Something worth paying for

Nu-mi vine sa cred ca au trecut patru ani de cand K-Gula si DJ Undoo au lansat albumul "Schimbari", un album pe care eu il apreciez in mod special. Ceea ce il face de-a dreptul inedit este faptul ca melodiile de pe el sunt interpretate live intr-un mod total diferit fata de versiunile de studio. Si foarte interesant este ca suna mai bine live.

K'n'Confusion - O viata (live)



K'n'Confusion - Langa tine (live)



K-Gula - Multe de recuperat (live)



Enjoy.
Peace & love,
MariusZ

Kanye West feat. Young Jeezy - Amazing

Kanye West si-a lansat cel mai nou single de pe albumul "808s & Heartbreak": "Amazing" (feat. Young Jeezy). Clipul a avut premiera acum cateva zile. Multe persoane (printre care si eu) considera "Amazing" cea mai buna melodie de pe album. Intrucat pe Youtube exista riscul ca unele clipul sa devina "not available in your country", l-am gasit pe Trilulilu.



Kanye West - Amazing featuring Young Jeezy [Music Video + 106 & Park Interview]
Vezi mai multe video din Divertisment »

Enjoy
Peace & Love,
MariusZ

Hollywood Undead - Undead

O buna parte din timp, umblu pe youtube, lucru datorat lipsei de ocupatie. Si nu o fac fara folos; mi se intampla deseori sa dau peste melodii foarte interesante si peste trupe foarte bune, pe care putini le-au ascultat. Nu stiu cati dintre voi au auzit de Hollywood Undead, cu atat mai putin de melodia "Undead".

Hollywood Undead

Origini: S.U.A. (Hollywood, California - d'oh)
Anul formarii: 2005
Gen muzical: Nu metal, rap metal, Rapcore
Membri: Charlie Scene, Johnny 3 Tears, J-Dog, Da Kurlzz, Deuce AKA Tha Producer, Funny Man
Albume: "Swan Songs" (2008)
Site oficial: www.hollywoodundead.com



Hope you like it.

Peace & Love,
MariusZ

Diana Ene - Chapter V

Nu aveam de unde sa stiu ca acest Robert Bartha avea sa imi marcheze viata atat de mult. De fapt, el nu era decat pionul intr-un plan de razbunare pe termen lung. A cui razbunare? A tiganilor, desigur. Cristi avusese mare dreptate atunci cand a zis ca tiganii din grupul lui Robert erau cunostinte de-ale tatei. Doar ca nu recunoscusem pe nimeni... O buna perioada de timp, circa doi ani, nu a mai dat niciun semn de viata Robert, nu mai stiam nimic nici de cei din grupul lui. Credeam ca totul se terminase. Acesti doi ani nu au fost, insa, lipsiti de evenimente. S-au intamplat multe...
Cristi se indragostise de o fata din grup. O chema Lia, era inalta cat el, bruneta cu varfurile vopsite bleu, cu ochii la fel de bleu ca varfurile si cu un chip angelic. Avea cu adevarat un chip angelic. Ei au inceput relatia in 1997. Pe cand amandoi aveau 14 ani, Lia a avut un accident de masina in urma caruia a scapat nevatamata...oare? Nu isi mai amintea nimic, pe nimeni. Parintii ei erau disperati, incercau sa caute medici prin strainatate, insa peste tot li se spunea:
-Asteptati, pentru Dumnezeu. E o amnezie temporara.
Era o amnezie temporara, insa parca nu mai trecea. Ea, pe parcurs, s-a indragostit de altcineva, insa Cristi a acceptat situatia. O iubea mult prea mult pentru a nu fi fericit atunci cand ea era fericita. Memoria ei a inceput sa revina incetul cu incetul, insa abia in 2001 i-a revenit in totalitate. Si-a amintit tot ceea ce a fost intre ea si Cristi, insa nu stia cum sa iasa din acea situatie. Tinea foarte mult la amandoi si nu voia sa raneasca pe niciunul dintre ei. Chestia asta l-a durut foarte mult pe Cristi; se simtea iubit, insa nu putea sa fie cu fata pe care o iubea. Intr-un final, Lia s-a despartit de baiatul respectiv, cu destule lacrimi, insa de comun acord, pentru ca la cateva saptamani distanta sa reinceapa relatia cu Cristi. Ceea ce a fost si mai interesant a fost ca in vara 2002 Lia s-a mutat la Paris, in Franta, fara sa-i spuna nimic, lasandu-i doar un bilet in cutia postala, in care se explica astfel: „nu am vrut sa te fac sa suferi; ziua de ieri stiu ca a fost cu totul si cu totul speciala, pentru ca am petrecut-o impreuna si...pentru ca a fost ultima. Te iubesc si o sa iti scriu. Lia.”
Cristi a avut un soc dupa ce s-a despartit atat de brusc de Lia, nu-i venea sa creada. Se trezea din somn si o striga pe nume, apoi isi dadea seama ca nu mai este langa el, ca totul se sfarsise si incepea sa planga...pana in zori. El tot repeta acelasi lucru oricui:
-Am asteptat atatia ani pentru a fi din nou cu ea, pentru ca asa, dintr-o data, fara nici macar un avertisment, sa se aleaga praful de tot.
Toti incercam sa il consolam, sa il linistim si argumente de genul „Lasa, amice, ca esti tanar; fete mai sunt in lume, trebuie doar sa ai ochi pentru ele.”, dar stiu ca era o prostie. Cristi era un baiat sentimental, un baiat care stia sa iubeasca cu adevarat, un baiat cu suflet. A indurat atatea din cauza mea, din cauza Liei si din cauza atatora si atatora persoane, incat s-ar putea crede ca devenise imun, insa nu era asa. Era si el om, totusi, avea si el limitele sale, iar despartirea de Lia a fost, intr-adevar, ultimul strop pe care il mai putea suporta.
Foarte trist este ca plecarea Liei a fost punctul de plecare al destramarii micului nostru grup. Primul care a iesit din grup a fost chiar Cristi, care se izolase foarte mult, incepuse sa fumeze si sa scrie un jurnal sau...nu stiu daca se poate numi chiar un jurnal, pentru ca mi l-a lasat mereu la indemana, m-a lasat mereu sa il citesc, zicandu-mi asa:
-Prin vorbe nu pot sa exprim tot ceea ce simt, ci doar prin scris. Nu e mult, uneori sunt doar niste versuri, dar e exact ceea ce simt.
Si mai tragea cate un fum din tigara, si tot scria. Probabil pentru el ceea ce scria nu era mult, adica...ar mai fi avut atatea si atatea lucruri de transmis, de zis, insa nu putea sa le exprime prin cuvinte. Cele cinci caiete, cat cuprinde jurnalul sau, nu cred ca sunt chhiar atat de putine. El a fost mereu un om care se subestima, se considera mult prea diferit fata de ceilalti. Toti ceilalti din grup, in afara de mine si de el, erau din familii normale, care duceau un trai decent. El a fost un elev mediu, care nu excela decat la limba romana si limba engleza, datorita unui talent literar, care parea sa fie unic in familia lui. A reusit sa intre cu noroc la cel de-al doilea liceu ca valoare din Buzau, insa inca se simtea altfel. Avea multe complexe, insa a reusit sa treaca peste ele si a decis sa incerce sa faca ceva cu viata lui.
Dupa iesirea din grup a lui Cristi, a inceput dezbinarea. Toti ceilalti au luat-o pe drumuri diferite, intalnirile ulterioare dintre ei rezumandu-se doar la „salut, salut, ce faci, bine, mai esti cu aia/ala, da/nu., ma grabesc, pa”. Nu stiu cum se ajunsese chiar in situatia asta, era extrem de ciudat. Eu tineam la toti enorm si stiu ca si ei tineau la fel de mult la mine, insa nu imi inchipui ca un alt drum i-ar fi putut schimba chiar atat de mult pe toti, ca le-ar fi putut schimba sentimentele. Cred ca intamplarea asta i-a demonstrat lui Cristi ca el chiar insemna ceva si ca toate complexele pe care le-a avut atatia ani au fost doar niste prostii, niste exagerari. Ceea ce puteam eu sa fac era sa privesc neputincioasa cum grupul alaturi de care am crescut se dezbina, cum omul care mi-a intins o mana de ajutor se pierde in fum. Eu nu stiam pe ce drum sa o iau... Si pentru ca un necaz nu vine singur, la sfarsitul lui 2002 a murit bunica lui Cristi, inima ei mult prea incercata de vreme cedandu-i. A fost un adevarat soc pentru amandoi si a trebuit sa ne cautam un nou tutore legal. Din fericire, fratele tatalui lui Cristi ne-a dat o mana de ajutor, ne-a invitat sa locuim cu el, cu sotia lui si cu fiica lor, Laura. Intraseram, practic, sub custodia lor, insa...golul din sufletul lui Cristi nu putea fi umplut. S-a lasat de fumat, insa nu si de jurnale...

Diana Ene, Chapter IV

Problemele mele nu s-au oprit aici. N-am ajuns inca in punctul cel mai important, poate. In 1999, pe cand eu aveam 10 ani, am aflat ca tata se spanzurase si ca era jale mare printre tigani. Toti o blamau pe „curva de nevasta-sa”, care „s-a omorat ca avea ca amant pe un model”. Nu erau putini care ma blamau si pe mine, ca am avut tupeul sa plec de la de acasa si sa spun minciuni in tot orasul despre el, sa fie arestat si ca m-am ascuns in spatele unui baiat cu pile. Problema cea mare era ca eram in vizorul tiganilor, iar atunci cand tiganii te iau in vizor, ai sanse mici sa scapi teafar. Stiam ca, indiferent daca aveam sa scap, voi suferi din cauza lor. Stii ce urasc eu cel mai mult? Atunci cand cineva moare pentru mine. Simt asa...o vina groaznica. Jur ca ma simt vinovata chiar si pentru sinuciderea tatei, pentru ca, pana la urma, chiar daca era un animal, doar pe mine ma mai avea. Am considerat ca eu am fost principala vinovata pentru moartea lui, insa nici nu puteam sa imi inchipui ce va urma.

Intr-una din zilele anului 2001 m-am intalnit cu un baiat mititel, slabut, insa mai in varsta decat mine. Cand am intrat prima data in vorba cu el, imi spusese ca ma cunostea din priviri de ceva vreme si ca nu avusese niciodata curajul sa imi vorbeasca si ca abia atunci si-a luat inima in dinti si...ma rog, multe alte cuvinte frumoase si complimente si linguseli. Daca il vedeai, nu-ti dadeai seama ca era tigan. Daca il auzeai vorbind, puteai sa juri ca era roman get-beget. Daca il priveai in ochi la momentul respectiv, vdeai in ei dragostea pe care am vazut-o eu. Stiu ca pare ciudat, insa m-am indragostit pe loc. Unii pot spune ca un copil de 12 ani, in special o fata, nici nu stie sa spuna pe litere „dragoste”, insa eu stiu ce simteam. Dragostea nu are varsta.

Baiatul, Robert, era brunet, avea ochii albastri, fermecatori, o privire blanda si...destula scoala cat sa ma prosteasca. Eu chiar credeam tot ceea ce zicea el. Ma simteam hipnotizata. Conceptiile lui despre viata erau aceleasi cu ale mele, ideile lui erau, parca, furate din mintea mea. Nu imi dadusem seama cat de mult ma schimba prezenta lui. Am inceput sa stau din ce in ce mai putin cu grupul, sa vorbesc din ce in ce mai putin cu Cristi, ceea ce, normal, nu avea sa ramana fara urmari. Intr-una din zile, s-a nimerit ca eu si Cristi sa fim acasa in acelasi timp. Vine la mine in camera, inchide usa si imi zice:

-Ce faci, Diana? Nu ne-am mai vazut cam de mult timp, nu crezi?

-Ce sa fac? Prin oras, ma distrez, traiesc viata din plin, ca un copil modern nu?

El imi zambeste amar, se apropie si mai mult de mine, imi pune mainile pe umeri si imi zice:

-Ai grija de tine, Diana. Stiu cu cine umbli, il stiu pe Robert. E de-o seama cu mine si mai umbla si cu...

-...tigani, da stiu. Si ce conteaza ca umbla cu tigani? Crezi ca toti tiganii sunt pusi pe capul meu?

-Daca ma crezi, eu nu mai stiu ce sa cred. Banuiesc ca unii dintre ei chiar sunt din zona unde ai locuit.

-Uite, tocmai „banuiesc” asta ma deranjeaza. Vreau certitudini!

-Pai...uite o certitudine, zise el privind in jos. Fusta asta e cam...scurta.

-Si cate fete nu umbla cu fuste scurte in zilele noastre? Acum ce vrei sa fac? Sa port fuste care sa ma faca sa arat ca de la manastire? Sau poate vrei sa port fuste inflorate. Hai, ca e posibil chiar sa am origini tiganesti, daca tot m-am nascut unde m-am nascut, nu?

Cristi tremura de nervi. Facuse totul pentru mine, iar eu il sfidam in ultimul hal chiar in casa in care ma crescuse si ma educase. Desigur, nu constientizam asta. Eram inca sub vraja lui Robert. Dupa cateva zeci de secunde, Cristi isi recapata calmul, insa eu tineam cu tot dinadinsul sa-l tulbur. Am trecut pe langa el, lovindu-l cu umarul, zicand nonsalant:

-Ma scuzi...ma scuzi ca eu am gasit pe cineva si tot inca te straduiesti sa fii cu Lia.

-Stai, Diana, imi zise el nebagand in seama gestul meu idiot si nici replica mea cretina. Vreau doar sa iti fie bine, nu vreau sa iti faca descreieratul ala vreun rau. Poate ca nu vrea sa iti faca niciun rau, dar e bine sa fii prudenta si sa nu te duci imbracata...chiar atat de indecent.

A urmat o scena pe care nu o voi uita niciodata. EU l-am citat EFECTIV pe tata, in momentul in care l-a lovit pe Cristi.

-Auzi, ia mai da-te-n... ca prea intri tu in viata mea! i-am zis eu omului caruia ii datoram, practic, viata. Acest gest al meu nu avea cum sa ramana fara urmari. Cristi inchise ochii si-i deschise iar, crezand ca e vreun vis, probabil. Cand si-a dat seama ca nu e un vis, m-a lovit peste fata cu palma. Eu, intr-un acces de furie, l-am scuipat in fata si am iesit pe usa ca un vartej. Coborand scarile am inceput, pentru prima data, sa ma gandesc ca poate chiar ajunsesem prea departe. Toate aceste ganduri au disparut imediat ce l-am vazut pe Robert, care ma astepta in fata blocului, tragand nonsalant dintr-o tigara si scuipand din timp in timp in praf. Vine la mine si ma saruta. Cate lucruri ascundea acel sarut... Mi s-a intamplat atunci un lucru stupid: mirosul de fum de tigara pe care il degaja el cu respiratia m-a facut sa tusesc.

-Nu prea esti obisnuita cu tigarea, nu? zise el si, razand, scoate din pachet o tigara si incerca sa ma ademeneasca cu ea. Hai, ia-o, zise el. Macar asa n-o sa te mai ineci cand ma saruti, nu? E ca atunci cand cineva de langa tine mananca ceapa si tu n-ai mancat. Haide, e doar o tigare nevinovata...

N-am mai stat deloc pe ganduri. Am insfacat tigara, am pus-o in gura, mi-am aprins-o cu bricheta si am inceput sa trag cu pofta din ea. Dadeam fumul afara cu mare rapiditate, insa imi placea. Ma fascina modul in care, pe masura ce trageai din tigara, incepea sa te intepe limba. Incepusem chiar sa simt o anumita aroma, o dulceata a fumului, care se tot imprastia in jurul meu. Abia am terminat prima tigara, ca am cerut-o si pe a doua. Robert a fost un dulce si mi-a inamanat-o cu cea mai mare dragoste. Imi placea. Nu imi inchipuisem niciodata ca a fuma e atat de fascinant. Era atat de fascinant, incat nici nu imi dadeam seama ca Robert imi pusese mana pe fund si ca il mangaia de zor. Atunci l-am luat in brate si l-am sarutat.

Nu a durat decat jumatate de minut, ca din bloc a iesit Cristi si a inceput sa tipe la Robert.

-Ia-ti, ma, mainile de pe ea! i-a zis Cristi.

-Da, sigur, raspunse Robert. De parca ei nu i-ar placea.

-La dracu’, macar ai un pic de decenta si n-o mai pipai! E doar un copil!

-Dispari, ma. E gagica mea, care e problema ta?

-Tocmai asta e problema mea. Ziceam de ciorile care tot cersesc sau baga sabia de samurai in tine, insa vad ca avem si ciori albe.

-Ha ha, de parca tu ai avea atata sange albastru in tine sa zici ca esti roman 100 %.

-Asta e exact problema mea, daca sunt roman sau tigan. Imi pasa mai putin de originile mele si mai mult de cei care au fost alaturi de mine la bine si la greu.

-Lasa textele, draga. Nu-ti convine ca sunt impreuna cu sora...ups...matusa ta? Nu imi pasa, obisnuieste-te cu ideea!

Il vedeam pe Cristi cum abia se abtinea sa nu il loveasca, insa rabdarea sa a ajuns la capat si l-a prins de guler. Robert inca il privea nepasator. Stia ca nu ii va face nimic, pentru ca el, de fel, nu era un om violent. Atunci mi s-a parut un lucru foarte ciudat si eram chiar indignata din cauza asta. Cristi avusese curajul sa ma loveasca pe mine, care eram sora lui, si nu avea taria sa il loveasca pe Robert. Asta nu inseamna neaparat ca imi doream ca ei sa se bata. Robert il impinse pe Cristi, ma lua de mana si noi plecaram, lasandu-l in urma pe fratiorul meu privind neputincios.

Si cum ziua respectiva trebuia sa se incheie cu un eveniment major, Robert m-a dus la el „acasa” in acea seara. Era un apartament care apartinea altcuiva, insa eu nu stiam asta. Incepuse sa imi propuna sa bem diferite tipuri de alcool impreuna, iar eu, ca un copil idiot ce eram, am acceptat. A inceput cu vin, a continuat cu visinata si a incheiat cu coniac. Dupa acest dulce cocktail, abia mai vedeam ce era in fata mea, insa eram complet constienta. La un moment dat am inceput sa simt ca zburam (Robert ma ducea in spate catre dormitor) si ca am aterizat brusc (m-a trantit in pat). A inceput sa ma sarute tandru, sa ma dezbrace, sa ma sarute si mai cu foc, sa se dezbrace, pana cand ceva mi-a trecut prin minte. „Asta doar nu vrea sa...aoleu, ba chiar vrea”. Dintr-o data mi-a revenit vederea. El se afla peste mine, insa eu nu eram dezbracata complet; eram la bustul gol, insa mai aveam inca perechea de chiloti pe mine si fusta trasa. L-am lovit in zona sensibila, am luat bluza, mi-am tras fusta si am inceput sa fug. In usa a inceput sa bata cineva, insa era incuiata. De afara se auzea:

-Diana, deschide! Diana, la dracu’, deschide! Robert, daca ii faci ceva...

M-am uitat spre Robert, care, revenindu-si cu greu, se apropia de mine. M-am uitat in jur si am luat ce mi-a picat la indemana: un ceas de pere, pe care i l-am facut palarie. In acel moment cei de afara au spart usa, iar eu ma dadeam tot mai in spate. Din spate ma prinde Cristi, care ma mangaie pe cap si ma saruta pe par.

-Diana, pfff...ce bine... Ahh...ti-a facut ceva? mi-a zis el balbaindu-se.

-A vrut sa ma imbete si sa se culce cu mine, am zis eu cu lacrimi in ochi.

-Ah, bine ca am ajuns la timp. Mi-a zis Fane ca v-a vazut intrand aici. Am ajuns cat de repede am putut. Cand am vazut ca a stins lumina, mi-am dat seama ce vrea sa faca. Abia am reusit sa spargem usa. Diana, deci nu mai face asa ceva niciodata. Ah...si imbraca-te, zise el rusinat.

Robert statea nemiscat si privea toata scena. Il vedeam ca era nervos, insa nu avea ce face. 13 contra 1 e prea mult pentru oricine, mai ales pentru un pusti care considera ca lumea e a lui si ca poate sa faca tot ce vrea dintr-o fata de 12 ani idioata. Dupa ce m-am imbracat, am mers direct acasa. Avusesem o zi lunga, idioata...

Reactie

Acum aproximativ un an, eu eram un om care stia una da' buna: imi place rap, ascult rap, pentru mine e cel mai bun gen de muzica. Timpurile se schimba, iar mie daca nu mi se ofera ceva nou, ceva diferit, ma simt sufocat, ma simt ingradit. Calitatea rapului romanesc este in scadere si nimeni nu ma poate convinge ca nu este asa; urati-ma ca spun ca BUG Mafia sunt veterani si atat, urati-ma ca spun ca rapul a ajuns o mieuneala cu efecte pe voce, iar underground-ul (sincer) pe mine nu ma incanta cu absolut nimic. Ascult o zi melodiile existente deja, ascult doua, trei, patru, pana cand intervine, inevitabil, plictiseala. Stiu ca ati simtit si voi...stiti ritmul la perfectie, dati din cap mai mult facand abstractie de el, stiti versurile si cand se schimba melodia, practic, nu simtiti ca se schimba. Ei bine, atunci e nevoie de o schimbare. Si a intervenit o schimbare in gusturile mele muzicale (SI NU MANELE, caci maneaua nu este muzica, ci zgomot; urati-ma ca am zis asta). Ce am inceput sa ascult? Muzica normala, muzica comerciala, chiar daca...intervenea si aici o problema: un cerc idiot de vreo 30-40 de melodii pe care le repet zi de zi. Dar zi de zi mai aparea cate una, mai apareau cate doua-trei. Primeam ceva nou si oarecum diferit.

La un an distanta...primesc melodii house, dance, club si imi pun mainile in cap. Acelasi ritm, aceeasi melodie idioata si mieunata si parca am inceput sa regret rapul. Dupa ce am ascultat "Undeva in Balcani", o m(i)elodie care are aere de (s)hit, am zis ca nu are rost. Nici rapul, nici house-ul, dance-ul nu mai sunt la fel sau...poate ca sunt la fel si tocmai asta este problema. Pana la urma, cate voci (printre care si a mea) urlau in gura mare ca muzica noastra este praf, in urma cu 5-6 ani? Renegam trupe ca Body & Soul, N&D, Bosquito si iata ca acum, cand ele nu mai sunt, ridicam melodiile lor la rangul de "oldies but goldies" (aici nevrand neaparat sa generalizez, dar multe persoane chiar asa considera). Acele melodii chiar reprezinta melodiile copilariei mele, indiferent daca mi-au placut la momentul respectiv sau nu.

Si totusi, simt nevoia sa reactionez impotriva melodiilor monotone care tot apar...ma rog, nu mai apar pe banda rulanta, dar tot apar. Si reactionez prin a ma proteja de ele. Si aici ajung la partea care m-a impresionat.



Da, e vechi. Da, e muzica populara. Da, melodia de la inceput are vreo 200 de ani. Da, vreau sa stiu ce simtiti cand ascultati prima melodie (Barbu Lautaru).

Peace & Love
MariusZ

Basarabia

Si aici vorbesc de BASARABIA si nu de entitatea Republica Moldova, BASARABIA, regiune care a facut parte 500 de ani din Moldova, statul medieval condus de mult iubitul nostru Stefan cel Mare si Sfant, statul in care Alexandru Lapusneanu si-a varsat frustrarile pe boieri, scurtandu-i de cap, statul despre care Dimitrie Cantemir a scris in "Descriptio Moldaviae".
Numele de Basarabia este clar derivat de la Basarab, primul domnitor al Tarii Romanesti, care a detinut aceasta functie timp de 42 de ani (1310-1352). Bun, acum se va spune ca Basarabia a fost a Tarii Romanesti; da, a fost, insa pentru o scurta perioada, urmand ca, pe parcurs, sa ajunga parte componenta a Moldovei.
Tovarase, ce limba se vorbea pe vremea aia in Moldova? Moldoveneasca nu? In Tara Romaneasca se vorbea romana, iar in Transilvania se vorbea ardeleana...si desigur, prin Banat se vorbea banateanca. Suntem atat de inversunati, incat uitam, practic, logica evenimentelor, nu? Cum multe persoane uita ca romanii (nu locuitorii Romaniei) se trag din Aeneas (TRAC, TROIAN), ceea ce inseamna ca erau inruditi cu grecii si CU DACII si ca si romanii erau...traci si nu latini. Dar nu-i nimic, Romania este o tara latina, iar poporul roman este latin, ca asa vrea istoria.
Sa continuam totusi cu o istorie reala a Basarabiei...sau ma rog, nu neaparat istorie, ci doar un scurt istoric. Nu trebuie sa fii un expert in domeniu ca sa iti dai seama ca locuitorii erau ROMANI si vorbeau limba ROMANA. Din nefericire, Moldova se afla in majoritatea timpul sub suzeranitate otomana, iar instaurarea domniilor fanariote a fost o adevarata tragedie, nu neaparat prin prisma faptului ca domnitorii nu mai erau pamanteni, ci pentru ca teritoriile statului erau folosite ca monede de schimb. In 1774, Bucovina este luata de austrieci, dupa ce turcii au facut ce stiau ei mai bine de la 1683 incoace: au pierdut un razboi. In 1812, Basarabia este anexata Rusiei, dupa ce Imperiul Otoman pierde un razboi ruso-turc ce a durat 6 ani (1806-1812). Si de aici incep 106 ani in care Basarabia se afla sub stapanire straina si in care (sa folosesc si eu acum un cliseu pe care l-am observat in cazul ocupatiei Daciei de catre romani) s-a desfasurat procesul de slavizare. In 1918 slavii s-au retras si au venit romanii, formand poporul moldovenesc (chiar crede cineva asta?). 1918-1940 a fost perioada in care Basarabia a facut parte din Romania...cum a fost perioada aia, dragi tovarasi si prieteni? Nu a fost frumos? Nu a fost interesant? NU A FOST MAI BINE CA ACUM? Ce conteaza, vrem stat independent. 1940-1992 a fost perioada in care Basarabia a facut parte din URSS, adica 52 de ani. Acesti 52 de ani, cumulati cu cei 106, dau 158 de ani, aproape cat a fost Dacia ocupata de romani (165 de ani).
In cazul dacilor cu romanii s-au format daco-romanii, ulterior fiind cunoscuti ca Valahi! In cazul romanilor cu slavii au rezultat moldovenii, iar Basarabia a devenit Moldova...Republica Moldova.

Basarabia s-a pierdut pe drum, s-a pierdut in fum...unde este Basarabia? Moldova s-a unit cu Tara Romaneasca pentru a forma Romania, deci Republica Moldova nu ar avea niciun drept sa ii ia numele.

Putem sa ii spunem cum vrem, eu prefer sa ii spun DEZBINARE acestui fenomen...

Si totusi, nu renunt sa strig si sa cred in sintagma BASARABIA, PAMANT ROMANESC!

Diana Ene - Chapter III

A doua zi m-am trezit mai mult din cauza frigului. Abia se luminase. Cred ca trebuie sa fi fost in jurul orei sapte, pentru ca nimeni din bloc nu parea sa fi plecat la munca. Sau poate nici nu m-au observat, in graba lor. M-am ridicat din coltul in care dormisem si am inceput sa ma plimb prin bloc, in cautarea unui loc mai cald. Intr-un final am iesit din bloc si am vazut niste rufe atarnate de o sarma. Am tras de un hanorac, prea mare de mine, cum era de asteptat, si m-am imbracat cu el. Asta a facut ca perioada in care cautam pe cineva, pe oricine, sa fie ceva mai usoara. Mi-era foame si nu gaseam nimic de mancare, insa eram obisnuita sa nu prea mananc dimineata. Banii tatei se duceau mai mult pe bautura si nu pe mancare...asta din ceea ce stiu eu, cel putin. Am iesit la strada si am vazut o multime de oameni care se tot grabeau spre cine stie unde, o gramada de masini prinse in trafic. Nu ma puteam amesteca printre oameni, pentru ca simteam ca m-ar fi calcat in picioare. Singura persoana care statea degeaba si parea sa astepte pe cineva era un baiat destul de inalt, slab, imbracat intr-un hanorac mare, alb si blugi si cu o gluga pe cap. Tinea in spate un ghiozdan si privea cand in stanga, cand in dreapta. Nu stiu ce m-a impins, insa m-am dus direct la el si l-am tras de maneca. Ma privea cu niste ochi verzi, nedumeriti. Acum daca e sa ma gandesc, asa as fi facut si eu daca eram in locul lui. Avea o expresie foarte blanda a fetei, era zambitor si amabil. Fara sa gandesc prea mult, l-am intrebat:

-Nenea, ai ceva de mancare? l-am intrebat eu.

-Mancare? imi zise el si mai nedumerit. N-ai parinti? Du-te si cere-le lor!

-Mami a murit ieri, iar tati e rau si ne batea. Mami a vrut sa fugim, insa ne-a prins din urma si...

-Aaaa, nu se poate. Te-am mai vazut pe-aici. Mama ta nu era...

-Mami a murit si ce ai citit e doar prostii.

-E...doar prostii. Cred ca te pot ajuta o perioada, insa nu stiu pentru cat timp. Poftim, ia si tu doua felii de cozonac facut de bunica, mananca si stai aici cu mine. Eu sunt Cristi, tu esti?

-Diana. Multumesc, nenea.

-Diana, uite, hai sa asteptam noi aici linistiti sa vina si colegii mei si sa mergem la scoala.

Am stat acolo, oarecum protejati de marea de lume care se tot zvarcoalea in fata noastra, pana cand apar doi baieti cam de aceeasi varsta cu Cristi si incep sa se salute cu el in moduri pecare nu le vazusem pana atunci. Ceva mai tarziu mi-am dat seama ca ei nu faceau altceva decat sa imite saluturile negrilor de la televizor. In acea perioada erau foarte in voga rapperi ca 2Pac sau Dr.Dre, iar romanul tanar proaspat emancipat nu stia altceva decat sa copieze ceea ce vedea la televizor. Nu vreau sa se creada ca eu ii judec in vreun fel pe Cristi sau pe oricare din prietenii lui, insa pur si simplu asta este realitatea, orice s-ar zice si orice s-ar face.

-Cine-i pustoaica? zise unul dintre prietenii lui Cristi. Imi pare cunoscuta...

-Normal ca iti pare cunoscuta. E fata modelului aluia care cica se batuse cu seful...

-Simona Ene. Cristi, ea e fata lui Serban Balisticu...

-Balisticu? zise Cristi razand. Lasa-ma cu balisiticii tai, Dorinele. Omul e doar un betiv de rand, nimic mai mult.

-Cristi, zise celalalt, omul are relatii cu tiganii de la periferie. Daca vrea sa isi recupereze fata, are toate sansele sa o faca, iar tu ai toate sansele sa...

-Am toate sansele sa ce? Trebuie sa imi pupe picioarele ca i-am gasit si i-am ajutat fata, daca el bea ca un porc si nu e in stare sa se ingrijeasca de ea. Stii ce cred eu? Cred ca mai bine o tin acasa cu bunica; si asa este in capatul celalalt al orasului. Ce sa caute Balisticu in celalalt capat al orasului? Si eu stiu acum ca daca o sa accepte bunica, si stiu ca o sa accepte, o sa am grija ca ea sa invete ce e aia liniste. Hai sa mergem la scoala, ca ne mananca profii.

Recunosc ca acum nu as mai accepta sa traiesc din mila cuiva si nici nu as mai avea nevoie de asa ceva, insa la acel moment eram trista, disperata, plansa... Trebuia sa apelez la cineva, pentru ca la tata nu puteam. Da, tatei i se zicea Serban Balisticu. Si-a luat si el un nume ceva mai neobisnuit ca sa fie acceptat mai usor de tigani. Si adevarul este ca a fost acceptat si chiar respectat de ei. Desigur, nu constientizam toate astea la momentul respectiv, dar aveam sa-mi dau seama nu peste mult timp. Aveam doar sase ani, insa gandeam si asa destul de matur. Mai mult datorita acestui fapt m-am si descurcat.

Bunica lui Cristi m-a acceptat imediat, desi si ea avea o situatie materiala groaznica. Ea locuia in vechea locuinta a parintilor lui Cristi, care murisera cand el avea doar patru ani, in urma unui „scandal monstru” cum l-a numit el mereu, nedescriindu-mi-l niciodata. Poate ca a fost mai bine pentru el sa nu mi-l descrie. Astfel de amintiri dor, asa cum ti-am zis si mai devreme. Era un apartament foarte modest, in care se gasea doar strictul necesar: doua paturi, un televizor Diamant, un casetofon amarat, un mini-frigider Arctic, mobila care parea antica, un aragaz al carui nume a fost sters de rugina, o masina de spalat Albalux si, desigur, o biblioteca in care la vedere se aflau casetele cu 2Pac, Biggie, Dre si Wu Tang. Cristi imi spusese la momentul respectiv ca niciuna dintre casete nu fusese cumparata, lasand sa se inteleaga ca ar fi fost furate sau obtinute in moduri ilegale. Intr-adevar, mi se parea destul de deplasat pentru o persoana cu o situatie materiala atat de proasta sa dea banii pe casete. Ulterior am aflat ca acele casete erau piratate, copiate de pe ale prietenilor sai, mult mai bogati, desigur. Desi era sarac, Cristi nu a apelat niciodata la furt. Era un om drept, un om caruia ii placea sa traiasca drept si care a suferit mult din cauza asta. Mai mult el s-a ocupat de educatia mea si pot spune ca i-am mostenit o buna parte din caracter, desi nu suntem nici pe departe rude.

Despre familia lui Cristi ce as putea sa spun... Singurele lui rude pe care le cunosc sunt bunica sa, o matusa, un unchi si verisoara lui, Laura, care acum are 13 ani, insa este foarte matura. Parintii lui au fost doi oameni foarte cumsecade. Se certau si se omorau cu fiecare ocazie. Dupa cum imi povestise chiar el, tatal lui fusese, ca si tata, un roman nascut si crescut printre tigani, un smecheras, un betiv ordinar. A ajuns din lumea lui de la periferie tot la periferie, insa intr-un alt colt al orasului. Pe el il chema Toader, iar pe sotia lui o chema Marina, familia...ma rog, asa-zisa familie Vintilescu. In mare, Toader s-a intalnit in 1982 cu Marina, o fata de 18 ani, cu 20 de ani mai tanara decat el, s-au vazut, s-au placut, a lasat-o insarcinata, s-au luat... In 1983 s-a nascut Cristi, iar peste 4 ani, cand el si bunica sa se intorceau de la o plimbare prin parc, l-au gasit pe Toader spanzurat, iar in cada din baie corpul ars al Marinei. Bunica lui nu i-a povestit niciodata aceste lucruri, insa el le-a tinut minte perfect. Stiu ca pare totul socant, insa, totusi, traim in Romania, ce Dumnezeu...

Doamne Sfinte, cate s-au intamplat dupa ce am intrat in familia Vintilescu. Eram un copil atat de simpatic, incat primeam ce imi doream, chiar daca nu ziceam. Ziua nu dadeam deloc pe acasa, in timp ce noaptea dormeam in acelasi pat cu Cristi. Simteam ca primeam de la el dragostea pe care nu am primit-o niciodata de la „balisticu’” meu tata. Bunica lui ma iubea, cei din grup ma iubeau, ce sa mai...eram o mare familie. Aproape in fiecare zi, Dorinel, un baiat din grup, bogat, imi dadea bani ca sa imi cumpar „ceva bun”. Eram iubita, insa drepturile asupra mea inca apartineau Balisticului. Nu puteam merge la scoala fara aprobarea tutorelui, deci ma aflam intr-o situatie teribila. Oricum ar fi dat-o, Cristi trebuia sa ia legatura cu tata. Nu credeam ca ma va cauta vreodata, insa a facut-o. A dat anunt la politie, m-a dat disparuta. Nu stiu cum naiba s-a inteles cu politia, avand in vedere ca fusese arestat de cateva ori, insa i-a convins. Daca m-ar fi vrut cu adevarat inapoi, ma indoiesc ca ar fi apelat la politie. Ar fi putut sa ma aduca inapoi cu ajutorul tiganilor, sa ma fi cautat chiar el, sigur m-ar fi gasit. Astfel voia doar sa faca rau unui eventual binefacator de-al meu. La asta s-a gandit si Cristi, cand s-a hotarat sa ma duca inapoi. Eu am opus rezistenta, nu voiam sa ma intorc la tata, insa mi-a explicat ca trebuie. M-a intrebat daca mai aveam vreo ruda in viata si i-am zis ca nu. Poate doar vreo strabunica pierduta sa mai fi avut eu, altfel ma indoiesc. Atunci a dat din cap si a plecat din casa cateva minute. Atunci cand s-a intors, mi-a zis ca nu vom merge singuri la mine acasa, ci vom lua tot grupul, pentru a fi siguri ca nebunul nu ne va face nimic. Desigur, ma puteau duce si la politie, insa asa soarta mea ar fi fost pecetluita: nu as mai fi scapat din ghearele lui decat moarta. Am luat un autobuz care ne-a lasat la Micro 3, dupa care am mers pe jos pana in tiganie. Cand am ajuns la mine acasa, m-au cuprins niste fiori... Era seara, pentru ca in timpul zilei sigur nu l-am fi gasit acasa pe tata. Cristi le face semn celor din grup sa stea ceva mai in spate, ii da niste instructiuni lui Dorinel si striga:

-Nea’ Balisticu’!

Pe deasupra gardului mic, putrezit, vedeam cum iese din casa tata, mai lucid decat de obicei si zbiara si el cu vocea lui care nu putea fi asemuita decat grohaitului unui mistret:

-Da! Care esti acolo?

-Am gasit-o pe fii-ta, nenea.

-Aaaa...ai gasit pe fii-mea? Treci incoa, manca-ti-as.

Cu un zambet fermecator ce afisa niste dinti nespalati, tata se apropie de poarta, o deschide si ne invita inauntru. Ma ia in brate cu o dragoste prefacuta. Mirosea a butoi. Nu stiam ce sa mai fac sa scap din bratele lui puturoase. Cristi statea nemiscat si privea aceasta scena de o tandrete incredibila cu aroma de transpiratie. Intr-un final, imi da drumul din brate si ii da o palma pe spate lui Cristi.

-Multumesc frumos, manca-ti-as. Ce pot face ca sa te rasplatesc? Vrei o visinata, ceva? Hai ca doar n-o sa stie ma-ta.

-Nu, nu, lasati, e bine asa. Am zis sa fac si eu o fapta buna, ca doar de-asta suntem oameni, nu?

-Da, da, de-asta estem oameni, zise tata tragandu-si nasul. Ia zi, continua el dupa ce arunca o flegma care ma ocoleste de putin, unde ai gasit-o?

-Pai uite, bre nea’ Balisticu’, am gasit-o acum vreo doua-trei saptamani intr-o scara de bloc. M-a intrebat daca am ceva de mancare, i-am zis ca am, i-am dat. Am intrebat-o daca are mama sau tata, mi-a zis ca maica-sa a murit si ca tatal ei e plecat. Asa ca am luat-o acasa si m-am ingrijit de ea de atunci. Abia azi am vazut o poza de-a ei la televizor, la stiri. Am intrebat-o ce si cum, mi-a zis ca a mintit si am adus-o acasa.

-Traiasca sufletelul tau, mersi mult ca ai adus-o inapoi. Dienuta tatii, mi-era asa de frica...

Era ciudat de calm, chiar daca auzise o poveste care nu ii convenise. Incearca sa il convinga pe Cristi sa accepte niste bani, insa el ii refuza. Cristi isi ia la revedere de la tata si pleaca, lasandu-ma singura cu romanul cu apucaturi de tigan. Dupa cinci minute incepe sa urle la mine si imi da cateva palme si doi pumni, de ma lasa jos, in noroi, plangand. Cristi, care astepta la poarta, a intrat imediat si incepe sa se rasteasca la tata:

-Da’ ce-ai, bre, de dai in ea? Ce-a facut? Parca vi-era dor de ea.

-Tu n-ai plecat? Iesi imediat de aici!

-Nene, dar e copilul matale! De ce dai in ea?

-Auzi, ia mai da-te-n... ca prea intri tu in viata mea!

Si il loveste pe Cristi cu pumnul direct in fata. Incep sa strig, sa ii strig pe cei din grup. Nimeni nu raspundea. Cristi se ridica rapid, ii pune o piedica lui tata, ma ia si ma scoate din curte, inchizand poarta dupa el. Dupa aceasta incepem sa fuugim. Incercam sa ajungem cat mai repede cu putinta la strada, unde, in apropiere, era un han in care ne puteam ascunde. Tata ne urmarea, insa parca nu avea energie. Nu renunta, totusi. Ajungem intr-un final la acel han. Intram in el. Toata lumea ne privea ciudat. „Intr-un asa han frumos, modern, sa intre deodata mai bine de zece copii murdari de praf?” isi ziceau ce de acolo. Dorinel se duse la acei oameni si le-a povestit tot ceea ce se intamplase. Ii implora, practic, sa-l creada. Dupa reactia pe care a avut-o, a fost crezut, iar cineva s-a decis sa sune la politie. Cand s-a intors, Cristi l-a intrebat:

-Ai filmat tot?

-Da, totul este inregistrat si gata de prezentat la politie. O sa fie destituit din pozitia de tutore al Dianei, iar bunica ta va putea sa o adopte legal. Daca vrei, pot ajuta ca procesul sa fie mai rapid. Fii fara grija, totul va fi rapid. O sa vezi.

Cei din han erau foarte amabili cu noi. O femeia a venit la mine si m-a curatat cu un servetel pe fata. Dupa ce m-a curatat, am vazut ca era murdar de sange. Ma dureau locurile in care ma lovise tata, insa ma simteam bine. Simteam ca ceva se schimbase in bine. Il priveam pe Cristi, caruia i se daduse o compresa sa si-o puna pe ochi, cum imi zambea. Asta era cel mai bun semn posibil. In jumatate de ora a venit politia, insa nu voiau sa dea crezare unor copii.

-Da’ ce suntem noi? Gradinita, ca sa ne luam dupa orice mucos? a zis arogant unul dintre politisti.

-Nene, zise Cristi, nu va luati dupa un mucos, va luati dupa 13. Avem dovezi.

-Copile, ia mana de pe mine, ca te pleznesc!

-Nu ma credeti nici pe mine? zise Dorinel. Am totul filmat.

-Dorinel, tac-tu stie ca ai luat aparatul?

-Ce naiba mai conteaza daca stie sau nu? Atata timp cat e la mine in casa, e proprietatea mea si am inregistrat cu el cum Diana si Cristi au fost batuti de Serban Balisticu’, ce naiba mai conteaza si aspectele astea?

-Seamana cu tac-su cand se enerveaza, zise un alt politist.

-Da, doar ca tac-su te mai si injura, zise primul politist. Bine, copii, va credem. Vom lua toate masurile, sa fiti siguri.

Si asa au si facut. In doua saptamani, incredibil de repede, tatei i-au fost retrase toate drepturile asupra mea, iar in primavara lui 1996 am devenit oficial fiica Elenei Patru, bunica lui Cristi. Practic, eram matusa lui, insa tot sora am ramas pentru el. Am putut merge la gradinita imediat ce tatei i-au fost retrase toate drepturile asupra mea, datorita unor relatii pe care parintii lui Dorinel (care ma iubeau si ei, deasemenea) le aveau. Cand am implinit 7 ani, am primit prima mea papusa...era atat de frumoasa. Inca o mai am. Daca vrei ti-o si arat. O cheama Didi. Ea era blonda natural, insa pe parcurs am mai vopsit-o, i-am facut suvite...