Prin postarea asta s-ar putea să deranjez multă lume. Nu sunt bun în totalitate, nu sunt nici rău în total, ci sunt o fiinţă duală. Ceea ce mă face pe mine să fiu om este faptul că sunt o fiinţă duală: bun şi rău în proporţii mai mult sau mai puţin egale. Eu încerc să mă mint că partea bună este dominantă la mine... nu ştiu dacă asta este şi percepţia celorlalţi.
Prin ceea ce voi posta acum probabil că voi fi făcut fanatic religios sau ceva de genu', pentru că aşa obişnuiesc oamenii. Nu, nu sunt un fanatic religios. Subliniez că am o mare problemă cu fanatismul religios. Nu am fost şi nu sunt o persoană care să meargă des la biserică. Nu sunt tocmai genul de persoană care se închină de fiecare dată când trece pe lângă o biserică. Mi se par anormale multe lucruri care se întâmplă în cadrul Bisericii din România. Ştiu că mai mulţi oameni simt la fel ca mine, însă de aici până la a prinde atâta ură pe Dumnezeu, până la a crede că... nah... "atunci când mor e ca şi cum s-ar stinge lumina" e de-a dreptul aberant şi stupid. Desigur, va veni întrebarea "bine, da' dacă ar exista Dumnezeu, atunci de ce s-ar mai întâmpla toate nenorocirile astea?". Dragă tovarăşe îndoctrinat fie cu rahaturi bolşevice, fie cu cretinisme americane şi europene, totul se întâmplă cu un scop. Avem atâtea lecţii de învăţat, şi aici mă refer nu numai la fiecare individ, ci la om ca specie. Avem atâtea lucruri de învăţat şi cine să ne fie un profesor mai bun decât Dumnezeu? Cine să fie? Stephen Hawking? Karl Marx? Vladimir Lenin? Animalele alea care militează pentru scoaterea icoanelor din şcoli? Viaţa fără credinţă nu are niciun sens, deoarece viaţa fără credinţă e lipsită de speranţă. Credinţa doar în ceea ce este concret reprezintă o autolimitare extrem de stupidă. Dacă acest concret este singurul lucru în care cred oamenii, atunci care este acea linişte sufletească? Cum pot fi explicate minunile care se întâmplă în fiecare zi, oameni care se vindecă miraculos după ce nu li se mai dă nicio şansă de supravieţuire? Cum pot fi explicate toate astea?
Pfew... cred că am cam părut un fanatic religios, însă am ajuns undeva la capătul răbdării. De ce trebuie să fie lumea atât de oarbă şi să nu vadă lucruri atât de clare? Dar totuşi... de ce mă mai mir, din moment ce atâţia suferinzi au crezut în pixelul albastru...
Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu