Fenomene I

Epoca lui "zdringhi-zdringhi" din muzica românească a cam trecut şi pare-se că a început din nou să fie ascultabilă. Ştiu, ştiu, mulţi mă vor contrazice, vor spune că a involuat, că iar avem versuri proaste cum erau alea de la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000. Totuşi, mie mi se pare că a evoluat. De aceea în lista "fenomenelor" anului 2013 se vor găsi şi nişte melodii româneşti, în limba română.

Şi, într-o ordine aleatorie, avem aşa:

Antonia feat. Puya - Hurricane

Bun, cică melodia asta ar fi Antonia feat. Puya, deşi ea cântă doar refrenul. Nu sunt fan Puya, dar melodia asta chiar îmi place foarte mult şi mi se pare a fi una din combinaţiile foarte reuşite ale anului 2013. Da, avem câteva alte colaborări asemănătoare în străinătate, cea mai la îndemână fiind a lui Eminem cu Rihanna, dar, una peste alta, melodiile sunt diferite şi amândouă foarte bune. "Love the way you lie" a fost un fenomen al anului 2010, "Hurricane", un fenomen local al lui 2013.

Grasu' XXL feat. Ami - Deja vu

În aceeaşi situaţie este şi "Deja vu" a lui Ami şi Grasu' XXL. Fata asta mi-a plăcut de la prima melodie a ei pe care am ascultat-o, adică "Trumpet lights", Grasu' e un nume important în hip hop-ul românesc, iar melodia lor e un adevărat fenomen, strângând aproape 12 milioane de vizualizări pe YouTube în două luni şi ceva. Au cam întârziat lansarea clipului, care mi se pare mult sub valoarea piesei, dar măcar o promovează şi la TV.

Daft Punk feat. Pharrell - Get lucky

A fost un fenomen intergalactic, nu doar mondial. Aproape 150 de milioane de vizualizări are doar clipul ăsta. Nu mi-a plăcut niciodată, dar ar fi nedrept să nu o includ pe lista asta. Acum 16 ani, Daft Punk lansau "Around the world", o melodie pe care majoritatea trebuie să o fi auzit măcar o dată, la cât de mare hit a fost. Eh, cred că n-o să scăpăm prea curând nici de "Get lucky".

Naughty Boy feat. Sam Smith - La La La

Dacă "Get lucky" a fost un fenomen intergalactic, "La La La" este un fenomen universal. Melodia asta spune, la fel ca şi primele două pe care le-am nominalizat, o poveste de dragoste nefericită. Genul văd că prinde foarte bine, având în vedere că "Somebody that I used to know" a fost un imens fenomen al anului 2012. Videoclipul piesei "La La La" este, după părerea mea, printre cele mai bune din ultimii ani, deşi premiile astea muzicale văd că sunt date pe cu totul alte criterii decât pe cel al calităţii. Aici avem o combinaţie între "Vrăjitorul din Oz" şi o legendă boliviană. Forma demonică în faţa căreia copilul cântă la sfârşitul videoclipului este El Tio, stăpânul lumii din adâncuri, care primea periodic o lamă (animalul, bineînţeles) ca ofrandă. Interpretările sunt două: fie copilul a fost lăsat acolo ca ofrandă pentru El Tio, fie el este singurul care poate îl liniştească. Eu, unul, tind spre cea de-a doua. :)

John Newman - Love me again

Ca vizualizări nu stă atât de bine ca ultimele două melodii pe care le-am inclus în categoria asta, dar un lucru e sigur: "Love me again" îţi intră în cap şi nu o să iasă de acolo prea curând. Nu doar vizualizările pe YouTube îţi fac melodia un fenomen. Clipul, de asemenea, mi se pare unul foarte reuşit. Şi nu, nu cred că i-a lovit maşina până la urmă.

Robin Thicke feat. T.I. & Pharrell - Blurred lines

Mda, din păcate porcăria asta a ajuns un fenomen. Şi cred că un mare merit îl are şi tipa aia albă, cu părul mai închis la culoare şi cu origini poloneze, cea mai frumoasă dintre cele trei.

Lorde - Royals

Apărută parcă de nicăieri, Lorde a făcut senzaţie cu "Royals". 100 şi ceva de milioane de vizualizări pe YouTube, un mare talent şi o promovare binemeritată au făcut din această melodie un fenomen mondial. Ah, şi clipul ăsta arată cât de mult au evoluat programele de editare a imaginilor. Just google Lorde and you'll see what I mean.

Shift feat. Marius Moga - Sus pe toc

"Sus pe toc" a fost tonul meu de apel câteva luni şi încă o mai ascult cu plăcere. Bine, lipsesc destule oraşe importante din lista celor spuse de Shift şi Moga (Buzăul fiind unul dintre ele), dar ce contează? Oamenii mei nu stau deloc pe loc, când văd femei urcate sus pe toc. Şi fata aia creaţă pare a fi vedeta videoclipului, la cât de mult apare. Şi e frumoasă, ce să mai...

Connect-R - Dă-te-n dragostea mea

Ascult melodiile lui Connect-R de aproape zece ani şi l-am apreciat întotdeauna, orice gen a cântat. Chiar dacă acum cântă pop, dance, reggae, îl consider în continuare unul dintre cei mai buni MC din România. Este, de asemenea, un producător de mare succes, anul ăsta punându-şi amprenta pe multe melodii, ca "Bagă bani" şi "Aroma". "Dă-te-n dragostea mea" este un fenomen, datorită popularităţii de care s-a bucurat. Anul trecut, el a făcut România să cânte "Vara nu dorm", anul ăsta ne-a învăţat să 'înjurăm' "Dă-te-n dragstea mea". :)

Vama - Perfect fără tine

Mi-a plăcut la prima audiţie, mi-a plăcut şi la a doua, dar după aia a început să devină foarte enervantă. Este un fenomen, atât având în vedere numărul de vizualizări mare pentru un single din România, cât şi isteria pe care a creat-o printre adolescenţi.

Omar Arnaout - Habibi Ya Nour El Ayn

Băiatul ăsta e un fenomen. O voce minunată, o charismă deosebită şi o înţelepciune foarte mare, pentru un copil de vârsta lui. "Habibi..." a fost melodia cu care a câştigat primul sezon al "Next Star". Câţiva l-au constestat, majoritatea l-a apreciat şi asta spune tot. Respect!

Elena Hasna - Je suis malade

A câştigat doar premiul pentru popularitate în sezonul 2 al "Next Star", dar a devenit un fenomen şi în România, dar şi în Franţa. Aproape un milion şi jumătate de vizualizări pentru aceste cinci minute de perfecţiune mă fac să sper că o să aibă un viitor foarte frumos în muzică. Merită.

Ar fi nedrept să continui lista asta după minunata performanţă a Elenei. Zilele următoare cred că o să vin cu câteva completări. Până atunci...

Peace and Love,
MariusZ.

Breathing while Playing with madness

Una din melodiile alea care mă inspiră întotdeauna. Iubire nebunească, posibil neîmplinită. Christopher von Deylen, singurul membru al trupei Schiller, a compus multe opere de artă ale acestui gen. Pop, global pop, New Age, electronica, nu mă interesează cărui gen aparţin melodiile lui. Omul ăsta e absolut genial. Am scris destule capitole din romane şi poezii cu gândul la melodia asta. "Being with you is playing with madness" zice un vers de pe refren, iar vocea Miei Bergstrom îmi pare perfectă pentru mesajul pe care vrea să-l transmită. 

Şi, bineînţeles, cum aş fi putut să omit tocmai melodia cântată de September? "I can't breathe my love. I'm swimming in the dark nearside you..."

Nu, nu sunt îndrăgostit. E doar o fază prin care trec. Hm... Nu cumva şi astea sunt două versuri dintr-o melodie? :)) En fin, poate o să mai postez zilele astea şi nişte chestii mai pozitive. Acum am simţit că trebuie să postez aceste două melodii superbe.

Peace and Love,
MariusZ.

Ma petite histoire

un acord
şi-un prim pas făcut
în ritm de chitară
lăsându-ne-n urmă orice
gând sau povară
lăsându-ne-n urmă orice
glas sau impas
în care ne-am fi găsit
de am fi rămas
dar totu-a trecut
şi mergem spre lumină
explorând noi căi şi
natura divină
se-aude în cântec
se simte în dans
şi inima-ncepe
să ne bată-n avans
şi o simţi şi tu
ne unim
devenim
aceeaşi fiinţă
şi sub cerul senin
noi ne jurăm credinţă
la fel ca-n poveşti
dar asta nu e poveste
eu sunt tu
tu eu eşti

Că-n aste mâini mai curge un sânge de ROMÂN!

Doamne, cât de mult timp a trecut de când am postat ultima oară de 1 decembrie. Am recitit postările, încercând să-mi dau seama cât şi cum am evoluat (pentru că evoluăm cu toţii, într-un fel sau altul) şi am dat, inevitabil, şi peste urările şi ironiile mele de Ziua României.

Despre 1 decembrie, ce să zic... Este un moment mult prea important pentru ţara noastră şi pentru noi, ca popor. Deşi acum este o mentalitate stranie, de ultras european şi occidental, cum că trebuie să îmbrăţişăm valorile europene şi chestii de genul, mie nu-mi pasă. Îmi dau seama că, până la urmă, la noi vor fi doar nişte forme fără fond, la fel ca pe vremea lui Titu Maiorescu. Ideea e că trebuie să ne gândim serios dacă acele valori ni se potrivesc. După părerea mea, nu, şi aici nu mă refer la faptul că nu suntem atât de dezvoltaţi din punct de vedere material. Sunt de acord că se poate şi mult mai bine din punctul ăsta de vedere. Eu vorbesc despre sufletul românesc, în care se loveşte din ce în ce mai mult în ultima vreme, campania "tot ce e bun trebuie să dispară" fiind în plină desfăşurare. Valorile noastre sunt date deoparte, minimalizate, preferându-se non-valorile altor neamuri considerate civilizate. Pentru că, nah, civilizaţia vine din Occident şi reprezintă un fel de etalon în materie. Eu sunt ceva mai conservator şi nu vreau să se impună fel de fel de dubioşenii în ţara mea. Ştiu, ştiu, este democraţie, e libertate, fiecare are dreptul să aprecieze pe cine vrea, dar trebuie să fim conştienţi că unora poate nu li se potriveşte această mentalitate şi tind să o exagereze. N-am de gând să dau exemple în acest sens. Cred că fiecare dintre noi ştie pe cineva care are tendinţa asta.

Şi acum câte ceva despre identitate. Teoretic, toţi ne-am pus cele trei întrebări: "cine suntem?", "de unde venim?" şi "încotro ne îndreptăm?". Eu, unul, mi le-am pus de multe ori, la nivel individual; n-am de ce să mă ascund. E ceva cât se poate de normal. Dar noi, românii... Cine suntem? Propagandiştii şi simpatizanţii campaniei sus-zise cu siguranţă vor înjura şi arunca noroi. Eu consider că suntem, în esenţă, nişte oameni cât se poate de obişnuiţi, dar, priviţi în ansamblu, nişte oameni foarte diferiţi, în comparaţie cu cei care îşi doresc să ne schimbe. Ăştia suntem. Nu avem suflet american, german, rus sau chinezesc, ci un mare suflet românesc, pe care trebuie să ni-l ascultăm mai des, dar din păcate foarte mulţi preferă să se lase manipulaţi şi să participe la distrugerea lui. Eu cred că nu e niciodată prea târziu să începi să îl asculţi. Cel mai trist este când îţi vorbeşte şi tu eşti prea ocupat să îl loveşti. De unde venim? Sunt prea multe teorii pentru a începe să le expun aici şi oricum nu ar mulţumi pe toată lumea. Părerea mea este că mulţi vorbesc vorbe şi se strofoacă aiurea. Noi am fost aici dintotdeauna. De-a lungul vremii am fost cunoscut sub diverse nume... Daci, geţi, romani, rumâni, valahi, volohi, olahi, iar romani şi acum români. Cert este că noi am fost aici dintotdeauna şi de aici ne tragem, nu "de la Râm", cum zicea un tovarăş medieval. Am fost influenţaţi de-a lungul vremii de unii sau de alţii, dar sufletul a rămas acelaşi. El nu se va pierde şi nici nu se va transforma. Încotro ne îndreptăm? Asta e mai greu de spus. Îmi e un pic teamă de influenţa asta de acum, care mi se pare cea mai malefică dintre toate cele care au trecut. Da, mai rea decat comunismul, fascismul, nazismul şi toate imperiile şi regatele mai mult sau mai puţin puternice, cu care ne-am învecinat. Influenţa asta de acum e mult mai puternică şi îi face pe cei mai slabi să îşi piardă identitatea şi să nu-şi mai asculte sufletul. Dar, până la urmă, cred că nu va reuşi să ne distrugă. Eu nu voi ceda şi sunt convins că sunt destui care simt la fel ca mine. Ne îndreptăm spre ceva mult mai înalt decât ne lasă să vedem campania distructivă. 

Şi aşa, ca o încheiere, consider că imnul României, pe cât este de mobilizator, pe atât este de depăşit. Am trecut de nenorocita aia de perioadă a paşoptiştilor. Atunci am fost nevoiţi să ne afiliem unei mari familii europene şi cea latină a fost cea mai la îndemână. În schimb, acum se doreşte ca toţi să îşi piardă identitatea (Europa se confruntă cu probleme mari din punctul ăsta de vedere) şi să facă parte din struţo-cămila de popor european. Noi nu trebuie să ne lăsăm atraşi în capcana asta. Acum ori niciodată, să dăm dovezi la lume, că-n aste mâini mai curge un sânge de ROMÂN! Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un suflet, dulce şi-n cânt, şi-n cuget, un suflet de ROMÂN!

Pace şi Iubire, Români! Vă iubesc! La Mulţi Ani, România! Doamne Ajută!

MariusZ.

This is This, 2013 Version

Neatza.

Trecu şi luna octombrie şi eu nu postai nimic, nici literatură, nici poezie, nici articole. Nah, timpul nu prea îmi permite să mai fac asta atât de des, nu că înainte aş fi postat prea mult, dar voiam să-l reactivez şi să mai pun aici un gând sau două atunci când credeam de cuviinţă sau se întâmpla ceva important. Şi s-au întâmplat lucruri importante, n-am ce zice...

Când şi când mai "răsfoiesc" blogul şi ajung înapoi în 2007, un an foarte frumos pentru mine. Atunci am terminat şcoala generală, am luat examenul de capacitate fără nicio problemă, am intrat la cel mai bun liceu din oraş (tind să cred că şi din ţară, deşi multe creaturi mă vor contrazice; deocamdată mă bazez pe statistici), am cunoscut nişte oameni minunaţi. Mi-am amintit că am dat lucrare la limba latină chiar în prima oră (preconizam că o să iau 6; am luat 7 până la urmă), că eram destul de dezorientat. Ce-i drept, asta nu s-a schimbat, şi acum rătăcindu-mă prin incinta unei instituţii de învăţământ, doar că... am schimbat oraşul şi nivelul.

În prima zi de facultate (şi nu numai) mă gândeam să scriu o postare în genul celei de acum şase ani, în care să descriu în stilul meu caracteristic clădirea, peripeţiile, colegii, materia etc. Dar n-am făcut-o. Ceva a lipsit şi încă nu ştiu să spun ce anume. Poate să fie entuziasmul... Ţin minte că acum doi ani, când am absolvit liceul, colegii mei erau toţi entuziasmaţi să plece din oraş, să fie liberi. Eu nu am simţit niciodată ceva de genul. Practic, abia anul ăsta am simţit o chestie oarecum asemănătoare. Mă plictisisem de Buzău şi credeam că am nevoie de o schimbare. Ce-i drept, aici nu prea am ce să fac, cum să mă realizez, cum să îmi duc visele şi visurile la împlinire. Ăsta e dezavantajul în a te naşte într-un oraş nu prea important din provincie. Aşa că mi-am depus dosarul la Facultatea de Istorie, am intrat fără probleme, am avut ceva emoţii cu locul de cămin, dar în rest n-au fost peripeţii înainte de începerea anului universitar. Toţi prietenii, foştii colegi, cunoscuţii mi-au spus că e greu, dar frumos şi mi-au urat succes. Greu mi-am dat seama că e (bibliografii kilometrice & shit), dar frumos încă nu mi se pare, oricât de mult aş iubi istoria. Sper să mă înşel şi să am parte de trei ani frumoşi la facultatea asta, chiar dacă prima mea opţiune era alta. Cât despre Bucureşti, m-a făcut să îmi iubesc oraşul natal. Ciudat, nu-i aşa? Sau, pur şi simplu, este ceva în natura umană. În fine, mi-am adus aminte şi de nişte versuri pe care le-am scris prin vara 2007 şi pus pe melodie tot cam pe atunci. Nu ştiu de ce mi-au tot revenit în minte în ultimele câteva săptămâni...

Now I'm alive, man, I'm ready and waiting.
I'm sitting in the first line singing and creating
Rhymes about what I like or despise, not lies
About the one who cries, who has tears in his eyes.
Everybody is telling everybody what to do.
So all good things come to an end,
Now I know this shit is true!
I'm hoping for the best because I have just started,
I'm hoping for my life to be just the way I want it.
I will never forget the place where I was born,
I will never forget anything at all!
Respect for Buzău, România-i ţara mea!
Bună, rea, niciodată nu voi putea uita de ea!
Eu am respect enorm pentru cei cu dragoste de ţară!
Să fim toţi uniţi, frumoşi, cum eram odinioară!
Eu nu vreau să plec din viaţa asta cu capul plecat,
Deci nu voi uita vreodată de unde am plecat!

Peace and Love,
MariusZ.