marți, 30 decembrie 2008

Ultimul revelion al lui Arkadiusz Wattenberg

-Arkadiusz, zise Larissa. Arkadiusz, doar nu vorbesti serios...
-Serios ori ba, voi tot trebuie sa plecati de aici.
Il privi cu lacrimi in ochi si il imbratisa, ca si cum ar fi stiut ca este pentru ultima oara cand o face. Oricum era usor de anticipat ca el nu putea avea alta soarta decat moartea. Din pivnita casei in care patrunsesera patrulele naziste, singura scapare era un tunel subteran ce avea iesire in afara orasului Kielce, pe care il construisera parintii Larissei, impreuna cu cativa vecini, in timpul Primului Razboi Mondial. Aveau mare noroc pentru ca stateau intr-o casa aflata undeva la marginea orasului. Usa tunelului era vizibila, insa putea fi acoperita de cineva care ramanea in urma. Acel cineva nu putea fi decat el, Arkadiusz. Isi saruta sotia si fetita pentru ultima data si inchise usa dupa ele, ascunzand-o sub un dulap vechi, prafuit. La doar cateva secunde dupa aceasta, trei namile de oameni, undeva la 1.95 m, imbracati in niste uniforme kaki, cu ochii goi, manati de o furie nebuna indusa de un om care nici macar nu apartinea natiei lor, au spart usa pivnitei si au inceput sa zbiere in limba lor:
-Am gasit un nenorocit de evreu! Avem ce face toata noaptea!
Lui Arkadiusz i se facu inima cat un purice, insa se impacase cu soarta sa imediat ce si-a trimis sotia si fetita in tunelul ce avea iesire in afara orasului. Si ce revelion frumos avusese pana atunci, impreuna cu familia sa. Nimeni nu isi inchipuia ca avea sa fie ultimul lor revelion impreuna.
Arkadiusz Wattenberg era un polonez nascut intr-o familie de evrei. Cu toate acestea, el a preferat sa nu creada in nimic. Sau credea? Pe de-o parte, nu accepta invataturile iudaice, pentru ca simtea ca sunt absurde si nu i se potrivesc. Pe de-alta parte, nu putea sa le spuna parintilor sai ca el, de fapt, credea in Dumnezeu, pentru ca l-ar fi renegat cu siguranta. A preferat sa le spuna ca este ateu si ca merge numai pe drumul care crede el ca este bun. Incepuse chiar sa creada in spusele sale, insa de fiecare data cand trecea pe langa o biserica crestina, avea un sentiment de apropiere, simtea o dragoste fata de cel pe care parintii sai il refuzasera. Nu avea, insa, curajul sa intre in biserica.
O intalnise pe Larissa Grozdanovszky in 1933, pe cand amandoi aveau 17 ani, la aniversarea unui prieten comun, Lukasz Wozniek. Intr-adevar, a fost dragoste la prima vedere, insa au trecut cateva luni bune pana cand cei doi au avut curajul sa isi exprime sentimentele unul fata de celalalt. Primul lor sarut a fost exact in urma cu 7 ani, la Revelionul 1934, culmea, tot datorita lui Lukasz, care i-a adus impreuna. Adevarat Cupidon acest om. Fetita lor s-a nascut cu 3 ani in urma, insa nu au apucat sa se casatoreasca. De ce? Arkadiusz nu stia legea carei credinte ar fi putut sa o faca. Nu era evreu decat la origine, crestin in suflet si ateu pentru parintii sai. Larissa a inteles acest aspect si, cu toate ca nu puteau sa se casatoreasca momentan, a ramas cu el, iubindu-l prea mult.
Ceva s-a intamplat cu el, insa, in anul respectiv, 1940. Se plimba impreuna cu iubita sa si fetita sa prin oras, in dimineata zilei de Craciun, cand a vazut aglomeratie mare in fata unei biserici. Ochii sai se umplura de lacrimi si simtea nevoia sa intre si el in acea multime. Nu putea, insa, sa o lase deoparte pe Larissa.
-Vrei sa mergem si noi? ii zise ea, citindu-i gandurile parca.
Raspunsul sau intarzia, insa era usor de anticipat. Facu doar un semn de aprobare din cap, iar cei trei mersera in multime. Lumea il recunoscu si incepu sa il intrebe ce cauta el acolo, pentru ca era evreu. Le raspundea sec:
-Cred in Dumnezeu!
Aceasta prima intrare in biserica a reprezentat si hotararea de a se casatori cu Larissa in legea crestina, nepasandu-i cat aveau sa-l mustre parintii sau celelalte rude ale sale. Botezul trebuia sa aiba loc la o luna dupa aceste evenimente. Nu trecu nici macar o saptamana si toata aceasta fericire disparuse. Viitoarea familie Wattenberg petrecea Revelionul linistita, stand la o masa bogata, cu fel de fel de bucate preparate de Larissa. Radeau, mancau, dansau, se bucurau de fiecare clipa impreuna, nestiind ce avea sa vina. Raidurile naziste intrara in Kielce si incepura sa verifice fiecare casa, in cautare de "carne de tun". Raiduri naziste de Revelion? Cum se putea asa ceva? Oamenii aceia numai astfel stiau sa sarbatoreasca trecerea in noul an? Arkadiusz stia ca avea sa fie luat de ei numai cand s-ar fi aflat ca numele sau de familie e Wattenberg. Nemtii nu stateau la discutii cu nimeni in astfel de cazuri. Astfel ca s-au ascuns in pivnita, au incuiat usa (lucru ce nu avea cum sa ii opreasca pe nazisti), iar cei doi s-au sarutat pentru ultima data, tot de Revelion.

-Nume! zise un neamt.
-Wattenberg...Arkadiusz Wattenberg.
-Evreu jegos!
Arkadiusz isi facu semnul crucii si incepu sa se roage la Divinitatea pe care a fost invatat sa o urasca.
-Mein kommandant, evreul asta se roaga! zise un alt neamt.
-Si cati evrei nu se roaga de noi sa ii crutam, imbecilule?
-Mein kommandant, dar el nu se roaga de noi. El se roaga la...Dumnezeu.
-Mein Gott, este posibil?
Comandantul intra in pivnita si il vazu pe Arkadiusz stand in genunchi si rugandu-se. Era prima data cand vedea asa ceva. Il privea cu dispret si, in acelasi timp, cu o admiratie ciudata. Simtea ca avea o oarecare apropiere fata de el. Cu toate acestea, putea risca? Ce ar fi zis superiorii daca ar fi aflat ca a crutat un evreu? L-ar fi tratat mai rau ca pe un evreu. Nu voia sa il omoare, insa nici sa-l crute nu putea. Intr-un tarziu ii zise:
-Jude!
Arkadiusz nu raspunse. Era intrat, parca, intr-o transa.
-Jude! insista comandantul.
Arkadiusz nici macar nu se clinti. Comandantul se simtea frustrat ca, desi rasa sa era pura, era superioara, nu putea sa clinteasca un amarat de iudeu. Il striga, insa, pentru a treia oara:
-Wattenberg!
-Ja, kommandant.
-Ce crezi ca faci aici? Crezi ca ruga ta prefacuta ne va putea impresiona?
-Nein, kommandant. Nici macar nu speram la indurare din partea dumneavoastra.
-Atunci de ce ai facut-o?
-Am nume de evreu, parintii mei sunt evrei. Am fost crescut ca un evreu, insa nu am crezut niciodata in acele invataturi. Devenisem ateu, insa in sufletul meu sunt crestin. Crestin ca tine, crestin ca si cele trei namile care au dat buzna in pivnita, crestin ca austriacul ce conduce Germania.
-Cum indraznesti sa te consideri la acelasi nivel cu Fuhrerul? Jude, nu ti-e frica de moarte?
-Sunt la fel de "Jude" ca si tine, mein kommandant.
-Scheisse! zise comandantul, explodand de nervi. Nu iti dai seama ca te pot strivi ca pe o insecta? Cum indraznesti sa te consideri la acelasi nivel cu mine, la acelasi nivel cu Fuhrerul?
-Nu vrei sa ma omori, mein kommandant. O vad in ochii tai. Dar stiu ca o vei face, asa ca nu vreau sa iti mai mananc din timp, nu vreau sa le mai mananc din timp si distinselor tale namile, asa ca faceti-va treaba!
-Da, mein kommandant! zise una din namile. De ce mai stai de vorba cu evreul asta nenorocit? Sa-l luam si sa-l calcam in picioare!
-Nu! zise comandantul. Amice, zise incet catre Arkadiusz, nu te pot lasa liber, insa nu pot sa iti fac rau, nu pot sa te torturez si nici nu vreau. Imbecilii astia nu te cred, eu te cred. Esti crestin, insa nu am ce-ti face. Trebuie sa te omor.
-Stiu...
-Dar nu o voi face. Si stii de ce? zise el scotand revolverul.
-De ce?
-Ca nu vor exista martori care sa spuna ce s-a intamplat aici, nu?
Si intorcandu-se catre cele trei namile, ii impusca si ii omori pe loc, lasandu-l pe Arkadiusz fara nicio replica. Se intreba daca era un siretlic. Si daca nu era? Nu putea avea incredere intr-un neamt, chiar daca si-a impuscat camarazii si ti-a dat o mana de ajutor. Nu putea sa ii arate tunelul, le-ar fi aruncat in mainile nemtilor pe cele doua fiinte la care tinea cel mai mult. Il intreba pe comandant:
-Si acum ce ai de gand cu mine?
-Te scap, desigur! Imbraca-te cu hainele lui Hornig si imbraca-l tu cu ale tale. Apoi ia niste haine civile, pune-le intr-un geamantan si sa o taiem de-aici.
Arkadiusz inca il privea cu neincredere, insa se supuse. In zece minute era echipat si gata plecare. Hainele militare nu ii veneau prea bine, insa daca aceasta era singura sa scapare, de ce sa nu incerce? Nicio haina nu era patata cu sange, in afara de sapca, Hornig fiind impuscat in cap. A aruncat sapca pe foc, in soba, si a plecat impreuna cu comandantul, nevenindu-i sa creada ce sansa i s-a oferit. Un comandant nazist l-a scapat? Era cumva impotriva firii.
-Si acum unde mergem? ii zse Arkadiusz comandantului.
-In afara orasului, unde nu putem fi vazuti. Daca te intreaba cineva cine esti, spune-le ca te cheama Arkadiusz Hornig, subordonat al comandantului Hans Gebhardt din Kielce I.
-Kielce I?
-E un nume special pentru raidurile din acest oras. Au avut loc in intreg orasul. Nu cred, totusi, ca s-a mai gasit vreun om ca tine. Numele meu este Hans Gebhardt, dupa cum probabil ti-ai dat seama. Am, deasemenea, un act de identitate fals, sub numele Piotr Gadek. Iata-l, zise el aratandu-mi-l.
Pentru prima data, Arkadiusz simtea ca putea avea incredere in el. Era pentru prima data cand Arkadiusz avea incredere intr-un neamt. Orisicat de ateu sau crestin era, nu putea sa fie de acord cu actiunile nazistilor din acea perioada. Simtea ca trebuia sa ii spuna de tunel, de Larissa si de fetita sa, insa inapoi nu mai puteau merge. Nu puteau sa se intoarca intr-o casa unde tocmai murisera trei militari nemti, dintre care unul imbracat in civil. Trebuiau sa fuga. Nu stia daca mai avea sa le vada vreodata, insa putea spera. Trecusera deja doua, ele iesisera din tunel si erau si la cativa km buni de oras. Ele aveau sa ajunga pana la rasarit in Jedrzejow. Inspre acel sat se indreptau si Arkadiusz si Hans.
-Ce mai revelion, zise Arkadiusz.
-Mie-mi spui? Cautam niste evrei pe care sa-i torturez si am dat de un evreu crestin. Poate...avem toti un loc pe Pamant.
-Cred ca n-am auzit bine...
-Ba ai auzit bine.
-Sper din tot sufletul sa fii sincer. Ati trecut prin Jedrzejow?
-Sunt trupe si acolo...
-Scheisse! Sotia si fetita mea sigur merg acolo. Parintii ei locuiesc in Jedrzejow acum.
-E evreica?
-E catolica.
-Stii, mein kamarad. Noi, germanii, nu suntem monstrii pe care ii consideri tu. Orice militar german este educat in asa fel incat sa fie un gentleman perfect, klar? Acele atrocitati sunt indreptate impotriva celor ce ni se opun noua si Fuhrerului. Sotia ta va fi in siguranta. Trebuie sa ajungem in Jedrzejow, sa o gasim pe sotia ta si sa fugim in Rusia. Cel putin o perioada vom fi in siguranta acolo.
-Multumesc mult pentru tot, Hans.

Arkadiusz Wattenberg, 1916-1941.

Niciun comentariu: