Anggun - Saviour

Acum câteva luni am auzit o melodie superbă pe cel mai recent album al lui Schiller, "Atemlos", care se numeşte "Always you". Vocea ei m-a vrăjit de-a dreptul. Am căutat pe net date despre Anggun şi am aflat că este indoneziancă născută la Jakarta cu 36 de ani în urmă, că s-a mutat în Marea Britanie pentru a încerca să îşi construiască o carieră de succes, aşa cum făcuse în ţara ei natală. Nu a avut prea mult succes şi a decis să se mute. Destinaţia? Franţa. Aici a reuşit să îşi împlinească visul de a deveni o cântăreaţă foarte cunoscută în Occident, lansând albume în franceză şi engleză şi apărând pe coloana sonoră a Transporter 2, cu melodia "Saviour", pe care unii dintre cititori s-ar putea să o ştie. Eu n-am văzut filmul, pentru că nu mă uit la filme de obicei, dar melodia asta mi-a plăcut de prima dată când am ascultat-o... adică de ieri.



Bucuraţi-vă de muzică.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Mi-e dor de...

De mult timp urmăresc cu atenţie ce melodii româneşti sunt difuzate la radio şi la TV. Rezultatul este destul de trist din punctul meu de vedere: foarte puţine melodii în limba română şi extraordinar de multe în limba engleză. Nelson Mandela, un nume mare în istoria contemporană a omenirii, zicea "If you talk to a man in a language he understands, that goes to his head. If you talk to him in his language, that goes to his heart." ("Dacă îi vorbeşti unui om într-o limbă pe care o înţelege, acest lucru merge către mintea lui. Dacă îi vorbeşti în limba lui, acest lucru merge către inima lui."). Acesta este principalul meu argument pentru muzica în limba română. Nu vreau să aud cântăreţii români compunând piese şi cântând în limbi străine, ci vreau să îi aud compunând şi cântând în limba mea, în limba noastră, a tuturor românilor.
Cei care nu ţin neapărat să audă muzică în limba română vor spune că "parcă voiam ca muzica noastră să fie ascultată şi peste hotare, că muzica este un ambasador foarte bun (...)". De acord, muzica este un ambasador foarte bun, dar în primul rând nu mi-am dorit neapărat ca muzica noastră să rupă topurile, pentru că, până la urmă, topurile nu reprezintă altceva decât marketing şi nu valoare. Acest lucru ar trebui să îl înţelegem cu toţii. În al doilea rând, contează destul de mult şi cu ce te prezinţi. Noi ne prezentăm cu ceea ce eu am numit club-dance-house în romgleză cu mult zdringhi-zdringhi, pe scurt "zdrăngăneală" sau, şi mai pe scurt, "popcorn". Nu vreau să se creadă că sunt arogant sau că mă consider un individ foarte deştept, dar eu ştiu engleză mai bine decât 90 % dintre cei care compun şi cântă melodiile acestea. Sunt sigur că o bună parte dintre cititori ştiu mai multă engleză decât aceştia. Una din replicile care mi s-ar putea da ar fi "păi de ce nu compui tu muzică, bă deşteptule?". Eu sunt doar un ascultător. Cum ar fi ca eu să compun muzică doar ca să o ascult eu? Desigur, poate ar fi ascultată şi de altcineva, dar în principiu eu vreau muzică pe care să o ascult eu. O altă replică ar fi "nu-ţi place, nu asculţi; gusturile nu se discută". Am mai avut discuţii pe tema asta, cum că gusturile nu s-ar discuta. Eu nu am voie să spun nimic despre muzica asta care este populară azi, dar în schimb... gusturile mele sunt discutate. Îmi pare rău să spun asta, dar gusturile SE discută întotdeauna, s-au discutat dintotdeauna şi se vor discuta în continuare, necontând aici vorbele pline de înţelepciune moştenite din bătrâni.
Astfel, revin la topuri; în mentalitatea colectivă, topurile par să fie un fel de formator de opinie care nu dă niciodată greş. Atunci când o melodie este în top, cu toţii se grăbesc să o elogieze în cele mai dubioase feluri. Nu contează foarte mult dacă acea melodie ar vreun dram de originalitate, nu contează că melodii ca aceea sunt zeci, sute, mii. "Nu-ţi place, nu asculţi" nu prea se poate. Nu întotdeauna se întâmplă să ai la dispoziţie un calculator, laptop, ca să pui ce muzică vrei tu să asculţi, ci ai doar un radio sau un televizor. Vrei să asculţi muzică şi ai doar 3-6 posturi de muzică la TV şi 8 de radio. Toate dau acelaşi tip de muzică şi, dacă ai ghinion, se poate întâmpla să dea chiar aceeaşi melodie. Păi atunci cum vine asta cu "nu-ţi place, nu asculţi?". Fanilor unui gen de muzică foarte popular le convine să dea astfel de sfaturi. De fapt, oricui se află într-o postură favorabilă îi convine să dea sfaturi, negândindu-se că există cineva care nu îi împărtăşeşte opinia.
Soluţia este clară: trebuie să ne adaptăm, dar aici este vorba de limba noastră, limba poporului nostru, limba pe care mulţi o urâm atât de mult atunci când stăm în România şi îi auzim pe unii indivizi înjurând şi bălăcărindu-se, dar pe care o iubim atât de mult în momentul în care stăm în străinătate mult timp fără să o auzim vorbită de nimeni altcineva decât de noi sau de eventuali membri ai familiei care s-au mutat cu noi. Există destule melodii în limba română, dar întotdeauna apare acea dorinţă de nou. Din cauza asta aşteptăm să apară albume noi ale artiştilor noştri preferaţi, din cauza asta ne dorim (în mod normal) să apară ceva original.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

5 noiembrie 2010

În ceea ce am scris eu, 4 noiembrie era, în general, data la care se întâmplau cele mai multe tragedii, evenimente triste. Realitatea m-a învins... 5 noiembrie este într-adevăr una dintre cele mai triste zile ale culturii româneşti contemporane. Adrian Păunescu, Maestrul căruia îi este dedicată poezia "Maestre...", după cum probabil că v-aţi dat cu toţii seama, a murit.
Se poate spune despre mine că sunt comunist, că ofer atâta respect unui om care a cântat osanale unui dictator. Cine mă cunoaşte, ştie că eu nu îi am la inimă pe acei oameni care fac astfel de lucruri şi chiar sunt foarte acid la adresa lor, dacă NU ŞTIU SĂ FACĂ DECÂT ASTA. Nu sunt de acord cu osanalele la adresa lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu, dar de ce să uităm ceea ce a făcut Adrian Păunescu bun pentru cultura românească? De ce să facem asta? Pentru că a fost comunist? Până la urmă fiecare artist a avut convingerile lui politice, pentru care a fost apreciat, dar mai ales hulit în timpul vieţii. Un lucru trebuie să fie clar: nimeni nu poate să fie pe placul tuturor. În această lume, nici măcar Dumnezeu nu a scăpat de hulă...
Revenind la ceea ce a făcut Maestrul Adrian Păunescu pentru cultura românească, este de ajuns să spun doar două cuvinte: Cenaclul Flacăra. Nu ştiu dacă mai există cineva în ţara asta care să poate să creeze o mişcare de o asemenea amploare, de o asemenea importanţă pentru România. Un adevărat festival de poezie şi muzică bună, de fiecare dată când Cenaclul Flacăra venea într-un oraş, stadioanele, sălile erau neîncăpătoare. De ce veneau oamenii? Pentru că aceasta era oaza lor de fericire, de libertate într-un regim care a nenorocit România. Am mai fi auzit noi de Vasile Şeicaru, una dintre cele mai bune voci din România, fără Cenaclul Flacăra creat de Adrian Păunescu? Dar de Ştefan Hruşcă, Tatiana Stepa, Nicu Alifantis? Versurile lui Adrian Păunescu reuşeau să sensibilizeze fiecare spectator, fiecare artist prezent la aceste adunări. Dacă ar mai avea acelaşi impact Cenaclul Flacăra în zilele noastre? Eu îmi doresc sincer să cred că da, dar foarte important este să existe oameni care să se ocupe de el, să îl promoveze. Cred că este imperativ necesară o astfel de mişcare, mai ales dacă avem în vedere prezentul pe care îl ducem atât de greu cei mai mulţi dintre noi.
La ora 7 şi 10 minute am avut o viziune cu medicii care încercau din răsputeri să îl resusciteze pe Maestru, pentru ca să aflu că avea să moară cinci minute mai târziu... Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult în acest moment este ca Adrian Păunescu să primească respectul pe care îl merită pentru tot ceea ce a făcut pentru cultura românească. În manualele noastre de Limba şi Literatura Română se găsesc texte ale lui Mihail Sadoveanu, unul dintre FRUNTAŞII PARTIDULUI COMUNIST SUB REGIMUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ, deci păcatele trecutului au fost iertate. Acum există mii, zeci de mii de ignoranţi care nu ştiu să zică decât "bine că a murit porcul", dar trag nădejde că în 10-20 de ani valoarea Maestrului va fi recunoscută de toţi românii.
Ceea ce m-a durut şi m-a deranjat foarte mult a fost o pseudo-emisiune a unor pseudo-oameni, pseudo-jurnalişti sportivi, care nu ştiu să aibă decât nişte pseudo-păreri despre lumea înconjurătoare. Această pseudo-emisiune se difuzează, din păcate, pe una dintre pseudo-televiziunile de sport din România. Această pseudo-emisiune despre care vorbesc eu a fost difuzată ieri şi l-a avut ca subiect pe Adrian Păunescu. Cei doi pseudo-prezentatori au început să pună întrebări, că "de ce i se acordă atâta importanţă", că "uite, ăstora nu le acordă atenţia pe care o acordă lui Păunescu", etc. Nu neg valoarea celor enumeraţi, din moment ce eu sunt unul dintre cei care îşi doresc ca valorile să nu fie uitate şi să fie cu adevărat promovate, dar pseudo-prezentatorii uită, totuşi, cât de important a fost Maestrul pentru părinţii noştri, cei născuţi după '89. Mă gândesc că părinţii mei aveau aceeaşi vârstă pe care o am eu acum atunci când Cenaclul Flacăra strângea zeci de mii de oameni la fiecare adunare. Referitor la acea pseudo-emisiune, invitat era Radu Valahu, un om promovat de un pseudo-trust. Tocmai acest Radu Valahu, care nu părea să ştie decât skandenberg, era singurul care GÂNDEA dintre cei trei. Mi se pare de prost gust ca atunci când un om este pe moarte să faci o pseudo-emisiune în care să loveşti în el cât poţi de tare...
Maestre, îmi doresc ca spiritul Cenaclului Flacăra creat de dumneavoastră să revină cât se poate de repede. Eu nu TE voi uita! Dumnezeu să TE odihnească în pace.

Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.

Maestre...

Doar câteva cuvinte aş vrea să-ţi
transmit, Maestre,
Vorbele mor; deşi bat insistent
în ferestre,
Şi noi ne temem să deschidem,
aşa, ca şi cum
La primul sunet am dispărea,
ne-am face scrum,
Dar arta nu moare, căci arta
a fost şi este,
Sufletul pus pe hartie... pânză...
şi trece peste
Mii de ani, vieţi, generaţii de aur,
Orice secundă-i va fi un tezaur;
Maestre,
nu uita aceste cuvinte,
vom şti ce a fost,
deşi privim înainte...