joi, 19 august 2010

Patti Smith - Land: Horses, Land of a thousand dances, La Mer (de)

O melodie poate fi descoperită în diferite circumstanţe: o auzi la un prieten (nu este cazul acum, având în vedere că numărul celor care ascultă genul ăsta de muzică este într-o scădere dramatică), într-o reclamă, când treci pe lângă o terasă, când treci pe lângă o maşină sau pur şi simplu o auzi într-un film sau într-un serial. În cazul de faţă este ultima variantă.

Eu nu ascult foarte des genul ăsta de muzică. Adevărul este că mi-a plăcut foarte mult scena în care a fost folosită melodia asta într-un episod din "Millennium", un serial la care voi reveni într-un post ulterior, nu de alta dar chiar a detronat "Supernatural" în preferinţele mele. Scena respectivă este categoric una din preferatele mele, însă mai multe detalii nu dau din anumite motive, cum ar fi... că reprezintă spoilere şi chiar nu vreau să fac asta. Nu pot să spun decât că scena arată cum un personaj înnebuneşte.

Artista este Patti Smith, iar melodia face parte de pe albumul de debut al acesteia, "Horses" (1975). Melodia nu a avut un videoclip oficial, cel ce urmează fiind un clip făcut de cel care l-a şi postat.



Bucuraţi-vă de muzică.
Pace, Lumină şi Iubire,
MariusZ.

Niciun comentariu: