Cine mă cunoaşte, ştie că eu sunt dornic să aflu cât mai multe despre culturile lumii în care trăim. Am ascultat muzică în vreo 40 de limbi (nu exagerez), majoritatea melodiilor având influenţe din folclorul poporului din care făceau parte respectivii cântăreţi. O trupă pe care am ascultat-o cu plăcere şi care pot spune că m-a cucerit, este Vagilased.
Vagilased este o trupa estoniana, formata in anul 2000, de către şase tineri muzicieni, absolvenţi ai Academiei Culturale Viljandi. Ei au reuşit să combine stiluri de muzică, precum cea tradiţională estoniană, jazz, rock, pop, cu mare uşurinţă. Sound-ul lor reprezintă ceva nou, cel puţin pentru noi, având în vedere că o cultură, cum este cea estoniană, nu ne este cunoscută. De fapt... nici măcar cultura noastră nu este promovată, din păcate, dar asta este altă poveste. Revenind la Vagilased, melodia care m-a cucerit este "Kulla Kutse", pe care o şi recomand.
Bucuraţi-vă de muzică.
Pace, Lumină, Iubire şi Respect,
MariusZ.
luni, 27 decembrie 2010
marți, 21 decembrie 2010
În spiritul iernii - "Ninsoarea de adio"
Este marţi, 21 decembrie 2010. Iarna a pus stăpânire pe ţara noastră, însă noi încercăm să nu dăm atenţie subiectului acestuia. În curând vine Crăciunul, sărbătoare care aduce fericirea în sufletele tuturor (cel puţin teoretic), deci atenţia noastră este îndreptată către Naşterea Domnului nostru, Iisus Hristos.
Cu toate că temperaturile cresc, încă mai avem iarna şi este posibil să avem, în sfârşit, un Crăciun cu zăpadă. Ce îmbină excelent spiritul iernii cu cel al Crăciunului? Evident, colindele. Ce poate să fie mai frumos decât să asculţi colinde ROMÂNEŞTI, cântate de artişti în adevăratul sens al cuvântului? Cu siguranţă, nimic. Colindele sunt cele care reuşesc să liniştească sufletul în clipele cele mai grele. Ce voi prezenta, însă, acum nu este neapărat un colind, ci o baladă în spiritul iernii. Aceasta se numeşte "Ninsoarea de adio", este cântată de Beatrice Cristea, o voce absolut senzaţionale, muzica este compusă de Vanghele Gogu, iar versurile sunt scrise de Maestrul Adrian Păunescu.
1. Aseara cand ne desparteam, aseara
Tot mai era un pic de primavara
Si-acum arunca ochii pe fereastra
A viscolit pe despartirea noastra
Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte
Departe s-a facut foarte departe
Si ninge intre noi ninsoare mare
Ninsoare de sfarsit de calendare
R: Si ochii nu mai au ce sa mai vada
Doar urme de jivine prin zapada
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi siciliana
2. Si vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunta trist violoncelul
Si harpa, si pianul ma omoara
Reverberandu-mi fulgii de afara
Mai latra undeva de frig un caine
Dar tu ce faci in ziua fara maine
De fapt, de ce te-ntreb, cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine
3. Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru
Sa iasa lupii, agentii foamei sure
Din fiecare palcuri de padure
Sa vina prin orase mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii
Si posta, in aceste vremuri stranii
Sa-ntarzie cu lunile si anii
R: Sa vezi si tu ce strigat tragic este
Sa nu mai dai de tine nicio veste
Pe ochi am doar cand ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza
Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua
E doar ninsoarea noastra de adio
Bucuraţi-vă de Artă,
MariusZ.
Cu toate că temperaturile cresc, încă mai avem iarna şi este posibil să avem, în sfârşit, un Crăciun cu zăpadă. Ce îmbină excelent spiritul iernii cu cel al Crăciunului? Evident, colindele. Ce poate să fie mai frumos decât să asculţi colinde ROMÂNEŞTI, cântate de artişti în adevăratul sens al cuvântului? Cu siguranţă, nimic. Colindele sunt cele care reuşesc să liniştească sufletul în clipele cele mai grele. Ce voi prezenta, însă, acum nu este neapărat un colind, ci o baladă în spiritul iernii. Aceasta se numeşte "Ninsoarea de adio", este cântată de Beatrice Cristea, o voce absolut senzaţionale, muzica este compusă de Vanghele Gogu, iar versurile sunt scrise de Maestrul Adrian Păunescu.
1. Aseara cand ne desparteam, aseara
Tot mai era un pic de primavara
Si-acum arunca ochii pe fereastra
A viscolit pe despartirea noastra
Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte
Departe s-a facut foarte departe
Si ninge intre noi ninsoare mare
Ninsoare de sfarsit de calendare
R: Si ochii nu mai au ce sa mai vada
Doar urme de jivine prin zapada
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi siciliana
2. Si vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunta trist violoncelul
Si harpa, si pianul ma omoara
Reverberandu-mi fulgii de afara
Mai latra undeva de frig un caine
Dar tu ce faci in ziua fara maine
De fapt, de ce te-ntreb, cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine
3. Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru
Sa iasa lupii, agentii foamei sure
Din fiecare palcuri de padure
Sa vina prin orase mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii
Si posta, in aceste vremuri stranii
Sa-ntarzie cu lunile si anii
R: Sa vezi si tu ce strigat tragic este
Sa nu mai dai de tine nicio veste
Pe ochi am doar cand ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza
Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua
E doar ninsoarea noastra de adio
Bucuraţi-vă de Artă,
MariusZ.
joi, 16 decembrie 2010
Iubind iarna
Care poate să fie cel mai tare lucru pe care să-l faci după ce a nins toată noaptea? Să ieşi din oraş, desigur.
Lucruri ciudate se întâmplă prin ţărişoara noastră. Desigur, sunt de acord că nu mai sunt bani de nimic, pentru că simţim asta cu toţii ("toţi" însemnând oamenii de rând), dar criza asta chiar ajunge să afecteze grav minţile oamenilor, am impresia, altfel nici nu pot să îmi explic de ce ar veni cineva cu o maşină mare care să taseze zăpada, în loc să o înlăture de pe şosea sau să pună sare sau nisip peste ea. Ah, sau... poate e şi explicaţia că şoferul şi cel care l-a pus să facă asta erau cam cretini.
În fine, am trecut de cretinul care tasa zăpada şi am început să urcăm pe deal cu maşina. Şoseaua era îngheţată şi, desigur, existau destule curbe în urcare, deci existau toate şansele ca maşina să rămână blocată. Ce s-a întâmplat? Maşina a rămas blocată şi a trebuit să fie tractată în două rânduri. Dacă motivul plecării nu era un control medical, categoric n-am fi ieşit din casă. Au urmat mai multe alternanţe deal-vale până am ajuns la destinaţie, în sfârşit. La întoarcere am luat-o pe un alt drum, care era mult mai uşor de străbătut decât cel pe care am venit.
Oricum, iubesc iarna în felul meu. Îmi place să admir peisajele montane pe timp de iarnă, care sunt absolut superbe. Singur problemă a mea este că... nu prea pot să ies din casă (gripă, viroză, sensibilitate foarte mare la frig), deci pot doar să mă uit pe geam, iubind iarna dinăuntru.
Pace, Lumină şi Iubire,
MariusZ.
Lucruri ciudate se întâmplă prin ţărişoara noastră. Desigur, sunt de acord că nu mai sunt bani de nimic, pentru că simţim asta cu toţii ("toţi" însemnând oamenii de rând), dar criza asta chiar ajunge să afecteze grav minţile oamenilor, am impresia, altfel nici nu pot să îmi explic de ce ar veni cineva cu o maşină mare care să taseze zăpada, în loc să o înlăture de pe şosea sau să pună sare sau nisip peste ea. Ah, sau... poate e şi explicaţia că şoferul şi cel care l-a pus să facă asta erau cam cretini.
În fine, am trecut de cretinul care tasa zăpada şi am început să urcăm pe deal cu maşina. Şoseaua era îngheţată şi, desigur, existau destule curbe în urcare, deci existau toate şansele ca maşina să rămână blocată. Ce s-a întâmplat? Maşina a rămas blocată şi a trebuit să fie tractată în două rânduri. Dacă motivul plecării nu era un control medical, categoric n-am fi ieşit din casă. Au urmat mai multe alternanţe deal-vale până am ajuns la destinaţie, în sfârşit. La întoarcere am luat-o pe un alt drum, care era mult mai uşor de străbătut decât cel pe care am venit.
Oricum, iubesc iarna în felul meu. Îmi place să admir peisajele montane pe timp de iarnă, care sunt absolut superbe. Singur problemă a mea este că... nu prea pot să ies din casă (gripă, viroză, sensibilitate foarte mare la frig), deci pot doar să mă uit pe geam, iubind iarna dinăuntru.
Pace, Lumină şi Iubire,
MariusZ.
miercuri, 1 decembrie 2010
Române...
Este ale optsprezecelea 1 decembrie al meu şi nu ştiu dacă am mai văzut vreodată lucrurile aşa cum le văd acum...
la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a avut loc o Mare Adunare Naţională în cadrul căreia s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România, adică Marea Unire. Poze de la faţa locului am postat în urmă cu doi ani, iar mai multe date despre fotograful Samoilă Mârza pot fi găsite aici. Cum a fost sărbătorit 1 decembrie anul acesta? Nu vreau să discut despre acest aspect, pentru că este foarte trist şi denigrator în acelaşi timp. Pentru mine un lucru este clar: 1 decembrie are o semnificaţie aparte, dar în condiţiile în care ţara nu este întreagă, pare că nu are acelaşi farmec.
Timp de atâţia ani moldovenii, muntenii şi ardelenii au luptat pentru drepturile lor, pentru menţinerea fiinţei statale. Ceva era însă ciudat. Moldoveanul vorbea aceeaşi limbă ca munteanul şi ardeleanul. Simţeau că exista o legătură aparte între ei. Cum se putea ca ei să facă parte din popoare diferite atunci când vorbeau aceeaşi limbă, aveau aceeaşi religie, îi aveau ca strămoşi comuni pe daci şi pe romani? Era doar o chestiune de timp până când avea să se înfăptuiască Unirea. Cum era să se întâmple acest lucru în condiţiile în care existau atâţia vecini care ne doreau "binele"? Trebuia multă răbdare pentru acest lucru. Din păcate, prima Unire, cea a lui Mihai Viteazu, s-a desfăşurat într-un context foarte nefericit pe care cred că îl cunoaşte toată lumea. Au urmat mai bine de 250 de ani de suferinţă, timp în care am pierdut Bucovina (1775), Basarabia (1812), Banatul era sub stăpânire habsburgică, Dobrogea sub cea otomană. În 1859 a avut loc Mica Unire, cea a Moldovei cu Ţara Românească. Ardealul, Basarabia (1856-1878 - sudul ei a fost anexat Moldovei/României), Bucovina, Banatul, Dobrogea, toate rămăseseră însă sub stăpânire străină. Primul teritoriu care s-a întors la România a fost Dobrogea, în 1878, în urma unui schimb cu Imperiul Ţarist. România a cedat trei judeţe din Basarabia de Sud pentru a primi Dobrogea de nord. În 1913 România primeşte şi Dobrogea de sud, Cadrilaterul. În 1918 s-a întâmplat ceea ce românii de pretutindeni şi-au dorit dintotdeauna: MAREA UNIRE. Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, toate se uneau cu România. Marea Unire avea să fie recunoscută abia în 1920, după încheierea Congresului de la Paris. Acesta a fost cel mai bun moment al României, însă tot ce este frumos nu ţine... În 1939 s-a semnat Pactul Ribentropp-Molotov, prin care Germania Nazistă a lui Hitler şi Uniunea Sovietică jucau la zaruri statele din estul Europei. Astfel, Polonia a fost împărţită frăţeşte între cele două state semnatare, iar Germania a declarat că nu va interveni dacă URSS va anexa Basarabia. În 1940, URSS a ocupat Basarabia, Ungaria a ocupat jumătate din Transilvania (în urma Dictatului de la Viena), iar Bulgaria a recuperat Cadrilaterul. Ciopârţită, România a intrat în Război de partea Puterilor Axei, sub conducerea mareşalului Ion Antonescu. Românii au trecut Prutul, au recuperat Basarabia şi au continuat alături de aliaţii lor (pentru că nu poţi fi aliat cu cineva care te-a ajutat numai până când îţi vezi sacii în căruţă), însă germanii au uitat ceva esenţial: în Rusia ai ca adversar nu doar rusul, ci şi iarna. Au urmat înfângeri ale Puterilor Axei, care au început să se retragă. Văzând că situaţia era extrem de gravă, oamenii politici români, printre care şi comuniştii, au decis să întoarcă armele împotriva germanilor, la 23 august 1944, şi să se alăture Uniunii Sovietice, acceptând din start statutul de "ţară învinsă". Şi astfel, deşi România era de partea învingătorilor, era o ţară învinsă. De ce era astfel? Pentru că România Mare nu mai exista, rămânând doar amintirea ei, singurul teritoriu recuperat fiind jumătatea vestică a Transilvaniei de la unguri. Nordul Bucovinei ajungea la URSS, actualmente fiind în componenţa Ucrainei. Basarabia ajungea la URSS, acum o parte din ea fiind stat independent, iar o altă parte fiind în componenţa Ucrainei. Cadrilaterul a fost recuperat în 1940 de către bulgari şi nu a mai fost cedat.
De ce am scris asta într-o postare de 1 decembrie? Motivul este simplu. Cu toate că este o zi de sărbătoare, trebuie să ne amintim de faptul că România Mare nu mai este. Am avut ocazia să ne unim cu fraţii noştri de peste Prut în 1992, dar nu s-a dorit asta. Cadrilaterul probabil că nu-l vom mai avea niciodată... Cât despre Bucovina, voi lăsa melodia următoare să spună totul:
Trebuie să nu ne uităm fraţii care se află pe pământ românesc, dar alipit altui stat. Să ne ajute Dumnezeu să fim din nou aşa cum eram în 1918: învingători, uniţi, demni!
La mulţi ani, România!
MariusZ.
P.S. Doar ceva mai am de adăugat. Am început postarea asta pe 1 decembrie, dar nu am avut timp să o termin decât acum, pe 16.
la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a avut loc o Mare Adunare Naţională în cadrul căreia s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România, adică Marea Unire. Poze de la faţa locului am postat în urmă cu doi ani, iar mai multe date despre fotograful Samoilă Mârza pot fi găsite aici. Cum a fost sărbătorit 1 decembrie anul acesta? Nu vreau să discut despre acest aspect, pentru că este foarte trist şi denigrator în acelaşi timp. Pentru mine un lucru este clar: 1 decembrie are o semnificaţie aparte, dar în condiţiile în care ţara nu este întreagă, pare că nu are acelaşi farmec.
Timp de atâţia ani moldovenii, muntenii şi ardelenii au luptat pentru drepturile lor, pentru menţinerea fiinţei statale. Ceva era însă ciudat. Moldoveanul vorbea aceeaşi limbă ca munteanul şi ardeleanul. Simţeau că exista o legătură aparte între ei. Cum se putea ca ei să facă parte din popoare diferite atunci când vorbeau aceeaşi limbă, aveau aceeaşi religie, îi aveau ca strămoşi comuni pe daci şi pe romani? Era doar o chestiune de timp până când avea să se înfăptuiască Unirea. Cum era să se întâmple acest lucru în condiţiile în care existau atâţia vecini care ne doreau "binele"? Trebuia multă răbdare pentru acest lucru. Din păcate, prima Unire, cea a lui Mihai Viteazu, s-a desfăşurat într-un context foarte nefericit pe care cred că îl cunoaşte toată lumea. Au urmat mai bine de 250 de ani de suferinţă, timp în care am pierdut Bucovina (1775), Basarabia (1812), Banatul era sub stăpânire habsburgică, Dobrogea sub cea otomană. În 1859 a avut loc Mica Unire, cea a Moldovei cu Ţara Românească. Ardealul, Basarabia (1856-1878 - sudul ei a fost anexat Moldovei/României), Bucovina, Banatul, Dobrogea, toate rămăseseră însă sub stăpânire străină. Primul teritoriu care s-a întors la România a fost Dobrogea, în 1878, în urma unui schimb cu Imperiul Ţarist. România a cedat trei judeţe din Basarabia de Sud pentru a primi Dobrogea de nord. În 1913 România primeşte şi Dobrogea de sud, Cadrilaterul. În 1918 s-a întâmplat ceea ce românii de pretutindeni şi-au dorit dintotdeauna: MAREA UNIRE. Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, toate se uneau cu România. Marea Unire avea să fie recunoscută abia în 1920, după încheierea Congresului de la Paris. Acesta a fost cel mai bun moment al României, însă tot ce este frumos nu ţine... În 1939 s-a semnat Pactul Ribentropp-Molotov, prin care Germania Nazistă a lui Hitler şi Uniunea Sovietică jucau la zaruri statele din estul Europei. Astfel, Polonia a fost împărţită frăţeşte între cele două state semnatare, iar Germania a declarat că nu va interveni dacă URSS va anexa Basarabia. În 1940, URSS a ocupat Basarabia, Ungaria a ocupat jumătate din Transilvania (în urma Dictatului de la Viena), iar Bulgaria a recuperat Cadrilaterul. Ciopârţită, România a intrat în Război de partea Puterilor Axei, sub conducerea mareşalului Ion Antonescu. Românii au trecut Prutul, au recuperat Basarabia şi au continuat alături de aliaţii lor (pentru că nu poţi fi aliat cu cineva care te-a ajutat numai până când îţi vezi sacii în căruţă), însă germanii au uitat ceva esenţial: în Rusia ai ca adversar nu doar rusul, ci şi iarna. Au urmat înfângeri ale Puterilor Axei, care au început să se retragă. Văzând că situaţia era extrem de gravă, oamenii politici români, printre care şi comuniştii, au decis să întoarcă armele împotriva germanilor, la 23 august 1944, şi să se alăture Uniunii Sovietice, acceptând din start statutul de "ţară învinsă". Şi astfel, deşi România era de partea învingătorilor, era o ţară învinsă. De ce era astfel? Pentru că România Mare nu mai exista, rămânând doar amintirea ei, singurul teritoriu recuperat fiind jumătatea vestică a Transilvaniei de la unguri. Nordul Bucovinei ajungea la URSS, actualmente fiind în componenţa Ucrainei. Basarabia ajungea la URSS, acum o parte din ea fiind stat independent, iar o altă parte fiind în componenţa Ucrainei. Cadrilaterul a fost recuperat în 1940 de către bulgari şi nu a mai fost cedat.
De ce am scris asta într-o postare de 1 decembrie? Motivul este simplu. Cu toate că este o zi de sărbătoare, trebuie să ne amintim de faptul că România Mare nu mai este. Am avut ocazia să ne unim cu fraţii noştri de peste Prut în 1992, dar nu s-a dorit asta. Cadrilaterul probabil că nu-l vom mai avea niciodată... Cât despre Bucovina, voi lăsa melodia următoare să spună totul:
Trebuie să nu ne uităm fraţii care se află pe pământ românesc, dar alipit altui stat. Să ne ajute Dumnezeu să fim din nou aşa cum eram în 1918: învingători, uniţi, demni!
La mulţi ani, România!
MariusZ.
P.S. Doar ceva mai am de adăugat. Am început postarea asta pe 1 decembrie, dar nu am avut timp să o termin decât acum, pe 16.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)