Banalități

Adevărul e că suntem înconjurați de lucruri pe care le considerăm profunde. Încercăm să le găsim niște sensuri foarte, foarte adânci, dar până la urmă ele sunt atât de clare și de banale. Așa suntem învățați de mici copii, să privim lucrurile în profunzime. Nu neg, este foarte bine pentru viitorul umanității să se concentreze pe profunzimile anumitor domenii, dar în condițiile în care, să zicem, dacă nu scrii un anumit număr de pagini sau de cuvinte despre un subiect, nu îți primește lucrarea... Asta este în neregulă. Bun, a fost doar un exemplu oarecare. Ideea e că trebuie să scrii cât mai multe cuvinte acolo, că e foarte important subiectul. Când colo, e de-o banalitate cruntă. Ne tot învățau la școală „ce voia să spună poetul aici”, că „această culoare simbolizează ceva” și tot așa. Și mie îmi plac lucrurile profunde, care nu sunt tocmai la vedere, dar să încerci să găsești simbolistica fiecărei litere sau a fiecărui cuvânt dintr-o operă literară nu cred că e foarte corect și înțelept, până la urmă. Autorul poate că a vrut să spună exact ce ai înțeles de prima dată, o chestie foarte banală în esență. „Dar dacă nu scrii 6 pagini despre asta...”. Sistem educațional dubios...
Aflăm din multe surse că viața este complexă, că are un sens foarte profund și fel de fel de alte filosofii sau „filosofii”. Până la urmă fiecare înțelege viața așa cum simte, într-un mod mai superficial sau mai profund. Și există șanse foarte mari ca ăla care are doar opt clase să știe mai multe despre sensul vieții decât tine, absolvent de facultate cu nasul pe sus. În principiu viața nu este atât de complicată. Se supune, cum era de așteptat, legilor naturii, doar că la noi e un pic adaptată treaba. Jungla nu este plină de copaci înalți de zeci de metri, liane, tigri, girafe și alte animale. Jungla noastră este plină de blocuri, zgârie-nori, pancarde publicitare, avioane, mașini și diferite specimene umane. Cel care se adaptează cel mai bine la condițiile din junglă ajunge sus, cel care nu se adaptează are o misiune ceva mai grea și ori rămâne jos, ori părăsește jungla asta pentru una în care se poate simți în largul său. As simple as that. Te naști, crești, te joci, îți faci prieteni, iubești, urăști, mănânci, bei, înveți, lupți pentru a obține hrană, lupți pentru a îți întreține familia (care poate să însemne și o singură persoană, adică tu), dormi, îți faci nevoile etc. și până la urmă mori. Este atât de simplu.
Dar continuăm să ne complicăm în explicații profunde cu privire la sensul vieții. Nu, sensul vieții există mai mult sau mai puțin; că perpetuarea speciei e ceva ce vine cumva de la sine, nu e un sens al existenței în sine. Poate o fi mântuirea, dar și aici am câteva dubii. Până una-alta, sensul vieții pare să fie supus aceleiași unicități a individului. Sensul existenței mele este să... scriu, să zicem. Al tău este să faci copii. Al lui nea' Cornel din Zăbrătău o fi să își îngrijească foarte bine gospodăria. Și tot așa. E un pic mai complicat cum reușești să îți împlinești sensul vieții în accepțiunea ta. Dar e ceva ce ține de adaptare și am scris mai sus cum stă treaba cu ea, după părerea mea.
Și într-adevăr suntem înconjurați de foarte multe banalități cărora le dăm o mare importanță din cauza implicării emoționale. O să sune foarte urât, dar moartea e o chestiune de o banalitate îngrozitoare. Da, majoritatea speciilor care au existat pe planeta noastră nu mai există acum. Au dispărut din diferite motive. Și mă refer la specii de animale, plante...
Acum suntem în 2015 A.D., planeta noastră se află undeva la mijlocul vieții sale. Trăim o epocă a informației și spunem că suntem o specie civilizată. Până aici, bine. Adevărul e că informația asta e o sabie cu două tăișuri, care te poate face bucăți. Nu din punct de vedere fizic, ci în interior. Te implici emoțional în foarte multe treburi, vezi la televizor sau auzi la știri că au murit nu știu câți oameni într-un atentat terorist în Baghdad, într-un accident aviatic în Pirinei, într-o explozie la o fabrică de cherestea din Malmo, într-un accident feroviar în Honolulu sau într-un accident rutier pe E85, între Mihăilești și Urziceni. Te afectează, chiar și în mod inconștient, dar adevărul e că moartea e un lucru atât de banal. Important este să nu te lovească pe tine în mod direct (vreo rudă, vreun prieten apropiat etc.). Nu vreau să fiu înțeles greșit, este normal să fii afectat și să plângi atunci când te lovește în mod direct; e o dovadă de umanitate. Important este să înțelegi că moartea este o parte a vieții. O să pierzi multe persoane dragi de-a lungul vieții, dar trebuie să fii puternic și să înțelegi: viii cu viii, morții cu morții. Puterea de a trece peste există în interiorul fiecăruia. Important este să nu se lase afectați de orice lucru grav apare la televizor, prin presă sau îi este adus la cunoștință de unul sau de altul.
Da, moartea este banală. Este doar o trecere dintr-o lume într-alta. Dacă or exista doar două lumi, asta nu o vom afla decât la momentul potrivit, când nu ne vom putea întoarce în asta în care trăim acum. Că dincolo o fi Raiul, Paradisul, Valhalla, Iadul, Planeta Klingonienilor sau o exista o altă viață pe planeta asta, habar n-am. Om trăi și om vedea. Până atunci...