Noua Ordine Mondială 1

De vreo sută de ani încoace lumea se confruntă cu o adevărată spaimă legată de cei care îi conduc, de elita care le decide soarta tuturor oamenilor. Spaima asta și-a făcut apariția mai ales după sfârșitul Primului Război Mondial, când oamenii au descoperit proporțiile ororilor anilor precedenți. Este evident că tuturor le era frică să nu mai aibă loc o astfel de conflagrație, însă Revoluția Bolșevică a arătat clar că pacea nu avea să țină prea mult timp. Printre marile personalități care au făcut referiri la emergența unei „Noi Ordini Mondiale” se numără Woodrow Wilson (președintele Statelor Unite în timpul Primului Război Mondial) și Winston Churchill (prim-ministrul Marii Britanii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). Deci, fără îndoială, acest concept, al Noii Ordini Mondiale, este o realitate, dar ce înseamnă ea cu adevărat?

Până la căderea Uniunii Sovietice, existau două mari blocuri politico-militare, care s-au confruntat mai mult prin „intermediari” între 1945 și 1991. Dar din anii '90 a început o adevărată manie, că o organizație ocultă urmează să dărâme toate valorile lumii contemporane și să instaureze „Noua Ordine Mondială”, înțeleasă a fi... nașterea lui Antihrist și Apocalipsa. Faptul că se apropia anul 2000 a făcut doar să dea apă la moară teoriilor apocaliptice, însă, așa cum cred că era de așteptat, am trecut și de acest „prag”. Dar spaima schimbării a continuat și în noul mileniu, lucru devenit din ce în ce mai evident. Se întâmplă multe lucruri în neregulă în lumea asta și... adevărul e că a trecut cam mult timp de la Al Doilea Război Mondial. Al treilea trebuie să înceapă în curând și o să murim cu toții, nu? Și apoi se va ridica Antihrist și așa mai departe. Astea sunt niște mici aberații, pentru că, în fapt, nimeni nu își permite să înceapă un război de anvergura asta, având în vedere cât de mult a evoluat armamentul. Bun, să zicem că începi un astfel de război; ai impresia că o să mai ai pe cine să conduci la sfârșitul lui? E destul de greu de crezut.

Revenind la Noua Ordine Mondială, cred că oamenii nu sunt cu adevărat conștienți de câte ori s-au schimbat polii de putere în istorie. Și nu mă refer acum la secolul XX; este mult prea apropiat de noi, iar lucrurile acolo sunt destul de clare. Când o să ajung la secolul XXI o să fie și mai interesant. Dar, respectând cronologia, ar fi bine să conștientizăm că, la un moment dat în istorie, cea mai mare putere la nivel mondial era prin Mesopotamia. Sumerieni, akkadieni și alte popoare din acea zonă au fost centre de putere. Având în vedere că oamenii de atunci nu aveau atât de multe cunoștințe despre lumea înconjurătoare, se poate spune că ordinea mondială era dictată de ei. Apoi, egiptenii. A fost o epocă foarte interesantă, aceea în care ordinea „mondială” era dictată de egipteni. Bine, și aici încă este impropriu spus. Au mai trecut niște secole, milenii. S-au ridicat persanii, atenienii, spartanii. Și apoi, romanii. Cred că de abia de acum putem vorbi despre o ordine mondială propriu-zisă, fiindcă, să fim serioși, Imperiul Roman a fost cel mai dezvoltat și influent stat al epocii lui. Ce-i drept, nu au avut de-a face cu chinezii, dar acolo încă nu putea fi vorba despre un singur stat, ci despre mai multe regate. Deci, cumva, ordinea mondială era dictată de romani. Interesant, nu-i așa?

Dar ordinea mondială nu este niciodată ceva stabil, oricât de mult ar ține unii sau alții cu dinții de ea. Astfel, Imperiul Roman a căzut din cauza corupției, a autosuficienței conducătorilor și aristocrației și a scindării. Se pare că înțeleseseră greșit de la Iulius Caesar, care spunea „divide et impera”; acesta se referea la scindarea inamicilor, nu a propriului stat. Era doar o chestiune de timp până când Roma avea să cadă în urma scindării. Și ordinea mondială a fost dictată de... Să zicem că din acest punct Costantinopolul era „capitala” lumii, deși în China deja se uniseră regatele. În Europa a domnit un soi de anarhie, până când creștinismul a devenit o mare politică de stat, iar lumea acolo era, aparent, bipolară. Biserica Romană versus Biserica Ortodoxă, un soi de SUA vs. URSS în mileniul I după Hristos. Doar că la un moment dat a apărut și un al treilea jucător pe tabla de joc - Islamul. Acesta a pus în mare pericol ordinea mondială dictată de cele două Biserici creștine și... chiar a impus alta, la mijlocul mileniului I. Pentru că, indiferent de ce se întâmpla pe teritoriul Europei, exista acest pericol în sudul Mediteranei, care plutea deasupra capetelor tuturor.

Să zicem că ordinea mondială s-a mai schimbat de câteva ori până la sfârșitul acestui mileniu, datorită suișurilor și coborâșurilor marilor puteri existente în epocă. Unele dintre ele au dispărut cu totul, altele au evoluat, până când... ajungem la momentul 1054, cel al Marii Schisme, care s-a lăsat cu multe blesteme preoțești din partea ambelor tabere implicate. Deocamdată, musulmanii stăpânesc Peninsula Iberică, nordul Africii, iar Bizanțul e într-un soi de cădere. După nebunia asta, urmează ordinea mondială dictată de Biserica Catolică, cu toate Cruciadele lor, așa-zisele „războaie sfinte” împotriva „păgânilor”, „necredincioșilor”. Știu că în secolul XII au avut loc invaziile mongolilor, care au indus o mare spaimă și o schimbare a lucrurilor la nivel mondial. Dar nu a fost lungă durată; doar un secol.

Să zicem că până la Cruciada a IV-a puterile occidentale nu erau neapărat personaje negative, dar după cucerirea Constantinopolului din 1204... hm, da, s-a instaurat o nouă ordine mondială. Adică Biserica Catolică era cea mai mare putere la nivel mondial, chiar și peste Imperiul Mongol, care stăpânea China după ce a cucerit-o în timpul lui Kubilai Khan. Au mai fost evenimente din Evul Mediu care au dus la schimbare acestei Ordini. Luate cronologic, să zicem că ar fi creșterea puterii turcilor, apoi execuția lui Jacques de Molay (ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri), sfârșitul Dinastiei Capețienilor, începutul Războiului de 100 de ani, scindarea Bisericii Catolice, intrarea turcilor în Europa, rezolvarea conflictului din interiorul Bisericii Catolice, cucerirea Constantinopolului (de acum putem vorbi despre un stat cu adevărat puternic - Imperiul Otoman, care se va juca un pic cu ordinea mondială vreo două secole), cucerirea Belgradului, bătălia de la Mohacs (și, deci, cucerirea Ungariei de către turci), alianța încheiată între regele francez Francois I și Suleyman Magnificul (care va sta în picioare vreo două secole și ceva).

Și apoi vine Reforma în Biserica Catolică. Printre cei care au schimbat lumea în felul ăsta se numără Martin Luther și Jean Calvin. Deci, mijlocul secolului al XVI-lea înseamnă, pe de-o parte, pericolul imens reprezentat de otomani, și, pe de altă parte, o scindare permanentă a Bisericii Catolice. Faptul că a fost descoperită America de Columb la sfârșitul secolului XV încă nu are implicații atât de mari în ordinea mondială; dar va avea prin secolul XVIII. Mai departe... ordinea asta va ține destul de mult. Biserica Catolică va încerca să recupereze din terenul pierdut cu ajutorul Ordinelor și a Inchiziției, dar îi este destul de greu, din cauza aderării tot mai multor oameni la ideile protestante. Deci ordinea mondială să zicem că e constantă până pe la începutul secolului XVIII, când Imperiul Otoman dă din ce în ce mai multe semne de slăbiciune, iar unele state puternice în anii precedenți pierd și ele mult teren. Mă refer aici la regatul polon și la cel suedez. Pe de altă parte, se ridică destul de mult Rusia, care va spune un cuvânt din ce în ce mai important în zonă (nu am trecut domnia lui Ivan cel Groaznic printre evenimentele care au schimbat ordinea mondială, pentru că a reprezentat o epocă importantă mai mult pentru acea zonă).

Ordinea mondială în secolul XVIII este caracterizată de haos, fiindcă au loc foarte multe războaie pentru împărțirea zonelor de dominație. În Europa de Est avem războaiele ruso-austro-turce, destul de multe la număr. În Occident, Franța și Anglia se luptau pentru supremație, iar confruntările au cauzat întotdeauna pierderi numeroase. Motiv pentru care englezii și francezii s-au luptat și pe teritoriul coloniilor din America. Doar că acolo erau niște comunități care se stabiliseră de mai mult timp și nu mai doreau să accepte să primească ordine de la „centru”. Și a avut loc Războiul de Independență American, care a schimbat cu adevărat ordinea mondială. Menționez că nu am trecut revolta lui Oliver Cromwell și Revoluția Glorioasă în rândul evenimentelor importante la nivel mondial, pentru că Anglia stătea închisă în cercul ei strâmt, nemuritoare și rece.

Iluminismul, de asemenea, a reprezentat un curent care a schimbat ordinea mondială, pentru că de la ideile gânditorilor aparținând acestuia a pornit Revoluția Franceză, evenimentul care a schimbat cu totul fața lumii. Pentru unii, poate că acesta este un eveniment care a instaurat cu adevărat o Nouă Ordine Mondială. Pentru că de aici au pornit mișcările liberale din secolul XIX, mișcările naționale și scăderea prestigiului Bisericii la nivel mondial. Și ajungem în secolul XX, cu SUA, Germania și Anglia ca principale centre de putere. Vechii inamici devin aliați, pentru „binele suprem”. Și începe Primul Război Mondial, care șochează lumea întreagă din cauza pierderilor imense pe care le-a cauzat în cei peste patru ani de lupte crâncene; fără să punem la socoteală și epidemia de gripă spaniolă din 1919-1920.

În perioada interbelică are loc creșterea mișcărilor extremiste. În Uniunea Sovietică avem comunismul, în Italia e Partidul Fascist, în Germania e Partidul Național-Socialist, în SUA e Ku Klux Klan - assta ca să luăm doar punctele cele mai importante ale celui de-al Doilea Război Mondial (singurul motiv pentru care am inclus Italia aici este faptul că fascismul a reprezentat un model pentru Hitler). Deci ordinea mondială în perioada interbelică a fost o pace aparentă și foarte fragilă, la nivel internațional; la nivel intern, avem autosuficiență, extremism, aroganță și foarte multă prostie. Deci erau toate șansele ca războiul să înceapă, iar „Noua Ordine Mondială” să fie instaurată. La fel ca în cazul primei conflagrații mondiale, germanii au pornit ca din tun și păreau să aibă toate șansele să câștige, însă, din cauza aroganței și prostiei conducătorului mult-iubit, lucrurile au început să meargă din rău în mai rău. Iar, în 1945, Germania Nazistă era ocupată de englezi, francezi, americani și sovietici. Deutschland Uber Alles, nu? Ordinea mondială după Al Doilea Război Mondial a fost o lume bipolară, cu doi giganți (SUA și URSS). Fiecare dintre cele două și-a format un sistem de alianțe - NATO, respectiv Tratatul de la Varșovia. După căderea comunismului am zis ce s-a întâmplat și...

Ajungem în secolul XXI. Cum ziceam, aici avem niște lucruri foarte interesante, fiindcă s-au schimbat foarte multe în acești 16 ani din noul secol. Dragii mei, ordinea mondială s-a schimbat chiar din primul an al secolului al XXI-lea, odată cu 9/11. De atunci a început acest război împotriva terorismului islamist. De fapt, aici e vorba despre o altă mișcare extremistă, islamiștii neavând nimic de-a face cu adevărații musulmani; dar cred că am mai vorbit despre asta și cu altă ocazie. De asemenea, ordinea mondială a fost schimbată și odată cu emergența internetului, care a devenit un fenomen foarte greu de stăpânit și locul unde oamenii pot avea parte de vieți paralele mai ușor decât pe vremea când accesul la informație nu era atât de ușor de obținut. A treia schimbare a ordinii mondiale a venit odată cu Criza Financiară de la mijlocul anilor 2000. Nu știu să spun dacă a fost mai gravă decât cea din anii 1920-30, însă a reprezentat un mare șoc pentru lumea întreagă, care a fost forțată să accepte câțiva ani de austeritate. Salarii și pensii scăzute, șomaj ridicat, creșterea taxelor și impozitelor și alte măsuri „de dreapta” pentru ieșirea din criză. Chiar în mijlocul crizei a început să prindă aripi fenomenul care va schimba ordinea mondială pentru a patra oară în secolul XXI - Facebook. Iar lumea tinde chiar spre o a cincea schimbare în doar 16 ani. Nu știu exact cum se va încheia aceasta - cauzată de emergența SI, a valurilor de refugiați, de războiul din Siria și pretențiile tot mai mari ale Rusiei în estul Europei.

Trebuie să fim conștienți de schimbările care se întâmplă în jurul nostru și să nu ne mai temem atât de mult de ele. Fiindcă acesta este unul dintre motivele pentru care Noua Ordine Mondială este privită cu spaimă. Ne temem de schimbări, pentru că acestea implică o mare doză de necunoscut. Iar necunoscutul este un lucru înfiorător pentru orice om, oricât de viteaz ar dori să pară în fața celorlalți. Ordinea actuală nu este perfectă. Ordinea actuală este destul de infectă, din punctul meu de vedere, deci aș fi deschis unei schimbări, cu riscurile de rigoare. Pentru că, dacă în istorie nu ar fi existat oameni curajoși care să dorească să facă o schimbare, acum poate că eram în peșteri și pictam pe pereți, în timp ce mai mușcam o dată din halca de carne crudă, pe care e clar că n-am fi pus-o la foc; nah, focul arde.

Strălucire

și ți-o spun de mii de ori
de parc-ar vrea uitarea
să se aștearnă peste noi
și să ne ia culoarea
pe care-o emanăm întruna
și tu, și eu, iubirea crește
mai mult decât furtuna
și o trăim pân' se-adeverește

nu-i vis, nu-i glumă, e doar acum
momentul pe care-l oprim
nu e nicicum final de drum
e-un început ce ni-l dorim
de-atâta timp și-amar de vreme
cât viața tot a încercat
să dea și lecții, și blesteme,
dar noi tot ne-am ridicat

mai presus de fum și ceață
stă lumina ce răsare
printre frunzele de gheață
ce se topesc și fac cărare
pentru drumul ce-l pornim
și mergem, pas cu pas, fără oprire
uneori mai și cârmim
dar doar spre noi, spre nemurire

căci ăștia suntem noi în lume
doi copii nemuritori
n-avem nici măști și nici costume
noi suntem îmbrăcați în flori
și noi vom fi un singur eu
în drum spre cer, spre fericire
și-l vom atinge la apogeu
plini de parfum, în strălucire

Teme și Motive 2

Postarea asta va fi destul de scurtă, pentru că, deși tema este foarte largă (moartea), mă voi concentra pe două clipuri care au apărut într-un interval de doi ani și (aproape) jumătate. Moartea prezentată cu trimitere la credințele populare, dar într-un stil modern.

O să le prezint în ordine cronologică, deci prima „nominalizare” este...



Melodia are niște accente mai întunecate, având în vedere tema sinistră. Vocea fabuloasă a Georgianei Mănăilă reușește să te introducă în atmosfera bizară a acestui univers, iar cele două personaje mascate sunt pregătite să o conducă pe fată pe lumea cealaltă. Oriunde se duce, oriunde încearcă să se ascundă, cele două personaje o urmăresc și o invită în barca lor. Simbolistica mi se pare senzațională, asemenea jocului actoricesc al fetei. Să zicem că videoclipul reprezintă viața. În viață te întâlnești cu tot felul de hopuri, primejdii, boli și suferințe. Toate acestea sunt inevitabile, ne întâlnim cu toții cu ele la un moment dat. Până la urmă, știți cum se zice... „Toți suntem datori cu o moarte.” Cumva reușim să trecem peste aceste primejdii care apar în viață. Pentru că iubim viața, nu? Pe de-o parte, ele ne întăresc, dar în realitate, lasă niște urme adânci pe corpul nostru. Și, în final, vine un moment când, asemenea fetei din videoclip, cedăm și acceptăm să fim conduși pe lumea cealaltă de cele două personaje stranii. Dar nu este nimic straniu în ceea ce privește moartea. Dimpotrivă, ea este cât se poate de banală.

A doua „nominalizare” este ceva ce am mai postat pe blog acum vreo două luni...



Oh, Doamne... De unde să încep? Tradiția românească pare să înceapă cu „Miorița”. De unde cred că vine și sintagma „spațiul mioritic”. Este cunoscut faptul că ciobanii și oile au avut de multe ori de-a face cu lupii, care erau întotdeauna în căutare de hrană. Dar aici nu este vorba despre ceva atât de simplu. „Miorița”, în primul rând, este o operă literară complexă, care prezintă însuși spiritul românesc. „Miorița laie, laie-bucălaie”, care îl tot avertiza pe ciobănaș de complotul celorlalți doi, este cumva conexiunea sa cu divinitatea care încearcă să îl protejeze. Dar el nu dă ascultare acestei divinități și este, în cele din urmă, ucis de tovarășii lui. Eh, aici nu este vorba neapărat despre tovarășii lui. „Ieși afară, măi ciobane, că ne dă lupii târcoale” are o simbolistică atât de înaltă și în conformitate cu ceea ce se întâmplă la noi în țară (și nu numai). Cel puțin în interpretarea mea, ciobanul este Dumnezeu, păstorul nostru. Noi suntem „oile” lui. Adda scoate în evidență frumusețea lumii înconjurătoare în prima strofă - „Într-o poieniță, cu mult verde și soare, oile-au ieșit ca să cânte tare”. Să cânte... Să cerceteze, se descopere minunile lumii ăsteia. Doar că apar lupii, aici în rolul lor de fiare sălbatice și gata să mănânce oile. Lupii sunt tentațiile, pericolele care apar în viață. „Când cerul doarme și Luna se odihnește, oile au rămas singure-n poveste; vor să fure cântecul inimii ce bate.” Da, de multe ori ni se pare că am rămas singuri, că Dumnezeu nu mai are nicio intervenție în lumea noastră, lăsând să se întâmple fel de fel de nenorociri. Refrenul este clar o rugăciune, un strigăt de ajutor. „Să mă auzi de sus, din cer, că mă-ndrept spre nicăieri. Dă-mi putere să mai cânt, ca să nu mai curgă lacrimi pe pământ” - Oile sunt confuze, nu știu pe ce drum să meargă și nu mai au speranță, din cauza lupilor care le-au ieșit în cale de atâtea ori. Toate drumurile par să fie închise, iar singurul refugiu pe care îl mai găsesc în calea tristeții este cântecul. Cât despre videoclip, avem de-a face cu personajele pozitive („oile”), care se află pe pământ și zburdă, și personajele negative, care sunt subpământene. Nu de puține ori personajele negative sunt percepute în acest fel, dar modul în care e pusă în scenă povestea este interesant și sugestiv. În cele din urmă, personajele de lumină și cele de întuneric ajung să coexiste, ceea ce... o fi oare un final fericit? Este foarte greu de spus, dar cât se poate de realist.

Un alt strop de Asia

Pe mine mă fascinează ceea ce reprezintă Asia, cred că știți asta de mai mult timp. Urmăream într-o vreme serialele coreene, începusem și cu cele chinezești. Am urmărit și câteva anime-uri, dar n-am ajuns chiar atât de addicted cum s-a întâmplat în cazul unora dintre cunoscuții mei. Ce mă fascinează cel mai mult? Istoria, cultura, mentalitatea, oamenii.

Am intrat în contact cu istoria asiatică destul de târziu, prin 2009, după ce am început să urmăresc serialele coreene. Înainte nu mă pasiona atât de mult Asia, mi se părea destul de dubioasă. La orele de istorie, atunci când ni se preda despre Asia, începea cu Mesopotamia, India și alte chestii de genul. Pe prima am reevaluat-o și nu-mi mai este tocmai antipatică; pe cea din urmă încă nu pot s-o suport. Dar să trecem peste asta. Până în 2009 nu m-a interesat Asia. Dar urmărind serialele alea, am devenit tot mai curios și am mai căutat pe net una, alta - nu, nu mă bazez doar pe ceea ce prezentau pe ecran; mai și „cercetez” un pic.

Iar pasiunea mea pentru Asia a crescut treptat. Am început să ascult și muzică de-a lor (sunt cel mai mare fan al lui Sa Ding Ding din România; și nu, nu sunt singurul), să mă interesez cum au evoluat lucrurile pe acolo de-a lungul timpului. Și este foarte interesant. Am fost în China în decembrie 2012-ianuarie 2013; o experiență pe care aș vrea să o repet, dar să aibă și alte motivații în afară de cele medicale. Nu-i tocmai iadul pe pământ, așa cum suntem noi făcuți să credem de către mass-media din zonă. E chiar frumos pe acolo. Arhitectură faină, populație cumsecade (care nu prea vorbea altă limbă în afara celei locale, din păcate). A fost ceva inedit, care a avut și plusuri, și minusuri. Dar minusurile au fost niște lucruri mai mult subiective. Diferențele dintre noi și ei sunt foarte mari, vă asigur. E nevoie de multă deschidere pentru a putea să îi înțelegi și pentru ca ei să te poată înțelege.

În ciuda acelor minusuri, pasiunea mea pentru Asia nu a scăzut în intensitate, iar în 2013 am decis să merg la facultate. Inițial mă pregăteam pentru admiterea la Facultatea de Limbi Străine, dar, după ce studiasem cam 90 și ceva la sută din materie, m-am sucit și am dat la Istorie. Mă gândeam că, vai, o să fie mișto, cu somități ale domeniului, că o să aflu multe lucruri despre ceea ce îmi place etc. Adevărul este că n-am aflat absolut nimic din ceea îmi doream. Ba mai mult, se bagă politică la greu acolo, „istorie” contemporană fără număr.

Dar visul meu trăiește și se va împlini cât de curând. Pasiunea mea n-o s-o poată omorî nimeni și nimic niciodată, nici măcar europocentrismul extremist pe care îl vedem peste tot în zilele noastre. Există atât de multe lucruri frumoase și în afară sferei noastre vizuale, dar mulți preferă să se limiteze. Între Occident și Orient, eu prefer...

și...

dar să nu uităm de...

Frumosul are o infinitate de forme; cine suntem noi să-l limităm?

Legea și alte bălării

viața-i clar că nu-i curată

dar în loc s-o construim

noi ne batem în doctrine

până când o să murim

cânți slogane, zbieri slogane

în favoarea-unui partid

oamenii devin lighioane

și ajung la fratricid

pentru-a evita violența

s-au creeat reguli și legi

la fel și pentru-a nu mai fura

dar e greu să înțelegi

când legea e făcută prost

crezi că trebuie respectată?

păi astfel Revoluția Franceză

n-ar fi-avut loc niciodată.

că, sincer, vreți absolutism

și toți s-adere la părerea

pe care v-o spuneți violent

de parc-asta v-ar fi averea

dar sunteți cu toții ipocriți

respectați legea? hai siktir!

când vine câte-un polițist

sunteți gen „înjur cum respir”

că treceți strada nepermis

sau chiar pe roșu, c-așa-i moda,

nu contează; treci la scris

și-njură, frate; asta-i oda!

impune-ți propria părere

fără respect pentru ceilalți.

dacă nu-s de acord cu tine,

sunt comuniști, niște căcați!

și tot visați la occident,

dar normele lor constructive,

voi le respingeți vehement;

”nu acceptăm directive!”

dreapta, stânga, cui îi pasă?

toți sunt o apă și-un pământ,

dar vă bateți cu pumnu-n piept:

„al meu se ține de cuvânt”



Notă - nu mă refer la femei, just in case you were wondering...

Sequels and Revivals...

Nu-i vorba că nu sunt deschis or anything, dar melodia asta de pe generic pare cam bizară; nici nu vreau să mă gândesc cum o să sune în română, având în vedere traducerile foarte proaste făcute de-a lungul vremii. :))

Da, anul ăsta (cred) ar trebui să apară și un spin-off al desenului Samurai Jack, pe care genialii producători americani îl lăsaseră în coadă de pește (eu țin minte că am văzut un film de lung metraj în care Jack îl omora pe Aku și se întorcea în timpul lui, dar nu îl mai găsesc nicăieri; nici măcar vreo mențiune a filmului ăstuia nu mai există), probabil din cauza audiențelor scăzute - asta se întâmplă atunci când tragi de timp cu finalul. Acum văd că o să apară și un spin-off al The Powerpuff Girls; în mod normal, fetele ar trebui să fie măcar adolescente, dar poate că experimentul Profesorului Utonium le-a făcut nemuritoare și copii pe vecie (cam trist pentru cineva care ar vrea să se combine cu vreuna din ele, no?).

Dar de unde până unde dorința asta de a readuce la viață niște seriale din trecut? Acum vreo lună a avut loc finalul miniseriei ”Heroes Reborn” (spin-off al serialului Heroes, pe care îl lăsaseră fără final din cauza audiențelor foarte mici în raport cu cheltuielile). Acum rulează în SUA un spin-off al The X-Files (poate cel mai bun serial Sci-Fi ever), care are o audiență în continuă scădere (minisezonul ăsta a pornit de la 16.19 milioane de telespectatori și a ajuns acum, la episodul 5, la 7.07; chestia asta mă face să cred că va exista și un soi de continuare, dar care va eșua și va ajunge undeva pe la 5-6 milioane de telespectatori, cel mult). Am înțeles că vor să facă un spin-off și la Prison Break, un serial de care nu mi-a păsat niciodată. La cinema sunt tot mai multe sequel-uri (deci, cum ar zice Be Vali, „Pola originalitate”) ale unor serii de succes, ca „Batman”, „Spiderman”, „Superman”, „Avengers” & shit - de parcă supereroii ar fi singura chestie interesantă de văzut. Nu sunt vreun scelerat ca să spun să fie interzise chestiile astea; doar spun că nu-mi place direcția în care a luat-o cinematografia.

Sunt curios ce o să mai urmeze. Poate vreun sequel la Popeye the Sailor (bazat pe fapte reale, bien sur), Top Cat (de asemenea, bazat pe fapte reale), vreun revival la NBC Studios - Days Of Our Lives (ah, ce vremuri) sau Sunset Beach; ah, și un al doilea revival la Dallas (1978 TV series). Cât despre filme și seriale la noi, cum ar suna un remake la Toate panzele sus sau la seria BD - Brigada Diverse? Bine, mulți dintre actori au murit, dar cum ar fi un Paul Ipate în rolul unui Patraulea devenit între timp general cu patru stele? Maxim, am spus!

Și, că tot veni vorba despre „The Powerpuff Girls”, mi-am adus aminte de melodia asta foarte simpatică din episodul „Mime for a change”. „Love makes the world go round” este titlul ei („Dragostea face pământul să se învârtă” mi se pare că era în traducere). Și, după ce cântă acolo despre dragoste, fericire & shit, îl bat pe clown-ul ăla de-l găsește nebuneala. :))

Cutremur

scoarța pământului se crapă
iar tot ce-i împrejur
începe să se zbată
din ce în ce mai dur
iar din interior se-aude
un foșnet ne-ncetat
ce se-nvârte, se propagă
este tot mai iritat

frica nu îi stă în fire
ea chiar îi este hrana
care-i crește și nucleul
citoplasma și membrana
fiecare celulă
naște alta și mai mare
iar cutremurul ce vine
le oferă tuturor vigoare

din adânc stă să erupă
să omoare tot ce-i pur
inimile să le corupă
va reuși fără cusur
valul iese la suprafață
explodând fără regete
împroșcând cu sânge-n viață
dup-atâția ani de sete

după ce visul se sfârșește
te trezești într-un coșmar
mintea ta se răvășește
amintindu-și foarte clar
că răul pe care îl dorești
ți se întoarce negreșit
cu un efect de bumerang
dar de ură înroșit

San Valentino

înc-o zi fără regrete
fără ură
fără ploi
înc-o zi în care lumea
n-are eu și tu
ci noi

înc-o zi în care cerul
e albastru clar
nu gri
înc-o zi în care omul
nu vrea a avea
ci a ști

înc-o zi în care steaua
de pe cer
ne încălzește
înc-o zi în care visul
dintre ghimpi
se împlinește

înc-o zi întru iubire
este înc-o zi
reală
restul sunt numai iluzii
într-o lume
bestială

Persia

Fiind student la Facultatea de Istorie, perspectiva asupra lumii s-a schimbat un pic. Nu mai sunt chiar atât de ușor de manipulat cum eram înainte, iar emoțiile nu mă mai ghidează în felul în care mă ghidau. Să ne gândim un pic la anumite civilizații care ne-au fost prezentate la școală sau în mass-media. De obicei, unele popoare/populații/civilizații erau prezentate în niște culori foarte închise. Erau considerați a fi personaje negative, niște barbari, niște nenorociți, însă ar trebui să gândim și din alt punct de vedere.

În istoria omenirii au existat multe imperii. Fiecare epocă a avut una sau mai multe mari puteri în prim-plan. Au fost sumerienii, akkadienii, egiptenii, hitiții, perșii, macedonenii, atenienii, spartanii, romanii. Și tot așa... Dar de ce unii dintre ei sunt văzuți a fi mai buni decât alții? De ce egiptenii, de exemplu, sunt zugrăviți mai tot timpul în niște culori frumoase, pe când perșii sunt considerați mai mereu a fi niște personaje negative? Contează foarte mult perspectiva din care îi privești, fiindcă e destul de clar că grecii antici n-au schimbat prea multe amabilități cu ei. Să ne gândim doar la războaiele pe care le-au purtat cu ei, rămase în istorie ca Războaiele Medice (alea în care au fost implicați împărați ca Darius și Xerxes) și deja ni se relevă unul dintre efectele intersectării celor două culturi.

Dar, realist vorbind, Imperiul Persan nu a fost prea diferit de celelalte imperii. Perșii au făcut cam aceleași lucruri pe care le-au făcut și alții. Adică au dorit mai multă putere, extindere teritorială, bogății. Au dorit să cucerească - nu se punea problema expansiunii religioase, pentru că Islamul există doar de vreo 1400 de ani, pe când civilizația persană este multimilenară. Diferențele sunt date doar de gradul de civilizație. Ce-i drept, nu știu prea multe despre civilizația persană, dar cert este că nu au reprezentat o pată neagră asupra istoriei. Motivul pentru care sunt prezentați a fi fost răi, barbari etc. este că e promovat punctul de vedere al celor cu care s-au luptat. E clar că grecii n-aveau cum să aibă cuvinte bune la adresa lor, mai ales după războaiele crâncene pe care le-au purtat împotriva lor.

Da, au avut și ei defectele lor. E clar, cu toții au făcut lucruri bune, dar și lucruri rele. O perspectivă mai deschisă asupra civilizațiilor ăstora prezentate în mod negativ ar putea scoate la iveală niște lucruri foarte frumoase, care să arate cât de multe avem în comun unii cu ceilalți. Informații despre ei nu voi da, pentru că nu dețin, dar pot măcar să prezint niște muzică. Prin muzică putem descoperi niște lucruri foarte interesante despre poporul respectiv, dar și despre noi. Ascultând această compilație de peste o oră de muzică, îmi dau seama cât de mare a fost influența persană în regiune. Veți descoperi elemente comune cu muzica turcească, armenească. Ba chiar și cu muzica veche românească, cea pe care a „cules-o” Anton Pann. Oricum, e vorba despre ceva măreț, a cărui cultură a rezistat indiferent de schimbările prin care a trecut. Bucurați-vă de muzică! :)

Origini și Originalitate

Lumea în care trăim tinde spre o nivelare, o standardizare foarte stranie, ceea ce duce încet-încet spre o dispariție a originalității. Mia mult, originalitatea este uneori denigrată din cauza unor personaje care încearcă să iasă în evidență prin mișcări controversate, trimiteri bizare și un stil de viață cu totul nepotrivit. Dar asta e altă poveste; eu mă refer aici la originalitate prin noutate, nu prin controversă.

În România originalitatea este destul de greu de identificat, având în vedere numeroasele influențe care s-au manifestat în zonă. Oricum, nu vreau să mă refer la folclor, pentru că ar fi foarte multe de spus. Eu vreau să ating partea mai vizibilă a originalității în mainstream-ul românesc. Având în vedere că lucrurile cam seamănă unele cu altele, s-ar putea ca originile să nu fie atât de greu de găsit.

De exemplu, melodiile de dragoste care rezultă dintr-o colaborare între un rapper și o solistă. Avem foarte, foarte multe astfel de melodii în zilele noastre. Sunt și formule de genul „rapperiță” și solistă. Nu am nimic cu femeile în hip hop, am ascultat niște piese foarte, foarte bune ale unora dintre ele, dar rapperițele din mainstream-ul românesc sunt ridicole; nu că ar fi multe, dar în fine... Originile melodiilor pe sistemul rapper feat. solistă stau într-o colaborare de mare succes de acum 17 ani. Cei doi au colaborat și anul trecut, rezultând o melodie bună. Până la urmă, talentul rămâne, iar Rimaru și Anda Adam sunt doi dintre cei mai talentați artiști din muzica românească. Că amândoi ar fi putut să obțină mai multe de la cariera muzicală, asta e exact problema lor. În orice caz, una dintre pietrele de temelie are trendului ăstuia este piesa „Nu mă uita”. Altele ar mai fi „Ploaia” (Papa Jr. & Moni-k), „Ai să-nțelegi” (Papa Jr. & Moni-k), „Nu pot să mai suport” (Nico & Cabron).

Acum despre originile trendului melodiilor din mainstream cu influențe folclorice. Nu voi lua în considerare trupele gen Zdob & Zdub, la care influența folclorică este prezentă tot timpul.

Am observat că în ultima vreme unii artiști folosesc și câteva fragmente din folclor în muzica lor. Unele dintre melodiile lor devin hituri, altele, nu. Dar e un trend, fără îndoială. Originile sigur sunt foarte vechi. Phoenix sunt recunoscuți pentru asta, dar aș vrea să aduc în față niște trupe ceva mai tinere. Cum ar fi o trupă care are un nume ce duce cu gândul la sporturi de contact: K1. Nu prea știu ce impact a avut melodia „Toți K1”, dar cu siguranță a fost unul dintre punctele de pornire ale trendului. Trupa K1 a impresionat prin originalitate; din păcate, mult prea puțin apreciați pentru ceea ce făceau. Am încercat să mai găsesc date despre ei, dar e destul de dificil din cauza confuziei (Google nu știe diferența dintre trupă și compania de kickboxing). 

Un alt trend - tâmpit, din punctul meu de vedere - este cel în care cântărețele pozează foarte sexy. Sau nu, sunt mult prea blând. Nu vreau să spun exact ce gândesc despre tipul ăsta de „muzică” și tipul ăsta de „interprete”. E un trend, fără îndoială, iar pornografia în videoclipuri și muzică vinde foarte bine în zilele noastre. „Amor, Amor” părea cea mai pornografică chestie la momentul ăla; dacă ar fi știut românii ce urma să vină la sfârșitul anilor 2000... Tot la temelia trendului ăstuia stau și melodii ca „Ard în flăcări” (Anna Lesko). Din câte am înțeles, Cristiana Răduță dezavuează melodia și clipul astea, dar... asta e, rămân în istorie. Din păcate...

În zilele noastre genul ăsta muzical nu mai este atât de apreciat. A evoluat în diferite alte subgenuri, nu știu exact care-i faza. Oricum, muzica nu mai e aceeași, dar dansul a rămas. Și exact dansul este trendul pe care îl nominalizez acum. Genul e destul de vechi și era răspândit prin Occident, trupa Simplu nefăcând altceva decât să adopte același stil și să danseze. Îi respect pentru ceea ce au făcut, sunt niște dansatori super tari. Oricum, foarte mulți au fost influențați direct de trupa Simplu în a învăța breakdance, un lucru pe care îl întâlnim frecvent prin videoclipuri. Cu un succes mult mai mare au fost Animal X, dar ei s-au concentrat foarte mult și pe muzică. „Provocarea” a fost clar un fenomen.

Foarte răspândite  acum sunt melodiile care prezintă povești de dragoste... eșuate. Pot fi în diferite formule. Ori el își cântă ofurile, ori ea își linge rănile, ori un el și o ea se ceartă. Oricum, e un fenomen foarte popular printre copiii de 13-14 ani, care consideră că au pierdut tot ce aveau mai scump pentru că băiatul/fata de care erau îndrăgostiți nu le-a dat atenție sau i-a „înșelat”. Țin minte o scenă bizară din parc, de acum doi ani, când o fetiță de 8-9 ani necheza piesa Oanei Radu, „Tu”. Jesus Christ... „Tu” este doar unul din multele (s)hituri de genul. Originile sunt greu de găsit, pentru că piese de dragoste au existat întotdeauna, cu diferite teme. Dar una dintre ele ar fi... Păi amintirile îmi amintesc de o piesă care se numește „Amintirile” și care a avut un succes atât de nebun, încât mulți (inclusiv eu) o consideră a fi sinonimă cu trupa 3 Sud Est. Da, pot să fiu contrazis aici, că nu ar fi „originea” hiturilor din zilele noastre, dar vorbesc strict de mainstream. Mai mult în trecut e greu să merg, pentru că deja vorbim de anul 1999, când Atomic TV populariza muzica, trupele etc. 

Prima melodie pe care am trecut-o în postarea asta a fost „Nu mă uita”, pe care am considerat-o a fi originea colaborărilor rapper + solistă. Succesul melodiei ăleia e de necontestat. Când vine vorba de trupe de genul, gândul ne duce la una singură: N&D. E clar că au avut o influență atât de mare în muzica românească, încât le-am dedicat o categorie separată. Vreți să vedeți originea muzicii mainstream românești? Iat-o aici!

Un fenomen bizar a luat naștere în România la sfârșitul mileniului trecut. Era o combinație între muzica arăbească, indiană, țigănească, grecească, turcească... O struțo-cămilă care a prins și încă mai are foarte, foarte mult succes, cu toate că mulți fani ai genului au sesizat un declin în calitatea muzicii ăsteia în ultimii ani. Da, sunt de acord, e un declin evident, cauzat de foamea de bani, transformarea interpreților în personaje mondene. Poate și de faptul că interpreții s-au cam plictisit de muzica asta și ar vrea să facă altceva, dar nu pot, pentru că asta cere publicul. În fine, originile manelelor sunt foarte vechi. Cuvântul „manea” are cel puțin 200 de ani vechime, dar manelele de pe vremea lui Anton Pann nu sună la fel cu cele din zilele noastre. La drept vorbind, e posibil ca și marea Maria Tănase să fi cântat manele, dar din alea pe „stil vechi”. Manelele „contemporane” poate își au originile în muzica celor de la Azur și Generic. Dar nici alea nu sună a ceea ce au devenit. „Ochii tăi” e melodia pe care o aleg ca „punct de plecare” al manelelor „contemporane”, deși mai știu o melodie mai veche cu trei ani. Dar „Ochii tăi” a fost un fenomen al vremii lui, care a dus la scornirea unor idei în capul altor interpreți. Și astfel au apărut „Am prieteni și dușmani”, „Aș da zile de la mine”, „O, viața mea!”. Dar fără „Ochii tăi”... epoca manelelor ar fi fost doar puțin amânată. Ceva deja „plutea” în aer.

Muzica electronică știu că are niște „origini” mai vechi în România. Este foarte populară în zilele noastre, iar printre „pietrele de temelie” au fost și cei de la Suie Paparude. Acum se scot sunete foarte, foarte bizar în muzica electronică, iar melodia „Musca” pare foarte banală. Dar astea erau începuturile, Au apărut multe trupe între timp, unele mai bune decât Suie Paparude, altele nu. Dar băieții ăștia au arătat că se poate și la noi. :)

Critica politică a fost ceva foarte răspândit în epoca postdecembristă. Au fost lansate multe melodii care criticau politicienii și regimurile politice. Aș putea să postez și „Guvernul comunist” (Jean Moscopol), dar mă refer strict la epoca postdecembristă. În ultimul an nu am mai observat un elan atât de puternic în mainstream, în afară de CRBL și Paraziții prea puțini luând atitudine. La momentul 1990, „Imnul golanilor” a fost „hitul”. Au urmat alte piese folk, rock, hip hop, care criticau regimul. „Și cu asta ce-am făcut?” ar zice marele Constantin Tănase.

Cam atât, deocamdată. Într-un alt „episod” al „Origini și Originalitate” voi mai spune și de unde s-au „inspirat” artiștii noștri cei de toate zilele. Sunt lucruri destul de clare, dar merită trecute în revistă. Măcar așa, să ne mai destindem un pic, no? :D

Menționări și reacții, teme și motive...

În două săptămâni și ceva, clipul melodiei „Sub pielea mea” a strâns peste 7.5 milioane de vizualizări pe YouTube. Am văzut cum arată clipul, e cam sexy și bănuiesc că a avut o influență și asta asupra publicului obsedat, care se excită până și la menționarea cuvântului „sâni”. Apoi, am citit comentariile, în care scrie că piesa ar fi o trimitere la heroină. Da, da, cică #eroina e heroina. Eu accept licența artistică, înțeleg că piesa este, totuși, artă. Și înțeleg și o dorință de a crea controverse. Controversele îți fac publicitate. Publicitatea înseamnă apariții în media. Aparițiile în media aduc bani. Iar Carla's Dreams au creeat destule controverse în ultima vreme.

Pe de altă parte, referirile la droguri sunt o practică veche în muzică. Cu siguranță ați auzit de mișcarea hippie din anii '60, cunoașteți și reprezentanți ai acesteia și ce promovau ei. Și sunt artiști infinit mai buni și mai apreciați decât vor fi cei din țara noastră. Să-l luăm ca exemplu pe acest domn foarte respectabil, care a compus unele dintre cele mai mișto melodii din istorie și pe care unii îl consideră a fi cel mai bun chitarist ever - Eric Clapton. Date despre viața lui se pot găsi foarte ușor pe net, fiindcă este un artist de talia celor de la Beatles, Michael Jackson, Cher, David Bowie etc. Dar muzica lui nu este neapărat child-friendly. Avem aici o melodie numită „Cocaine”, în care face referire la... ghici, ciupercă, ce!



Și, dacă tot veni vorba despre trupe controversate, ia să vedem ce se întâmpla pe scena muzicală pe la sfârșitul anilor '60-începutul anilor '70. Exista un proiect muzical mai nebunesc chiar și în comparație cu personajul jucat de Lady Gaga. Acest proiect muzical îl avea în prim-plan pe genialul Jim Morrison, iar trupa se numea The Doors. Ei erau niște tipi de treabă, dar i-a stricat „anturajul”. Glumesc, bineînțeles. Mișcarea hippie era în toi, revolta tinerilor față de politica dusă de către S.U.A. (și nu numai) atinsese cote uriașe (să ne gândim doar la controversele iscate de Războiul din Vietnam, unul dintre eșecurile răsunătoare ale armatei americane), iar lumea dorea să își exprime revolta. Au existat mai multe personalități care și-au exprimat-o și în care populația și-a găsit un soi de reprezentanți. Una dintre acestea a fost Cassius Clay aka Muhammad Ali, legendarul boxer care a refuzat să meargă la război, știind că avea să fie, mai mult ca sigur, pus în linia întâi și sacrificat. Alte personalități care și-au exprimat revolta față de Războiul din Vietnam au fost cei de la The Doors, a căror muzică a creeat poate cel mai puternic fenomen din istorie. Dar, pe lângă melodiile în care își exprimau revolta, mai erau și unele ca „Light my fire”, care făceau trimiteri la... hm, doar nu se drogau băieții ăștia, nu? Nu-i așa?!



„Hey, wanna buy some stuff, man?” zice Falco pe melodia asta. Doar cei care vorbesc dialectul austriac vor înțelege ce spune el pe toată durata melodiei, dar replica aia este o trimitere destul de clară la droguri. Clipul poate fi considerat unul dintre cele mai proaste din toate timpurile, iar cariera lui Falco a fost plină de controverse, dar muzica este bună, iar el rămâne până în ziua de azi cel mai de succes cântăreț austriac din timpurile noastre. So, wanna buy some stuff, man?



În muzica românească referiri la droguri nu s-au făcut până prin 1990 (cel puțin din câte știu eu), pentru că exista un anumit regim care avea grijă ca muzica (la fel ca orice alt act artistic) să fie „curată”. După „revoluție” lumea s-a emancipat și au fost descoperite anumite substanțe, pe care unii sau alții le-au experimentat și le-au oferit niște senzații de „neuitat”... Melodia „Gândește 3'” este printre cele mai puțin cunoscute ale celor de la Voltaj, în colaborare cu Da Hood Justice, trupă formată din Naighba (Andrei Vulpescu) și Stoe Toxxic. Strofa lui Naighba este, în proporție destul de mare, aceeași cu cea de pe melodia „Jocul negru al morții” (1996), dar, cum n-am găsit-o decât laolaltă cu restul compilației pe care era inclusă, am ales „Gândește 3'”. Asta e de prin 1999, cred. Ei sunt raționali și prezintă pericolele drogurilor. Dar vorbesc droguri. Deci și asta e de ascultat cu acordul părinților, no?



Și, oricât de mult s-ar strădui cei de la Carla's Dreams să fie controversați, n-o să ajungă niciodată la nivelul celor de la Paraziții. Referiri la droguri au făcut frecvent, de vreo 20 de ani încoace. Acuzați că sunt rasiști, misogini, drogați, bețivi, infractori etc. De-asta cred că au și o armată de fani. Pe melodia „În focuri”, de exemplu, ei sunt pe sistemul „doar alcool, sex, droguri”. De unde și ideea multora că hip hop-ul înseamnă „doar alcool, sex, droguri”. Dar în fine... Pe album scria „Atenție! Conținut explicit!” sau ”Interzis minorilor”. Minorii ascultă în continuare. :))



„Alexe, Alexe, Alexeee...” Melodia asta era la modă prin 2002. Eu aveam 10 ani pe atunci. Nu înțelegeam la ce făceau ăștia referire. La fel ca mine cred că erau și mulți alți copii; așa ar trebui să fie, până la urmă. Mesaje subliminale există și în desene animate, seriale etc., așa că băieții de la Vița de Vie n-au de ce să fie blamați. Există multe melodii reggae care militează pentru legalizarea marijuanei; unele dintre melodiile alea îmi plac și mie. :) Dar aici e o trupă românească. E aceeași care cântă „Praf de Stele”, ”Totata”, „Visare”. Cum se poate să facă o piesă cu titlul „Varză” și să cânte despre „iarbă”? :))



Ce urmează ar putea să vă afecteze emoțional. Băieții ăștia cântă despre cum este să fii „cultivator de vise interzise de lege”. Anyway, dacă pe Butch o să-l mai auzim cântând după ce iese din închisoare, după cazul #Colectiv, pe cei de la E.M.I.L. o să-i mai auzim cultivând vise. Sper. Nu? :-s



Acum urmează o melodie de prin 2010, cred, a unei trupe foarte mișto de la noi. Nu e hip hop, nu e rock. E Electronic Dance Music, trupa se numește Deepcentral, toată lumea o știe. Iar melodia se numește... „Cocaine”, la fel ca la domnul Eric Clapton. Scuipă-n piept. Piei, drace! :))



Și, pentru final, o să bag ceva care cu siguranță este interzis minorilor. E vorba despre o prestație live a unui cântăreț de muzică reggae german, împreună cu trupa și invitații lui, în fața unui public numeros. Aici se cântă despre... iarbă. Iar finalul este „halucinant”. :))



Controversa face parte din showbiz. Cu cât se vorbește mai mult despre tine, cu atât există mai multe șanse să câștigi în plan financiar. Postarea asta nu este despre droguri; nu sunt pentru legalizarea, comercializarea sau consumul lor. Este doar o scurtă listă cu melodii în care sunt menționate drogurile. Atâta tot. Unele prezintă drogurile la caterincă, altele doresc legalizarea, câteva doar le menționează în treacă; destule doresc să atragă atenția asupra pericolelor. Și există și cei care doresc doar controversă. :)