Cu o ultima suflare zambeste si spune "adio"
Nu o va mai vedea vreodata, nu-i va mai spune "amore mio"
Se pune in genunchi si incepe sa planga
Nu-si doreste decat ca lacrimile sa-i ajunga
Simte o durere sfasietoare venita din interior
Simte cum si viata sa ii trece prin fata ochilor
Isi sfasie camasa si ii acopera rana
Desi afara-i vara in sufletul sau domina toamna
Ofteaza si suspina, scoate un racnet de durere
Incearca sa-si stearga lacrimile, sa vada printre ele
Simte ca nu are putere din genunchi sa se ridice
Scopul sa in viat-a disparut, nu mai poate fi ferice
In fata ochilor vede doar intunericul pieirii
Nu i-a mai ramas in suflet decat durerea amintirii
Amintirea celei ce-a fost in trecut fericirea
A celui care putea fi pentru ea omenirea
Plange
Si nu vede decat cum
Ar fi fost sa fie
Dar nu e
Si zambeste
Si spune "adio"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu