Homo hominis lupus est

Legile naturii... În general se spune că fiecare specie are un dușman natural. Pisica ar fi dușmanul șoarecelui, câinele e dușmanul pisicii și așa mai departe. Da, aproape fiecare specie are un dușman natural. Dar care este al omului? Încă din vechime se spunea „Homo hominis lupus est”, prin urmare omul ar fi cumva propriul său dușman natural. Bine, având în vedere dimensiunile sale nici prea mari și nici prea mici, ar putea să fie doborât de cele mai multe animale aflate în sălbăticie, dar nu asta este discuția aici. Este vorba despre instinct, ceea ce ne apropie foarte mult de animale. Instinctul ne face să ne dorim să ne impunem, să fim în control, să credem că avem întotdeauna dreptate. Există, cum e normal, și excepții, oameni care dau dovadă de o înțelepciune superioară tuturor și înțeleg că dreptatea este de cele mai multe ori undeva la mijloc, nicidecum la extreme.

Dar ne batem între noi în idei, indiferent de domeniu. Știți cum se spune, că românul se pricepe cel mai bine la fotbal și la politică. Avem 20 de milioane (nu mai suntem de mult 23) de președinți, prim-miniștri, selecționeri ai echipei naționale, antrenori ai echipelor preferate de fotbal. Critici în absolut orice domeniu și concluzia este uneori „țară de căcat”, alteori ”mentalitatea e de vină”. Mă rog, ăsta e un subiect individual. Până la urmă, nu vreau să vorbesc despre români, în particular, ci despre oameni, în general. Pentru că, vedeți voi, nimic nu mai este ceea ce pare. Sunt lucruri și convingeri cu totul și cu totul condamnate de diferite instanțe și de lege, care sunt foarte la modă prin așa-zisele „țări civilizate”. Și te poți trezi că liberalul care mergea într-o vreme pe sistemul „liberte, egalite, fraternite” este ditamai fascistul, cu idei extremiste, cu prejudecăți idioate. Și, mai interesant, „cine nu-i cu noi e împotriva noastră”.

OK, ăsta e punctul pe care voiam să-l ating. „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră” este un mod de a gândi foarte parșiv, pe care îl propăvăduiesc chiar și cei care spun că trebuie să ne concentrăm pe ceea ce ne unește și nu pe ceea ce ne deosebește. Ideea din finalul frazei anterioare este foarte frumoasă și benefică și ar ajuta foarte mult la evoluția noastră, dar atâta vreme cât există fel de fel de orgolii tâmpite din mai multe părți și fiecare încearcă să-și impună punctul de vedere (cu toate că de multe ori taberele adverse susțin același lucru, dar folosind alte cuvinte) nu cred că Mama Natură va mai fi chiar așa de blândă și înțelegătoare cu noi. Ne certăm pe teme politice, religioase, financiare, economice; ne certăm pentru că susținem echipe diferite de fotbal, pentru că suntem de origini și etnii diferite, pentru că avem venituri diferite, Iar lista temelor de conflict poate să continue mult și bine, în timp ce trăim în cercul nostru strâmt, muritori, ignoranți și reci. 

Încrâncenarea asta cu care ne susținem punctele de vedere, în moduri mai mult sau mai puțin pașnice pare să fie un soi de dușman natural al omului. De fapt, este unul din mulții noștri dușmani naturali care zac în interiorul nostru. Este destul de dificil să ne descotorosim de el, având în vedere că așa ne-am obișnuit de milenii întregi. Da, omul este o specie extrem de conflictuală, chiar dacă mulți încă mai visează că este superioară tuturora. 

Și continuăm să ne luptăm între noi. Foarte mulți nu se bucură de adevăratele frumuseți ale vieții. Nu observă micile bucurii ale vieții. Natura este luată în derâdere și respectată mult prea puțin în raport cu cât de multe ne oferă. Acum hai să uităm de conflicte, singurătate și alte probleme și să încercăm să vedem frumusețea, adevărata frumusețe. Spre exemplu, armonia de culori a frunzelor unui copac la mijlocul toamnei.