Străzile, visele au rămas la fel

Să te plimbi singur prin oraș și să te uiți împrejur. Ai trecut de multe ori prin locurile alea. Recunoști blocurile, chiar dacă nu este tocmai cartierul tău. Nu este tocmai locul unde-ți făceai veacul atunci când erai copil. Oamenii pe care îi cunoști sunt și nu mai sunt pe acolo. Unii sunt plecați în alte orașe. Alții sunt plecați în străinătate. Cei care încă mai sunt în oraș probabil că sunt la muncă. Erau și unii mai mici cu care te jucai, pentru că trebuia să completați echipele de fotbal, miuță... Da, și ăia au crescut, sunt la liceu, au alte găști, umblă prin alte locuri din oraș. Sau, mai frumos, au dat și ei Bacalaureatul și au plecat la facultate sau în străinătate.
Locurile prin care treci sunt, cum ziceam, foarte cunoscute. Blocurile sunt la fel, magazinele sunt tot alea. Să zicem că sunt câteva schimbări în destinația a două-trei tarabe, dar în rest totul este la fel. Și începi să-ți amintești cum era în trecut... Parcă îi vezi pe toți cei pe care i-ai cunoscut. Îți zici „uite, frate, aici stătea X”. Mai mergi ce mergi rememorând niște scene cu persoana respectivă. Eventual mai și zâmbești. Și treci pe lângă un alt bloc unde știi că locuia un cunoscut. „Băi, uite aici am fumat prima mea țigară. Și după aia am plecat în cartierul meu și am jucat fotbal cu Y, Z și L.” Și tot așa, tot așa...
Căștile sunt în urechi, iar melodiile se succed în ordine alfabetică. Toate genurile muzicale. Pop, rock, dance, house, hip hop, reggae. Și, dintr-odată, auzi... „Și mă-ntorc iar acasă... Amintiri la fereastă... Oamenii mei, tot acolo, în cartier; străzile, visele au rămas la fel.” Da, străzile și visele au rămas la fel, chiar dacă anii au trecut. Nu este vorba despre o perioadă atât de lungă, dar având în vedere că am 23 de ani, deci încă sunt foarte tânăr, chiar și cinci ani reprezintă ceva însemnat în materie de timp, în raport cu vârsta mea. Sunt convins că și peste 5 ani îmi voi aminti de zilele astea, când sunt student în anul 3, și o să-mi doresc să fi profitat la maximum de ele, dar asta este situația în viața oricui. Oricine simte că putea să facă mai multe, să se bucure mai mult de un anumit eveniment. Nu o să încep cu banalul „îți dai seama de ce-ai avut doar atunci când l-ai pierdut”, pentru că n-am pierdut nimic. E vorba doar de nostalgie, ceva cât se poate de normal, pe care îl simțim cu toții la un moment dat.

Curcubitacee...

Prea multe CURcubeie pe facebook in ultima vreme, pentru ca, nah, in SUA au fost legalizate casatoriile intre persoane de acelasi sex, asa ca Steven o sa se poata casatori legal cu John si in Alaska, si in Oregon, si in Honolulu, si in New Mexico. Ma rog, sa fie la ei, acolo. Nu-i treaba mea ce face fiecare in intimitate. Totusi, parerea mea este ca sunt chestii mai importante in lumea asta decat legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex, care reprezinta o minoritate. Adica... sunt foarte putini, in raport cu numarul total al populatiei. E legal sa faca ce vor in intimitate, pot sa incheie parteneriate civile blablabla... Se mai face misto de ei, cum se face misto de orice, in ultima vreme. Unii fac misto de tigani, altii de unguri, destui mai fac misto de evrei. Se face misto de romani, de francezi, de rusi, de chinezi, de profetul Mahomed, de Iisus Hristos, de Buddha, de Jah-Jah. Pentru ca asa e-n tenis. Pardon... democratie.
Cum ziceam, parerea mea e ca sunt lucruri mai importante de rezolvat in lumea asta. Majoritatea populatiei planetei traieste intr-o saracie lucie. Planeta are potential sa hraneasca multe miliarde de oameni (teoria aia cretina conform careia suntem prea multi nu sta in picioare). Problema este ca decalajul intre lumea civilizata si cea saraca este foarte mare (si tot creste), iar nimeni nu vrea sa faca ceva in legatura cu asta. Fiecare mare putere are diferite interese in zonele astea defavorizate. Deci Africa este si va fi macinata in continuare de conflicte religioase, intertribale etc. Asia la fel. India cica este putere emergenta, ca este pe locul 3 in lume ca numar de miliardari, dar este o tara cu peste un miliard de locuitori, majoritatea traind in mizerie. Si in Sud-America sunt niste probleme foarte grave. La fel ca India, si Brazilia cica este o putere emergenta, dar oamenii aia o duc foarte rau. Despre tarile care o inconjoara, ce sa mai zic... Venezuela, Columbia, Bolivia, Peru. O viata minunata duc oamenii aia pe-acolo, no?
Dupa Al Doilea Razboi Mondial America si-a asumat rolul asta de justitiar al planetei, dar n-au reusit sa rezolve problemele nici macar in interiorul propriilor granite. Suntem in anul 2015, iar persoane de culoare inca sunt tratate ca si cum ar fi cetateni de mana a 16-a. Chiar si acum, cand SUA au un presedinte de culoare. Deci, daca n-au fost in stare sa rezolve problemele etnice & shit pe propriul teritoriu, cum poate America sa fie justitiarul planetei? Cum au porcii astia tupeul sa spuna ca sunt justitiari? Cica lupta impotriva terorismului, impotriva saraciei, impotriva discriminarilor de orice fel, dar... chiar incearca sa faca asta? Are they really trying to do so? Nu, e mai bine sa te duci tu, dintr-o tara civilizata (oricare-ar fi ea; aici nu zic ca este neaparat cazul Americii) prin Rwanda, Senegal sau Somalia, le dai arme alora care nu stiu sa lege doua vorbe si te duci in treaba ta. De aici. Apoi te plangi ca o tarfa virgina "vai, uite ce se intampla in Rwanda/Senegal/Somalia; sa trimitem trupe acolo, sa oprim conflictul". Fucking pathetic. 
Oricum, ideea e ca nimeni nu incearca sa faca ceva constructiv pentru majoritatea populatiei planetare. Se estimeaza ca in 2050 populatia Nigeriei va depasi 300 de milioane de locuitori (asta reprezinta peste jumatate din populatia actuala a Europei, daca nu ma insel). Va dati seama ce masa de manevra? Bine, in Lagos, Jos sau Abuja sunt convins ca viata nu-i atat de grea. Dar in satele alea uitate de lume... De ele nu se ocupa nimeni. Este mai important sa traim noi bine, sa avem malluri, restaurante de tip fast-food, cluburi de noapte, blockbustere de cacat, muzica dubioasa, drepturi si libertati cetatenesti (incalcate cu orice ocazie, dar acceptam asta, pentru ca, nah, "fratele cel mare" are grija de noi). La fel ca si conducatorilor, nici noua nu ne pasa cu adevarat de respectivii. Just like our leaders, we don't really give a fuck about those poor people. Pentru ca am fost invatati sa fim autosuficienti. Sa ne fie noua bine; ceilalti nu conteaza.
Si suntem asaltati de probleme din astea secundare, cum ar fi casatoria intre persoanele de acelasi sex. Exista sute, mii de organizatii la nivel mondial care militeaza pentru obtinerea mai multor drepturi pentru comunitatea LGBT (acum cativa ani citeam si ca pedofilii si zoofilii au niste revendicari similare). Da, exista organizatii similare si impotriva saraciei, si pentru respectarea drepturilor omului, dar problemele LGBT iau fata celor care sunt cu adevarat/mai importante. Chestia asta nu mi se pare in regula, deci nu sunt solidar cu comunitatea LGBT. 
CURcubeiele astea mi se par de o ipocrizie fara margini, cel putin atunci cand vin din partea unor oameni care ziceau "ia uite ce ritualuri primitive au astia in Nepal; bine le-a facut ca a dat cutremuru' peste ei". Pentru mine sunt mai importante probleme ca:
1.Saracia
2.Lipsa de echipament medical performant in spitale
3.Lipsa de scoli
4.Lipsa de locuri de munca
5.Familii scindate din cauza lipsei locurilor de munca
6.Copii care nu au parte de o educatie buna, din cauza lipsei parintilor, a banilor, a oportunitatilor, a scolilor (chestia asta duce si la posibilitatea ca ei sa ajunga sa fie infractori, sa abuzeze sau sa fie abuzati, pentru ca asa e-n jungla)
7.Coruptia (ce scriu aici nu este un clasament, ci o lista; fiecare problema este cam la fel de importanta, cu toate ca asta, a saptea, este mama lor)
8.Omul este mult mai concentrat pe aspectul exterior, decat pe cel interior, lucru care duce la crearea unor mici monstri
9.Dorinta de a parveni
10.Manipularea (de orice natura)
11.Dumnezeu nu mai este in Ceruri, ci in portofel
12,Lipsa de timp
13.Discriminarea etnica, religioasa si de gen
Si lista ar putea sa continue mult si bine. Astea 13 sunt niste probleme mult mai arzatoare decat legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex. Deci mai usor cu CURcubeiele, dar tovarasi. Daca vreti sa luptati pentru o cauza adevarata, aveti de unde alege.

Vampiri...

De fiecare dată când un om aude cuvântul „vampir”, se gândește la Dracula sau la o creatură asemănătoare. Știți voi, un humanoid nemuritor, cu niste colți cu care suge sângele oamenilor sau al altor făpturi (pentru că, deh, creatura asta trebuie să se hrănească). Mă rog, ideea este că aici nu mă voi referi la Dracula, Nosferatu sau alte personaje din astea celebre.
Mă refer strict la ceva cât se poate de adevărat.
V-ați simțit vreodată epuizați în preajma unei persoane, în ciuda faptului că nu ați depus niciun efort? De fapt, întrebarea asta este retorică. Este normal, fiecare dintre noi s-a simțit așa măcar o dată în viață. Da, eu mă refer la vampirii energetici.
OK, acum că am zis-o, unii s-ar putea să mă considere mai nebun decât mă considerau înainte. Contează mai puțin; fenomenul este cât se poate adevărat și ar fi bine să fim conștienți de existența lui, pentru a putea să ne protejăm pe cât putem.
Vampirii energetici nu sunt persoane rele, în principiu. Pot să aibă un fundament bun, însă prezența lor în preajmă poate să te epuizeze. Sunt fel de fel de vampiri energetici. Nu știu să îi categorisesc, pentru că, la fel ca în mai toate domeniile, există o mulțime de posibilități. Ideea este că ei sunt dăunători, chiar dacă nu-și dau seama. Am văzut acum câteva zile un articol în care erau categorisiți, dar mi s-a părut incomplet și părea să caute mai degrabă senzaționalul situației, decât o soluție.

An Angel for May

"An Angel for May" este un film cunoscut de putina lume, dar care mie mi-a schimbat viata. Cu o distributie foarte faina, din care fac parte actori cunoscuti, precum Tom Wilkinson, Matthew Beard (pe vremea cand avea doar vreo 12 ani), Hugo Speer si Angeline Ball, reuseste sa transmita foarte mult, principala tema fiind prietenia. O prietenie legata intre Tom, un baiat de 11-12 ani din zilele noastre (ma rog, 2001), cu o familie scindata, probleme de sanatate (astm) si o viata sociala urata (avem si bullying), si May, o fetita de-o seama cu el, dar... asta in 1941. May, jucata de o Charlotte Wakefield senzationala, este o fetita cu mari probleme si traume, care isi gaseste in "calatorul" nostru, Tom, un prieten de nadejde. O prietenie adevarata, frumoasa, care a supravietuit 70 de ani. Jocul actoricesc a fost foarte bun, povestea a fost minunata, decorul a fost credibil. Nota 10 este prea mica... 

De ce spun ca mi-a schimbat viata acest film minunat? Pentru ca dupa ce l-am vazut m-am hotarat sa duc ce am spus la 5-6 ani, ca vreau sa ma fac scriitor cand o sa fiu mare, la indeplinire. Da, prima data am vazut filmul pe HBO, prin 2002-2003. De atunci sunt fascinat de calatoria in timp (si chiar cred ca o sa fie posibila la un moment dat). Filmul exista pe youtube. Calitatea imaginii este destul de slaba, dar merita urmarit. Azi l-am vazut pentru a patra oara.

Ecouri

se aud în depărtare
nici umbrele nu se mai mișcă
se pare
că le-așteaptă acum
să vină spre ele
ecourile se-aud pân' la lună
și stele
sunt cuvinte mascate-n
toate limbile lumii
sunt mesaje trucate
trunchiate
ce ne-nvață că lumea e
des colorată
de sute de frunze ce cad ne-ncetat
de mii de țigări fumate palmat
de multe cuvinte vândute la târg
de povești de iubire sfârșite-n amurg

dar toate pălesc atunci când
o voce
se-aude
pe drumul spre soare
si acum chiar orice
micuță umbră se pune-n mișcare
pe pământ cad iar picături
de soare
iar viața renaște din nou
și din nou
arătând că e cel mai de preț
cadou
ce poate străbate orice distanță
fără vreo pretenție sau aroganță
și nu sună la ușă-așteptând un răspuns
căci deja în suflet el a pătruns