sâmbătă, 26 iunie 2010

Remember Unu feat. Alexandra Ungureanu - Lumea viseaza

Ma intorc in anul 2002. Aveam doar zece ani pe vremea aia... ce repede trece timpul si in ce hal evolueaza (?) muzica.

Cati isi mai aduc aminte de proiectul Unu'? Eu da. Este unul dintre primele proiecte ale muzicii electronice din Romania, in care a activat si Bogdan Popoiag (cunoscatorii trebuie sa fi auzit de el). Tin minte ca la momentul respectiv nu i-am acordat prea mare atentie... bine, nu puteam sa nu observ melodia cu "mai avem nevoie si de iarba", care era de-a dreptul senzationala. Dar ceea ce o sa prezint eu acum nu este "Cantec pentru sanatatea ierbii", ci o alta melodie pe care am redescoperit-o anul trecut si care m-a prins din nou anul asta. "Lumea viseaza" simt ca are acel ceva hipnotic, cu toate ca nu a avut un succes fulminant pe care probabil ca il si merita. Probabil ca intr-o tara normala, melodia asta ar fi fost lejer number 1. Si totusi, stiti cum e limba romana, poate fi interpretata in atatea moduri... Iarba are diferite sensuri, visul sau starea de visare la fel... In fine, "Lumea viseaza" (Unu' feat. Alexandra Ungureanu)



Bucurati-va de MUZICA.

Pace, Lumina si Iubire,
MariusZ

marți, 22 iunie 2010

Parlo Americano

Am cautat asta atata timp. Nu cred ca era foarte greu de gasit, insa problema era ca nu stiam cine canta varianta originala a "We no speak Americano", melodia aia care a prins foarte bine in Romania, melodia aia care pe unii cred ca a ajuns sa ii enerveze la culme, pentru ca are un ritm cretin si monoton.

Majoritatea s-ar putea sa fi gasit melodia inaintea mea, insa pentru cei putini care nu au gasit-o...



Bucurati-va de muzica.

Pace, Lumina si Iubire,
MariusZ.

luni, 21 iunie 2010

Sanomi

Acelasi an 2003. Acelasi concurs. S-ar putea ca unii dintre cititorii mei, atatia cati sunt ei, sa stie ca muzica pe care eu o promovez are, in mare parte, legatura cu Eurovisionul. Chiar daca majoritatea tarilor trimit melodii banale, in bataie de joc, Exista, totusi, si originalitate prin pleiada de balade dubioase si melodii de adormit copilasii.

Cum ziceam, mai apar si melodii si interpreti originali. Intr-o postare anterioara pomeneam de Alf Poier, austriacul care mormaia despre animale si care a iesit in fata a milioane de telespectatori imbracat foarte lejer. In 2003 a castigat Sertab cu melodia "Every way that I can". La doar doua puncte distanta s-au aflat reprezentantii Belgiei, Urban Trad, cu melodia "Sanomi". Ce inseamna "Sanomi"? Pai... nu inseamna nimic. Trebuie neaparat sa insemne ceva pentru ca melodia sa se numeasca astfel?

Limba in care este cantata melodia este... imaginara. Si a iesit una dintre cele mai tari melodii pe care le-am auzit vreodata. Genul muzical este... nici nu stiu la ce gen sa ii incadrez pe cei de la Urban Trad. Hai sa zicem ca genul este folk combinat cu elemente moderne (R&B, Eurodance). In orice caz, melodia merita ascultata si ar fi meritat sa castige, fara indoiala. Si ar fi castigat daca diaspora turca ar fi fost mai putin numeroasa, Melodia suna cam asa:



Deci da, mai exista si altceva pe langa toate zdranganelile cretine cu care suntem intoxicati zi de zi. Alte melodii interesante ale Urban Trad:





Bucurati-va de muzica.

Pace, Lumina si Iubire,
MariusZ.

duminică, 20 iunie 2010

Viziuni

Nu imi prea sta in fire sa postez asa ceva. Am preferat sa nu ma bag in sfera asta a politicii, nu pentru ca mi-ar fi teama de parerile unora sau ale altora, ci mai mult pentru ca mi-e sila de tot circul asta cretin care ne este prezentat. Mi-e sila sa vad cum se imbrancesc niste indivizi dubiosi in parlament. Mi-e teama ca totul va degenera in curand si... nu va fi bine pentru nimeni, din pacate. Mi se poate spune ca sunt pesimist, insa eu prefer sa imi spun realist.

Cine ma cunoaste stie ca eu sunt foarte atasat de perioada interbelica. Guess Who zice in melodia lui ca "nu ne-am nascut in locul potrivit"; eu consider ca nu m-am nascut cand trebuia. Sau poate ca m-am nascut si atunci. In constiinta mea au ramas intiparite mai multe lucruri din acea perioada, de aceea si rezonez la multe din ideile epocii. Nu vreau sa par prea nostalgic, invechit sau conservator. Stiu ca fiecare perioada are plusurile si minusurile ei, insa nu vad chiar atat de multe plusuri in ziua de azi. Intr-adevar totul s-a modernizat, au aparut calculatoare, informatia circula mai repede, insa asta nu inseamna ca manipularea este la un nivel mai scazut decat atunci.

In fine, unde voiam eu sa ajung. Se stie ca in perioada interbelica am avut parte de o criza economica, venita dupa o perioada de crestere economica sub o guvernare liberala. Suna cunoscut cumva? Cauzele acestei crize economica nu le voi discuta pentru ca pur si simplu nu ma pricep. Aceasta criza a inceput in 1929 si a tinut, zic cartile de istorie, pana in 1933. Totusi, mai multe state au resimtit efectele pana la sfarsitul anilor 30. In ciuda crizei economice, existau mai multe ramuri ale economie foarte dezvoltate, cum ar fi cea a extractiei de petrol (Romania era pe locul doi in Europa la productia de petrol si pe locul sapte in lume). Bun, acum se crede ca nimic nu ne mai apartine, ca ne-au vandut cu totul, deci nu ne-am putea baza foarte mult pe productie si taierile de pensii si salarii sunt imperativ necesare, ca nu mai sunt bani pentru a le plati in integralitate. Eu am dat doar un exemplu cu productia de petrol; practic, ramura cea mai bine dezvoltata din acea perioada era cea agricola, deci se producea MANCARE. Nu degeaba Romania era numita "granarul Europei". Pana una alta, eu consider ca nu este nimic pierdut, chiar daca in viitorul apropiat lucrurile vor degenera si nu va fi prea bine pentru nimeni, cum am zis si mai sus. Macar atunci, in ceasul al 25-lea, sa se incerce directionarea fondurilor unde trebuie: catre agricultura, si sa nu se mai importe atatea produse de pe te-miri-unde.

Deasemenea, eu nu sunt un sustinator al republicii. Stiu ca imediat dupa lovitura de stat din 1989 (nu pot si nu vreau sa o numesc revolutie; sa ma ierte cei care se simt ofensati) a existat o repulsie fata de monarhie, ceea ce mi se pare cea mai mare greseala pe care a putut-o face poporul roman. Era evident ca Partidul Comunist nu putea sa cada decat sabotat din interior. Sabotorii au ajuns imediat dupa executia, dupa parerea mea nedreapta, a lui Ceausescu la putere, instaurand un regim pe care eu il numesc post-comunism sau neocomunism. Ei bine, ce a urmat? Cu totii stim: mineriade, miscari de strada. Practic, un haos de nedescris. Cu fiecare campanie electorala pentru presedintia Romaniei devenea din ce in ce mai evident ca romanii au facut o greseala respingand monarhia, o greseala pe care unii si-o asuma, iar multi nu prea ar vrea sa o recunoasca. Stiu ca avem un exemplu de rege care a instaurat o dictatura personala, pe Carol al II-lea (1930-1940). Totusi, i se pare cuiva ca suntem prea departe de o dictatura personala? Mie chiar nu mi se pare si o spun cu toata convingerea. Sau poate chiar asta vreti, o dictatura personala, un om care sa conduca tara cu o mana de fier si sa iasa zambind in fata voastra si sa spuna "va tai 25 % din salarii si 15 % din pensii". Sa ne gandim ca acest Carol al II-lea a renuntat la tronul Romaniei, pentru ca mai apoi sa fie adus cu surle si trambite de taranisti.. Un individ care renunta de buna voie si nesilit de nimeni sa fie mostenitorul tronului unei tari, in mod normal nu ar mai avea ce sa caute pe tron. Din pacate, si situatia a fost de asa natura incat sa nu prea existe alta solutie. Sunt convins ca Marea Criza din 1929-19(toamna) a lovit foarte multi oameni, ca si atunci lumea o ducea greu, dar totusi exista productie. Cum se putea produce acum 80 de ani si acum nu? Asta inseamna un alt mod de a gestiona situatia.

Si care este diferenta intre un rege si un presedinte, vor intreba toti. Teoretic, ambii sunt neutri din punct de vedere politic, insa daca stam sa ne gandim bine presedintele, de cele mai multe ori este ales din postura de candidat al unui partid (am zis "de cele mai multe ori" pentru ca in unele state e posibil sa existe si un presedinte neafiliat politic; nu am cunostinta de asa ceva, dar am lasat un 1 % posibilitate), in timp ce regele este categoric neutru. Ce importanta are acest lucru? Eu ma gandesc, de exemplu, ca un rege ar fi recunoscut majoritatea de 65 % stransa in jurul lui Klaus Johannis in toamna si l-ar fi propus pe acest prim ministru. De altfel, e posibil nici sa nu fi fost cazul sa se ajunga intr-o situatie atat de grava. Desigur, ar fi existat imbogatiti, pentru ca niciun sistem nu este perfectiunea intruchipata, insa situatia ar fi fost cu totul alta daca in 1990 la conducerea tarii ar fi fost adus Regele Mihai si nu ar fi fost Ion Iliescu. Casa Regala, in opinia mea, are de luat o revansa pentru greseala din 23 august 1944 si ar cam fi timpul.

Ceea ce imi da de gandit, insa, in legatura cu viitorul tarii si m-a facut sa spun ca totul va degenera este aparitia la protestele din ziua motiunii, a unor indivizi imbracati in rosu, aducand foarte mult cu Ku Klux Klan. Pentru necunoscatori, KKK este o grupare extremista din SUA, care era impotriva oamenilor de culoare, deci de extrema dreapta. In cazul asta sunt convins ca ura nu este indreptata catre nicio rasa, insa faptul ca astfel de grupari au inceput sa iasa la lumina este un semn care ar trebui sa dea de gandit tuturor. Se stie ca si Marea Criza din perioada interbelica a dus la cresterea popularitatii gruparilor extremiste nu numai in Romania. Ce a urmat stim cu totii: Al Doilea Razboi Mondial. Concluziile le trageti singuri. Parerea mea este ca un regim extremist nu ar face bine tarii in conditiile actuale si ma declar monarhist cu toata convingerea.

Pace, Lumina si Iubire,
MariusZ

marți, 15 iunie 2010

Epic Moves

Da, extrem de dubios, stiu... "MariusZ o zis ca nu mai foloseste titluri in engleza, ca iubeste limba romana, ca bla bla bla." Ok, stiu ca asta am zis, insa nu ma pot abtine de la asta pentru ca mi-e cam greu sa traduc "epic fail" sau "epic win" in romana, deci nu vreau sa dau in penibil cu traduceri mot-a-mot.

Eurovision 2010 a trecut, Slovacia n-a prins finala (nu sunt prea mirat, avand in vedere ca n-avea cine sa ii voteze in modul in care se voteaza acum), Moldova a prins un frumos loc 22 in finala, iar Israelul locul 14. Cat despre Lena... am insirat acum cateva saptamani niste motive pentru care am considerat ca are sanse sa castige, insa motivul a fost altul, bine stiut de toata lumea (parerea mea).

Clipul pe care il prezint acum nu este de anul asta, ci de acum 7 ani. Ce vremuri... aveam doar 11 ani. Melodia a reprezentat Austria si este cantata in limba germana. Din ce am priceput eu, pare sa fie un cantec de copii despre niste animale (vezi trupa de pe scena si miscarile dubioase ale tipelor din spate dinainte sa inceapa partea rock). Alf Poier este un stand-up comedian austriac (fata lui spune totul) care a reusit sa ia un excelent loc 6 cu o astfel de melodie. De ce ar fi votat cineva asa ceva? Poate pentru ca au ras de s-au stricat. Tin minte ca atunci cand am vazut prestatia lui in direct (da, chiar am vazut-o; eram obsedat de Eurovision inca de pe atunci) am ramas blocat. Miscarile lui mi se pareau stupide, cantecul mi se parea extrem de cretin, iar el mi se parea mai bou decat boul cu chitara din spatele lui. La sapte ani distanta recunosc ca am ras de m-am stricat numai cand i-am vazut fata individului. Doamnelor si domnilor, Alf Poier - Weil der Mensch Zahlt.



Ah,. si am uitat sa va spun sa urmariti cat de tare e blonda din spate. Epic Rock Moves pentru o astfel de melodie.

Pace, Lumina si Iubire,
MariusZ

vineri, 11 iunie 2010

Mondialul African

11 iunie 2010, o zi de vineri atat de calduroasa... La mine in camera sunt exact 28.7 grade Celsius. Am ajuns sa ma rog de nori sa mai apara si ei pe cer, nu ca nu mi-ar placea albastrul lui, ci ca sa acopere soarele, macar pentru cateva minute. Macar in felul asta nu s-ar mai putea praji oua pe capota sau pe asfalt. In fine, ziua asta chiar are ceva foarte special...

Cred ca toata lumea si-a dat seama ca eu apreciez foarte mult spectacolul din orice punct de vedere. La acest capitol intra cu foarte mare usurinta Campionatul Mondial de Fotbal. Ce pot sa zic, nu am fost dintotdeauna microbist. Cand eram mic chiar uram fotbalul. Ce mi-a schimbat perspectiva? Categoric Campionatul Mondial din Coreea de Sud si Japonia, in special meciul de deschidere, Franta - Senegal (0-1, gol Papa Bouba Diop). Nu stiam ca Franta era campioana mondiala... nici nu stiu daca stiam ce presupunea acest lucru. Mi-a placut, insa, felul in care Senegalul a invins in acel meci, care mi-a bagat in cap ideea ca Franta chiar joaca foarte prost. Si... da, Franta chiar joaca prost, cu toate ca a prins o finala acum 4 ani.

In fine, m-am cam pierdut in detalii. Nu cred ca e cineva care sa nu stie ca astazi incepe Campionatul Mondial din Africa de Sud (o locatie foarte inteligent aleasa, avand in vedere ca este una din tarile cu cea mai mare rata a criminalitatii... dar asta conteaza mai putin; macar nu au ales Congo sau Angola) si trebuie sa spun ca am mari asteptari de la editia asta. Iata o scurta analiza a celor mai bune loturi de la Mondial:
-Spania
Cel mai greu cred ca e sa fii selectionerul Spaniei, avand in vedere cate valori sunt in fotbalul spaniol... Este vazuta, pe buna dreptate, ca fiind marea favorita la castigarea turneului. Au trei portari excelenti (Casillas, Valdes, Reina) si ar mai fi avut de unde sa aleaga (De Gea, Diego Lopez), o aparare foarte bine pusa la punct, un atac letal, insa parerea mea este ca linia de mijloc este una dintre cele mai bune din istorie. Iniesta, Xavi, Xabi Alonso, Fabregas, Mata, Busquets, Navas... ce poti sa-ti doresti mai mult?
Punct forte: lot foarte bun, omogenitate, un mijloc extraordinar
Slabiciuni... probabil ca va fi destul de greu sa isi faca jocul in fata unei aparari supraaglomerate si foarte bine organizate (vezi Inter Milano sezonul asta).
Jucatorul cheie cred ca va fi Xavi, un adevarat arhitect in teren, dar si Iniesta si Fabregas.
-Anglia
Cam aceeasi situatie ca Spania, mai putin la capitolul "portari". Chiar si lipsita de oameni cu o vasta experienta, ca Beckham sau Rio Ferdinand, Anglia are un lot excelent, dar si un selectioner foarte bun. Portarii nu au fost un punct forte pentru Anglia in ultimii ani, gafa lui Robinson din meciul cu Croatia (2008) fiind de notorietate. Datorita faptului ca Anglia are cel mai bun campionat din lume (este greu sa gasesti contraargumente acestui fapt), dar si cele mai bune academii de fotbal, nationala nu are nici macar un singur stranier in lot.
Punctul forte? Experienta si maturitatea jucatorilor.
Slabiciuni: Portarii
Jucatori cheie: capitanul Gerrard si golgeterul Rooney
-Argentina
Este o nationala care cam duce lipsa de selectioner, din punctul meu de vedere. Nu cred ca Maradona are stofa de antrenor si a fost pus in aceasta pozitie numai datorita faptului ca este un adevarat simbol nu numai al Argentinei, ci al fotbalului in general. Lotul este unul care nu pare ca se bazeaza pe aparare, avand in vedere ca cei trei portari au impreuna 13 selectii, iar linia de fund este... peticita, ca sa nu folosesc un cuvant mai dur. In schimb, mijlocul este extrem de competitiv si astept sa vad un Maxi Rodriguez intr-o forma buna, iar atacul este absolut senzational: Messi, Milito, Aguero, Higuain, Palermo, Tevez.
Puncte forte: atacul stelar, mijlocul foarte bun
Slabiciuni: Maradona, apararea vulnerabila
Jucator cheie: Messi (evident) si Higuain
-Franta
Iricat de bun ar fi lotul, tot prost joaca... In comparatie cu editiile precedente, ce-i drept, lotul cam scartaie. Multi dintre jucatorii selectionati de "selectionerul" Domenech nu au avut un sezon prea bun. In aparare apar oameni ca Abidal si Gallas, care au suferit cateva accidentari destul de grave si nu stiu cat de mult s-ar putea baza pe ei, Reveillere si Planus, care fac parte din niste aparari nesigure. Mijlocul e chiar bun, insa Domenech nu a fost atat de inspirat in ceea ce priveste atacul. Govou nu este titular de drept la Lyon si totusi va purta tricoul cu numarul 10, Henry a avut un sezon deloc reusit, Gignac nu ar reprezenta o solutie din punctul meu de vedere...
Punct forte: un mijloc bun, inspiratia unor oameni ca Gourcuff si Ribery + portarii tineri destul de promitatori.
Slabiciuni: Domenech, apararea, jucatorii care nu au fost in forma
Jucatori cheie: Gourcuff si Ribery
Brazilia
Chiar si lipsita de vedete ca Ronaldinho, Adriano, Ronaldo sau Pato, Brazilia ramane o forta, iar lotul este chiar foarte competitiv. Un lot experimentat, din care nu lipsesc nume ca Robinho, Kaka, Gilberto Silva, Nilmar, Julio Baptista sau Julio Cesar. Nu este una din favoritele mele, insa omogenitatea lotului si forma in care s-au aflat jucatorii mentionati mai sus (poate cu exceptia lui Kaka) le dau sperante. Spania - Brazilia este finala de vis a acestei editii a Campionatului Mondial. Pentru prima data, Brazilia are portar (Julio Cesar) si o aparare excelenta (Dani Alves, Lucio, Juan, Maicon). Mijlocul are o experienta remarcabila, iar atacul este bun, insa sub cele ale Spaniei, Argentinei sau Angliei.
Puncte forte: un selectioner bun (Dunga), experienta remarcabila a liniei de mijloc si omogenitatea
Slabiciuni: faptul ca este cea mai batrana echipa ar putea reprezenta o slabiciune, mai ales avand in vedere faptul ca ne aflam la capatul unui sezon foarte lung si obositor
Jucatori cheie: Robinho, Kaka, Julio Cesar
-Germania
Nu sunt un mare fan al lor, nu mi se pare normal ca jumatate dintre ei nu sunt nemti, insa trebuie sa recunosc ca au un lot foarte bun in care si-au facut loc o buna parte din campionii europeni de tineret din 2009. O echipa destul de tanara, usor lipsita de experienta, ar zice unii, insa cu o foame de succese, Germania este o echipa in forma. Chiar daca portarii nu au prea mare experienta la nationala, forma lor a fost foarte buna. Hans Jorg Butt, portarul lui Bayern Munchen, ar trebui sa fie titular, avand in vedere performantele sale. Apararea are o medie de varsta de 24.25 de ani, cel mai experimentat fundas fiind capitanul retrogradatei Hertha Berlin, Arne Friedrich, un plus de experienta mai reprezentand si capitanul nationalei, Phillip Lahm, dar si Per Mertesacker. Mijlocul e alcatuit din unii dintre cei mai promitatori jucatori din lume: Mesut Ozil, Toni Kroos, Marko Marin si Sami Khedira, langa mult mai cunoscutii Schweinsteiger si Trochovski. Joachim Low a ales sa se bazeze in continuare pe Podolski si Klose in atac, cu toate ca au marcat impreuna in jur de 5 goluri. Lor li se alatura Mario Gomez, care nu a avut nici el un sezon exceptional, Cacau, cel mai bun marcator al lui Stuttgart, Stefan Kiessling, care a marcat 22 de goluri in campionat pentru Leverkusen, si Thomas Muller, o mare speranta a lui Bayern.
Puncte forte: tineretea, entuziasmul, spiritul de luptatori (desigur, doar e Germania)
Slabiciuni: o oarecare lipsa de experienta care ar putea duce la gafe
Jucatori cheie: Schweinsteiger si Ozil.
-Olanda
Aflata in cautarea gloriei de alta data, Olanda produce in continuare jucatori de mare clasa. Este, deasemenea, o echipa care imbina excelent experienta unor jucatori ca van Bronckhorst, van Bommel, Kuyt sau Boulahrouz cu viziunea lui Sneijder, van der Vaart si Robben si entuziasmul lui Elia, Babel si Affelay. Pot spune ca echipa se afla la varsta marii performante: 27.6 ani, ceea ce reprezinta un mare plus.
Puncte forte: omogenitate, tehnica foarte buna a jucatorilor si forma excelenta a acestora
Slabiciuni: efectul psihologic al esecurilor din trecut, eventuale neintelegeri intre van der Vaart, Sneijder si Robben
Jucatori cheie: Robben, Sneijder, van der Vaart
-Serbia
Se poate considera ca sunt subiectiv, aand in vedere slabiciunea mea pentru sarbi, insa consider ca lotul este foarte bun. Radomir Antic, unul dintre cei mai buni antrenori de la acest Campionat Mondial, are la dispozitie o generatie foarte buna pe care reuseste sa o mobilizeze excelent si sa o faca sa dea maximum. Capitolul "portari" nu este tocmai cel mai fericit pentru sarbi, cel mai cunoscut fiind Stojkovic, aflat sub contract cu Sporting si fiind rezerva tanarului Rui Patricio. Apararea nu este lipsita de vedete: Vidic (Man Utd), Ivanovic (Chelsea), Kolarov (Lazio), dar are si tineri foarte promitatori, ca Subotic (Borussia Dortmund) sau Ivan Obradovic (Zaragoza). La mijloc sunt jucatori aflati sub contract cu echipe mari din cele mai importante campionate ale lumii: Tosic (Man Utd), Stankovic (Inter), Jovanovic (Liverpool), Kacar (Hertha), Kuzmanovic (Stuttgart), Krasic (TSKA Moscova), fiecare putand sa faca diferenta. Atacul nu este atat de stralucitor, insa forma lui Pantelic si Mrdja, combinata cu experienta lui Zigic, ar putea da rezultate.
Puncte forte: tinerete, antrenor foarte bun, entuziam
Slabiciuni: portarii si lipsa de experienta a unor jucatori
Jucatori cheie: Stankovic, Jovanovic si Krasic

Cam atat, ce pot spune... A inceput si primul meci de la Mondial, sa speram ca va fi specatcolul pe care il asteptam cu totii. Va las cu un clip care a reusit cu adevarat sa ma introduca in atmosfera si pentru asta ii felicit pe cei de la Radio Killer. "Be free" - hitul verii, cu tot zdringhi-zdringhi-ul sau.



Pace, Lumina si Iubire,
MariusZ

sâmbătă, 5 iunie 2010

Jurnal

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

Si simt; simt ca nu pot avea ultimul cuvant in nicio viata sau existenta. Simt cum pierd orice control, orice lumina sau sclipire si dispar fara vreo urma sai strop de nemurire.
Simt cum in propriul meu jurnal sunt personaj secundar. Simt cum in viata mea actuala nu-mi pot decide singur soarta si ajung sa ma pierd in multime, sa orbesc cum orbesc toti si in loc sa traiesc mii de vieti eu voi trai mii de morti.
Caut doar o raza de speranta, si ca din cerneala pe-o hartie sa fie pictat doar un cuvant: iubire.

marți, 1 iunie 2010

Remember - Vocabule

Eram destul de mic pe vremea aia... aveam 14 ani. Nu stiu daca ma puteam numi rapper, pur si simplu ascultam mult rap si atat. Era o perioada infloritoare pentru industrie, tin minte. In 2005 au fost lansate cele mai multe albume oficiale de rap din Romania (cel putin conform statisticii mele) si nici 2006 nu a stat rau deloc din punctul asta de vedere. "Vocabule" a fost una dintre cele mai bune, daca nu chiar cea mai buna compilatie hip hop scoasa vreodata in Romania. A reunit artisti ca Brugner, Bitza, Junky, K-Gula, Armada, Ra'Medium, KRS One, Eminem sau Grasu' XXL. Compilatia a beneficiat si de un videomix de promovare, care mie sincer mi s-a parut de o calitate foarte buna chiar si pentru tarile in care muzica este la un nivel mult mai ridicat decat la noi. Ce pot sa zic, oamenii astia chiar au facut o treaba buna. Pacat ca nu mai exista astfel de initiative si ca rap-ul a degenerat in... Dar mai bine sa urmarim videomixul. Chiar merita.



"Unii mor in picioare, altii traiesc in genunchi"

Pace, Lumina si Iubire,
MariusZ