cel putin nu le mai simt. M-am obisnuit cu ele. In schimb, fiecare lacrima care curge pe obrazul meu se poarta ca sarea pe ranile din sufletul meu. NIMENI! Cu toata dragostea, *** ***!
(El) izbucneste in lacrimi, iar (ea) il priveste cu o scarba incredibila. Nu prea pare sa il creada, cu toate ca durerea lui este vizibila. Parca ea ii spune “ce vei face acum?”. Il provoaca, practic.
-Ridica-te! ii zice ea in scarba.
-Nu...pot...
-Cum nu poti? Razi de mine? Te crezi zeu si te-am emotionat eu, chiar eu. Nu pot sa cred... Ridica-ti privirea! In fata ta este dagrul. Ce poti sa faci? Ce vei face?
-Nu vreau sa te omor...nu pot...
-Tu chiar crezi ca eu sunt proasta. Stii ceva? O sa iti zic un secret, pe care tu, cu toata telepatia ta, nu poti sa il afli. Stii de ce ? Pentru ca, pur si simplu, nu ma mai poti citi ; sufletul meu nu mai face parte din aceasta lume. Poate de aceea tu nu stiai ca voi veni.
-Nu...
-Te iubesc, nimeni...inca te iubesc ! Ce zici de asta?
(El) isi ridica privirea catre (ea) si pare socat. Nu are putere in fata ei, nu poate sa i se opuna. Este una din putinele lui slabiciuni. Ma priveste si pe mine, intrebator, insa sunt la fel de nedumerit ca si el. Pune mana, insa, pe dagru si se ridica ametit. Ochii sai lacrimanzi au devenit din albi rosii. Manat parca de o forta diavoleasca, scoate un urlet infiorator si o injunghie pe Adina in bratul stang. Siroaie de lacrimi ii curg pe obraz ; ea, totusi, pare impasibila. Nu a afectat-o cu nimic.
-Priveste-ma in ochi, priveste-te-n oglinda, zise (ea), incercand sa il provoace. PRIVESTE-MA IN OCHI, CAND ITI SPUN! NIMENI!
Lacrimile lui nu se mai opresc. Scoate dagrul din brat si o injunghie in inima, uitandu-se fix in ochii ei si putandu-i-se citi pe buze trei cuvinte : « imi pare rau... ». (Ea) se prabuseste in genunchi in fata lui si ii ia picioarele in brate. El impinge si mai mult dagrul si il rasuceste, incercand sa o chinuie si mai mult. In final, il scoate, iar (ea) se prabuseste in fata. (El) o intoarce, pentru a-i vedea privirea, insa a ramas socat sa vada ca nu ii curgea deloc sange din rani. Ochii ei devenisera iar plini, iar fata ei, acum acoperita cu lacrimile lui, redevenise cea de odinioara.
E trist si nu l-am mai vazut asa demult...e chiar sincer... Abia imi mai pot stapani si eu lacrimile. Nu pot sa cred ce s-a intamplat, la ce am asistat...

luni, 10 noiembrie 2008

Pavel

Ies pe balcon si privesc nepasator in jos. Ce vad? Vad niste copaci infloriti, gardul viu inverzit, simt un parfum imbietor, insa mie nu imi pasa de toate acestea. Imi mut imediat privirea in alta parte. Ma uit intr-un punct fix, plictisit. Dupa doua minute plec. Ma duc in bucatarie si beau o cana de apa. Parca nu imi este de ajuns. Mai beau una. Inca mai simt nevoia de apa, insa nu mai beau. Ma duc in sufragerie si ma asez pe canapea. Pisica mea, Simi, se urca pe canapea si vrea sa imi stea alaturi. Eu o bruschez, ea fugind din camera, mieunand de durere. Parca imi pare rau ca am bruscat-o, era singura fiinta care imi putea oferi afectiune in aceste momente. Zambesc si ma uit in vitrina. Imaginea mea se reflecta. Tresar cand vad cum arat. Mi se pare ca sunt hidos.
-Esti prea pesimist, Pavel, imi sopti o voce feminina.
-Nu sunt pesimist, Polina! zisei amenintator.
-Linisteste-te, Pavel! imi sopti aceeasi voce feminina.
-Sunt linistit, Polina! Nu sunt nebun, zisei incepand sa imi pierd rabdarea.
Vocea feminina nu s-a mai auzit. Eu zambesc ironic si fac semnul victoriei, considerand ca am invins. Dar pe cine am invins? Incep sa imi pun si eu aceasta intrebare. Zambetul dispare de pe fata mea si incep sa ma gandesc. De ce voce feminina? De ce eu? De ce Polina? Cine e Polina? Exista Polina? Stau ingandurat. La usa incepe sa bata cineva. Eu nu schitez niciun gest. Stau ingandurat.
-Pavel, deschide! zise o voce feminina strigand din afara.
Eu stau putin pe ganduri si imi ridic din nou privirea spre vitrina. Nu mai par atat de hidos. Un zambet malefic imi apare pe fata. Incep sa rad intr-un mod diabolic. Ma ridic de pe canapea si ma duc sa vad cine e la usa. Simi, care statea incolacita in incaltarile mele, fugi din calea mea ca de ciuma. Eu ma uit pe vizor si vad o fata. O recunosc...e tot ea, e Polina. Strig:
-Nu existi!
Plec de langa usa si ma duc din nou pe balcon. Privesc din nou nepasator la tot ce se intampla jos. Simt ca ochii mi se umezesc si imi zic:
-Pe ce lume traiesc?
Izbucnesc in plans. Imi pun mainile la ochi si plang, stand aplecat pe balcon. Nu cad, totusi, si nici nu imi doresc. Ma ridic, ma duc la baie si imi dau cu apa pe fata. Suspin de cateva ori, apoi ma sterg pe fata. Ies din baie si sunt intampinat de Simi, care se plimba pe langa mine. Eu o observ si o iau in brate, promitandu-i ca unui om ca nu o voi mai lovi niciodata. Ma duc in sufragerie cu pisica in brate. Ma asez pe canapea, iar Simi se face colac in dreapta mea. Eu o mangai, iar ea incepe sa toarca. Pisica adoarme. Eu ma uit la ceas. Timpul trece greu, mult prea greu. Acum mi se pare ca trece greu, insa au trecut douazeci de ani de cand m-am nascut, ani care au trecut prea usor. De ce? Ma simt atat de singur. Incep sa regret ca nu i-am deschis Polinei. Ea este fata care ma iubeste cel mai mult din toata lumea, insa eu nu simt nimic pentru ea. Ea m-ar fi putut ajuta, totusi, sa trec peste perioada aceasta, orice razboi este dus mai usor in doi. Trebuie sa incerc sa o iubesc. Dar putina lume mai iubeste in ziua de azi. Mergeam cand eram liceean prin orasul meu natal si vedeam fel de fel de oameni. Toti parca erau hipnotizati, munca i-a transformat in niste zombi. Toti erau atat de grabiti, incat simteam ca daca le stateam in cale, erau in stare sa ma calce in picioare. Am incercat si eu sa ma detasez de tot ceea ce se intampla in jurul meu, incercam sa nu le mai acord atentie. Atentia mea fu, insa, preluata de marile constructii pe langa care treceam. Vedeam palate, banci, vile, zgarie-nori. Toate imi pareau nespus de fioroase. Seara, cand mergeam prin cartierul meu, vedeam blocurile ca niste monstri gata sa ma inhate. Blocurile fara nicio lumina aprinsa imi pareau ca stau la panda. Parintii imi spuneau sa nu imi las imaginatia si teama sa ma domine, insa cine i-a ascultat? Teama creaza monstri, iar monstrii nu iti vor da pace. O vad, oare, pe Polina ca pe un monstru? Incerc sa imi imaginez, sa imi impun ca nu exista, insa nu se poate. De cand am plecat din orasul meu natal nu mai pot face diferenta intre vis si realitate. Am reusit sa prind unul din ultimele locuri la internat si am reusit cu greu sa o infiltrez si pe Simi. De cand m-am mutat nu am mai iesit in oras. Polinei ii pot spune ca nu exista, blocurilor si zombiilor nu. Oare procedez gresit? Voi vedea in timp. Daca ar mai bate Polina la usa acum, oare ce s-ar intampla? Si mintea si inima imi spun sa ii deschid. Ceva ma impiedica: orgoliul. I-am spus de atatea ori sa ma lase in pace, ca nu o iubesc si ca nu o voi putea iubi vreodata, am jignit-o de atatea ori. Ea nu m-a lasat niciodata singur, desi eu am facut-o sa sufere. De cate ori a stat singura in camera ei, plangand dupa mine, probabil dand vina pe inocenta sa si pe inima, care a facut-o sa se indragosteasca de un monstru ca mine. Uneori imi zicea ca ma uraste; eu ii ziceam ca ador sa ma urasca. Sunt un monstru, pur si simplu distrug viata unei fete.
Nu mai suport sa ma gandesc la toate acestea. Ma ridic de pe canapea si ma duc din nou pe balcon. Ma uit pe geam si o vad pe Polina stand pe banca, suspinand adanc. Inima mi se face cat un purice. Ma uitam de la balcon, de la etajul doi al internatului, la ea. Si imi parea ca o vad in fata ochilor, exprimandu-si dragostea pentru mine. Ma simt mizerabil. Am facut un inger sa planga...din nou. Oftez adanc si nu imi pot stapani un suspin. Atunci am luat o hotarare: trebuie sa ma revansez. Imi calc pentru prima data in viata pe orgoliu si o strig:
-Polina!
Fata parca m-a auzit, mi-a recunoscut vocea, insa nu isi ridica privirea inspre mine. Probabil crede ca vreau sa ii provoc din nou suferinta. Cine o poate invinui? Din cauza mea a plans ore, zile intregi. Nu ma dau batut si o strig din nou:
-Polina!
Fata isi ridica privirea. Ma zareste si vad pe fata ei un zambet ironic. Parca ma intreaba „Ce vrei acum?”. Orgoliul imi spune sa imi bat joc de ea, insa nu o fac.
-Vii sus? o intreb eu.
-Razi de mine? imi replica ea.
-Nu rad de tine. Te rog frumos, urca! Trebuie sa vorbim.
-Sper ca nu e una din glumele tale proaste, Pavel.
-Nu este nicio gluma, Polina. Trebuie sa vorbim...
Polina rade ironic si se inchina de trei ori. Parca nu vrea sa vina, insa o face. In doua minute o aud batand la usa. Ii deschid repede. Parca niciodata nu mi-am dorit sa o vad mai mult decat acum. Are ochii rosii de la plans, frumusetea ei continua sa paleasca. De fapt, a inceput sa paleasca imediat dupa ce m-a cunoscut. Ma simt vinovat. Trasaturile fetei ei nu par de nouasprezece ani, ci de douazeci si trei. Pare foarte matura, insa este inocenta. O poftesc inauntru politicos. Ea ma priveste cu foarte mare neincredere, insa intra. Este foarte agitata.
-Ce vrei? ma intreaba ea. Vrei sa ma umilesti?
-Vreau sa...
-Vrei sa ma injosesti, nu? Hai spune acum!
Oftez adanc. Din nou ma lupt cu orgoliul. Acesta ma impinge sa o fac sa sufere. Ea sta in fata mea, cu bratele incrucisate, cerand o explicatie.
-Vreau sa imi cer scuze pentru tot ce ti-am facut, zisei eu fara sa rasuflu.
-Tu tocmai ti-ai cerut scuze? zise ea razand ironic.
-Mi-am cerut scuze si sunt foarte sincer. Te rog frumos, crede-ma! Jur ca vorbesc serios.
Urmeaza cateva clipe de tacere care par niste ore. Pare si ea sa treaca prin acelasi razboi cu orgoliul prin care am trecut si eu. Daca imi va refuza scuzele ce voi face? As pierde singura persoana care tine cu adevarat la mine. Nici macar eu nu mai tin la mine. Nu mai pot socializa. Ce rost as mai avea pe lume daca ea nu imi va accepta scuzele? Ma simt ca un produs al unei societati in declin, in care cine are orgoliul mai mare ajunge in frunte. Da, trebuie sa refuze. Nu este o persoana slaba, avand in vedere ca a putut sa reziste mai bine de patru ani mojiciilor mele. I-am facut atatea si este clar ca stie foarte bine ca acum este oportunitatea excelenta de a se razbuna pe mine. Observ pe fata ei un zambet pe care nu stiu cum sa-l interpretez. Isi bate joc de mine? Nu m-ar mira.
-Mi-ai facut atatea, imi zise ea. Te iubesc, totusi, monstrule. Iti inchipui cat de mult am suferit din cauza ta?
-Imi cer iertare. Cele mai sincere scuze. Nu stiu ce a fost in capul meu...
-Nu iti cer sa ma iubesti cum te iubesc eu, Pavel. Vreau macar sa stiu ca ma accepti ca prietena. Ranile din trecut se vor vindeca de la sine, vor trece mult mai usor daca imi vei fi prieten. Iti accept scuzele.
-Te iubesc, ii zic eu pe neasteptate. O iau in brate si o sarut. Acest gest de tandrete a durat prea putin. Se desprinde din bratele mele si incepe sa tremure. Imi plec fata. Probabil ca ea inca mai crede ca e o gluma. Ea incepe, insa, sa se apropie din ce in ce mai mult de mine. Ma imbratiseaza si ma saruta. Vrea sa vada ce reactie am. O iau din nou in brate si ii spun ca o iubesc. Fata ei se lumineaza instantaneu. Si a mea la fel. Privim unul in ochii celuilalt, ne zambim reciproc. Simi s-a trezit si a inceput sa se mangaie de picioarele noastre, simtind ceea ce s-a intamplat. Pisica se ridica in doua labute si ma apuca de pantaloni. O mangai pe cap. Din pacate, trebuie sa o las singura. Eu si Polina iesim din apartament. Cum iesim din internat, privesc in sus spre balconul meu, apoi la copacii infloriti si la gardul viu inverzit. Simt un miros imbietor. O sarut pe Polina si incepem sa ne plimbam. Blocurile nu-mi mai par chiar atat de fioroase. Oamenii sunt la fel de tristi, de hipnotizati, insa eu nu mai apartin acestei lumi. Am ajuns intr-o alta lume. Iubesc.

duminică, 9 noiembrie 2008

Serj Tankian



Se poate spune despre el ca este o victima a globalizarii, fiind armeano-american, nascut in Liban. In varsta de 41 de ani, Serj Tankian este unul din putinii oameni care pot fi numiti artisti completi si complecsi.
A intrat in industria muzicala in urma cu aproape 15 ani, formand trupa System of a Down, impreuna cu Daron Malakian (voce/chitara solo), Shavo Odadjian (bass/backing vocals) si Ontronik Khachaturian (tobe/percutie). Din aceasta formula de patru a plecat cel din urma, in 1997, in locul sau venind John Dolmayan. Impreuna cu trupa SOAD, Serj a scos 5 albume: "System of a Down" (1998), "Toxicity" (2001), "Steal this Album!" (2002), "Mezmerize" si "Hypnotize" (ambele 2005). Dintre melodiile mai cunoscute, putem mentiona "Chop Suey" (pe bune, cine nu a vazut macar o data clipul in care Serj mananca chop suey cam scarbit?), "Toxicity", "Aerials", "ATWA", "BYOB", "Holy Mountains" sau "Hypnotize".

Pe langa cele 5 albume lansate cu SOAD, Serj mai are la activ un album lansat in 2003, intr-o trupa cu Arto Tuncboyacian, numita Serart (albumul poarta numele trupei), si un album solo, "Elect the dead", scos in 2007. Ceea ce face albumul "Elect the dead" special este faptul ca toate cele 12 melodii au clipuri, iar toate cele 12 clipuri sunt regizate de 12 regizori diferiti.

Serj Tankian in clipul "Empty Walls", de pe albumul "Elect the dead".

Ceea ce il face pe Serj Tankian un artist si complex este polivalenta sa. Pe langa faptul ca este un cantaret deosebit (este tenor), el este si compozitor, scriitor si poet. Stie sa cante la mai multe instrumente, precum pian, chitara, bass, sintetizator, etc.

Pe 1 octombrie 2002 a lansat un volum de poezii, care se numeste "Cool Gardens". Din pacate, aceasta carte nu a ajuns in Romania, decat, poate, adusa fiind de catre niste fani care au cumparat-o din Statele Unite.
Stilurile muzicale pe care Serj Tankian le abordeaza sunt destul de numeroase. Toate se pot reduce la un singur cuvant: rock. Cu toate acestea, melodiile de pe albumul "Serart" nu seamana cu cele de pe "Elect the dead" sau "Toxicity". Pe albumul Serart sunt abordate genuri precum experimental rock, drum & bass, jazz, muzica folclorica armeneasca. In celelalte proiecte, Serj abordeaza genuri precum progressive metal, power metal, hard rock, alternative.
In paralel cu activitatile artistice, el este implicat in mai multe campanii, dorind sa atraga atentia, in special prin mesajul "no more blood for oil" (sa nu se mai verse sange pentru petrol). Actualmente, el lucreaza impreuna cu Steven Slater la un muzical, bazat pe tragedia greaca "Prometeu incatusat". A declarat ca va scrie opt cantece pentru acest proiect.

"Antidepressants controlling tools of your system, making life more tolerable" (Serj Tankian - The Unthinking Majority)

Pacea ca razbunare (?!)

Din seria "ParadoX" => Egocentrismul dus la extrem.

Nu am tinut niciodata o arma in mana si nici nu ma tenteaza sa fac acest lucru. Un pistol, o pusca, un cutit iti pot aduce o moarte subita sau chiar nu te omoara deloc; depinde de scopul in care sunt folosite. Ca poti muri acum sau peste 7 zile, timp in care ai fost in coma (doar o prelungire a agoniei); cert este ca asa ceva te omoara, pana la urma.
Armele sunt cel mai scurt drum catre o razbunare foarte dulce. Te-a impuscat, il impusti de 10 ori; te-a injunghiat, il injunghii de 10 ori; te-a injurat, il injuri si il si lovesti. Dulce aceasta razbunare, te simti atat de descarcat dupa ce ti-ai platit politele, ca si cum ti-ai fi demonstrat suprematia nu numai in fata adversarului (sau, mai exact, a aproapelui care ti-a gresit), ci si in fata ta si chiar in fata lui Dumnezeu. Este o senzatie superba, insa...cui ii pasa? Demonstratia se face doar la matematica, in geometrie, in tribunal, in mijlocul unui proces. A demonstra ceva in afara subiectelor care chiar necesita acest lucru este ceva total inutil. Incercand sa demonstreze ceva, omul ajunge sa se minta pe el insusi, incercand sa ajunga ceva ce nu este si nu va fi niciodata.
"Stiati ca pixul e mai puternic decat cutitul? Un cutit te omoara o data, un pix poate scrie lucruri care sa te omoare de mai multe ori." (Damian Marley). Cuvintele sunt cele mai distrugatoare arme. Un cuvant nepotrivit care iti este spus intr-un moment nefericit poate sa iti distruga moralul, sa te aduca intr-o depresie totala, din care nu mai poti sa iesi. Orice razbunare ar fi de-a dreptul inutila, pentru ca nici nu il vei rani pe cel care ti-a zis acel cuvant si te vei rani si mai rau. De aceea, am venit cu un nou paradox: pacea ca razbunare.
Cum vine acest lucru? Simplu. Te arati prietenos chiar si fata de omul care ti-a facut cel mai mare rau pe lumea aceasta si care vrea sa iti faca in continuare. Cu orice risc, merita sa vezi un om strofocandu-se sa iti faca rau, sa te doboare, sa te distruga si tu sa te arati din ce in ce mai prieten, mai apropiat de persoana respectiva. Pur si simplu este felul tau de a te razbuna. Este frustrant sa vezi ca nu ai succes in ceea ce face, desi te straduiesti din greu. Cu toate acestea, trebuie sa ai nervi de otel si vointa cel putin la fel de tare. Nu trebuie sa fii constient ca te razbuni, trebuie doar sa fii impacat cu tine insuti.
Am renuntat la arme.

"I loved you yesterday before you killed my family" (Serj Tankian - Empty Walls)



(Picture: "International Art Partnership - Peace tree")

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Pe viitor

Indolenta...indolenta este, probabil, cea mai mare pacoste peste care poate da un om ambitios. Nu o data mi s-a intamplat sa imi propun ceva, sa vreau sa fac un lucru, insa muschii sa nu fie de acord. Mintea spune "da", mentalitatea spune "nu".
Lasand totul de azi pe maine, ajungem la un moment dat sa vedem ca nu am realizat nimic si sa regretam totul cu atata patima, incat sa ne resemnam si sa lasam balta chiar si proiectele viitoare care puteau fi finalizate cu mare usurinta. Mijloace, cel putin in Romania, sunt. Suntem un popor incredibil de inventiv, de talentat si de mandru. Din pacate, dintre toate aceste calitati, am ales sa fim doar mandri, chiar aroganti pe alocuri, facand destul de putine cu numeroasele noastre mijloace. Ne mai plangem de ce suntem vazuti un popor de Mailati, care violeaza, fura si mananca lebede.

Ma gandesc, desigur, si la viitorul tarii noastre, Romania. Cum ziceam, avem atatea calitati care nu sunt exploatate, o istorie atat de frumoasa (DACA NU ERAM NOI AICI, CA SA II OPRIM PE TOTI, TOATE EUROPA VORBEA TURCESTE...da, chiar asa!!!), numeroase valori in care se loveste din ce in ce mai mult, etc. Sunt constient ca este foarte greu de crezut ca o sa se schimbe ceva in urmatoarele decenii, deci prioritar ar fi sa reusesc eu in viata, sa reusim noi, noua generatie, pentru a putea sa readucem Romania acolo unde ii este locul. Sunt ganduri mari pentru cineva care are doar 16 ani si 5 luni, insa nimic nu este imposibil.

"Respect pentru Buzau, Romania-i tara mea
Buna, rea, niciodata nu voi uita de ea".

joi, 30 octombrie 2008

Cantec de oameni

Valeriu Sterian - Cantec de oameni



Ma duc ades cu gândul
Prin veacuri înapoi
Sa înteleg istoria
Acestui neam de soi.

Refren:
Hei aici la noi
Pe acest pamânt
Oameni buni au fost
Oameni buni mai sunt.
http://www.free-lyrics.org

Si tot ce curge în noi
Iubire sau durere
E din strabuni venit
Si cei strabun nu piere.

Refren

E timpul sa-ntelegem
Istoria de mâine
E timpul sa-ntelegem
Ca pâinea naste pâine

Refren

Vali Sterian s-a nascut la Ramnicu Sarat, pe 21 septembrie 1952. El a fost unul din muzicienii care au facut parte din Cenaclul Flacara (probabil cel mai bun si mai placut aspect al perioadei comuniste). Dupa ce Cenaclul a fost abolit de catre Nicolae Ceausescu, Sterian a inceput o cariera solo, care avea sa tina pana la moartea sa, in 2000. A lansat 9 albume, plus un album "Best Of..." (post-mortem). Dintre melodiile sale celebre, putem enumera "Amintire cu haiduci", "Exercitiu", "Vino, Doamne", "Antirazboinica" si "Cantec de oameni".
Vali Sterian a murit in anul 2000, fiind rapus de cancer. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Un suflet dintre cele captive in animale

God Bless you all.

Stateam undeva intr-un colt al scarii blocului si ma uitam pierdut la usa, tot asteptand sa vina cineva. Afara este un intuneric bruiat de luminile de la stalpi, in fata carora se mai misca alene niste crengi lipsite de vlaga. Acea lumina ajungea foarte putin si in scara, deci oricine ar fi intrat, cu siguranta nu m-ar fi observat. Nu m-ar fi observat nici daca era lumina...droizi nenorociti spalati pe creier! Fumam intr-una...nu mai stiu ce. Parca era Winston, parca era Viceroy... Oricum, toate au acelasi gust, deci o diferentiere a fost imposibila.
Pustietatea aceasta era atat de apasatoare, incat simteai la un moment dat ca fiecare muschi din corpul tau te indemna sa fugi, sa fugi departe de tot, sa fugi departe de locul in care te aflai. Dar unde sa fugi? Peste tot este la fel. Doua tipuri de minti: minti poluate si minti spalate. Daca nu apartii niciunei tabara, atunci vei pieri ca o antilopa in mijlocul leilor infometati.
Astept cam doua ore si tot nu intra nimeni. Vantul s-a oprit, iar crengile au adormit, doar cate una trezindu-se din cand in cand si miscandu-se a repros catre celelalte. Aceasta dura, insa, maxim trei secunde. Simt ca nu am nevoie de nimic, decat de pachetul meu infinit de tigari si de mirosul linistitor al tutunului. Deodata, incep sa ma simt obosit, iar pleoapele mi se inchid inevitabil. Undeva intre vis si realitate am auzit usa deschizandu-se. Deschid ochii si privesc cu atentie spre aceasta, asteptand sa apara vreo silueta sau ca persoana care a intrat sa spuna ceva. Nu vad si nu aud nimic. Dupa cateva zeci de secunde, am simtit ceva cald miscand langa mine si asezandu-se. Eram destul de curios sa vad ce era creatura de langa mine. Am scos bricheta din buzunar si o am aprins-o. M-am uitat langa mine si am vazut un catelus care statea incolacita si ma privea cu ochii blanzi si credinciosi, parca spunandu-mi ca se simte la fel ca mine si ca imi este alaturi pana la capat. Simteam cum acel catelus se impingea tot mai mult in mine. L-am mangaiat pe cap si acesta a inchis ochii linistit. Sleep tight, my sweet puppy.

Adi Musetescu

miercuri, 29 octombrie 2008

Becaliada, partea a...

Incep prin a spune ca nu sunt tocmai o persoana deschisa la nou, intrucat consider ca multe din lucrurile noi sunt destul de daunatoare. Poate nu este cea mai buna mentalitate pe care o pot avea, avand in vedere cele intamplate in Evul Mediu, din cauza Inchizitiei, care a respins majoritatea ideilor, pentru ca le considera "anticrestine", iar cei initatori erau arsi pe rug. Diferenta dintre mine si Inchizitie este ca eu nu ard pe nimeni pe rug si nu fac din orice conceptie a mea "Cuvantul Domnului".
Am observat, de la un timp, doua fenomene: unul dintre ele este tiganizarea (cat se poate de evidenta pentru oricine are spirit de observatie) si becalizarea (destul de evidenta, deasemenea). Ce au in comun aceste doua fenomene? Sunt necontrolabile. Nu vreau sa il copiez pe tovarasul Mircea Badea, unul din oamenii care spun in circa 85 % din timp lucrurilor pe nume (mai putin cand vine vorba de DV), insa s-a ajuns intr-o situatie in care, probabil, daca vrei sa te angajezi la PRO TV, trebuie sa stii si limba tiganeasca.
Nu stiu exact cata lume il iubeste pe Becali si, sincer, nici nu ma intereseaza. Ce e destul de ciudat este faptul ca a creat un adevarat fenomen. Un alt mare filozof in viata ii ia exemplul, din ce vad. Becali in viata dinamovista, domnul Vasile Turcu, foloseste metode becalieni si "ordoneaza": "Pai baaaaa Mirceoooo, augh augh augh, iti dau 10000 de pui de bulldogi daca il bagi pe Andrei Cristea in loc de zdreanta aia de Danciulescuuuuuuu si iti mai dau si un maidanez bonus daca il bagi pe Bostina in locul lui Diabete ala...cum ii zice...asa...ai inteles, Mirceoooo?".
Cum ar zice unul din amicii mei: "Hal de tara".

Descarcare :))

1.De cateva luni bune ma joc un joc online de tipul Football Manager. Se numeste Online Football Manager ( www.onlinefootballmanager.co.uk pentru cei interesati). Eu am cont si am antrenat, pe rand, urmatoarele echipe: Gloria Buzau (fiind incepator, am luat echipa locala...aveam ca obiectiv locul 15 si am terminat pe 17), Universitatea Craiova (obiectiv locul 7, terminat pe locul 6), Sporting Braga (obiectiv locul 4, terminat pe 3), Ankaraspor (obiectiv: 7, terminat pe 3), Newcastle United (obiectiv: locul 7, terminat pe 3) si acum joc cu FC Timisoara (obiectiv: locul 4, actualmente sunt pe primul loc). Un lucru e clar: am reusit sa imi indeplinesc obiectivele in majoritatea locurilor in care am "antrenat", dar destul de frustrant e faptul ca in cupa nu prea am trecut de turul 1. Am dat, pe rand, de: Rapid (cand eram cu Gloria), Dinamo (cu Craiova), Porto (cu Braga), Fenerbahce (cu Ankaraspor), Manchester United (cu Newcastle) si, acum, iar Dinamo. Asta da noroc...
2.Ador jocurile de tip Citybuilder. Nu stiu daca ati incercat asa ceva vreodata. Practic, trebuie sa construiesti un oras si sa il conduci spre prosperitate. Am jucat pana acum 4 astfel de jocuri: Caesar (cu romani), Cleopatra (cu egipteni), Zeus (cu greci) si Emperor: Rise of the Middle Kingdom (cu chinezi). Emperor este unul din cele mai frumoase jocuri pe care le-am jucat si cu toate ca e destul de vechi, are o grafica peste medie. M-am descurcat binisor. La fel si cu Cleopatra si cu Zeus. Cu toate acestea, Caesar 3 este primul astfel de joc pe care l-am jucat si pot spune ca este al doilea cel mai frustrant joc posibil (evident, dupa Football Manager). De ce e frustrant? Pai...cum se stie, romanii au fost un popor foarte mare si foarte puternic... Acest joc incearca sa scoata in evidenta si alt lucru, probabil: cat de fitos era acest popor :)) Bun, vreau sa creez un cartier rezidential frumos in care totul sa fie linistit si pasnic. Pun acolo cate infrumusetari se pot pune, senat, gradini, temple, etc. Fac, apoi, "zona industriala". Ma uit eu la toate fabricile alea dupa ceva vreme si...vad cu stupoare ca nu merge nimic. Doamne, ce se intampla? Dau click dreapta pe ele si va (0/?? emplyees | No workers live nearby). Aaaa...pai bai romanule care esti tu roman, deci ti-e asa sila tie sa iesi din casa aia ca sa te duci pana la munca, bai hahalero? Behehehehe...
3.Buzaul e in sarbatoare. Dupa atatea etape de frustrari, am reusit si noi sa intalnim o echipa mai proasta decat a noastra. Vai, sunt atat de euforic, incat abia imi pot stapani emotiile. Am luat bataie de la Otopeni, FC Botosani, nu am dat gol acestor mari echipe, care mai mult ca sigur vor ajunge undeva prin grupele Champions League, si am facut egal si am si marcat divizionarei secunde...pardon...echipei de LC, Steaua Bucuresti. Hai cu oaia la protap, ca asta e singurul punct pe care il pupam, pana la returul meciului.