Baba arde

Cu siguranță că, după atâția ani în care ai fost învățat ce este bine și ce este rău, îți este foarte greu să îți schimbi concepțiile la 180 de grade. De fapt, erai conștient de pericolul regimului în care ai trăit anterior. Erai conștient că puteai fi acuzat pe nedrept de orice și că nu erau neapărat necesare niște probe în acest sens. În principiu, țara o ducea foarte bine. Se depășeau recorduri peste recorduri în ceea ce privește producția, iar bunăstarea populației a dus la apariția acelei așa-numite „epoci de aur”. Și apoi, după acea „epocă de aur”, vine epoca în care stai la cozi infernale pentru a face rost de mâncare sau... mă rog, de lucruri necesare prin casă. Nu mai aveai parte de curent electric - decât atât cât dorea regimul să îți ofere. De căldură nici nu putea fi vorba; asta este o problemă rezolvată oarecum recent. Ca fapt divers, țin minte că atunci când eram mic (adică prin anii '90), apa caldă venea o dată la... destul de multe zile. Cum ziceau și Paraziții, pe melodia „Noi vrem respect”, „A venit apa caldă? A venit, da'-i rece!”.

Anii '90, 2000 și... chiar și zilele noastre reprezintă o perioadă de confuzie accentuată la nivelul populației. Lumea nu știe exact ce e bine și ce nu. Cine este bun și cine este rău. Ce este legal sau ilegal. Ce este adevărat sau fals. Sursele sunt multiple și contradictorii, astfel încât adevărul este mai relativ ca oricând, iar războiul dintre oameni, la nivel individual, este cumplit și în plină desfășurare. Am scris în postarea anterioară câte ceva despre Mineriade și cum au fost priviți protestatarii din 13-15 iunie 1990 de către cei care se informau de la TV. Acesta a fost doar un exemplu de dezinformare intrată în mentalul colectiv. O să încerc să trec în revistă câteva astfel de dezinformări, cu riscul de a fi considerat de unii sau de alții trădător de țară și de neam, vândut, soroșist sau mai știu eu ce; știu doar că scriu aici având conștiința curată.

1.Percepția pe care populația o are față de Regele Mihai I și Casa Regală, în general.

Adevărul este că, dacă în 1989 ar fi fost cu adevărat o revoluție, ar fi fost firească o revenire la vechiul regim. Sau, în orice caz, măcar o perioadă de tranziție, în care oamenii să fie informați în legătură cu situația generală a țării, pentru a putea fi cât mai lucizi la momentul alegerilor parlamentare și/sau prezidențiale. Sau dacă populația își dorea revenirea la monarhie constituțională, ca formă de guvernare.

Dar, în primii ani ce au urmat „revoluției” confuzia a fost uriașă. Lumea nu înțelegea ce se întâmplase, mai exact. Puterea fusese preluată de FSN, urmaș direct al PCR, format din membri aflați în plan secund în vechiul partid. Într-adevăr, reapăruseră PNL și PNȚ (sub forma PNȚCD), plus alte partide și partidulețe. Dar doar oamenii cu o cultură mai ridicată și mai puțin îndoctrinați au fost alături de aceste partide istorice; în provincie (și nu numai), FSN a câștigat, fiind urmat, la putere, în 1992, de FDSN (same shit). 

Atât PNL, cât și (mai ales) PNȚCD au susținut revenirea monarhiei în România, o opțiune foarte controversată. Și la nivel de 1990, și la nivel de 2016. Partidele istorice însă nu au avut succes în inițiativa lor, în ciuda faptului că regele Mihai I și Ana a României au fost primiți cu entuziasm de peste un milion de români, în 1997, la întoarcerea în țară.

Ce lucruri i se pun în cârcă regelui Mihai...

În primul rând, este contestat din cauza întoarcerii armelor din 23 august 1944, fapt ce a dus la arestarea lui Ion Antonescu și aducerea (treptată) la putere a comuniștilor. Am atins problema asta în partea a doua a mirobolantei povești a României contemporane, așadar nu cred că are rost să mă repet. Mă rezum la a spune că asta a fost cea mai înțeleaptă alegere; la acel moment, situația era fără ieșire, oricât ar veni unii cu legenda înțelegerii pe care Antonescu ar fi avut-o cu rușii, cu privire la o soluție mai convenabile.

În al doilea rând, este contestat pentru că a ales să abdice, decât să moară pentru... pentru ce? În decembrie 1947 totul era deja pierdut. Nu avea cum să facă altfel. Iar, dacă tot i s-a acordat șansa să abdice și să fugă, de ce să n-o facă? Este cineva dintre voi care n-ar fi făcut exact la fel? Sunt sigur că printre voi sunt și destui care ar fi luat cu adevărat acele vagoane de aur, care...

...Reprezintă cel de-al treilea motiv. Asta a fost o manipulare dubioasă a comuniștilor, cu care au îndoctrinat populația României. Aveau nevoie de niște motive bune pentru care poporul să urască regele și familia regală. Ce motiv mai bun ar fi fost, decât cel că ar fi furat din banii și bunurile oamenilor, pentru care au ostenit atâția ani.

OK, al patrulea motiv să zicem că îl reprezintă atitudinea revanșardă a Casei Regale, care considera că i se cuvine revenirea la putere ș.a.m.d. De fapt și de drept, Castelul Peleș fusese al familiei regale. A fost construit din ordinul lui Carol I, a fost reședință de vară a familiei regale și a fost confiscat de comuniști în 1948. Familia regală a primit înapoi castelul, dar, din cauza atitudinii inițiale, retrocedarea sa este contestată, că... Oricum, ne dorim ca justiția să triumfe, dar nu în favoarea celor pe care îi disprețuim, chiar dacă ei au dreptate.

Cel de-al cincilea motiv îl reprezintă căsătoria Principesei Margareta cu tovarășul Radu Duda, un om în jurul căruia circulă diferite controverse, care, chiar dacă au fost sau vor fi dovedite neadevărate, vor rămâne în mentalul colectiv. Mie, unuia, omul nu îmi inspiră încredere și sunt conștient că familia regală a României nu prea mai are cum să existe după această generație, pentru că...

Al șaselea motiv îl reprezintă incertitudinea în ceea ce privește potențiala succesiune la tron. Regele Mihai a avut cinci fiice și niciun fiu. Dintre aceste cinci fiice, doar Elena și Irina au și fii. Irina iese însă din discuție, fiind dezmoștenită din cauza scandalului în care au fost implicați ea și soțul ei, în SUA. Prin urmare, singura „speranță” ar reprezenta-o Principele Nicolae, fiul Elenei. Dar, anul trecut, și el a fost exclus din familia regală, din niște motive pe care nu le cunosc (și, de fapt, nu le cunoaște nimeni; se fac doar speculații). În acest caz, speranțele ar fi putut atârna de Paul De România, fiu al fiului rezultat din relația lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino. Uite cum se-ntoarce roata... Prince Paul este, de asemenea, o persoană controversată, implicată în niște scandaluri de corupție despre care cred că știți destul de la posturile de știri. Ce este și mai trist e că Prince Paul are un copil, băiat, pe nume... Carol Ferdinand. Câtă inspirație, cât respect pentru strămoși...

Sigur, lista ar putea continua, dar mai sunt și alte lucruri pe care aș vrea să le trec în revistă aici...

2.Faptul că PSD este urmaș direct al Partidului Comunist Român

Ceea ce o să spun acum nu o să placă unora. Și sper că o să dărâm câteva vise și iluzii. Am spus în mai multe rânduri, FSN a fost urmașul direct al PCR, membrii săi fiind din rangurile secunde ale acestuia și avându-l în frunte pe tovarășul Ion Iliescu. Dar, având în vedere instaurarea unui nou regim, fiecare membru dorea câte o „bucățică” de putere, astfel fiind creeate conflicte în interiorul mișcării politice. La un moment dat, din FSN s-a desprins FDSN, din care făceau parte Iliescu și apropiații lui. În FSN au rămas tovarășii lui Petre Roman. 

Pe parcurs, cele două mișcări politice (DE STÂNGA) au avut o evoluție paralelă și destul de stranie. FDSN-ul lui Iliescu și-a schimbat ulterior denumirea în PDSR. PDSR s-a transformat, prin anii 2000, în PSD, după ce a absorbit mai multe partide mici, de stânga. FSN-ul lui Petre Roman a mers în paralel cu PDSR-ul, formând USD, alături de PSDR (eh, prea multe inițiale pe-aici) și candidând la alegerile din 1996, obținând un scor frumușel. Între timp, FSN-ul și-a schimbat denumirea în PD, pentru ca, atunci când a apărut ocazia, să își schimbe politica la 180 de grade și să devină de dreapta... cică. Transformându-se astfel în PDL. Și este binecunoscut faptul că PDL a fuzionat cu PNL și... cică e partid de „dreapta”. 

Prin urmare, cine este urmaș al FSN? Cred că răspunsul este unul foarte trist pentru România: întreaga clasă politică este urmașă directă a FSN și PCR. Și este foarte greu ca această mentalitate fesenistă și peceristă să dispară. Poate doar după dispariția fizică a politicienilor din anii '90-2000, dar și așa ar fi infernal. Până atunci, vin ai noștri, pleacă-ai noștri...

3.Meritele deosebite ale tovarășului Ceaușescu

În ultimii ani, de când cu criza economică și financiară, am văzut fel de fel de mișcări nostalgice și manipulări scârboase, punând întrebarea „Pe cine ați alege ca președinte?”, variante fiind Țepeș, Cuza, Carol I, Ferdinand, Antonescu, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohanis. Eu l-am ales pe Cuza, lumea îl vrea pe Ceaușescu.

O analiză lucidă și echidistantă a regimului comunist din România nu poate fi făcută încă. Vorbim despre o epocă ce s-a încheiat formal acum 26 de ani și ceva. Atâta vreme cât încă mai există oameni care au dus-o bine în acele vremuri, cât și oameni care au avut de suferit, o analiză echidistantă nu prea poate fi făcută. Sunt conștient de faptul că România comunistă a avut niște aspecte oribile, monstruoase chiar. Am scris în postarea „Dragi tovarăși și prieteni” despre perioada Colectivizării și câte ceva despre Sfinții Închisorilor, pe care îi iubesc enorm. Am menționat și despre înfometarea populației în anii '80 și interzicerea avorturilor pentru creșterea artificială a populației României. Ar mai fi foarte multe abuzuri ale puterii comuniste. Nu puteai să ieși din țară, decât dacă aveai P(ile), C(unoștințe) și R(elații). Lucrurile bune erau exagerate, iar cele rele erau fie minimalizate, fie trecute cu vederea; sigur, aveau loc crime și existau și criminali în serie (vezi Ion Rîmaru), dar e mai bine să nu discutăm despre asta, dragi tovarăși. Hai să vorbim despre supraproducția de grâu și porumb în Bărăgan.

Am mari dubii că România ar fi fost industrializată, dacă n-ar fi ajuns la putere comuniștii. În ceea ce privește producția agricolă și industrială, cred că stăteam destul de bine în perioada comunistă și, mai ales, în vremea lui Ceaușescu. Am auzit multe despre mașinăriile create aici, în România. Bune, rele, ele existau. Exista și flotă, se făcea comerț cu cam toată lumea, nu prea cred că se punea problema refuzării grâului românesc pe undeva. Și așa mai departe. Un articol manipulator arată că în 1989 stăteam mai rău din punct de vedere agricol și industrial decât în zilele noastre, dar să fim serioși... România a mers din inerție în plan industrial și agricol. Dacă momentul 1989 ar fi reprezentat un punct 0, din care să înceapă să se construiască, acum eram departe. Dar am ales hoții și mafioții. Și am ajuns unde suntem.

4.Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu; terminai școala, primeai casă și loc de muncă etc.

Țara avea nevoie de forță de muncă pentru a-și atinge obiectivele economice (pe vremea aia, România avea o economie planificată). Sigur că primeai un loc de muncă, după ce îți terminai studiile. Țara avea nevoie de tine, tovarășe. În timp ce azi... și azi țara are nevoie de tine. Să plătești taxe și impozite, că altfel... 

Sigur, oamenilor de rând le convenea să aibă un loc de muncă. În fabrici, uzine, la C.A.P., dar nu toți românii aveau astfel de aptitudini. Practic, erai forțat să faci niște lucruri care, de multe ori, nu-ți plăceau. Șanse să faci carieră erau apropiate de zero, dacă nu aveai P(ile), C(unoștințe) și R(elații); adică, să fii promovat sau ceva de genul. Unii oameni poate doreau să lucreze în alte domenii, dar nu puteau, din varii motive. Cât despre libertatea de exprimare, era... de asemenea, aproape de zero. 

5.Era mai multă decență pe vremea lui Ceașcă

Am văzut în niște filme românești de pe vremea lui Ceaușescu o pudoare foarte prost jucată, de către pseudo-actorii vieții. La TV sau, mă rog, în spațiul public, exista decență. Dar să nu-mi spună mie cineva că pe vremea lui Ceașcă lumea nu-și băga, nu-și scotea și nu blestema.

6.Percepția pe care oamenii o au asupra istoriei României

Oh, da, cred că ăsta o să fie ultimul punct pe care o să-l discut în această postare, pentru că mi se pare o situație cu totul dramatică. Iubesc Istoria, sunt student la Istorie, deci asta mă doare și pe mine foarte mult.

Sunt conștient că au existat dintotdeauna manipulări ale istoriei pentru ca niște oameni să obțină avantaje politice. În ceea ce privește poporul român, s-a împământenit ideea că noi n-am vrut să cucerim niciodată pe nimeni și că doar ne-am apărat sărăcia, cu mijloacele pe care (nu) le aveam. Este drept, spațiul ăsta românesc a fost mereu defavorizat, rămânând în urma vremurilor din varii motive mai mult sau mai puțin subiective. Dar să spui că n-am atacat niciodată pe nimeni, este doar... fals. Am atacat și noi pe câte cineva, în acele câteva perioade de dezvoltare economică și militară pe care Țările Române le-au avut în Evul Mediu. Pe vremea lui Ștefan cel Mare (omul a ajuns până la Lvov), Vlad Țepeș, chiar Mihai Viteazul (trebuie să fim conștienți că Transilvania era principat autonom în cadrul Imperiului Habsburgic, la nivel de 1600). Plus evenimentele din timpul domniilor primilor domnitori ai Moldovei și Țării Românești.

Dar am fost pașnici și ne-am apărat sărăcia...

Apoi, toată nebunia asta, că suntem urmași ai dacilor, că dacii ar fi fost un popor foarte, foarte puternic, șmecher, cu o influență majoră în zonă. Și chiar că latina ar fi fost influențată de limba dacică?! Și că aici, în România, ar fi fost leagănul civilizației?! Și că există niște oameni foarte răi, care vor să ne ascundă istoria adevărată?! Probabil masoni, Illuminati, soroșiști sau ceva de genul. Cei care susțin astfel de teorii vorbesc cu o convingere aproape înspăimântătoare. Am mai văzut o astfel de atitudine din partea membrilor diferitelor secte, care doresc să te atragă de partea lor. Băi, iar ăștia sunt incredibil de siguri pe ceea ce spun, ca și cum teoriile pe care le-au citit pe diferite surse obscure conțin adevărul adevărat și nicio urmă de manipulare. Iar toți istoricii care nu acceptă aceste teorii bizare și fantasmagorice sunt vânduți, plătiți din surse oculte, masoni sau alte chestii din astea stranii. Recunosc, este foarte tentant să crezi aceste teorii, atunci când nu știi mare brânză despre subiect. Dar atunci când știi câte ceva... nu prea se cade să mai cazi în astfel de capcane.

În primul rând, dacii nu erau un popor mare. Erau o populație restrânsă, care locuia în actualul spațiu românesc. Nici vorbă să fie o populație omogenă; abia suntem acum noi, ca români.

În al doilea rând, pe teritoriul actual al României trăiau foarte multe populații. Dacii erau doar una dintre ele. Celelalte nu știu care erau, pentru că (ghici ce?!) nu există surse.

În al treilea rând, nu avem cum să ne dăm seama cum suna limba dacilor, întrucât ei n-au lăsat surse scrise. Sau, cel puțin, nu au fost descoperite sau... sunt contestabile.

În al patrulea rând, nu vă încredeți în ceea ce vedeți prin filmele istorice de pe vremea comuniștilor. Sigur, sunt frumoase, niște povești drăguțe. Dar, una peste alta, ele nu reprezintă o sursă credibilă și trebuie privire strict ca niște filme. Altfel, tare mi-e teamă că o să credeți și ce-ați văzut în „300” (augh! augh! augh!) sau „Game of Thrones” (Snoop Dogg likes this!). 

În al cincilea rând, acordați-le, totuși, credit istoricilor. Ei chiar știu despre ce este vorba în acest domeniu foarte frumos și fascinant. 

Mă rog, după Retragerea Aureliană au urmat niște secole în care nu este foarte clar ce s-a întâmplat pe actualul teritoriu al României. Sigur, au trecut mai multe populații. Poporul român exista, fără îndoială, și evolua în ritmul lui. Dar nu era singurul de pe aceste pământuri. Uite, să-i luăm ca exemple pe cei trei voievozi transilvani din secolul X. Gelu... sună a român. Cred că era, sincer. Glad... aici am niscaiva dubii; nu cunosc să existe români cu acest nume, cu toate că n-ar trebui să mă mire să găsesc pe cineva botezat astfel. Și Menumorut. Aici chiar este amuzant; numele de Menumorut sună a orice, numai nu a român. Și, ca să fie și mai amuzant, să ne gândim și la voievozii din secolul XI, Ahtum și Gyula. Români pur-sânge, pui de daci!

Și mai urmează alte două secole despre care nu avem informații. Cât despre Moldova și Țara Românească, aici situația era și mai ciudată, pentru că nu avem nici măcar vreun Menumorut sau Ahtum, care să ne ofere vreun indiciu despre populația din zonă. Adică, în a doua jumătate a mileniului I și primele două secole ale mileniului II, nu avem nume de conducători de aici. Există, apoi, Cnezatele lui Ioan și Farcaș. Pardon, Farkaș, alt pui de dac. Voievodatele lui Seneslau și Litovoi. Probabil amândoi români cu origini slave sau... cumane sau... bulgare. Mă rog, și mai exista și Banatul de Severin, condus în general de unguri. Și o să menționez în treacăt și „Imperiul” Româno-Bulgar, al Asăneștilor, o construcție foarte interesantă, dar efemeră, condusă de români. Ioan, Petru, Ioniță, Ioan al II-lea. Deci erau mai români ăștia de la sud de Dunăre, ceea ce ar confirma cumva teoria admigrației (Google it!).

Și aș putea continua și cu alte mituri împământenite, legate de Istoria României, dar o să mă mai refer la ele și cu altă ocazie.