Doar o vorbă...

Mda, a trecut ceva vreme de când n-am mai făcut referire la muzică și... cred că e cazul acum, mai ales că este un curent dubios de fanboys, care idolatrizează un anumit artist și consideră că el are întotdeauna dreptate, iar toți ceilalți sunt de căcat. Poate că limbajul o să fie un pic mai dur, dar atitudinea acestor fanboys este mult prea deranjantă, iar dacă îndrăznești să nu fii de acord cu ei, îți pun veșnica întrebare „ce-ai fumat, frate?”.

Privind un pic în trecut, în hip hop-ul românesc au existat mai multe conflicte. Cel puțin prin anii '90, diss-urile erau frecvente, datorită existenței a două grupări considerate rivale, după model american or something like that. Mă refer la Cartel - B.U.G. Mafia, La Familia, Il-Egal, (Dana) Marijuana și alții care dădeau gangsta rap - și Sindicatul R.A.N.-S. (Răcnetul Agoniei Naționale - Sindicat) - R.A.C.L.A., Getto Daci, Delikt, Da Hood Justice, Paraziții (în faza incipientă). Sigur, formulele pe care le-am scris aici nu sunt complete; se mai făcuseră schimbări atât în Cartel, cât și în R.A.N.-S. de-a lungul anilor. Cert este că au existat multe conflicte între membrii celor două grupări și multe diss-tracks. Aparent, Cartelul a câștigat, dar mai mult datorită faptului că a avut mai multă priză la public. Lumea prefera să asculte „Un 2 și 3 de 0” și „Tupeu de borfaș”, nu „Din sub” și „Pace cartierului”.

Anii au trecut, iar conflictele au fost ceva mai puține la număr. Cel mai răsunător din deceniul trecut a fost cel dintre B.U.G. Mafia și La Familia, două trupe cu un statut asemănător, doar că primii erau veteranii și... aparent, chestia asta este mai importantă, indiferent dacă veteranii au făcut niște mizerii în trecut. Nu cunosc bucătăria lor, nu știu ce a fost între ei. Știu de piesa originală „E foame de bani”, de prin 2002, la care poate ar fi fost mai bine ca Mafia să răspundă printr-un diss track. Ar fi ieșit un duel pe cinste. Nu are niciun sens să te implici de o parte sau de alta. Doar bucură-te de spectacol.

Și apoi... vin anii 2010. Și încep niște conflicte stupide gen „tu ești comercial, eu sunt underground” și alte porcării de genul. Deși, să fim serioși. Atâta vreme cât ai lansat albume pe piață și apari la TV destul de des, încât să te cunoască toată lumea, nu mai ești underground. Avem, deci, un conflict între cei de la Okapi - care au un stil mai comercial, e adevărat, și fac muzică destul de... proastă, după gustul meu - și Paraziții - vechi în meserie de vreo 20 de ani - cu multe albume pe piață, piese care încă îmi plac, dar... underground?! Adevărul e că mi se pare un conflict inegal, pentru că Paraziții au experiență și foarte mulți fani. De partea Okapi, singurul care are o experiență comparabilă este Grasu XXL, deci... să fim serioși.

Urmează apoi conflictul straniu dintre Ombladon și DOC. N-are nicio importanță de unde a pornit, eu vreau spectacol. Dar acești fanboys sunt mult mai agresivi decât actorii spectacolului în sine. DOC - „Praf” este un diss track bun, cu multe punch-uri. DOC e unul dintre cei mai tari MC-i din România... și totuși, acești fanboys ai celor de la Paraziții îl consideră pe el praf and shit like that. Având același argument pe care îl aveau și fanboys B.U.G. Mafia acum zece ani - că sunt veterani. Așa, ca idee, DOC e în industrie de aproape 20 de ani; dar nu e veteran. Cam la fel și colegii lui din C.T.C. Și nici ei nu sunt veterani.

Deci nimeni n-are voie să spună nasoale despre veterani, ca și cum ei sunt zeii zeilor și ar avea întotdeauna dreptate. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu am nimic nici cu Paraziții, nici cu B.U.G. Mafia. Ei au început să facă muzică pe vremea când eu eram foarte mic. Dar consider că în hip hop-ul românesc există MC-i mai buni decât veteranii. Nu întotdeauna veteranii sunt și cei mai buni în ceea ce fac. Sunt experimentați, dar nu neapărat cei mai buni. Pot să apară alții care să inoveze, să facă muzică de alt tip decât veteranii.

E atât de greu de acceptat că „eroii” tăi nu au dreptate? E atât de greu de acceptat că tu nu ai dreptate? Că în hip hop există mai multe stiluri. Și mai multe tipuri de MC-i. E mai complicat de acceptat, mai ales dacă nu îl avantajează pe eroul tău.

P.S. Știu că Arssura l-a învins pe DOC într-un battle, dar asta nu are nicio importanță pentru mine. Battle-ul dintre cei doi a fost doar spectacol.

Scopul vieții

Sigur v-ați pus și voi întrebări existențiale. Veșnicele „cine suntem?”, „de unde venim?” și „încotro ne îndreptăm?”. Per ansamblu, cunoaștem răspunsul doar până la un anumit grad, destul de limitat. N-o să ne cunoaștem niciodată în totalitate; uneori putem fi uimiți de lucrurile pe care le putem realiza. De unde venim... și ăsta este un aspect pe care îl cunoaștem doar până la un anumit nivel. Ah, că putem să avem fantezii dubioase, cum că stră-stră-stră-stră-străbunicul a fost Ștefan cel Mare, asta-i altă treabă. Deși... din câte știu, genele se cam pierd după atâtea generații. Și încotro ne îndreptăm... asta depinde numai și numai de noi.

Dar care este scopul vieții?

Mi-am pus și eu întrebarea asta. I-am întrebat și pe alții. Și n-am primit, oricum, niciun răspuns care să mă satisfacă. Pentru că fiecare este influențat de niște factori externi să creadă că scopul vieții este unul sau altul.

De exemplu, iată ce se întâmplă acum în România. Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt convins că El știe asta. Prin creștinism, eu înțeleg dragoste și nimic mai mult. E posibil ca ăsta să și fie scopul vieții, dar... Peste 3 milioane de oameni au semnat petiția care cere ca în Constituție să fie reglementată clar și exclusiv căsătoria între bărbat și femeie. Printre acești peste 3 milioane de oameni sunt și mulți la care țin și pe care îi stimez; așa văd ei viața, ce să faci? Dar unul dintre argumente îl găsiți aici, cum că „familia e numai una, creată pe noțiunea procreerii”.

Ce să zic... Am 24 de ani, sunt straight, am o prietenă frumoasă. Nu știu dacă sau când o să mă căsătoresc. Nu știu dacă sau când o să am copii. Eu știu doar că familia, așa cum o înțeleg ăștia, nu este tocmai ce pare a fi. Mai ales într-o țară ca România. Sunt multe familii care trăiesc sub sau la limita subzistenței - cunosc destule exemple. Sunt multe familii în care femeile sunt maltratate - cunosc multe exemple. Sunt multe cazuri de femei maltratate care acceptă bătăile și agresiunile verbale, pentru că n-au unde altundeva să se ducă - și aici cunosc exemple. Familii „tradiționale” care fac mulți copii... pentru alocație. Familii „tradiționale” care își exploatează copiii. Familii „tradiționale” cu un părinte absent. Familii „tradiționale” cu părinți bețivi, drogați, tâlhari sau criminali - tot din cauza sărăciei. Și aș putea continua așa mult și bine.

Eu mă bucur că m-am născut într-o familie care și-a dorit copil. Că familia mea face parte din așa-zisul „middle class” - nu știu să spun dacă „upper” sau „lower”. Și ca mine sunt și alții, chiar cu situații mai bune.

Dar, revenind la scopul vieții... Au fost rezolvate cumva toate problemele din săraca noastră țară bogată? Chiar au fost rezolvate toate, de ne freacă grija de căsătoriile între persoanele de același sex? Și scopul vieții... este pur și simplu cel al procreerii? Ca idee, mie nu-mi plac bebelușii; mi se par urâți și enervanți. Am avut o experiență îngrozitoare acum 6 ani și ceva, când am fost internat la secția Neurologie Infantilă de la Spitalul Obregia (aveam 17 ani și 8 luni, deci eram minor), iar cumva vis-a-vis de salonul în care mă internaseră, li se făceau injecții bebelușilor cu diferite afecțiuni neurologice. În fiecare dimineață. Și chiar și în timpul zilei. Imaginați-vă că ați fi puși în situația asta și sunt destul de sigur că ați gândi la fel, mai ales să fiți și bolnavi, nedormiți, cu migrene cumplite etc.

Per ansamblu, poate că scopul vieții este dragostea. Dragostea adevărată, pe care să o oferi, dar să o și primești. Dacă ăsta este scopul vieții, înseamnă că poate fi atins, chiar dacă lumea e cum e.

„Au scăpat de sub zăvoare lenea, răutatea și trufia. Or să meargă în lume și or să cuprindă minți neștiutoare, prea nevinovate și prea slab încă să le stea împotrivă!”

Cu două tăișuri

Omul este o ființă liberă, orice ar spune unii sau alții. De asemenea, chiar și religiile ne învață că avem dreptul să facem orice, absolut orice ne dorim. Acest drept a fost însă încălcat dintotdeauna. De ce? Pentru că au existat unii oameni mai puternici, care s-au substituit legilor divine (sau ale naturii, dacă e s-o luăm așa) și i-au obligat pe alții să facă lucruri pe care nu și le doreau. Au impus legi, doctrine, dogme, fel de fel de reguli pe care supușii lor trebuiau să le respecte, pentru că altfel... Altfel, aceștia erau pedepsiți. Într-o oarecare măsură, acest sistem este OK și necesar. Să ne închipuim doar cum ar fi o lume unde nu există nicio regulă; cu siguranță omul ar fi dispărut de pe fața pământului de acum vreo 10000 de ani (și sunt chiar blând când spun asta), pentru că unde nu există disciplină, apar excesele, iar o societate dominată de excese este menită să dispară.

Problema cea mare cu vechile reguli era că ele avantajau doar o anumită (foarte mică) parte a populației. S-a creeat o anumită elită, bazată pe avere; nu discut despre elita militară, pentru că victoriile pe câmpul de luptă erau aduse de oameni de rang mai mult sau mai puțin nobil. Situația asta a continuat vreme de multe milenii, până când a apărut o generație de mari gânditori, care au considerat că ordinea trebuie schimbată, iar lumea să fie condusă pe alte principii. Această generație a apărut prin secolul al XVIII-lea, cea Iluministă. Sunt păreri și păreri cu privire la acești oameni și la principiile pe care le-au promovat; e clar, n-ai cum să fii de acord 100 % cu un om sau cu o doctrină - trebuie să fie măcar ceva care să nu-ți convină, pentru că ești om și ești un individ unic. Acești iluminiști au adus în prim-plan liberalismul, care presupunea, printre altele, libertatea cuvântului, a gândului, a individului, a presei. Libertate religioasă, politică. Sună foarte frumos, nu-i așa?

Au trecut 200 și ceva de ani de când oamenii au luptat până la ultima picătură de sânge pentru aceste principii. 200 și ceva de ani de... excese.

Omul a început să fie din ce în ce mai conștient de ceea ce reprezintă el și cât de mari îi sunt puterile. Da, a devenit conștient că poate să facă orice pe lumea asta, nemaiținând cont de vechile dogme religioase și punând în prim-plan doar libertatea pe care o deține. O libertate obținută cu mare greutate, în urma unor lupte crâncene, pe viață și pe moarte, cu reprezentanți ai vechii gândiri sau... doar oameni care nu erau de acord cu excesele unora dintre acești „liberali”. Pentru că a fost doar o chestiune de timp până să se ajungă la extreme. Au existat fel de fel de extreme, nu doar fascismul și comunismul despre care ne învață la școală că ar fi cele mai diabolice ideologii.

Ei bine, acum suntem în anul 2016. Vechile regimuri totalitare au dispărut, în mare parte, sau măcar s-au transformat în altceva - uneori, cu o mai mare deschidere, alteori, chiar mai diabolice decât cele ce le-au precedat. Privind un pic la societatea occidentală, din care facem și noi parte (privind un pic pe harta LUMII, o să înțelegeți de ce spun asta), putem observa câteva dintre pericolele acestei libertăți. Sau măcar niște excese care duc la apariția unor adevărate paradoxuri (ah, ce-mi plac astea!).

Spunem că tot tindem spre democrația de tip occidental, da? Acolo sunt însă niște chestii care ar trebui să ne dea de gândit, pentru că se tinde, practic, spre un soi de... altceva. E greu de definit noul tip de regim politic, pentru că presupune îngrădirea anumitor drepturi ale omului, în numele diversității sau ceva de genul. De exemplu, odată cu izbucnirea crizei refugiaților și a escaladării amenințării teroriste, au fost adoptate măsuri care (vezi Doamne) să îi facă pe refugiații musulmani să se simtă cât mai mult ca acasă (deși nu sunt), schimbând numele unor sărbători creștine cu niște termeni neutri. Plus alte astfel de măsuri bizare, nu neapărat în legătură cu criza refugiaților (aici mă refer la cenzurarea anumitor termeni, a unor publicații sau a unor anumite tipuri de gândire). De partea cealaltă, avem de-a face cu un alt tip de exces - un liberalism dus la extrem, în care poți să spui orice despre oricine, ascuns în spatele libertății de exprimare.

Nu avem cumva de-a face cu o dublă măsură? Nu avem cumva de-a face cu o societate extrem de ipocrită și duplicitară? Sunt extrem de multe lucruri în neregulă cu tot ce se întâmplă în zilele noastre. Sărăcia nu a fost nicidecum eradicată - ba chiar se află cumva la cel mai mare nivel din toate timpurile, dacă e să judecăm după numărul de oameni care trăiesc de pe-o zi pe alta în întreaga lume -, dar ONG-urile se ocupă cu alte chestii mai arzătoare, ca... știm toți cu ce se ocupă, că propaganda e în floare. În multe țări din lume oamenii nu au ce să mănânce, în timp ce în cele civilizate sunt aruncate multe mii de tone de mâncare pe an. Cercetătorii (cică) tot încearcă să găsească leacuri pentru numeroase boli grave, însă n-au fost în stare să vindece banala răceală. De asemenea legat de medicină... Este declarată epidemia doar atunci când implică niște câștiguri financiare pentru anumite companii; anul ăsta am întâlnit extrem de mulți oameni afectați de o tulpină nouă a gripei, o formă rezistentă la antibiotice. Cam 70-80 % dintre oamenii pe care îi cunosc au avut boala asta (chiar și eu), dar n-a spus nimeni că ar fi fost o epidemie.

Și lista ar putea continua.

Libertatea este o sabie cu două tăișuri, atunci când apar excese. Aceste excese apar atunci când nu există disciplină. Și am mai zis care este soarta menită unei societăți indisciplinate.