Au trecut aproape 10 ani de când am început să scriu pe blogul ăsta. 2007... Era o vreme când blogurile erau cumva la modă în mediul online. De mai multă vreme îmi spuseseră prietenii mei de atunci să îmi fac un blog. Nu mai țin minte de ce am amânat atât de mult. Practic, mai sunt vreo cinci luni până când Living it Blue va împlini 10 ani.
De-a lungul vremii am scris aici fel de fel de lucruri. Opinii muzicale, politice, filosofice. Am postat chiar și fragmente din romanele pe care le-am scris, dar nu le-am tipărit. Poate în lunile sau în anii ce vor urma o să și public ceva. Mai am niște romane la care lucrez, unul fiind început în anul când a „venit” Sfârșitul Lumii - 2012.
Privind în urmă, am postat și unele lucruri mai ciudate, niște opinii pe care le-am schimbat între timp. Am învățat multe de la This is this... încoace. Pe atunci ziceam „poate gândesc mult prea departe, am doar cinșpe' ani jumate” (deși nu aveam încă). Făceam un soi de rap (având în vedere ce personaje au apărut în mainstream acum, îndrăznesc să spun că nu suna chiar atât de rău), abia începeam liceul. Lăsam în urmă niște ani care lăsaseră câteva cicatrici destul de urâte pe felul meu de-a fi - bullying and shit like that. Uneori a fost vina mea, alteori n-a fost. Dar anii ăia au trecut.
Și au venit anii de liceu. Fusesem avertizat că s-ar putea să dau de un colectiv urât acolo, dar n-a fost cazul. Nu, n-a fost. Colectivul a fost frumos. Bineînțeles, am avut frustrările și nemulțumirile mele, așa cum avem cu toții. Dar, una peste alta, am întâlnit niște oameni foarte frumoși, deschiși. Și, dacă se întâmpla ca lucrurile să nu meargă bine între mine și ei, cred că vina era a mea. Cam asta era situația. 2007, 2008 și 2009 au fost niște ani foarte frumoși, deși am făcut și multe greșeli. Da, am făcut. Poate că pe vremea aia n-aș fi recunoscut, dar am făcut.
După care vin anii 2010-2012. Nu știu ce s-a întâmplat, dacă a fost în întregime vina mea sau pur și simplu nu am fost înțeles. Eu sufăr de scleroză multiplă, o boală autoimună, din cauza căreia am suferit pe toate planurile - puțini sunt cei care știu prin ce am trecut. Sigur, tratamentul, pe care îl iau și acum, este unul standard, însă având în vedere cum a fost anul 2010 (recesiune, chestii de genul), ce siguranță aș fi avut că tratamentul nu avea să fie sistat din lipsa de bani?
Dar a trecut acea perioadă. Am fost timp de 40 de zile în China, ceea ce mi-a schimbat perspectiva asupra lumii mai mult decât aș fi crezut vreodată. Am început Facultatea de Istorie, în 2013 - ea reprezentase a patra opțiune pentru mine, dar până la urmă s-a dovedit a fi ceva frumos și constructiv, în ciuda primului an, care a fost mai... ciudat, ca să zic așa.
Până la urmă, totul a trecut. Sunt aici, în 2017. În 2007 eram în primul an de liceu. La zece ani distanță sunt la Masteratul de Studii Medievale. Om vedea care o să fie situația peste alți zece ani. Nu-s nici optimist, nici pesimist. Iau orice lucru ca atare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu