Careless

Se uita in oglinda, scarbit de ceea ce vede. Reflectia lui pare mai tulbure decat de obicei, ochii sai verzi, in degradeu, il mustra de parca ar fi facut el ceva gresit. Pana la urma nu este vina lui pentru ceea ce i se intampla. Este unul dintre putinele cazuri in care el nu poate face nimic; incredibil dar adevarat. La un moment dat, zareste diferite obiecte contondente in jurul sau, care ii fac cu ochiul, zicandu-i:
-YOU'RE WORTHLESS.
Clipa de visare trece repede, insa. El isi da doua palme peste fata si se uita din nou in oglinda. Ochii sai sunt si mai mustratori. Nu a mai mancat de doua zile, insa nici nu simte nevoia. Tot timpul a stat in pat, inert, privind intr-un punct fix, albul tavanului trimitandu-l intr-o coma profunda. Oare el vedea numai tavanul? Cu siguranta nu. Vedea un mecanism cu numele lui scris pe el, lucrand din greu. Creierul era doar o parte a acestui mecanism; era reprezentat de o moara cu multi oameni care semanau cu el in jurul ei. Rezultatul? Tărâţe. "Da, foarte sugestiv", isi zise el in gand, cu un zambet ciudat pe fata. Mergand mai departe, ajunge langa niste imense centale eoliene...imense si cam dărăpănate. "Ce or mai fi si astea?", se intreaba el. Dupa ceva timp de gandire, si-a dat seama ca acele centrale eoliene aflate intr-o stare jalnica erau doar plamanii lui, gauriti, bolnavi, afectati de fumul de tigara pe care l-a tras in piept de la varsta de 13 ani. Incepea sa fie speriat. Nu putea sa creada ca a fost inconstient. El, care punea atata pret pe moralitate, avea mai mult grija de altii decat de el. "WORTHLESS", si-a zis el scarbit. Nu stia daca sa continue inspre inima sau nu. Pana la urma ajunge la inima, o imensa centrala nucleara la care sute, mii de oameni care semanau cu el, lucrau de zor pentru a o intretine. Intra in centrala si este uimit de grandoarea ei. Ajunge aproape de punctul ei cel mai important: reactorul. Statea si-l privea linistit, rasufland usurat: "Aici totul e in regula, asta e cel mai important". Pur si simplu il privea pierdut, cu un zambet tamp pe fata. Dintr-o data s-a auzit o explozie imensa si firul i s-a rupt complet. S-a trezit urland din acea visare. Atat a vazut.
Acum nu isi mai vede reflectia in oglinda. Iese din baie, pierdut, si ajunge pe balcon. Ploua torential, insa pe el nu-l deranjeaza. Scoate capul pe geam si priveste in jos, pe fata aparandu-i un zambet malefic. "WORTHLESS!!!", urla el. Nu simtea niciunul din stropii imensi de ploaie lovindu-l in ceafa.
-Nu-i corect, zise el. Nu-i corect ce mi se intampla.
Scoate din buzunar o hartie mototolita si patata de sange de pe care se puteau citi destul de clar cuvintele "Imi pare rau". Nu pare prea impresionat. Face din acea hartie un avion caruia ii da drumul sa zboare, insa, impins de stropii grei de ploaie, se prabuseste aproape instantaneu. Isi trage capul inapoi pe balcon si scoate telefonul din buzunar. Verifica ultimul mesaj, primit in urma cu doua zile, la ora 16:41. "Nu este vina ta, fii linistit. Nu am vrut sa te ranesc. Ma mai iubesti?". Raspunsul lui: ":)".
-Si vrei sa te cred ca iti pare rau? You're worthless! Nu e vina mea, nu poate fi vina mea... un sfarsit inseamna un nou inceput, deci o voi lua de la 0. Si tu esti sub 0.
Se intoarce in camera sa si se aseaza pe canapea, fredonand o melodie pe care numai el o intelege. Ochii sai par la fel de mustratori. Dar de ce i-ar pasa? Nu e vina lui ca a iubit...