Se afișează postările cu eticheta Lindsey Stirling. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lindsey Stirling. Afișați toate postările

joi, 10 martie 2016

Combinații

Combinațiile sunt la modă, sunt peste tot. Una-două, pac! auzi de o combinație. Că nu știu ce vedete s-au combinat între ele, că mai propune cineva vreo „combinație” pentru a face bani. Că... reclama aia la McDonald's...



Wow, nici nu știu cu ce animal s-o compar pe tipa aia și să nu par misogin. Dar parcă prea a sunat a oaie. Mă rog, combinațiile pe care le propun sunt muzicale. Chestii inedite și, preferabil, de calitate. Astfel, avem următoarele combinații:

1.Major Lazer feat. Sean Paul - Come on to me

Ăștia sunt jamaicani, în principiu. Jamaicani, americani, ceva de genul. Muzica e electronică, cu influențe jamaicane, bass turbat și câteva zdrăngăneli ce par a fi asiatice. Ah, și în clip sunt niște... gheișe, cred, care dansează de mama focului; când și când mai apare în prim-plan și Sean Paul, cu tunsoarea lui dubioasă și ochelarii de soare de BO$$.



2.Demis Roussos - Come Waltz with me

Combinația asta mi se pare genială, pentru că avem atât de multe elemente diferite de fac un întreg superb. Demis Roussos a fost grec, s-a născut în Egipt; melodia asta este un vals (pe care mulți îl asociază cu Austria, dar...) rusesc. Ah, și cântă în engleză. C'est magnifique!



3.Lindsey Stirling - Beyond the veil

Am stat un pic să mă gândesc ce melodie a lui Lindsey să nominalizez, pentru că, sincer, mie mi se pare inedit tot ce face ea. Când a participat la America's Got Talent, n-a fost tocmai în formă, dar pe parcurs a perseverat, a învățat mai mult și a reușit să facă ceva incredibil. Vioară combinată cu muzică electronică, dubstep. Iar Lindsey mai și dansează foarte bine.



4.Nightwish - Phantom of the Opera

E mai mult sau mai puțin inedită combinația asta; pentru mine e ceva mai puțin inedită, pentru că sunt fan al genului ăstuia muzical, dar pentru cine nu ascultă... OK, Nightwish a fost, este și va fi una dintre cele mai tari trupe din lume, cu toate că numărul de albume vândute e destul de mic în comparație cu ale trupelor legendare. Dar aici e și ceva diferit de trupele respective. Nightwish cântă Symphonic Metal.



5.Umbre feat. Lili Sandu - Nu poți să mă oprești

Piesa asta e din anul 2000. Umbre a fost un proiect muzical ambițios, care a dorit să combine muzica hip hop cu cea simfonică. Iar combinația era foarte puternică. Din păcate, proiectul n-a prea avut succes și n-a fost de durată lungă. Adică, cel puțin din câte știu eu, ultimul semn pe care l-au dat a fost prin 2006.



6.maNga - Bir kadin cizeceksin

Turcii ăștia nebuni cântă ceva gen Linkin Park, doar că au adăugat niște elemente tradiționale turcești și ceva mai mult entuziasm. Ce a ieșit... a fost genial. Știu piesa asta de vreo opt sau nouă ani. A fost pe OST-ul jocului FIFA 2007; de altfel, piesa lor și cea a trupei Flogging Molly au fost singurele chestii notabile din tot jocul ăla.



7.Yarabi - El Sila

Nu știu câți îi mai țineți minte pe băieții ăștia. Da, sunt români. Și făcuseră unul dintre cele mai interesante proiecte muzicale la mijlocul anilor 2000. Muzică pop-dance cu influențe orientale, dar nemanelizată. Da, se poate!



8.Corvus Corax...

Și aici încă nu-s mascați. Vreau să scot în evidență proiectul muzical în sine, pentru că este mult prea tare pentru a nominaliza o anumită melodie.



9.Subcarpați feat. Mădălina Pavăl & AFO - Frunzuliță, iarbă deasă

Hip hop + folclor. Adică Underground Folclor. Oamenii ăștia merită toată aprecierea, pentru că muzica lor popularizează folclorul printre tineri.



10.Zoli Toth Project feat. Grigore Leșe - Furtună

Folclor? Fusion? Da, tot în zona asta ne aflăm.



11.Elitsa Todorova feat. Gahl Sasson - Svetlina

Tot în zona asta ne aflăm din punct de vedere muzical, doar că mai la sud, din punct de vedere geografic.



12.Nightwish feat. John Two-Hawks - Creek Mary's Blood

La un moment dat, le-a venit ideea genială să facă o melodie în colaborare cu un Native American. Iar farmecul pe care îl aduce John Two-Hawks este uriaș.



13.Lais - Oh, Dorothea

E cumva o combinație de folclor din Țările de Jos, muzică modernă, versuri vechi (medievale, parcă) și trei voci de zâne. Deci... e un mix foarte bun. :)



14.Zdob și Zdub - Lângă codrii de aramă

Închei cu Zdubii, pentru că și ce fac ei e o combinație foarte reușită de rock, uneori hardcore, cu multe influențe folclorice. Ar fi fost nedrept să nu-i includ și pe ei aici. Bine, mai sunt și alte proiecte interesante, dar o să le nominalizez cu altă ocazie. :D