Neatza.
Trecu şi luna octombrie şi eu nu postai nimic, nici literatură, nici poezie, nici articole. Nah, timpul nu prea îmi permite să mai fac asta atât de des, nu că înainte aş fi postat prea mult, dar voiam să-l reactivez şi să mai pun aici un gând sau două atunci când credeam de cuviinţă sau se întâmpla ceva important. Şi s-au întâmplat lucruri importante, n-am ce zice...
Când şi când mai "răsfoiesc" blogul şi ajung înapoi în 2007, un an foarte frumos pentru mine. Atunci am terminat şcoala generală, am luat examenul de capacitate fără nicio problemă, am intrat la cel mai bun liceu din oraş (tind să cred că şi din ţară, deşi multe creaturi mă vor contrazice; deocamdată mă bazez pe statistici), am cunoscut nişte oameni minunaţi. Mi-am amintit că am dat lucrare la limba latină chiar în prima oră (preconizam că o să iau 6; am luat 7 până la urmă), că eram destul de dezorientat. Ce-i drept, asta nu s-a schimbat, şi acum rătăcindu-mă prin incinta unei instituţii de învăţământ, doar că... am schimbat oraşul şi nivelul.
În prima zi de facultate (şi nu numai) mă gândeam să scriu o postare în genul celei de acum şase ani, în care să descriu în stilul meu caracteristic clădirea, peripeţiile, colegii, materia etc. Dar n-am făcut-o. Ceva a lipsit şi încă nu ştiu să spun ce anume. Poate să fie entuziasmul... Ţin minte că acum doi ani, când am absolvit liceul, colegii mei erau toţi entuziasmaţi să plece din oraş, să fie liberi. Eu nu am simţit niciodată ceva de genul. Practic, abia anul ăsta am simţit o chestie oarecum asemănătoare. Mă plictisisem de Buzău şi credeam că am nevoie de o schimbare. Ce-i drept, aici nu prea am ce să fac, cum să mă realizez, cum să îmi duc visele şi visurile la împlinire. Ăsta e dezavantajul în a te naşte într-un oraş nu prea important din provincie. Aşa că mi-am depus dosarul la Facultatea de Istorie, am intrat fără probleme, am avut ceva emoţii cu locul de cămin, dar în rest n-au fost peripeţii înainte de începerea anului universitar. Toţi prietenii, foştii colegi, cunoscuţii mi-au spus că e greu, dar frumos şi mi-au urat succes. Greu mi-am dat seama că e (bibliografii kilometrice & shit), dar frumos încă nu mi se pare, oricât de mult aş iubi istoria. Sper să mă înşel şi să am parte de trei ani frumoşi la facultatea asta, chiar dacă prima mea opţiune era alta. Cât despre Bucureşti, m-a făcut să îmi iubesc oraşul natal. Ciudat, nu-i aşa? Sau, pur şi simplu, este ceva în natura umană. În fine, mi-am adus aminte şi de nişte versuri pe care le-am scris prin vara 2007 şi pus pe melodie tot cam pe atunci. Nu ştiu de ce mi-au tot revenit în minte în ultimele câteva săptămâni...
Now I'm alive, man, I'm ready and waiting.
I'm sitting in the first line singing and creating
Rhymes about what I like or despise, not lies
About the one who cries, who has tears in his eyes.
Everybody is telling everybody what to do.
So all good things come to an end,
Now I know this shit is true!
I'm hoping for the best because I have just started,
I'm hoping for my life to be just the way I want it.
I will never forget the place where I was born,
I will never forget anything at all!
Respect for Buzău, România-i ţara mea!
Bună, rea, niciodată nu voi putea uita de ea!
Eu am respect enorm pentru cei cu dragoste de ţară!
Să fim toţi uniţi, frumoşi, cum eram odinioară!
Eu nu vreau să plec din viaţa asta cu capul plecat,
Deci nu voi uita vreodată de unde am plecat!
Peace and Love,
MariusZ.
