Române...

Este ale optsprezecelea 1 decembrie al meu şi nu ştiu dacă am mai văzut vreodată lucrurile aşa cum le văd acum...

la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a avut loc o Mare Adunare Naţională în cadrul căreia s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România, adică Marea Unire. Poze de la faţa locului am postat în urmă cu doi ani, iar mai multe date despre fotograful Samoilă Mârza pot fi găsite aici. Cum a fost sărbătorit 1 decembrie anul acesta? Nu vreau să discut despre acest aspect, pentru că este foarte trist şi denigrator în acelaşi timp. Pentru mine un lucru este clar: 1 decembrie are o semnificaţie aparte, dar în condiţiile în care ţara nu este întreagă, pare că nu are acelaşi farmec.

Timp de atâţia ani moldovenii, muntenii şi ardelenii au luptat pentru drepturile lor, pentru menţinerea fiinţei statale. Ceva era însă ciudat. Moldoveanul vorbea aceeaşi limbă ca munteanul şi ardeleanul. Simţeau că exista o legătură aparte între ei. Cum se putea ca ei să facă parte din popoare diferite atunci când vorbeau aceeaşi limbă, aveau aceeaşi religie, îi aveau ca strămoşi comuni pe daci şi pe romani? Era doar o chestiune de timp până când avea să se înfăptuiască Unirea. Cum era să se întâmple acest lucru în condiţiile în care existau atâţia vecini care ne doreau "binele"? Trebuia multă răbdare pentru acest lucru. Din păcate, prima Unire, cea a lui Mihai Viteazu, s-a desfăşurat într-un context foarte nefericit pe care cred că îl cunoaşte toată lumea. Au urmat mai bine de 250 de ani de suferinţă, timp în care am pierdut Bucovina (1775), Basarabia (1812), Banatul era sub stăpânire habsburgică, Dobrogea sub cea otomană. În 1859 a avut loc Mica Unire, cea a Moldovei cu Ţara Românească. Ardealul, Basarabia (1856-1878 - sudul ei a fost anexat Moldovei/României), Bucovina, Banatul, Dobrogea, toate rămăseseră însă sub stăpânire străină. Primul teritoriu care s-a întors la România a fost Dobrogea, în 1878, în urma unui schimb cu Imperiul Ţarist. România a cedat trei judeţe din Basarabia de Sud pentru a primi Dobrogea de nord. În 1913 România primeşte şi Dobrogea de sud, Cadrilaterul. În 1918 s-a întâmplat ceea ce românii de pretutindeni şi-au dorit dintotdeauna: MAREA UNIRE. Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, toate se uneau cu România. Marea Unire avea să fie recunoscută abia în 1920, după încheierea Congresului de la Paris. Acesta a fost cel mai bun moment al României, însă tot ce este frumos nu ţine... În 1939 s-a semnat Pactul Ribentropp-Molotov, prin care Germania Nazistă a lui Hitler şi Uniunea Sovietică jucau la zaruri statele din estul Europei. Astfel, Polonia a fost împărţită frăţeşte între cele două state semnatare, iar Germania a declarat că nu va interveni dacă URSS va anexa Basarabia. În 1940, URSS a ocupat Basarabia, Ungaria a ocupat jumătate din Transilvania (în urma Dictatului de la Viena), iar Bulgaria a recuperat Cadrilaterul. Ciopârţită, România a intrat în Război de partea Puterilor Axei, sub conducerea mareşalului Ion Antonescu. Românii au trecut Prutul, au recuperat Basarabia şi au continuat alături de aliaţii lor (pentru că nu poţi fi aliat cu cineva care te-a ajutat numai până când îţi vezi sacii în căruţă), însă germanii au uitat ceva esenţial: în Rusia ai ca adversar nu doar rusul, ci şi iarna. Au urmat înfângeri ale Puterilor Axei, care au început să se retragă. Văzând că situaţia era extrem de gravă, oamenii politici români, printre care şi comuniştii, au decis să întoarcă armele împotriva germanilor, la 23 august 1944, şi să se alăture Uniunii Sovietice, acceptând din start statutul de "ţară învinsă". Şi astfel, deşi România era de partea învingătorilor, era o ţară învinsă. De ce era astfel? Pentru că România Mare nu mai exista, rămânând doar amintirea ei, singurul teritoriu recuperat fiind jumătatea vestică a Transilvaniei de la unguri. Nordul Bucovinei ajungea la URSS, actualmente fiind în componenţa Ucrainei. Basarabia ajungea la URSS, acum o parte din ea fiind stat independent, iar o altă parte fiind în componenţa Ucrainei. Cadrilaterul a fost recuperat în 1940 de către bulgari şi nu a mai fost cedat.

De ce am scris asta într-o postare de 1 decembrie? Motivul este simplu. Cu toate că este o zi de sărbătoare, trebuie să ne amintim de faptul că România Mare nu mai este. Am avut ocazia să ne unim cu fraţii noştri de peste Prut în 1992, dar nu s-a dorit asta. Cadrilaterul probabil că nu-l vom mai avea niciodată... Cât despre Bucovina, voi lăsa melodia următoare să spună totul:



Trebuie să nu ne uităm fraţii care se află pe pământ românesc, dar alipit altui stat. Să ne ajute Dumnezeu să fim din nou aşa cum eram în 1918: învingători, uniţi, demni!

La mulţi ani, România!
MariusZ.

P.S. Doar ceva mai am de adăugat. Am început postarea asta pe 1 decembrie, dar nu am avut timp să o termin decât acum, pe 16.