joi, 27 decembrie 2018

Hituri și Hitulețe 2018 - Partea a III-a

Iată că lucrurile merg ceva mai repede decât credeam și s-ar putea chiar să reușesc să termin seria până la sfârșitul anului, care va veni peste trei zile, trei ore și 12 minute. Acum a venit rândul hiturilor și hitulețelor verii, care au fost foarte puternice și ne-au încântat în cea mai călduroasă parte a anului. Iar acestea sunt următoarele:

1.Drake - In my feelings

Deja al cincilea hit al lui Drake pe anul 2018 și cred că putem spune deja cine este artistul (!) anului. Patru săptămâni de number one în UK și 10 în SUA ar putea să recomande această piesă ca fiind hitul anului. Ca vânzări, nu știu cum stă în SUA, dar în UK a trecut de 600.000 de unități. De asemenea, piesa asta s-a ascultat mult și în România, fiind a 19-a cea mai difuzată în anul 2018. În fine...eu nu știu încă dacă vom mai avea de-a face cu Drake în continuare, dar totul e posibil...



2.Clean Bandit feat. Demi Lovato - Solo

Cu unul dintre cele mai trippy videoclipuri, în care fata se ceartă cu iubitul, după care îi pune ceva în alimente și îl transformă într-un câine în culorile curcubeului, dar și cu acel refren straniu, pe care este cât se poate de clar că Demi spune „I wanna fuck”, piesa asta a fost, poate, cea mai catchy a anului. Nu contează că a stat o singură săptămână pe primul loc în UK, iar în SUA nu a ajuns pe locurile fruntașe. S-a ascultat foarte mult în lumea întreagă, iar la noi a fost aproape hitul verii.



3.Jess Glynne - I'll be there

O singură săptămână de number one în UK pentru această piesă foarte, foarte frumoasă, care a pătruns pe radiouri și pe la noi. După cum știți, asta este a doua oară când o găsim pe Jess Glynne în seria din 2018, celălalt hit pe care a apărut fiind „These days”.



4.George Ezra - Shotgun

Un alt artist cu care ne-am mai întâlnit în acest an este George Ezra, care a avut un hit foarte puternic în „Shotgun”, cu care a ajuns în două rânduri pe primul loc în top, de fiecare dată stând câte două săptămâni. Încă mai există speranțe că muzica bună va triumfa! :D



5.Post Malone feat. Ty Dolla Sign - Psycho

Și tocmai când ziceam de muzica bună, iată un exemplu contradictoriu. E adevărat, Post Malone a avut un hit extrem de puternic anul trecut, „Rockstar”, care s-a tot ascultat obsesiv și anul ăsta. „Psycho” a fost pe primul loc doar o singură săptămână în SUA, iar în UK a ajuns până pe locul 4. La noi nu prea s-a ascultat, din câte îmi dau seama, că nu am găsit-o prin topuri.



6.XXXTentacion - Sad!

Aici sunt pus în fața unei chestii chiar triste. Nu l-am ascultat pe băiatul ăsta cât încă era în viață și nu pot să spun că îmi place muzica lui nici acum. A ajuns pe primul loc în top în SUA după ce a fost asasinat, iar în UK a ajuns doar pe locul 5. Deși nu mi-a plăcut muzica lui, sper să se odihnească în pace pe lumea cealaltă. RIP XXXTentacion!



7.Anne-Marie - 2002

Pe Anne-Marie o știm cu toții după acea colaborare senzațională cu Clean Bandit și Sean Paul, pe super hitul „Rockabye”. Iată că a reușit să atingă hitul și pe o piesă pe care a cântat singură. Locul 3 în UK și locuri onorabile în topurile de nișă din SUA au făcut din „2002” una dintre cele mai faine prezențe în topurile anului.



8.Cardi B, Bad Bunny & J Balvin - I like it

De asemenea, acesta este un number one foarte dansabil, care s-a comportat foarte bine și prin topurile de la noi. Pe primul loc o săptămână în SUA, pe locul 8 în UK și pe locul 15 în Airplay-ul nostru cel de toate zilele, „I like it” e destul de clar unul dintre hiturile verii.



9.Maroon 5 feat. Cardi B - Girls like you

Acum o să fac ceva ce n-am mai făcut vreodată - o să nominalizez aceeași piesă de două ori. Din câte îmi dau seama, „Girls like you”, care a intrat în top 10 în SUA pe 16 iunie, a ieșit de acolo săptămâna asta, după 27 de săptămâni. Cred că avem de-a face aici cu hitul anului - o piesă care rezistă jumătate de an în top 10 în Billboard 100 e extrem de puternică! În UK a fost în top 10 „doar” 12 săptămâni, ajungând „doar” până pe locul 7. În SUA, apogeul îl vom afla într-o altă parte.



10.Becky G & Natti Natasha - Sin Pijama

Nu tocmai puternică prin topurile importante, a fost o piesă foarte puternică, ajutată mult și de mediul online. Și să nu uităm ce forță are spațiul latino-american, că doar anul trecut a transformat „Despacito” în cel mai mare hit din istoria YouTube. Uite, și asta are peste un miliard de vizionări.




Plus câteva hitulețe de pe timpul verii, pentru că ar fi nedrept să nu le trecem în revistă:

11.Mahmut Orhan feat. Colonel Bagshot - 6 Days

Și aici refuz să mă iau după topuri, având în vedere succesul extraordinar pe care „6 Days” l-a avut în zona asta a lumii. Din punctul meu de vedere, ăsta e hitul verii în România. Hitul anului... asta e discutabil. Topurile și difuzările de spun altceva, piesa prezentată de Media Forest deja fiind menționată în seria de anul ăsta.




12.Ina Wroldsen - Strongest

O piesă cu niște versuri foarte frumoase și puternice, „Strongest” a fost unul dintre hiturile verii în România, dar și prin alte țări din Europa. Ina Wroldsen confirmă din nou că este o artistă foarte bună, după ce vocea ei s-a mai făcut auzită pe „How deep is your love” a lui Calvin Harris și „Breathe” a lui Jax Jones. Sper ca piesele ei să mai atingă locurile fruntașe din topuri.



13.Aya Nakamura - Djadja

O piesă foarte puternică pe continentul european, inclusiv la noi, am ales să o includ în partea de vară, cu toate că încă mai este ascultată - și cred că va rămâne în memoria multora. Aya Nakamura este o voce foarte interesantă din Franța, care ar putea fi „the next big thing” după succesul cunoscut de interprete ca Indila.



14.Matthew Koma - Kisses back

Nu e o piesă care să fi făcut ravagii prin topuri, dar s-a auzit peste tot pe la noi. N-ar trebui să ne mire dacă în anii următori Matthew Koma devine unul dintre artiștii care să facă furori prin topurile occidentale. Are mult potențial omul, iar motivul pentru care nu am auzit despre el până acum a fost că a compus pentru alții. Poate începe să se concentreze și pe propria carieră. Cred că ar putea ajunge foarte sus.



15.Maître Gims feat. Super Sako & Hayko - Mi Gna

E adevărat că ăsta este un remake, piesa originală având vreo doi ani de zile, însă colaborarea cu Maître Gims a făcut toți banii. Unul dintre hiturile foarte puternice de la noi și din Franța. Plus că acel refren în limba armeană o să rămână în mințile noastre foarte, foarte, foarte multă vreme.



Iar în ceea ce privește hiturile de la noi, treaba stă cam așa:

1.ADDA feat. Killa Fonic - Arde

Fără îndoială, ăsta este unul dintre hiturile anului în România. Vocea absolut genială a Addei și popularitatea nebună de care beneficiază Killa Fonic au dus la un succes aproape garantat. O piesă foarte bună, care cred că va rămâne în memoria noastră.



2.Delia feat. Grasu XXL - Despablito

În videoclipul ăsta, nimeni nu este ceea ce spune și nimic nu e ceea ce pare. Piesa asta chiar mi-a plăcut și a fost una dintre puținele care m-au făcut să râd în ultimii ani. Iar Grasu XXL dovedește din nou că este un MC polivalent, putând fi serios, de petrecere, caterincos. Aici, el este „văr cu Pablo așa, puțin”.



3.Karmen feat. Krishane - Lock my hips

Fiica lui Adrian Minune a reușit să scoată un hit foarte puternic și surprinzător anul ăsta - unul dintre cele mai puternice de astă-vară. O piesă reggaeton, care sigur a spart multe boxe.



4.Mark Stam - Impar

Eu vă dau în scris că piesa asta ar fi fost hitul anului la noi, dacă ar fi fost lansată prin 2012, când erau atât de puternice curentele coreean și cu vampiri. E adevărat, a prins și acum. Băiatul ăsta e atât de talentat. Pare să fie și el „the next big thing” în muzica românească. Să vedem ce o să scoată în continuare.



5.Lidia Buble - Sub apă

Despre Lidia am mai vorbit și cu altă ocazie. Nu-mi place muzica pe care o face, dar dacă este ascultată și populară, nu pot să nu o includ în seriile astea. „Sub apă” este aproape hiitul anului!



6.DJ Project feat. MIRA - Inimă nebună

Ce dor îmi era ca DJ Project să aibă unul dintre hiturile verii! Și niște versuri atât de frumoase. Peste 44 de milioane de vizionări pe YouTube, mii de difuzări la radio și TV. Iar cea mai difuzată artistă româncă din 2018 pare să fie... MIRA!



7.Brianna - Lost in Istanbul

Și e foarte posibil ca ăsta să fie hitul anului în România. O piesă foarte puternică și o nouă colaborare între Monoir și Brianna, după „The Violin Song”, de acum doi ani. Să vedem ce le rezervă viitorul acestor artiști.



8.Carla's Dreams - Lacrimi și pumni în pereți

Și din nou Carla's Dreams, pentru că ăștia sunt soldații universali ai muzicii românești în ultimii ani. Destul de multă tristețe și frustrare în muzica lor, din păcate. Poate ne dorim să auzim și altceva din partea lor...



9.Irina Rimes & The Motans - Cel mai bun DJ

O piesă naivă și destul de simpatică din punctul ăsta de vedere. Nu știu câți s-ar fi așteptat ca o colaborare între Irina Rimes și Motanul Cântăcios să sune în felul ăsta, având în vedere cât de multă tristețe este în muzica lor în general.



10.Dan Bălan feat. Matteo - Allegro Ventigo

O revenire foarte surprinzătoare a lui Dan Bălan, care cred că-și va mai face apariția și în ultima parte de pe anul ăsta. O piesă drăguță, de dans, de petrecere, care a avut succes și pe la noi. Cred, totuși, că multe vizionări ale clipului au venit și datorită popularității de care încă mai beneficiază O-Zone.



11.Andra feat. Pachanga - Sudamericana

Vreo 50 de milioane de vizionări pe YouTube pentru această piesă foarte puternică, ce ne aduce aminte nouă, celor care eram (pre)adolescenți acum vreo 13-14 ani, despre piesa „Loco” și trupa de reggaeton Pachanga. Adică piesa care se găsește la adresa asta: https://www.youtube.com/watch?v=YkZmXN216Q0



12.Descener Bueno, Enrique Iglesias & Andra feat. El Micha - Nos fuimos lejos

Asta a fost una dintre surprizele plăcute ale anului 2018, iar ascensiunea Andrei este cu adevărat fulminantă. E adevărat, nu prea-mi place muzica pe care o scoate, dar a reușit să pătrundă foarte mult în zona asta, a muzicii latino, colaborând cu nume foarte importante, precum cele de mai sus, Pachanga, David Bisbal...



13.Dorian Popa feat. Shift - ...

Nu am absolut nimic de spus aici, Jonule!



Și să dăm legătura și spațiului online:

11.F.Charm - Fala

F.Charm a dat și una dintre piesele puternice ale verii în online. Cu un mesaj puternic împotriva cocalarilor și pițipoancelor din România, a falsității de care mulți oameni dau dovadă fără niciun pic de jenă.



12.Manuel Riva feat. Alexandra Stan - Miami

Alexandra Stan e o voce care a avut niște momente de glorie uriașe acum aproape 10 ani și care încă pare că nu se regăsește. Mi-ar plăcea să o facă în viitorul apropiat. Chiar are un timbru deosebit.



Și cam atât cu hiturile și hitulețele verii. Au fost mai multe, ca de obicei, pentru că aici chiar au fost multe. A fost o vară destul de frumoasă, deși s-a simțit un mic recul în comparație cu anii trecuți. Ultima parte va veni... când va veni. Până atunci, bucurați-vă de muzică! :D

miercuri, 26 decembrie 2018

Hituri și Hitulețe 2018 - Partea a II-a

Adică hiturile și hitulețele primăverii, care au fost destul de multe, din câte îmi dau seama la rima vedere. Pe multe încă le mai ținem minte. Câtă vreme de acum încolo, asta doar timpul o va spune. Interesant este că, măcar pentru câteva săptămâni, în UK au fost piese diferite pe primul loc, ceea ce îmi face munca mai ușoară - pe de-o parte - și mă face să și scap din vedere unele piese frumoase - pe de altă parte. Dar voi realiza aceste postări așa cum am făcut-o și până acum, așa că...

1.Rudimental feat. Jess Glyne, Macklemore & Dan Caplen - These days

Asta a fost și una dintre cele mai puternice piese de pe radiourile românești în 2018. S-a dansat mult și a fost puternică și pe timpul verii, dar în UK a ajuns pe primul loc pe 5 aprilie, deci se încadrează în partea de primăvară. A fost o singură săptămână number one, în SUA s-a comportat bine în topurile de nișă, iar la noi este a șasea cea mai difuzată piesă pe 2018. Frumoasă această combinație de forțe.



2.Lil Dicky & Chris Brown - Freaky Friday

În cea de-a doua săptămână în care „God's plan” nu a fost number one în UK s-a cocoțat acolo sus această piesă, care avea să stea doar câteva zile. Dar vânzările au fost senzaționale și arată că a fost o piesă foarte puternică - peste 2 milioane de discuri vândute în SUA și vreo 600.000 în UK. E clar că nu e hitul anului, dar e destul de sus.



3.Drake - Nice for what

În a treia săptămână fără Drake pe primul loc în top, acesta s-a întors cu o altă piesă - „Nice for what”. Pe primul loc în UK vreme de o săptămână și number one în SUA vreme de 4 săptămâni, piesa a fost foarte, foarte puternică - la drept vorbind, a fost un an senzațional pentru Drake. Iar piesa asta chiar sună bine și este una dintre puținele „opere” ale lui Drake care îmi și plac.



4.Calvin Harris feat. Dua Lipa - One kiss

Cum am zis și în partea anterioară, a fost un an senzațional și pentru Dua Lipa, care a atins apogeul și a doborât multe recorduri. „One kiss” este o piesă care a fost foarte puternică și pe timpul verii, urcând pe primul loc în UK pe 26 aprilie și rămânând pe această poziție 8 săptămâni. În SUA a fost doar pe locul 26, dar la noi e aproape hitul anului, ocupând loc 3 în Airplay 100, locul 4 în Romania Radio Airplay și locul 1 în Romania TV Airplay, deci a avut cel mai difuzat clip pe posturile de muzică. Extrem de puternică această piesă, care poate că este considerată de către unii a fi hitul anului. Eu cred că este la o foarte mare concureță cu ceva ce voi posta în partea următoare.



5.Childish Gambino - This is America

Locul 1 în SUA vreo două săptămâni și pe locul 6 în UK, „This is America” a fost un adevărat fenomen. Uitați, pe asta chiar nu cred că o vom uita prea curând, datorită inteligenței de care autorul - Donald Glover aka Childish Gambino - a dat dovadă, atât în ceea ce privește piesa (un beat trap greu, care îți rămâne în minte imediat, felul destul de pueril cum spune versurile, mesajul foarte grav pe care îl transmite despre visul american), cât și în ceea ce privește clipul, începând cu scena bolnavă când interpretul pozând în Jim Crow îl împușcă pe bărbatul care cântă la chitară. Foarte puternic mesajul, iar piesa e una dintre cele mai puternice din SUA anului 2018.



6.BlocBoy JB & Drake - Look alive

Cum ziceam, a fost un an senzațional pentru Drake. E al treilea hit doar în asta asta a „poveștii”, iar anul încă nu s-a terminat. Intrată în top 10 în SUA pe 24 februarie, a stat vreo 13 săptămâni acolo, deci a ieșit pe la sfârșitul lui mai! Un hit foarte puternic în State. Nu știu dacă mulți îl vor ține minte pentru prea multă vreme, dar de sunat nu sună tocmai rău.



7.Bebe Rexha feat. Florida Georgia Line - Meant to be

Intrată în top 10 în SUA pe 17 februarie, a stat acolo vreo 19 săptămâni, adică până prin iunie, dacă am calculat bine. Cel mai sus s-a clasat pe locul 3 în martie, iar piesa chiar e foarte frumoasă. Un an foarte bun pentru artistele de origine albaneză. Dacă nu mă înșel, Bebe Rexha mai are un hituleț într-una dintre părțile următoare.



8.George Ezra - Paradise

George Ezra a fost o prezență constantă printre hiturile și hitulețele din anii trecuți. Ar fi fost păcat să nu-l includ și acum, având în vedere că „Paradise” totuși a fost pe locul 2 pe 5 aprilie în UK și a stat în top ten 11 săptămâni. E ceva important, până la urmă, iar piesa chiar e frumoasă.



9.Portugal. The man - Feel it still

Când a început să cânte piesa asta, imediat mi-am adus aminte că o știam de undeva. Faptul că a fost în reclame o s-o ajute să rămână în memoria noastră multă vreme, plus că e și o melodie destul de frumoasă. Trei săptămâni pe locul 3 în UK începând cu 23 martie o recomandă ca un hit puternic al anului 2018.



10.Netta - Toy

Alegerea mea de a include această piesă în Hituri și Hitulețe nu constă atât de mult în poziționarea sa în topurile internaționale, că s-a comportat chiar mai slab decât credeam că o va face. Eu am ales să o includ datorită impactului pe care l-a avut și pentru că va rămâne în memoria multora chiar și de acum înainte. Adică totul în ceea ce privește piesa și clipul stârnește controverse. Autorii s-au inspirat un pic din „Seven Nations Army”, ceea ce reprezintă un mic plagiat, dar trecem peste. Tipa se folosește de mâțele alea asiatice și s-a costumat în japoneză, ceea ce a atras niscaiva contestații din partea celor care țin la cultura acestei țări. Totul pare să fie o satiră vreme de 2 minute și jumătate, până când se repetă obsesiv și chiar disperat „I'm not your toy” în ultimele secunde ale piesei. Mesajul capătă astfel proporții foarte mari.



În vreme ce la noi, treaba a stat cam așa:

1.3 Sud Est - Stele

Sincer, această versiune matură a 3 Sud Est mi se pare mult mai frumoasă decât cea cu „Amintirile”, de acum aproape 20 de ani. Trupa are fanii ei fideli și chiar mă bucur că și-au găsit un stil atât de plăcut.



2.Ioana Ignat - Nu mai e

Sincer, mi-ar plăcea mult ca Ioana Ignat să treacă peste această fază a pieselor triste și să se remarce mai mult și prin ceva mai vesel. Sunt convins că poate să cânte și ceva mai dansabil.



3.MIRA - Vina

Cum ziceam, a fost un an foarte bun și frumos pentru MIRA, care se va regăsi astfel în toate cele patru părți ale Hiturilor și Hitulețelor. În opinia mea, are hitul românesc al anului. Media Forest e de altă părere.



4.Alina Eremia feat. Mark Stan - Doar noi

Un lucru este clar - Mark Stam este un dansator deosebit. Se vede foarte bine și în acest clip, dar și în cel care va intra fie în partea cu hiturile verii, fie în cel cu hiturile toamnei. Îl știți sigur, e clipul ăla în care dansează ca în coregrafiile boyband-urilor coreene.



5.Vanotek feat. Eneli - Back to me

Un an foarte, foarte bun și pentru această colaborare. Piesa a fost extrem de puternică și pe timpul verii, s-a auzit peste tot. Și cred că va rămâne în memoria noastră multă vreme.



6.Boier Bibescu feat. Stres, Jianu & El Nino - Toată harta

Știți prea bine că nu mă iau doar după ce spune Media Forest, pentru că de multe ori are și online-ul câte ceva de zis. Piesa asta a fost foarte puternică și are un sound foarte interesant, reunind trei dintre cei mai tari MC-i români ai momentului. Iar refrenul indian îți rămâne în minte imediat.



7.The Motans - Jackpot

Da, un an foarte tare și pentru Motanul Cântăcios. Și asta cred că e piesa care îmi place cel mai mult dintre toate hiturile pe care le-a avut în 2018.



8.Randi - Puteri asupra mea

O piesă surprinzător de bună din partea lui Randi, care a avut un succes... surprinzător de mic pentru ceea ce ar fi trebuit să aibă. Chiar frumoasă piesa.



9.Havana feat. Ioana Ignat - Vivere

Cum ziceam mai sus, mi-ar plăcea ca Ioana Ignat să facă mai multă muzică din asta. E o colaborare cu Havana - reușită, din punctul meu de vedere.



10.F.Charm & Miss Mary - Am ales

Omul a scos un nou album senzațional, pe care arată că este un artist adevărat. În piesele lui ne putem identificat toți, iar „Am ales” a fost un adevărat hit, chiar mai puternic decât unele dintre cele pe care deja le-am inclus printre hiturile și hitulețele românești. F.Charm își va mai găsi locul în cel puțin una dintre părți.



Hiturile și hitulețele verii vor fi scrise mâine, poate. Nu știu sigur exact cum și când o să mă organizez, dar sper să fie bine. :D

marți, 25 decembrie 2018

Hituri și Hitulețe 2018 - Partea I

Programul foarte încărcat m-a făcut ca anul ăsta să nu mai pot să postez nimic pe blog, deși poate ar fi fost destul de multe lucruri despre care aș fi vrut să-mi spun și eu părerea. Ata e, anii au trecut și nu mai sunt adolescentul care eram odinioară și putea să posteze aici și poezii, și povești, și păreri despre te-miri-ce. Dar măcar cu Hiturile și Hitulețele să merg înainte. S-ar putea să trebuiască să intru până în 2019 cu această serie, dar asta-ii viața. :D

Și încep cu partea de iarna trecută. Știți voi, piesele alea pe care cel mai probabil le-ați și uitat în mare parte. :))

1.Drake - God's plan

O mică mare porcărie marca Drake, pentru că muzica din zilele noastre este destul de dubioasă. Bine măcar că omul a donat niște bani celor nevoiași, ceea ce poate reprezenta și unul dintre motivele pentru care a avut un succes răsunător. Cu vreo 11 săptămâni de number one în SUA și vreo 9 în UK, piesa asta poate fi un candidat serios pentru hitul anului și poate că ar fi trebuit băgată la partea de primăvară, că doar s-a ascultat până prin aprilie, dar zic să rămână aici.



2.Ed Sheeran - Perfect

Hai, că pe asta n-aveți cum să nu v-o amintiți. S-a auzit peste tot vreo doi ani de zile și încă se mai ascultă. E una dintre cele mai frumoase piese de dragoste din toate timpurile, iar în SUA deja s-a clasat pe locul 2 în topul hiturilor anului pentru 2018, așșa că s-ar putea să avem aici însuși hitul anului. 6 săptămâni de number one în SUA și 6 săptămâni în UK îl fac să fie sub Drake din punctul ăsta de vedere, dar impactul a fost uriaș. În vreme ce „God's plan” va fi uitat, „Perfect” se va asculta mulți ani de acum înainte.



3.Camila Cabello feat. Young Thug - Havana

Și asta are un refren care te spală pe creier, dar măcar e cât de cât simpatică. În afară de partea în care intră în scenă Young Thug și spune acolo niște chestii pe care nici el nu le înțelege. Poate cineva din Șatra B.E.N.Z. să facă o traducere la ce spune băiețelul ăla. În fine, „Havana” a fost vreo 5 săptămâni pe primul loc în UK și una singură în SUA. E un hit mare, fără îndoială. Chiar și la noi a răsunat.



4.Eminem feat. Ed Sheeran - River

O săptămână pe primul loc în UK face din această piesă frumoasă unul dintre hiturile iernii. A fost un an foarte interesant pentru Eminem, care a lansat un nou album și a fost „victima” unui diss „agresiv” pe la jumătatea anului, el fiind forțat să compună împotriva unui băiat despre care lumea nu cred că-și va mai aminti. Eu o să-l menționez aici ca hituleț într-una dintre părțile ulterioare, dar doar atât.



5.Dua Lipa - New rules

Și eu am rămas foarte surprins să văd că piesa asta a atins apogeul în SUA abia în ianuarie anul ăsta, având în vedere că a fost unul dintre hiturile verii 2017. A intrat în top 10 abia pe 27 ianuarie și a stat acolo vreo 5 săptămâni, ceea ce e uriaș pentru o piesă veche chiar și la acel moment. În altă ordine de idei, a fost un an incredibil pentru Dua Lipa, care a oferit poate chiar hitul anului și a doborât o mulțime de recorduri.



6.Ramz - Barking

Cât de amuzant este să dai de câte un hit din ăla pe care nu l-ai auzit niciodată și de a cărui existență nu aveai nicio idee. AȘa este și „Barking” (!), care a intrat pe 11 ianuarie în top 10 în UK și a stat acolo vreo 8 (opt!!!) săptămâni.



7.Bruno Mars & Cardi B - Finesse

Cu vreo 14 săptămâni în top 10 în SUA și vreo 6 în UK, „Finesse” e o piesă destul de banală, care nu iese cu mare brânză în evidență, dar e destul de OK de ascultat. Un an foarte bun și pentru Cardi B.



8.Halsey - Bad at love

Cu o voce foarte plăcută și o piesă frumoasă, Halsey a reușit performanța să se mențină 10 săptămâni în top 10 în SUA, devenind astfel un oarecare laitmotiv al iernii 2017-2018. Destul de greu de crezut că își va mai aminti cineva piesa asta, dar a fost frumoasă la vremea ei.



9.G-Eazy feat. A$AP Rocky, Cardi B, French Montana, Juicy J. & Belly - No limit

Câtă lume s-a îngrămădit să facă piesa asta. Apreciez faptul că, spre deosebire de alte hituri și hitulețe care se recomandă a fi hip hop, ăsta chiar sună. Cu 9 săptămâni în top 10 în SUA, piesa chiar e foarte tare, deși nu cred că o să își mai amintească multă lume despre ea.



10.Rita Ora - Anywhere

O piesă cu un traseu foarte interesant, care și-a atins apogeul pe 23 noiembrie 2017, ajungând pe locul 2 în UK, unde avea să rămână încă două săptămâni, însă pe lângă acestea, a mai petrecut încă vreo 8 în top 10, ceea ce înseamnă că a mai ieșit de acolo abia în a doua jumătate a lui ianuarie. Puternic hit al Ritei Ora.



Iar la noi, partea bună este că Media Forest deja a realizat top 100 pentru anul 2018, iar hitul anului se află în această parte a seriei mele. Nu o să-i dau numele, ci doar sugerez la fiecare în parte, deși bănuiesc că v-ați dat seama care e. Că doar i-am dat numele și anul trecut, pe vremea asta.

1.Feli - Acasă

O piesă foarte frumoasă, care a reușit să ne atingă inimile înainte ca îndrăgita interpretă să eșueze în calificarea la Eurovision, unde oricum am trimis un epic fail. Mi-ar fi plăcut ca o piesă ca asta să fie hitul anului, dar de fapt chiar a fost.



2.Carla's Dreams - Beretta

Vă avertizez că și ăsta a fost un an plin de Carla's Dreams și alți interpreți de peste Prut. Bună și această piesă. Poate a fost hitul anului trecut. Sau a  fost și al anului ăstuia. Cine știe?



3.MIRA - Uit de tine

Chiar dacă ăsta nu a fost hitul anului, 2018 a fost incredibil pentru MIRA. Cred că știți prea bine că a cam dat hitul verii și mi s-ar părea nedrept să nu fie chiar hitul anului acela, indiferent ce spun cei de la Media Forest.



4.Vanotek feat. Eneli - Tell me who

O piesă foarte, foarte tare, care a făcut furori tot anul și chiar și în a doua jumătate a anului trecut. Eneli e una dintre cele mai puternice voci feminine de la noi și, dacă o ține tot așa, s-ar putea să colaboreze cât de curând cu mari producători de muzică electronică din Occident - ceea ce îi și doresc, de altfel.



5.Lidia Buble - Cămașa

O piesă care nu mi-a plăcut de nicio culoare, dar gusturile nu se discută. Lumii se pare că i-a plăcut sau poate controversele au ridicat-o destul de mult pe Lidia Buble. Posibil să fie și asta. Dar a fost foarte difuzată ș ascultată.



6.Smiley - Vals

La cât de bine s-a comportat în topuri la sfârșitul anului trecut și la cât de bine sună piesa asta, am anticipat corect că va fi hitul iernii. Nimeni n-a avut nicio șansă în fața valsului lui Smiley, artist care a avut, de asemenea, un an 2018 foarte bun.



7.Irina Rimes - Bolnavi amândoi

Cât pe ce să câștige „Vocea României” cu Dora Gaitanovici, Irina Rimes a aut un an foarte, foarte bun. De asemenea, 2018 este anul când ea a devenit și un meme datorită celor de la Junimea. :))



8.Inna - Nirvana

Artistă internațională de aproape 10 ani de zile, Inna încă reușește să scoată hit după hit cu acest stiil de muzică de club - deep house. A mai avut un hit foarte bun anul ăsta, pe care o să-l trec într-una intre părțile ulterioare.



9.Blacklist feat. Carla's Dreams - Tequila

Piesa asta a fost un fel de laitmotiv al anului 2018, dar o trec aici pentru că trupa a mai avut o piesă foarte puternică pe timpul verii, un posibil hit al anului. Nu că ăsta n-ar fi hitul anului...



10.The Motans feat. Inna - Nota de plată

Un an incredibil și pentru Motanul Cântăcios, care a scos hit după hit după hit. Asta este o rămășiță de anul trecut, dinainte să se fi născut.