luni, 8 martie 2010

Hachiko

In multe cazuri animalele devin celebre datorita faimei stapanilor lor. Mari conducatori au simtit nevoia companiei lor: fiecare presedinte al Statelor Unite ale Americii a avut cate un animal de casa (alba), Winston Churchill a avut un papagal (care, din ce stiu, inca mai traieste), Adolf Hitler a avut un caine si lista poate continua.
Totusi, nu intotdeauna se intampla ca animalul sa devina faimos datorita stapanului. Este cazul lui Hachiko, un caine apartinand rasei Akita Inu, originara din Japonia. Acest caine a venit pe lume in 1923 si a fost adus in Tokio in 1924 de catre stapanul sau, Hidesaburo Ueno, profesor in cadrul departamentului agricol al Universitatii din Tokio. Cat a trait stapanul sau, Hachiko il conducea pana la usa in fiecare dimineata si il astepta in Gara Shibuya in fiecare seara, unde cobora cand se intorcea de la munca.
Acestea au avut loc in fiecare zi pana in mai 1925, cand Hidesaburo Ueno nu s-a mai intors acasa. Omul murise din cauza unei hemoragii cerebrale, lasandu-l pe Hachiko fara stapan. A fost dus la adapost, insa continua sa scape si sa se intoarca acasa, in speranta ca isi va intalni stapanul. Acest lucru nu s-a intamplat, iar Hachiko si-a dat seama ca stapanul sau nu mai locuia acolo. Astfel ca a inceput sa il astepte in Gara Shibuya in fiecare seara, pana pe 8 martie 1935, cand a murit.
Hachiko a devenit un simbol al loialitatii in Japonia si in fiecare an, in ziua de 8 martie, sute de iubitori de caini vin in Gara Shibuya pentru a-i cinsti loialitatea printr-o ceremonie solemna.



Hachiko, 10 noiembrie 1923 - 8 martie 1935

Pace, lumina si iubire,
MariusZ

Un comentariu:

keri spunea...

I-ti, multumesc mult pt post - este o povestire remarcabila. si.. Da, mai avem multe de invatat de la animale. Ca iubitor de animale, am fost miscat profund, iar ca simplu om vreau sa transmit un mesaj: In opinia mea (cel putin), masura umanitatii ramase in asa zisul om din ziua de azi, este egala cu iubirea lui fata de necuvantatoare si de natura.
PS: IUBITI ANIMALELE - depindem de ele, nu ele de noi ci doar sunt la mana noastra. De ce oare? Pt simplul fapt ca sunt neajutorate, sau pt ca noi suntem in varful lantului trofic? GRESIT, in aceasta pozitie ar trebui sa avem grija de ele si de tot ce ne inconjoara. Am distrus tot ce se poate numi "echlibru natural". Oare cat ne va mai suporta "mama natura" ? Trebuie sa ne "trezim", pana nu este prea tarziu. Dar oare nu este deja?, Sper din suflet sa ma insel si cu riscul de a ma repeta, o sa termin cu inceputul: I-TI MULTUMESC.