Brittani Louise Taylor - Everything's goona be ok

Nu sunt un admirator al lui Miley Cyrus. Pentru mine este foarte greu de suportat orice iese din ograda Disney (nici Jonas Brothers nu ma impresioneaza, ca sa nu mai zic de desenele infioratoare de pe Disney Channel; trebuie sa fie, intr-adevar, desene pentru copii (< 10 ani), insa e aproape indecent si nedrept sa ii tratezi cu caricaturi). Bun... am ajuns sa vorbesc despre Miley? Doamne Sfinte... In fine, folosind negativul de pe "Party in the USA" al marelui talent muzical Miley Cyrus, Brittani Louise Taylor (prietena cu Shane Dawson, aflat in top 5 Most Subscribed pe YouTube) a reusit sa salveze piesa.
Da, totul va fi bine, conform spuselor lui Brittani. Va invit sa ascultati melodia "Everything's gonna be ok" si sa urmariti acest clip.



Bucurati-va de muzica,
Pace, Iubire si Lumina,
MariusZ

Rabdare

Doamne, cat urasc sa postez asa ceva... Sunt un om calm in situatii in care multi ar izbucni. Sunt pasnic, indemn la pace, iubesc, indemn la iubire. Unul din principalele defecte ale mele este, de departe, lipsa rabdarii. Nu am rabdare, nu am calmul unui sahist si nu sunt tocmai omul care sa suporte ceva la infinit.
La ce ma refer acum... Pai, m-am abtinut de atatea si de atatea ori sa nu postez asa ceva, insa m-am saturat. Efectiv m-am saturat. Dupa cum stiti, eu sunt buzoian, locuiesc in judetul Buzau. O data la cateva sfarsituri de saptamana merg la tara cu parintii mei (da, merg la tara), intr-o localitate din afara judetului. Cand ne intorceam si intram in municipiul Buzau, eram intampinati de un extraordinar, fenomental, mirobolant miros de RAHAT! Nu este vorba de Turkish delight, desi mancarea turceasca e la moda in oras, ci de RAHAT. Orasul miroase a RAHAT (nu stau sa enumar sortimentele, deoarece imi este mila de cititorii mei, putini, dar sunt). Vara ai de ales intre doua morti groaznice: de cald, in casa, cu geamul inchis, sau intoxicat cu mirosul de RAHAT, care intra in casa daca deschizi geamul.
Ok, acum sa gasim vinovatii. Sunt 100 % sigur ca nu se va face nimic, dar eu zic ca merita nominalizati:
1.Autoritatile locale, care ori directioneaza fondurile in alte directii, ori nu sunt in stare sa aduca o firma care sa se ocupe de canalizari, ori amandoua.
2.Muncitorii cretini, platiti, desigur, cu salariul minim pe economie, care sparg soselele, dorm pe conducte (sau oriunde, ca de-asta-i viata frumoasa). Desigur, dupa ce astupa, la o saptamana trebuie sa sparga din nou (treaba facut prost).
Probabil e si vina mea, ca om, ca am nevoi fiziologice. Uneori ma intreb, care e diferenta dintre un WC din fundul curtii si orasul Buzau. Ambele put, ambele sunt pline de RAHAT si in ambele ti-e sila sa intri... Asta e Buzaul.

Veritasaga - Cer senin ||||| Good things might come to those who wait

Multi cred ca hip hop inseamna doar BUG Mafia, La Familia si Parazitii. In timp ce unii dintre acestia au inceput sa nu mai insemne atat de mult hip hop, o trupa ca Veritasaga ramane undeva in umbra, in underground. Fanii acestei trupe sunt putini, insa sunt exact aceia care au rezonat la mesajul lor. Eu sunt unul din oamenii care ii apreciaza.

"Good things might come to those who wait" - Lucruri bune li se pot intampla celor care au rabdare. Am rabdare? Ai rabdare? Cei care urasc miscarea hip hop vor lua aceasta melodie ca pe o instigare la baut:

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste

Atunci cand faci muzica doar pentru bani, devii Rihanna (7 clipuri pe an, niciun mesaj, efecte pe voce, versuri cretine). Atunci cand prin muzica vrei sa si transmiti ceva, devii Michael Jackson sau Veritasaga.

(Good things might come to those who wait)

Un cer senin i-asteapta pe toti cei care merg pe calea dreapta
Oricare ar fi ea caci viata nu-ti ofera garantia unor vremuri mai bune
Ati tremurat destul, ati indurat destule
Probabil unii au scapat pentru ca voi ati dat de prea multe ori testul
Fericirea e o bancnota mare unii o primesc si uita sa mai dea restul
Dar e destul pentru toti e mai mult decat poti sa-ti imaginezi
Si stiu ca vezi lumini lucind in ape verzi care te cheama
Nu vor decat sa te spele de teama
Muzica mea te-ndeamna cu fiecare unda sa nu renunti
Caci fericirea a obosit sa ti se tot ascunda
Uita de cei ce care nu stiu ce inseamna sa urci munti
Uita de ura uita de cei ce n-au fost nevoiti sa-nvete cum se-ndura
Ai castigat tocmai s-a terminat ultima tura asa ceva de cand astepti sa ti se spuna
Si in sfarsit e vremea noastra acum o vreme buna



Refren

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste. (bis)



Bine ai venit ! ia un pahar de vin
Nu poti decat sa te simti decat odihnit
Chiar daca drumul a fost lung
Si au fost prea multe rele
Prea multe stele care ti-au scris in horoscop belele
Arunca-ti hainele, dezbraca-te
Lasa nisipul sa te mangaie
Descarca-te...las-o sa te priveasca in ochi
Arata-i unde ti-ai ingropat trecutul, unde te doare
Ea o sa creasca in acel pamant o floare
Sub un cer senin,buzele ei nu vor fi pline de venin
Cum au fost altele,iti va sopti iubire
Cu toate faptele
Ea va fi cea care n-o sa-ti intoarca spatele
Ia-o in brate si priviti cerul senin si o sa simti
Ca ai primit tot ce-ti doreai
Pentru c-ai tras din greu ca sa le ai


Refren

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste. (bis)

Ca sa ajungi aici ai strans multe semne pe corpul tau mic
Impins de-o minte maturizata prea devreme
Chinuita, de cate ori s-a intrebat ce vreo sa-nsemne
Cand destinul a mai tras o carte si-a asezat-o cu fata-n jos pe masa
Spunand ca tre` s-ajungi departe.Ai radacini adanci, ai fost crescut sa stii
Ca-i datoria ta sa cresti chiar si pe stanci.
Si n-ai strambat din nas cand a fost cazul sa muncesti pe branci.
Ti-a fost teama de inaltimi,dar oricat de jos ai fost,nu te-ai gandit vreodata sa te-arunci
Cu piesa asta nu-ncerc sa te mint
Nu sunt convins ca totul va fi bine,dar imi permit sa-ti cer sa intelegi
Ca-i loc de toate sub cer.Rasplata te asteapta, chiar daca-acum inaintezi cu greu prin ger
Eu asta cred cu toate ca sunt constient ca e posibil sa pierd.
Pace celor care trag ca sa-si faca o viata.S-aveti un cer senin in fata.

Refren

In urma toate-au ramas si-acum pas cu pas te apropii de cerul senin
Mai bea un pahar de vin si zambeste.Cineva acolo sus te iubeste. (bis)



Bucurati-va de muzica ;)

Pace si iubire,
MariusZ

P.S. Stiu ca am spus ca nu voi mai accepta alta limba decat romana in titlurile posturilor de pe blogul meu, insa acel citat si-ar pierde mult din esenta, odata tradus. Pace.

Tara lu' cine o vrea

A trecut si joi... si azi e vineri. Ce descoperire magnifica am facut, mai importanta decat focul, roata si apa platonica. Dar ce mai conteaza o zi trecuta, in conditiile in care au trecut aproape o infinitate (spatiul este infinit, timpul este infinit, universul e infinit, insa multi considera Big Bang-ul punctul de pornire... ce contradictiune). Desigur, e toamna si toamna se numara bobocii. Pacat ca incubatorul s-a stricat si closca s-a sinucis din cauza crizei. Avea crize de personalitate. E, desigur, perioada din an in care gastele se cred rate, iar porcii se transforma in papagali colorati mai bogat decat Carnavalul de la Rio. Pacat ca vorbesc cu o limba de lemn...plin de noduri. Uneori imi pare rau ca nu am si eu un fierastrau bun sau o drujba (ca acum asa e frumos, tot ce paraie, piuie, bormasineaza este la moda) sa le tai limba. Din pacate, fierastraul a ajuns un instrument de facut trucuri cu carti de joc, iar drujba nu mai are combustibil (scump, doamna, scump, peste doi ani era mai ieftin).
A trecut o vara calduroasa, in care nu am deschis geamul prea mult din cauza unui miros insuportabil de canal (ca sa nu zic RAHAT). A trebuit sa aleg intre doua chinuri: ori muream de cald, ori muream intoxicat. A trecut o vara in care cluburile au fost la moda (ca intotdeauna...), smecherasii au agatat printese (au urmat, desigur, relatii in care fiecare credea ca il fraiereste pe celalalt, insa pana la urma se fraiereau singuri). A trecut o vara in care PRINTESELE AU PURTAT CIZME, SI-AU VOPSIT PARUL ROZ (sau in alte culori care sa te faca sa te crucesti, indiferent daca esti crestin, musulman, buddhist sau ateu) si in care au tot aparut la televizor spoturi ce prevesteau concertul Madonnei, tot felul de chestii care sa o promoveze pe Madonna, tara s-a oprit in loc pentru a o admira pe marea diva, Madonna. Ce a urmat? Concertul a fost considerat o dezamagire de o parte dintre spectatori, sonorizarea a fost proasta (s-a dat vina pe organizatori, insa daca esti cantaret si te respecti, vii cu sculele TALE si cu sunetistii TAI). Cele mai folosite argumente aduse in apararea Madonnei:
1."Suntem o tara din lumea a treia si nu stim sa apreciem valorile adevarate".
1.Suntem o tara din lumea a treia si nu stim sa apreciem valorile adevarate. De-asta e Madonna mai apreciata decat Alexandru Averescu.
2."Ce daca n-are voce? Daca vrei voce, du-te la Celine Dion, daca vrei show, vii la Madonna".
2.Ok, poate sunt eu prost, insa mi se pare ca s-a pierdut notiunea de "concert". Pai acum 200-300 de ani, cand tineau orchestrele concerte pe Bach, Mozart, Beethoven, Handel, Haydn, era show? Nu, era doar muzica. In anii 50-60, chiar 70, era necesar show-ul de prost gust pentru atmosfera? Ma indoiesc. Ne modernizam, deci involuam.
3."Se misca foarte bine, sare coarda aproape la fel de bine ca Floyd Mayweather".
3.Pai inseamna ca si-a gresit meseria, nu?
A fost o vara plina, urmeaza o toamna si mai plina si speram ca la anul noi vom fi la nivelul "Polonia" si nu vom cadea si mai mult, spre nivelul "Congo". Oricum, ce mai conteaza acum nivelul la care vom ajunge? Tot clubul ramane punctul de plecare al idilelor, tot clubul ramane distractia principale. Am criticat si nu imi pare rau. Ceva trebuie sa se schimbe in tara asta, dar probabil ca unii sunt foarte multumiti cu situatia din acest moment. Oricum, noi sa fim sanatosi.

P.S. Probabil ca unii moralisti vor crede ca nu stiu gramatica limbii romane in momentul in care vor citi titlul acestei postari.

Pace si iubire,
MariusZ

Zvonimir III -> Mirazhi

Zvonimir ramase inmarmurit. Sa mai fi fost el in acel loc si inainte? Nu ii venea sa creada asa ceva, nu voia sa creada asa ceva, insa ce motiv ar fi avut Marija sa minta? Si... nu scria nimic pe pietrele funerare, asa ca in ce fel ar fi aflat Marija numele raposatilor? Incepuse sa ii fie din ce in ce mai teama de acel loc in care se afla, de acea localitate cu doar trei localnici, toti trei stransi pe o banca. El se gandea ca daca ar fi scapat vreodata din acel loc si i-ar fi povestit vreunuia dintre prietenii sai ceea ce a trait, i s-ar fi spus ca s-a uitat la prea multe desene animate japoneze si ca imaginatia lui a luat-o razna. Nu voia sa ramana blocat in acel loc, ii era dor de familie, de oras, de cartierul sau in care se intamplau atatea accidente, de Kazuki. Nu putea sa lase in urma toate acestea... Ii placea, intr-un fel, si locul in care se afla. Nu mai intalnise niciodata o fata pe care sa o placa de prima data de cand a vazut-o. Voia sa o cunoasca mai bine, voia sa o ia cu el in micul sau oras, Djakovo, sa fie impreuna, dar in lumea lui. Cum putea el, insa, sa se intoarca, daca nici macar nu stia unde era? Trebuia sa afle mai multe despre locul unde era. Dupa cateva minute de tacere, o intreba pe Marija:
-Si cum e viata pe aici? Cum supravietuiti?
-La inceput ne-am speriat cand am vazut ca nu e nimeni pe aici. Ne-am gandit ca nu avem mancare, apa, adapost, insa am descoperit ca avem tot ce ne trebui nu numai pentru a supravietui, ci chiar pentru a duce un trai mai mult decat decent. Am hotarat sa locuim aici. Prima data cand am ajuns in gospodaria asta, era totul pregatit, parca ne astepta cineva. Nu erau gradinitele acestea cu flori, insa aveam de jur imprejur plantate fel de fel de legume: ardei, rosii, castraveti, ceapa, varza, conopida, cartofi. Ceva mai in colo (face semn undeva departe, in spatele casei) erau lanuri de grau, de porumb, de floarea soarelui. Avem si gaze, avem si apa, chiar si electricitate (Zvonimir nu vazuse niciun stalp, niciun fir electric, casa nu era legata la nicio sursa). Toate legumele si recoltele cresc din loc de parca ar fi o sursa infinita de hrana pentru noi. Principala problema e ca nu exista nici internet, nici semnal la telefon sau la televizor. Trebuie sa ne multumim doar cu niste carti scrise de niste autori de care nu am mai auzit pana acum. Nu au nume de familie, sunt doar niste prenume, ca...Donis, Mihail, Mazhi, Saphir, Ari. Sunt carti de toate genurile...de dragoste, aventuri, stiintifico-fantastice, politiste, chiar si filozofice. Nu stiu cine sunt acesti autori, insa sunt foarte talentati. Probabil ca au scris sub pseudonim. Nu par sa fi trecut cinci ani de cand suntem aici. E drept, viata aici poate deveni anosta. Nu ai prea multe lucruri de facut, insa noi ne-am obisnuit. Uneori mai mergem pe la pod. E la cativa kilometri de aici. Dincolo de pod este un camp care duce tot aici, in sat. Deci... ne invartim in cerc. Cam asta este viata pe care o ducem noi aici. Am asteptat multa vreme sa ma intalnim pe cineva si, iata ca dorinta ni s-a indeplinit. (cauta ceva prin buzunarele interioare ale vestei pe care o purta si scoate o carte destul de groasa, care parea greu de crezut ca ar fi putut sa incapa acolo) Uite, ia asta, citeste-o si o sa afli tot ce trebuie sa stii despre sat, despre imprejurimi. Cartea e scrisa de Mirazhi. Odinioara a fost, probabil, vreun invatat al locurilor. Ma gandesc si eu... poate chiar el a creat locul asta, la cat de multe stie despre el. Si sunt sigura ca stie mult mai multe decat a ales sa imparta cu noi.
Zvonimir a luat cartea si a inceput sa ii inspecteze coperta. Carton albastru pe care scria cu litere aurii „Anterra”, iar deasupra era trecut ca autor acel Mirazhi. Cel mai probabil, locul in care se aflau se numea Anterra, dar cine era Mirazhi? In viata lui nu auzise un astfel de nume. Nici macar a pseudonim nu suna. Totul era invaluit intr-un mister incredibil. Deschise cartea si incerca sa citeasca, insa nu putu. Nu intelegea limba, iar literele... nici macar nu erau litere. Nu erau decat niste linii curbe si frante cu spatii intre ele. Dar daca aceasta era scrierea, atunci cum de au reusit Marija si Janko sa citeasca? Zvonimir incepu sa ii priveasca speriat. Sa fi fost cei doi atat de oameni precum sustineau? Dintr-o data, incepu sa ii fie foarte frig. Nu batea vantul, soarele de pe cer stralucea la fel ca intotdeauna, insa lui ii era frig. Respira din ce in ce mai greu, simtea ca se sufoca. Tusea din ce in ce mai tare, insa Marija si Janko nu schitau niciun gest, ca si cum totul ar fi fost normal. Fata isi privea palmele si incepu o numaratoare inversa. In momentul in care a ajuns la zero, Zvonimir se opri din tusit, nu mai simti niciun fior, nu ii mai era frig. Marija ii zambea dulce, iar acest lucru nu numai ca il speria, ci il si revolta. El era aproape de moarte, iar ea nu a facut nimic pentru a-l ajuta.
-Bun venit in Anterra, zise Marija. Acesta este singurul loc din Univers unde nu exista timp. Din pacate, nici spatiul nu este vast, insa noi il putem face vast. Acum iti amintesti, Zvonimir? Noi trei am creat locul acesta, acum trei sute de ani, in timpul pamantesc. Noi trei am fost capabili sa creem acest loc, insa nu am fost capabili sa supravietuim drumului pana aici. Am incercat toti trei, insa separat. Tu ai incercat primul, insa nu ai supravietuit drumului. Apoi am incercat si noi, insa nu am reusit. Spune, iti amintesti?
-Nu imi aduc aminte nimic, Marija, zise Zvonimir speriat de-a dreptul. Probabil ca ma confunzi sau...
Marija se arata complet descurajata, desi nimic din ceea ce spunea ea nu avea nicio logica, in opinia lui Zvonimir. Janko nu era nici pe departe atat de descurajat de amnezia tanarului care doar ce ajunsese in Anterra si lua, pentru prima data, cuvantul:
-Mirazhi, chiar nu iti amintesti? (catre Zvonimir)
-Poftim? zise Zvonimir si mai uimit.
-Mirazhi, asta era numele tau acum trei sute de ani pamantesti. Al meu era Mihail, iar al Marijei era Donis. Noi trei eram prieteni cu Ari si Zhiko. Eram cinci delfini din Marea Neagra. Nu eram stapanii apelor, pentru noi nu conta sa fim stapani peste ceva, pentru ca puritatea rasei noastre nu ne permite sa avem astfel de scopuri. Tot ce conta pentru noi era sa ajutam toate fiintele vii de pe Pamant. Intr-o zi, insa, s-a intamplat ceva neobisnuit. Donis a avut o viziune din viitor, in care rasa noastra era aproape extincta, undeva in jurul anului 2100. Mirazhi, in primul rand, trebuie sa intelegi ca fara rasa noastra s-ar alege praful de lumea pamanteasca. Astfel ca, noi cinci (nu trei, asa cum zisese Donis prima data) am decis sa creem un loc in care oamenii (si nu numai... oricine ne putea face rau) sa nu poata ajunge decat cu ajutorul nostru, pentru ca noi sa ne putem proteja, putand oricand sa revenim in lumea pamanteasca si sa ii ajutam pe cei care au nevoie de noi. Ceva nu a mers bine, insa. Noi am creat acest loc, insa nu am putut trece granita. Organismele noastre nu puteau suporta trecerea, intrucat timpul nu exista. Astfel, noi trei ne-am pierdut vietile. In 1712, Ari a reusit sa creeze pentru prima data acel cerc albastru, care se numeste Anterran, folosindu-se de toate elementele pamantului, puse intr-o armonie extraordinara. Ari si Zhiko au reusit sa faca trecerea pentru prima data, au construit podul, au construit cateva casute pe aici (pentru noi; ei stiau ca vom reveni sub forma umana), au creat acel cimitir in care sunt ingropati semenii nostri esuati sau ucisi (este o traditie nu numai a oamenilor), insa nu au putut sa extinda teritoriul. Momentan, Anterra nu poate sa aiba decat cinci locuitori si Ari si Zhiko stiau ca fara noi nu se poate extinde teritoriul. Nu-ti face griji, ti-am zis: se poate face trecerea in lumea pamanteasca. Cum? Pe calea apei. Daca iti doresti, te poate duce Ari in lumea pamanteasca si sa uiti complet de noi. Noi nu obligam pe nimeni sa faca nimic, insa avem nevoie de tine. Pentru a putea mari teritoriul, noi cinci trebuie sa ne unim fortele, noi, cei cinci fondatori. Noi ne-am dori sa nu ne parasesti, pentru ca rasa noastra si chiar lumea pamanteasca depinde de asta. Trebuie sa iti amintesti, Mirazhi. Tu erai cel mai mare vindecator dintre noi toti.
-Dar ce rost mai are, daca nu mai suntem delfini?
-Este un detaliu minor, cel mai important este sa iti revii din aceasta amnezie. Daca iti revii, tu ne poti ajuta sa redevenim ceea ce am fost odinioara. Te rog, spune-mi ca iti amintesti.
-Nu stiu...
-Mirazhi, zise Donis, nu iti mai aduci aminte de iubirea noastra?
-Iubirea? o ingana Zvonimir.
-Ce ai simtit prima data cand m-ai vazut? (zise cu lacrimi in ochi)
-Sincer (statu sa se gandeasca, se ridica de pe banca si inspira adanc)... sincer sa fiu, te-am placut de prima data. Am simtit ca intre noi e o legatura si am simtit ca si tu simti la fel.
-Da...
Prima lacrima a lui Donis a curs pe pamant. Din locul in care a curs lacrima au rasarit cele mai colorate si mai parfumate flori. Din acea multitudine de flori, Donis o rupse pe cea albastra si i-o inmana lui Zvonimir. In acel moment, el avu o revelatie: isi aminti totul. Donis fusese iubita lui in anii in care Croatia era parte componenta a Imperiului Habsburgic, iar ei isi faceau veacul in apele Valahiei si Imperiului Otoman. In acel moment stia de ce nu se simtise niciodata implinit in plan sentimental atata timp cat a trait viata unui tanar dintr-un oras mic din Croatia: nu a avut-o pe cea pe care aiubit-o atat de mult. Fiind om, parea ca isi pierduse din puritate, insa exista tot timpul posibilitatea salvarii. Mirazhi isi imbratisa si saruta iubita pentru prima data in intreaga lor existenta.
-Te iubesc, Donis, nu ti-am mai zis-o demult, zise Mirazhi. Si mi-a fost atat de dor sa ti-o spun. Intr-adevar, este nevoie de noi si vom fi din nou acele entitati care sar in ajutorul celor care sunt in pericol, fie in apa, fie in uscat.

Telejurnal HRT1, 20 august 2009: „Coincidenta, ghinion sau forta malefica? Locuitorii cartierului X din orasul Djakovo sustin ca zona este blestemata, dupa ce, in decurs de doar un an, au murit nu mai putin de zece vecini de-ai lor in conditii stranii, accidentale. Ultima victima este un tanar de 20 de ani, Zvonimir Juric, care a murit dupa ce a fost electrocutat. Anchetatorii sustin ca tanarul a murit din cauza unui scurtcircuit produs de frigiderul sau. <> a declarat Ognjen Vukovic, anchetator. Ceea ce uimeste este ca trupul tanarului a disparut sub ochii anchetatorilor, fara nicio urma. Cativa dintre locuitori au decis sa se mute definitiv la auzul acestora (...)”
„Caz incredibil intr-o statiune de pe litoralul romanesc. Doi adolescenti, in varsta de 15, respectiv 17 ani, au fost adusi la mal dupa ce se pierdusera in larg, de trei delfini. Desi ani intregi au fost victimile braconierilor, delfinii ne dovedesc ca sunt mult mai oameni decat noi.”